|
CÂMPURI LEXICO-SEMANTICE
STUDIU DE SPECIALITATE
Profesor Andra Elena Diaconu
Profesor de limba și literatura română,
Școala Gimnazială Fitionești, județul Vrancea
Termenul câmp a fost introdus în lingvistică în prima parte a secolului al XX-lea de lingviştii germani pentru a desemna o manieră de grupare a cuvintelor unei limbi. Din perspectiva descrierii ştiinţifice a relaţiilor semantice dintr-o limbă dată aceste interpretări ale câmpului nu prezintă decât un interes preliminar, ca metodă de segmentare lexicală; în interpretarea pe care o adoptăm, câmpul lexico-semantic reprezintă atât un principiu de segmentare, cât şi o clasă (sau mai multe) rezultată din analiza lexico-semantică (similar cu sinonimia, antonimia).
Motivul esenţial pentru care câmpurile din limba română au fost descrise alături de polisemie, sinonimie şi antonimie este faptul că toate nivelele analizei satisfac principiile comune ale constituirii în clase lexico-semantice. Diferitele clase repartizate fiecărui nivel în parte s-au constituit prin respectarea unor principii generale: (1)reunirea pe baza unor proprietăţi semantice comune reprezentate de un număr oarecare de seme, (2) diferenţierea semantică a unor termeni faţă de alţii din aceeaşi clasă, realizată prin seme variabile şi (3) relaţia paradigmatică de excludere reciprocă dintr-un context dintre termenii unei clase date; aceasta înseamnă că într-un anumit context ar trebui ales (selectat) un singur termen al unei clase.
Vocabularul limbii române, ca al oricărei alte limbi, nu constituie un conglomerat amorf de cuvinte ci o structură organizată după criterii diferite, de natură internă, pe baza unor relaţii de natură paradigmatică, precum şi a unor criterii de natură extra-lingvistică, de natură socială şi istorică.
Prin câmp lexical-semantic înţelegem o paradigmă lexicală relativ deschisă, o structură lexematică primară instituită ca un ansamblu de lexeme reunite printr-o valoare lexicală comună. Cercetarea lexicului unei limbi din această perspectivă funcţională sau lexematică oferă o metodă convenabilă de sistematizare, prin posibilitatea de a evidenţia, în cadrul analizei, trăsăturile semantice minimale comune şi pe cele diferenţiatoare ale elementelor unei serii lexicale. Evidenţiind mecanismul lingvistic de funcţionare a relaţiilor de desemnare a cuvintelor în producerea sensurilor lingvistice proprii unei limbi, precum şi configuraţia de ansamblu, specifică, în cadrul câmpului, a unui continuum lexical dat, cercetarea de acest tip contribuie substanţial la înţelegerea formei interne a unei limbi date.
În limba română contemporană există atât câmpuri lexico-semantice concrete, cât şi câmpuri abstracte. Din sfera (sub)ansamblurilor concrete fac parte: numele de rudenie, termenii cromatici, denumirile locuinţelor şi ale instituţiilor, denumirile animalelor sălbatice şi domestice, denumirile fenomenelor sonore, iar în ceea ce priveşte câmpurile abstracte au fost descrise două câmpuri abstracte din vocabularul afectivităţii.
Cuvinte cheie: câmp lexical, desemnarea, semnificatul, sensul
În concepţia cercetătorilor, câmpurile lexico-semantice sunt definite ca fiind fragmente (subansambluri, mulţimi) din ansamblul lexical al unei limbi care grupează numai denumiri înrudite din punctul de vedere al sensului sau care au un denominator semantic comun. Ferdinand de Saussure preciza în Cursul său de lingvistică generală că un cuvânt nu există în mod izolat în conştiinţa vorbitorilor, ci doar în relaţie cu alte cuvinte, în cadrul unor serii asociative, pe care le numea câmpuri asociative. Eugen Coşeriu consideră că un câmp este constituit din unităţi lexicale ale conţinutului (lexeme) care împart o zonă de semnificaţie continuă în interiorul căreia se stabilesc diferenţe (opoziţii) şi defineşte conţinutul lingvistic ca fiind ,,tout ce qui est communiqué et compris au moyen d’un fait de discours ou acte de parole ”, distingând trei categorii diferite în cadrul conţinutului lingvistic: 1. desemnarea: ,, Desemnarea este raportul între semnele sau construcţiile lingvistice şi realitatea extralingvistică <<desemnată>> în fiecare caz în parte, chiar această realitate extralingvistică în sine, în măsura în care este desemnată de semne şi de construcţiile lor, este, prin urmare, ceea ce numim de obicei << referinţă>> ” .
2.semnificatul: ,, Semnificatul este conţinutul dat de către limba întrebuinţată în cadrul discursului, organizarea posibilităţilor de desemnare specifice ale unei limbi date.” 3.sensul : „ Sensul este conţinutul specific al unui discurs sau al unui fragment de discurs, aşa cum este el dat în cadrul discursului, în particular prin convergenţa desemnării semnificatului din limbă şi al determinărilor extralingvistice al discursului respectiv, de exemplu: cunoaşterea lucrurilor desemnate, cunoaşterea situaţiei în care se vorbeşte, cunoaşterea persoanelor care participă. ”
În primul secol al cercetării comparativ-istorice, lexicul limbilor a fost abordat în special din punct de vedere etimologic, primele generaţii de structuralişti au socotit lexicul şi în general nivelul semantic al unei limbi ca nefiind structurabil şi, în consecinţă, cu neputinţă de abordat cu instrumentarul şi metodologia proprii structuralismului.
