Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768

O chestiune controversata stereotipul
Scris de administrator   
Duminică, 10 Mai 2015 10:34

O CHESTIUNE CONTROVERSATĂ: STEREOTIPUL

Prof. Raluca Ioana Olariu

Şcoala Gimnazială „Acad.H.Mihăescu” Udeşti, Judeţul Suceava

Semnificaţia imaginilor vizuale este stabilită prin diferenţă. Astfel, de-a lungul istoriei reprezentărilor vizuale opoziţiile binare bărbat/femeie, masculin/feminin, alb/negru, heterosexual/homosexual, minoritate rasială/majoritate rasială, cultură/natură sunt folosite pentru a organiza diferite semnificaţii. Opoziţiile binare reprezintă modalităţi “reductive” care au rolul de a ne ajuta să înţelegem complexitatea diferenţelor; în acelaşi timp, aceste opoziţii sunt codificate de concepte ca “putere”, “superioritate” şi “valoare”. În acest sens, categoria normei este creată şi definită prin opoziţie cu ceea ce se consideră a fi anormal sau aberant; astfel, opoziţiile binare vor desemna prima categorie ca fiind “nemarcată” iar a doua categorie ca fiind “marcată”.

Termenul de stereotip este folosit în această lucrare cu sensul de reprezentări ale indivizilor prin asocierea lor cu anumite caracteristici uşor de recunoscut şi care sunt în general implicit sau explicit atribuite grupului social din care aceşti indivizi fac parte. Acest grup social poate fi definit prin ocupaţie, vârstă, sex, naţionalitate, etnie, orientare sexuală, clasă, religie ş.a.m.d.În consecinţă, de fiecare dată când un individ sau un subiect este supus stereotipizării, el va fi prezentat în termenii stereotipului, adică nu va mai fi selectat sau considerat a avea valoare decât dacă înfăţişarea sau acţiunile sale se vor potrivi stereotipului respectiv.

Mass-media conţine o serie de practici şi industrii separate şi distincte şi este în general definită ca suport tehnic ce serveşte la transmiterea mesajelor către un ansamblu de indivizi separaţi, dar, în primul rând, mass-media este un set de reprezentări. Reprezentările mass-media reduc, condensează şi selectează sau resping aspecte ale relaţiilor sociale atât de complexe cu scopul de a le reprezenta ca fiind naturale, fixe şi pregătite pentru consum. Cu alte cuvinte reprezentările mass-media provin din stereotipuri.

Repetarea şi reproducerea nesfârşită a stereotipurilor în discursul mass-media ne asigură în mod constant că anumite grupuri sociale (out-groupuri) continuă să existe iar imaginile uşor de recunoscut, dar greu de modificat ale acestor grupuri continuă să fie perpetuate prin stereotipizare.

Perspective teoretice

Conceptul de stereotip se numără printre noţiunile cel mai bine cunoscute de către marele public. În percepţia noastră despre celălalt se pare, frecvent, că exploatăm informaţiile care ţin mai mult de apartenenţa lui la o categorie, la un grup, decât de individul aflat în faţa noastră. Din acest motiv noţiunea de stereotip le evocă pe cele de prejudecată şi de discriminare pentru că modul în care suntem văzuţi influenţează în mare măsură modul în care suntem trataţi, iar modul în care îi tratăm pe alţii este determinat de modul în care îi vedem.

Fără doar şi poate, noţiunea de stereotip conduce la ideea de generalizare şi de eroare de judecată, cu tot cortegiul ei de consecinţe nedorite pentru că este greşit şi imoral să se fondeze o judecată doar pe o lectură stereotipică a celuilalt. Pericolul este cu atât mai evident cu cât stereotipurile îşi exercită influenţa fără ştirea judecătorului, limitând astfel posibilităţile de prevenire. A stereotipiza un grup nu se rezumă la a-i atribui un conţinut, ci înseamnă a avea o teorie asupra motivelor care leagă acest conţinut precis cu un grup anume.

Definiţiile stereotipurilor sunt la fel de numeroase ca şi autorii care s-au aplecat asupra problemei. O definiţie acceptată de majoritatea autorilor este cea care prezintă stereotipurile ca un ansamblu de convingeri şi valori împărtăşite vizavi de caracteristicile personale, de trăsăturile de personalitate dar şi de comportament, specifice unui grup de persoane.

Termenul stereotip există încă din 1798 fiind rezervat tipografiilor şi însemnând turnarea plumbului într-o formă destinată formării clişeului tipografic. Mai târziu la sfârşitul anilor 1800 şi începutul anilor 1900, psihiatrii au început să folosească acest termen pentru a denota o condiţie patologică comportamentală caracterizată de o repetare persistentă şi de un mod neschimbat de exprimare. Walter Lippmann este, fără îndoială, “inventatorul” noţiunii de stereotip în accepţia ei socio-psihologică. În 1922, apariţia volumului Opinia publică (de Walter Lippmann) aduce termenul de stereotip în atenţia sociologilor, această versiune rămânând cea mai acceptabilă. Abordarea lui Lippmann precum şi noţiunile sale cheie sunt centrale definirii stereotipului şi în prezent. Prin analogie, el dorea să insiste pe rigiditatea concepţiilor noastre, în special a celor ce privesc grupurile sociale. Oricum ar fi, el considera “aceste imagini din minte” indispensabile pentru a face faţă informaţiilor emise de mediul nostru înconjurător. Ele ne permit să filtrăm realitatea obiectivă. După Lippmann, noi nu vedem înainte de a defini, ci definim înainte de a vedea. În afara faptului că, în general, stereotipurile posedă o mare tonalitate afectivă, ele îşi găsesc originea în societate, şi oferă posibilitatea de a explica natura raporturilor dintre grupuri şi noţiuni.

