Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Mitul lui Sisif
Joi, 08 Aprilie 2010 00:00

MITUL LUI SISIF

Prof. Lorincz Cristina

profesor C.T. Iosif Şilimon, Braşov

 

Articolul de faţă este un studiu asupra operei camusiene „Mitul lui Sisif”, aducând în discuţie tema principală a absurdului. Întregul studiu se centrează pe problematica individului care trăieşete cu un scop, cu grija viitorului dar în momentul în care descoperă absurdul, asistă la zguduirea din temelii a propriului univers.

Cuvinte cheie:

Absurd

Pesimism

Fericire

 

Cartea de idei,” Mitul lui Sisif”, cheie a întregii creaţii camusiene, „este îndreptată împotriva filosoflilor existenţialişti”. Dacă pentru Sartre „existenţa precede esenţa”, pentru Camus, dimpotrivă, există o natură umană dată o dată pentru totdeauna, valoarea preexistentă către care omul trebuie să tindă.

Având ca punct de plecare mitul grecesc al lui Sisif, Camus îşi propune să descrie o „atmosferă a absurdului”, surprinsă în viaţa cotidiană. El analizează deci un anumit număr de situaţii care permit omului să resimtă absurditatea condiţiei sale.

Cronologia operelor camusiene marchează progresul unei meditaţii care se organizează în cicluri.

Există astfel un prim ciclu care putea fi numit ”ciclul absurdului” sau „al lul Sisif”, urmat de un alt ciclu, „al revoltei” sau „al lui Prometeu”.

Atât în „Mitul lui Sisif” cât şi în celelalte opere aparţinând ciclului absurdului, scriitorul meditează asupra descoperirii absurdului şi asupra demersului prin care acesta este asumat.

În „Mitul lui Sisif”, Camus încearcă să stabilească principiul fundamental al gândirii sale, principiu de ordin ontologic, care apare ca o „evidenţă” ce desfide orice argumentare.

Aşa cum remarca Irina Mavrodin, Camus are, ca şi toţi marii gânditori existenţialişti, evidenţa sentimentului absurdului, care, la el ca şi la ei, este o revelaţie prin trăire afectivă, personală şi incomunicabilă, un sentiment confuz, nedeterminat, şi totuşi sigur, având caracterul unei certitudini”. Sau în cuvintele lui Camus: „sentimentul absurdului nu-i decât divorţul acesta între om şi viaţa sa, dintre actor şi decorul său.”

Omul camusian percepe lumea ca fiind opacă şi străină. Sentimenul rezultat de aici determină apariţia unor noi raporturi între individ şi lume, de unde rezultă un anumit tip de comportament, comportamentul „omului absurd”.

Absurdul i se revelează omului nu numai în momentele de mare tensiune existenţială, generate spre exemplu de experienţa morţii, ci şi în cele mai simple situaţii de viaţă.

Fără îndoială, moartea ca eveniment suprem îi dă o nouă perspectivă temporală, pentru că timpul devine mijlocul care sustrage întregul sens al vieţii.

Trăirea lucidă a experienţei morţii eliberează sentimentul tragicului şi de aici, gestul sinuciderii ca experienţă ultimă: „Nu există decât o problemă filosifică cu adevărat importantă: sinuciderea”. Decizia sinucigaşului semnifică, dincolo de actul în sine, că „viaţa nu merită să fie trăită.” Se conturează astfel nonsensul vieţii şi absurdul existenţial. Înţelegerea absurdului se sprijină pe capacitatea analitică a raţiunii, raaţiune care este obligată să-şi recunoască limitele.

În capitolul „Zidurile absurde”, Camus face un inventar care generează absurdul existenţial. Astfel, sentimentul absurdului, este la prima vedere insesizabil, îl poate izbi în faţă pe orice om, „la orice colţ de stradă”.

Oboseala, rezultat al unei vieţi maşinale, care la un moment dat declanşează trezirea definitivă, sfârşeşte în sinucidere sau vindecare. Situarea în viitor, speranţa legată de ceea ce va fi, deplasarea trăirilor noaste într-o situaţie temporală care urmează să se producă, fac din timp un fel de aliat, când de fapt timpul conduce la moarte şi devine astfel duşmanul înverşunat al omului. Înstrăinarea fiinţei umane se face în raport cu lumea, care este resimţită ca ostilă, inumană. Dezgustul provocat de inumanitatea omului însuşi şi care determină starea de „greaţă” metafizică este de asemeni generator de absurd.