Termenul câmp a fost introdus în lingvistică în prima parte a secolului al XX-lea de lingviştii germani pentru a desemna o manieră de grupare a cuvintelor unei limbi. Din perspectiva descrierii ştiinţifice a relaţiilor semantice dintr-o limbă dată aceste interpretări ale câmpului nu prezintă decât un interes preliminar, ca metodă de segmentare lexicală; în interpretarea pe care o adoptăm, câmpul lexico-semantic reprezintă atât un principiu de segmentare, cât şi o clasă (sau mai multe) rezultată din analiza lexico-semantică (similar cu sinonimia, antonimia).
Analiza structural-funcţională a câmpurilor include şi utilizează concepte şi principii comune şi generale ale descrierilor tradiţionale ale fenomenelor lexicale, cum sunt polisemia, sinonimia şi antonimia, dar introduce operaţii noi, specifice, cum ar fi delimitarea câmpurilor pe baza unor proprietăţi semantice comune reprezentate de un număr oarecare de seme, diferenţierea semantică a termenilor, definirea funcţionării relaţiei paradigmatice de excludere reciprocă într-un context dat a termenilor unui ansamblu lexical.
În comparaţie cu nivelurile polisemiei, sinonimiei şi antonimiei, câmpul lexical-semantic se prezintă ca o paradigmă foarte largă şi mai puţin rigidă.
Interesul acordat analizei câmpurilor în diferite limbi este constituit din faptul că nu se poate studia structural întreg vocabularul unei limbi, degajarea structurii lui pe fragmente ar reprezenta o satisfacere parţială a acestui deziderat. În urma cercetărilor practice s-a constatat că nu există un tip universal de câmp semantic. De aceea, descrierea fiecărui câmp în parte ar permite să se desprindă diferitele caracteristici care pot fi atribuite ansamblului vocabularului.
Motivul esenţial pentru care câmpurile din limba română au fost descrise alături de polisemie, sinonimie şi antonimie este faptul că toate nivelele analizei satisfac principiile comune ale constituirii în clase lexico-semantice. Diferitele clase repartizate fiecărui nivel în parte s-au constituit prin respectarea unor principii generale: (1)reunirea pe baza unor proprietăţi semantice comune reprezentate de un număr oarecare de seme, (2) diferenţierea semantică a unor termeni faţă de alţii din aceeaşi clasă, realizată prin seme variabile şi (3) relaţia paradigmatică de excludere reciprocă dintr-un context dintre termenii unei clase date; aceasta înseamnă că într-un anumit context ar trebui ales (selectat) un singur termen al unei clase.
Vocabularul limbii române, ca al oricărei alte limbi, nu constituie un conglomerat amorf de cuvinte ci o structură organizată după criterii diferite, de natură internă, pe baza unor relaţii de natură paradigmatică, precum şi a unor criterii de natură extra-lingvistică, de natură socială şi istorică.
Prin câmp lexical-semantic înţelegem o paradigmă lexicală relativ deschisă, o structură lexematică primară instituită ca un ansamblu de lexeme reunite printr-o valoare lexicală comună. Cercetarea lexicului unei limbi din această perspectivă funcţională sau lexematică oferă o metodă convenabilă de sistematizare, prin posibilitatea de a evidenţia, în cadrul analizei, trăsăturile semantice minimale comune şi pe cele diferenţiatoare ale elementelor unei serii lexicale. Evidenţiind mecanismul lingvistic de funcţionare a relaţiilor de desemnare a cuvintelor în producerea sensurilor lingvistice proprii unei limbi, precum şi configuraţia de ansamblu, specifică, în cadrul câmpului, a unui continuum lexical dat, cercetarea de acest tip contribuie substanţial la înţelegerea formei interne a unei limbi date.
În limba română contemporană există atât câmpuri lexico-semantice concrete, cât şi câmpuri abstracte. Din sfera (sub)ansamblurilor concrete fac parte: numele de rudenie, termenii cromatici, denumirile locuinţelor şi ale instituţiilor, denumirile animalelor sălbatice şi domestice, denumirile fenomenelor sonore, iar în ceea ce priveşte câmpurile abstracte au fost descrise două câmpuri abstracte din vocabularul afectivităţii.
Alături de aceste câmpuri lexico-semantice consacrate în limba română, cercetătoarea Lucia-Gabriela Munteanu a analizat şi a delimitat în cadrul ansamblului lexical al limbii române câmpul lexical-semantic al <<căilor de comunicaţie terestră>>, un câmp relativ bogat, numărând 114 lexeme inventariate. Acest câmp pluridimensional selectiv-compus denumit prin arhilexemul <<drum>> cuprinde patru clase paradigmatice: 1.<<format în spaţiul non-urban >> (1.a.<<spaţiu rural>>;1.b. <<spaţiu non-rural>>), 2. << de trecere>> (2.a. << de trecere peste o apă, o vale sau o altă cale de comunicaţie >>; 2.b. << de trecere peste înălţimi naturale >>; 2.c. << de trecere pe sub o construcţie sau pe sub pământ >>), 3. << construit în spaţiul urban>> şi 4. <<referitor la orientarea generală a drumului>>.
Această cercetare aduce contribuţii la studiul vocabularului românesc, demonstrând valoarea practică şi metodologică a conceptului de câmp semantic, posibilităţile diverse de abordare a structurilor lexematice primare.
Bibliografie:
1. Munteanu, Lucia-Gabriela ,Câmpul lexical-semantic <<drum>> în limba română, Editura Universitas XXI, Iaşi,, 2004
2. Bidu-Vrănceanu, Angela , Forăscu, Narcisa , Limba română contemporană. Lexicul, Editura Humanitas Educational, Bucureşti, 2005,
3. Bidu-Vrănceanu, Angela , Forăscu, Narcisa , Modele de structurare semantică, Editura Facla, Timişoara, 1984.
Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai vechi:
|
