“FRUMUSEŢILE” SATULUI BORZA

Profesor Camelia Veronica Cosma

Liceul de Artă “Ioan Sima”, Zalău

Satul Borza face parte din comuna Creaca, judeţul Sălaj. Această comună este aşezată în partea centrală a judeţului, ocupă partea nordică a depresiunii Agrijului, râul cu acelaşi nume străbătând-o de la sud spre nord.

 În anul 1848 în Borza existau 32 de familii, în 1908 erau 70 de case şi un număr de 347 de locuitori. Exista o şcoală confesională cu învăţător calificat şi şcoală de repetenţiune, o biserică din lemn care azi este Monument de arhitectură, iar hotarul cuprindea 900 de iugăre de pământ. În documente satul apare sub următoarele denumiri: 1469-Berzova, 1750-Borzva, 1760-1762-Borzsa, 1834-Borzova, Borza.

Despre satul Borza (am ales să scriu despre acesta deoarece este satul meu natal, de care sunt tare mândră) legenda spune că a fost întemeiat de către un oştean moldovean rămas rănit pe aceste meleaguri în urma unor lupte. Vindecându-se, el şi-a întemeiat o gospodărie şi împreună cu un prieten s-au retras aici. Ţinând cont că multe nume sunt de Moldovan şi Cosma s-ar părea că această legendă să respecte adevărul istoric.

 În acest sat se află următoarele “frumuseţi” care încă nu sunt declarate arii protejate:

1.Stejarul secular (Quercus robur) – are o înălţime de 23 de metri iar circumferinţa este de 4 m şi 20 cm. Bătrânii satului spun despre stejarul care păzeşte ca un soldat atât satul cât şi biserica cu hramul “Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril” că a rămas dintr-o pădure de stejari din care s-a ridicat acest sfânt locaş de cult.

2.Poiana cu lăcrămioare: zona unde este situată această poiană cu lăcrămioare (Convallaria majalis) se numeşte “Piatra Pintii” pe o suprafaţă de aproximativ două hectare di alte două hectare în satul vecin-Gâlgău din comuna Bălan.  Numele ei este dat de faptul că acolo există o piatră de unde, legenda spune, că ar fi “sărit ” Pintea Viteazu până în satul Moigrad când a fost înconjurat de oştenii unguri pentru a-l prinde. Ca să ajungi la frumoasa poiană trebuie să mergi pe jos, trecând prin mai multe locuri: din drumul satului treci prin grădina popii, pe lângă cele două biserici, suim “Pe Piatră”, “Pe Coastă”, urcăm un deal de 100 m numit “ La Hituri” , “ Pe Cărpiniş”, trecem printr-o pădure mai mică “ Tăietură”, ajungem pe o păşune (care înainte a fost teren agricol, cultivându-se : porumb, secară, orzoiacă, in, iar acum este pustiu, numit “Priloaje”, intrăm într-o pădure de foioase numită “La Scoruş”. Când ajungi acolo te întâmpină un peisaj magnific, cu un miros foarte plăcut care merită toată admiraţia vizitatorilor.

3.Pietrele “Horea, Cloşca şi Crişan” – din depărtare poţi vedea nişte pietre mari, creste de granit pe care sătenii le numesc atât de sugestiv: Horea, Cloşca, Crişan fiind situate pe

un deal numit “Podirei”. Sunt gresii: roci dure formate prin cimentarea nisipurilor cu diverse materiale, depăşind 200 de metri. La formarea lor au contribuit de-a lungul anilor

denundaţia şi eroziunea eoliană, vântul care le-au sculptat, dându-le aceste forme impunătoare care pot fi observate chiar din satul vecin: Prodăneşti. Una dintre ele privită

din profil chiar seamană cu Sfinxul din Munţii Bucegi, alta seamănă cu Babele din Carpaţii Meridionali iar alta cu un uliu. O stânca privită din lateral seamănă cu un cap de om. Ca să ajungi acolo trebuie să mergi pe jos aproximativ o oră trecând prin locul numit “Pe sub piatră” , “Valea Teşului“ admirând priveliştea zonei, trecând pe o potecă îngustă ajungi la ele. Un alt traseu este următorul: pe drumul satului trecând pe lângã casa doctorului, urci pe “Valea Teşului”; altul: prin grãdina vecinei Victoria Moldovan, “Pe sub Piatrã” urci cãrarea “La Ţuclui”, “Via Popii”, “Podirei”. Panorama care o ai în faţa ochilor este magnifică deoarece poţi vedea : Prodăneştiul, Lupoaia chiar şi drumul spre Ciglean. De asemenea te poţi duce cu gândul în trecut şi privind în jos, spre valea unde se întinde satul Borza, reînvie parcă sub ochii noştri, spiritul războinicilor lui Rackoczi, desfăşuraţi în evantai, până spre valea satului Creaca, în încercarea lor de nimicire a trupelor mercenare Austro-Ungare.