Un alt izvor de pătrundere a absurdului în lume îl constituie şi nostalgia omului după unitate, setea lui de absolut. Incapacitatea omului de a cunoaşte, neputinţa logicii de a furniza Adevărul, evidenţa că totul este fals, toate acestea induc concluzia că „absurdă este confruntarea dintre acest iraţional şi aceasta nemărginită dorinţă de claritate, a cărei chemare răsună în străfundurile omului. Absurdul ţine atât de om, cât şi de lume.” În momentul în care absurdul este cunoscut şi asumat, el devine o pasiune, cea mai sfâşietoare dintre ele. Camus defineşte absurdul prin reducerea gândirii la fenomenal, la el absurdul este un fenomen raţional. O familie întreagă de gânditori, înrudiţi prin nostalgia lor, opuşi prin metodele sau scopul lor, au căutat să descopere „drumul regal al raţiunii” şi „căile directe ale adevărului”.

Astfel, Heidegger susţine următoarea teză: „caracterurl finit şi limitat al existenţei umane este mai primordial decât omul însuşi” „Grija” îi pare a depăşi prin adevărurile ei categoriile raţionamentului, la el ca şi la alţii, conştiinţa nu se separă de absurd.

Jaspers nu crede în nici un fel deontologie şi ştie că nu putem ajunge la nimic care să poată transcede jocul mortal al aparenţelor. Într-o lume pustie, în care omului i se refuză posibilitatea de a cunoaşte, el încearcă să găsească acea cale directă, acel fir al Ariadnei, care duce către tainele divine.

Camus îl considera pe Kierkegaard cel mai interesant dintre toţi, deoarece „nu numai că descoperă absurdul, dar îl şi trăieşete”. Kierkegaard (cf. Popa, Grigore) consideră că „mai sigur nu-i să taci, ci să vorbeşti” şi refuză consolările, morala şi principiile confortabile. La el, aventura spirituală începe în haosul unei experienţe lipsite de decoruri.

Având la bază opiniile tuturor acestor gânditori, Camus începe să-şi contureze gândirea care stă la baza meditaţiei sale. Pentru el „absurdul se naşte din această confruntare dintre chemarea omului şi tăcerea iraţională a lumii”.

„Sentimentul absurdului”, spune Camus în capitolul „Sinuciderea filosofică”, nu este totuna cu „noţiunea absurdului”. Acceptând limitele raţiunii, Camus nu o neagă, ci îi recunoaşte puterile relative. Pentru el, „absurdul”, care este starea metafizică a omului conştient, nu duce la Dumnezeu, iar sinuciderea filosofică devine atitudine existenţială.

Camus considera că „absurdul nu moare decât când îţi întorci faţa de la el”. Astfel, o pozitie filosofică coerentă este revolta, confruntarea perpetuă a omului cu propria sa ignoranţă. Această revoltă nu este decât certitudinea unui destin copleşitor din care se exclude resemnarea. După opinia Irinei Mavodin, revolta conştientă este privirea „conştiinţei către absurd, conştiinţa sfidătoare proiecată către absurd. Revoltatul sfidează mai mult decât neagă.” (Omul revoltat) Sosif este deci nu numai „truditorul inutil al infernului”, cel care a descoperit absurdul existenţei şi l-a asumat, ci şi revoltatul. În ultimă instanţă, omul absurd care se revoltă devine curajos, lucid şi solitar, pentru că omul devine propriul său stăpân, adică prpriul său Dumnezeu.

„Mitul lui Sisif” pune în ultimă instanţă problema raportului dintre o gândire pesimistă şi fericire. Nu descoperi absurdul fără să fii ispitit să scrii un manual despre fericire.