Începând cu anul 1970, noţiunea de stereotip primeşte noi semnificaţii datorită dezvoltării mişcărilor sociale care îşi contestau reprezentările în public. Aceste revolte erau promovate de femei, minorităţi rasiale, homosexuali, tineri sau persoane cu handicap. Mai mult, acest termen a intrat în atenţia unei varietăţi de discipline: sociologie, lingvistică, analiza discursului, semiotică, literatură, psihologie, mass-media. Este foarte interesant de urmărit modul în care acest termen este menţionat în diverse domenii: tipar, şablon, etichetă, stigmat, scenariu, schemă, categorie, atribuire, caracteristică pre-existentă, instituţionalizare. Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte termenul “1.[…] sistem de reflexe condiţionate care se formează datorită repetării în aceeaşi succesiune a condiţiilor din mediul înconjurător; 2.care se repetă în aceleaşi condiţii, care este mereu la fel, neschimbat, obişnuit, banal; 3.banalizat prin repetare”. Termenul provine din grecescul “stereo” care înseamnă “solid”, “neschimbat”.

O idee pe care Lippmann a apărat-o cu vigoare propunea faptul că noi suntem determinaţi să funcţionăm pe baza unor imagini din mintea noastră, a unor generalizări abuzive, a unor pierderi de memorie. Ca să înţelegem mediul atât de complex în care trăim trebuie să-l percepem efectuând o selecţie severă (de exemplu, tipul “artist” este perceput în general ca fiind extrovertit, inteligent, non-conformist, leneş).“Un tipar al stereotipurilor nu este neutru. El nu este un mod de a substitui ordinea în această confuzie derutantă a realităţii. El nu reprezintă o prescurtare ci toate acestea ba chiar mai mult. El reprezintă garanţia respectului de sine; el este proiectarea asupra lumii a valorilor, sentimentelor şi drepturilor noastre. Stereotipurile reprezintă fortăreaţa tradiţiei noastre” (Lippmann, 1956: 96). Astfel, putem atribui un sens acţiunilor celuilalt, vorbelor lui şi tuturor datelor pe care le desprindem din comportamentul lui, încadrându-l într-o categorie sau atribuindu-i o etichetă. În consecinţă, etichetele categoriale vor facilita accesul la un stereotip.

Un alt program de cercetare a stereotipurilor este acela întreprins de David Hamilton asupra “iluziei corelării” (Hamilton, 1981). Conform autorului, noi suntem deosebit de sensibili la datele saliente din mediul nostru. Acestea vor fi codificate şi vor constitui obiectul unei bune recuperări în memorie. Într-o experienţă clasică Hamilton testează ideea conform căreia asemănarea lucrurilor saliente ar fi la originea stereotipurilor negative. Hamilton defineşte stereotipizarea ca pe faptul de a avea o reprezentare relativ nediferenţiată a membrilor unui grup pe care îl va numi out-grup, iar ceea ce rămâne în afara acestuia va fi numit in-grup. Astfel suntem mai puţin confruntaţi cu membrii out-grup-ului decât cu membrii in-group-ului şi aceasta poate explica raţionamentele stereotipice împotriva out-group-ului. Stereotipizarea ar fi deci o chestiune de grad: cu cât observatorii au o reprezentare diferenţiată asupra membrilor unui grup, cu atât acest grup este mai puţin stereotipizat. O altă problemă este de a şti dacă observatorii selecţionează informaţia şi cum o obţin. După Hamilton, observatorii îşi formează stereotipurile bazându-se pe elementele informaţionale diagnostice, adică pe caracteristicile care permit o mai bună diferenţiere a celor două grupuri. Efectele de contrast, impactul iluziei corelării, legătura dintre complexitatea cunoştinţelor şi moderarea raţionamentului, caracteristicile diagnostice sunt fenomene care presupun faptul că stereotipurile sunt construite pe baza unui contact direct cu membrii out-group-ului. Stereotipurile dobândesc un conţinut deoarece observăm membrii unui grup ţintă într-un număr mai mult sau mai puţin restrâns de rolurile sociale. De exemplu, imaginea noastră despre studenţii chinezi ar fi astfel puternic influenţată de amintirea tânărului curajos sfidând un tanc blindat în piaţa Tien-an-men în timpul revoltei din primăvara lui 1990. Sau, viziunea noastră despre femei şi bărbaţi ar putea fi influenţată de structura socială care constrânge comportamentul fiecăruia pentru că, poziţiile sociale corespunzătoare femeilor şi bărbaţilor se află la originea stereotipurilor. Un astfel de raţionament consideră că stereotipurile trimit la realitatea caracteristicilor membrilor unui grup, iar prin raport cu trăsăturile de personalitate ele evocă elemente bine asociate, vizuale şi distinctive facilitând astfel activitatea cognitivă.