4.Peştera de pe Iertaş este situată într-un loc numit de săteni “Iertaşul cel lung”, termenul “a iertui” înseamnă a defrişa, deoarece oamenii aveau nevoie de păşuni (spune dna prof.Cosma Lucreţia). Este o peşteră de tip carstic, care s-a format de-a lungul anilor prin infiltrarea apei prin crăpături, prin nişte gropi situate la căţiva zeci de metri distanţă, fiind trei gropi mari de cca 2 metri şi 6 gropi mai mici .Această peşteră conţine caolină sau arină cu care sătenii îşi reparau casele la începutul secolului al XX-lea şi de asemenea olarii din alte judeţe o foloseau la emailarea vaselor de lut.  Ca să ajungi la ea poţi merge numai pe jos prin două locuri: “Pe sub Piatră” sau pe lângă casa doctorului, “Valea Teşului”, iar locul unde este situată seamănă cu o fundătură dar când ajungi acolo iţi dai seama că este vorba de mărăciniş mai des. Oricum pe măsură ce cobori solul ierbos îşi schimbă înfăţişarea devenind ceva mai dur. Drumul spre peşteră este abrupt, existând doar o cărare care duce la un bloc imens de piatră. Când cobori spre ea, pe partea stângă se poate intra într-o peşteră mai mică cu lungimea de 6 metri, înălţimea de 2 metri, iar apoi coborând cu grijă ajungi în peştera care este lungă de aproximativ 20 de metri, înaltă de 2 metri. La capătul ei se poate observa o crăpătură unde am văzut trei “luminiţe” care de fapt erau lilieci (în 2 07 2006). Pentru a intra în peşteră trebuie să cobori 6-7 metri, având o încălţăminte corespunzătoare deoarece în dreapta ei este un hău-canion iar în stânga ei peretele canionului care în unele locuri atinge chiar 50 de metri. Intrarea în peşteră este magnifică: cu o boltă mare iar la lumina soarelui poţi vedea din păcate că unii

oameni “şi-au lăsat amprenta”. Bătrânii satului spun că în trecut a fost folosită ca şi ascunzătoare de ocupaţiile străine.

În pădurile acestui sat vegetaţia este reprezentată de asociaţii vegetale cum sunt: păduri de foioase în amestec, fâneţe, păşuni, culturi agricole. Speciile arboricole reperezentative sunt: cerul (Quercus frainette), stejarul (Quercus robur), fagul (Fagus sylvatica), teiul (Tilia cordata), carpenul (Carpenus betulus), cireşul sălbatic (Cerasus avium), plopul tremurstor ( Populus tremula), gorunul ( Quercus petraea), jugastrul (Acer campestre). Luminozitatea acestor păduri fac posibilă dezvoltarea arbuştilor: lemn câinesc (Ligustrum vulgare), măceş (Rosa canina), porumbar (Pinus spinosa), sânger (Cornus sanguinea), soc (Sambucus negro), alun (Corylus avellena). Stratul ierbos este bine dezvoltat, întâlnindu-se numeroase specii: păiuş (Festuca pratensis), golomăţul (Dactylis glomerata), firuţa de livadă (Pos nemoralis), brebănul (Corydalis). Izolat se află asociaţii de salcâmi (Robinia pseudacacia), conifere: molid (Picea excelsior), brad (Abies alba), pin ( Pinus pinus) apărute în urma plantărilor. O suprafaţă însemnată este ocupată de păşuni cuprinzând o serie de plante cum sunt: ovăsciorul (Avenastrum versicolor), ciuboţica cucului (Primula officinalis), păiuşul roşu (Festuca rubra).

De asemenea fauna este reprezentată de o mulţime de râme (Lumbricus terestris), brotăcelul (Hyla arborea), melci (Helix lutescens), salamandra (Salamandra salamandra), şopârle ( Lacerta vivipara), insecte: cărăbuşul (Melolontha melolontha), păianjeni. Dintre mamifere predomină: căprioara (Capreolus capreolus), cerbul (Cervus elaphus), mistreţul (Mixticius), vulpea (Canis vulpes), veveriţa (Sciurus vulgaris), iepurele (Lepus europaeus). Sunt şi mamifere care apar temporar în aceste păduri: lupul (Canis lupus), viezurele (Meles meles), jderul (Martes martes). Dintre păsări amintim: privighetoarea (Luscina liscina), vrabia (Passer domesticus), coaofana (Pica pica), ciocănitoarea (Dryobater major pinetorum), gaiţa (Garrulus glandarius), graurul (Sturnus vulgaris), fazanul ( Phesianus colchicus), uliul găinilor ( Accipiter gentilis).

Bibliografie

1.I., Traian-Lucrare metodico-ştiinţifică pentru obţinerea gradului didactic I, Zalău, 1994

2. T., Mihai-Contract de cercetare nr 282/1980-Identificarea unor ecosisteme reprezentative în zona subcarpatică din nor-vestul Transilvaniei în scopul propunerii lor ca rezervaţii naturale-C.C.B., Cluj-Napoca, 1980