După Camus, ”fericirea şi absurdul sunt doi copii ai aceluiaşi pământ”. Fericirea este un fruct al absurdului, cum de altfel foarte bine se poate spune că absurdul este fructul fericirii. Când omul absurd îşi contemplă chinul, toţi idolii amuţesc şi în această tacere, în universul întors la tăcerea sa, se aud toate vocile uimite ale pamăntului: Omul absurd spune da, şi efortul său nu va înceta niciodată. Sisif se ştie stapânul destinului personal care anulează existenţa unui destin superitor.

„Trebuie să ni-l închipuim pe Sisif fericit” este fraza asupra căreia se poate medita ca asupra unei concluzii, pentru că asumându-şi destinul absurd, Sisif a devenit stăpânul victorios al acestui destin.

„Mitul lui Sisif este inainte de orice o carte scrisă de un om foarte tânăr, cu acea pasiune trufaşă şi absolută pe care numai oamenii foarte tineri o pot avea, exaltă bucurie de a trăi, de a trăi gratuit şi eroic, fără finaliate şi fără speranţe” (Irina Mavrodin)

 

 

Bibliografie:

Camus, Albert: Faţa şi reversul / Nunta / Mitul lui Sisif / Omul revoltat / Vara”, Editura Rao, Bucureşti.,1992

Cioabă, Cătălin: “ Conceptul de timp”, Editura Humanitas, Bucureşti, 2000

Mavrodin, Irina: „Scriitori francezi”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978

Popa, Grigore: Existenţă şi adevăr la Søren Kierkegaard”, Sibiu, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, 1940; reeditare, Cluj, Editura Dacia, 1998

 

Ultima actualizare în Miercuri, 30 Ianuarie 2013 22:46
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Revista cu ISSN

Predarea notiunilor de teoria numerelor

PREDAREA NOŢIUNILOR DE TEORIA NUMERELOR   Profesor Voinea-Axinte Costică Liceul Tehnologic ”Elie Radu” Botoşani   În literatura de specialitate s-a cristalizat teoria că noţiunile şi cunoştinţele se pot ordona, pentru predare-învăţare în două sisteme: sistemul...

Read more

Planificare model pentru matematica inva…

Planificare model pentru matematica invatamant gimnazial   Incepand cu anul scolar 2011-2012, Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului a oferit pentru prima data tuturor cadrelor didactice modele de planificari calendaristice. Iata model...

Read more

Platoul carstic Vascau

PLATOUL CARSTIC VAȘCĂU   Prof. Mihaela Marian, Colegiul Tehnic ‘‘Constantin Brâncuși’’   Rezumat: Platoul carstic Vașcău reprezintă un areal ofertant din punct de vedere al resurselor oferite de relief, atât prin numărul mare al...

Read more

Roluri animate de educatori

ROLURI ANIMATE DE EDUCATORI   Educator Stan Luminiţa-Simona Grădiniţa cu program normal Bălăbăneşti, Galaţi     Noul Curriculum accentuează rolul educatorului în raport cu libertatea în planificarea activităţii zilnice, iar aria comportamentelor fundamentale ale cadrului didactic...

Read more

Transdisciplinaritatea

TRANSDISCIPLINARITATEA Profesor Elena Marica Şcoala Gimnazială Pietrari Articolul de faţă scoate în evidenţă abordarea integrată a curriculumului, punând accent pe transdisciplinaritate,...

Read more

Planificare model pentru biologie invata…

Planificare model pentru biologie invatamant gimnazial   Incepand cu anul scolar 2011-2012, Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului a oferit pentru prima data tuturor cadrelor didactice modele de planificari calendaristice. Iata model...

Read more

Influenta statului socio economic si ati…

INFLUENŢA STATUTULUI SOCIO-ECONOMIC ŞI ATITUDINII FAŢĂ DE EDUCAŢIE A FAMILIEI ÎN REUŞITA ŞCOLARĂ   Şeptelean Florina Elvira, doctorand Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca     Reuşita şcolară este influenţată de o multitudine de factori, cei mai importanţi...

Read more

Fisa de inregistrare a actelor de violen…

Fisa de inregistrare a actelor de violenta   Vezi fisa de inregistrare a actelor de violenta, elaborata de Institutul de Stiinte ale Educatiei, in cadrul Programului “Tinerii impotriva violentei”.  

Read more