Din punct de vedere al formării şi utilizării, stereotipurile pot fi considerate mijloace de explicare. Ele sunt mai mult decât un conţinut evaluativ atribuit unui grup de persoane; ele explică de ce aceste persoane constituie un grup şi de ce se aseamănă. Pe scurt, un stereotip va fi cu atât mai utilizat faţă de un grup cu cât va fi mai explicativ şi cu cât vom avea impresia că ştim un număr foarte mare de lucruri vizavi de membrii lui. Fiecare individ poate fi inclus într-o categorie în funcţie de o cvasi-infinitate de criterii. Fiecărei categorii îi poate corespunde un stereotip (avem, de exemplu, stereotipuri referitoare la oamenii care au piscine). Observatorul, respectiv marele public, trebuie să aleagă între diverse stereotipuri posibile corespunzând etniei, naţionalităţii, meseriei, vârstei, sexului. Forma luată de stereotipuri variază, iar această variaţie depinde de poziţia structurală a grupului stereotipizat. Nu toate stereotipurile îndeplinesc aceleaşi funcţii ideologice, nu toate stereotipurile se referă în acelaşi mod la realitatea obiectivă. Astfel întâlnim stereotipuri despre:

a). grupuri structurale majore: culoarea (negru/alb); genul (masculin-feminin); clase (dominantă / de mijloc / muncitoare); vârsta (copil / adolescent / adult / bătrân).

b). grupuri structurale semnificative şi saliente: grupuri etnice (de ex. evrei / scoţieni); artişti şi oameni de ştiinţă; soacre; adolescenţii în perioada anilor ’50.

c). grupuri izolate: izolare socială sau geografică: homosexuali, indieni americani, studenţi, ţigani.

d). grupuri paria (proscrise): homosexuali; afro-americani; comunişti; toxicomani.

e). grupuri oponente: snobul clasei dominante, comuniştii, fasciştii, şoviniştii.

f). grupuri nesemnificative din punct de vedere ideologic şi social: poştaşul, roşcaţii, bruneţii, lăptarul etc.

Atunci când stereotipizăm, tindem să facem trei lucruri: 1. fixăm cu precizie o categorie; 2. cădem de comun acord în stabilirea caracteristicilor şi însuşirilor acelei categorii; 3. “etichetăm” pe cei ce aparţin aceleiaşi categorii, ca având aceleaşi caracteristici.

Studiile aprofundate ale conceptului de stereotip sugerează faptul că definiţiile acestuia se contrazic atunci când vine vorba de un stereotip negativ şi mai ales de convingerile ce stau la baza acestuia. Stereotipurile au fost definite ca pozitive sau negative – ridicând astfel diverse probleme – din următoarele considerente:

  • un stereotip este considerat un set de convingeri incorecte, foarte generalizate, rigide şi rele; specificând ce constituie un stereotip prin adăugarea unei valori cognitive ca rău se tinde spre negarea totală a definiţiei;

  • definirea stereotipurilor ca negative sau rele conduce la implicaţia conform căreia stereotipurile şi stereotipizarea se referă la procese şi structuri cognitive deviante, bizare sau patologice; acest punct de vedere izolează stereotipul din domenii ca sociologie sau psihologie;

  • stereotipul ca noţiune negativă obligă (într-o oarecare măsură) cercetătorul să ia ca atare motivele ce stau la baza negativităţii înainte de a le examina şi explora.

    Toate acestea conduc la ideea că stereotipurile joacă un rol aparte în stabilirea elementelor ideologice specifice grupurilor dominante sau in-group-urilor. Astfel, se poate afirma faptul că homosexualii, negrii şi femeile (out-group-urile) sunt caracterizaţi prin imagini negative în comparaţie cu bărbaţii albi heterosexuali. Observatorii vor stabili dacă defendentul lor are caracteristici specifice out-group-ului prin identificarea lui cu un stereotip.

    Stereotipurile trebuie să fie simpliste, uşor de identificat şi să trimită la un consens dar, Tess Perkins1 consideră că “însuşirile fundamentale care stau la baza stereotipurilor sunt sub semnul întrebării”. Ceea ce rămâne însă neschimbat este – conform lui W. Lippmann şi generaţiilor de studenţi, profesori şi cercetători care l-au urmat – faptul că ele sunt: simple, eronate, second-hand şi rezistente la modificare.

    Foarte important pentru înţelegerea noţiunii de stereotip este faptul că acesta este un concept ideologic care selectează caracteristici ale personalităţii (mentale, sexuale sau personale) care au o semnificaţie ideologică. Forma preluată de stereotipuri în societate depinde de poziţia grupului; de exemplu, “[…] caracteristica primară a blondei este inteligenţa scăzută, iar caracteristicile de personalitate şi sexualitate sunt secundare.” (Perkins).

    Harding2 vine în completarea acestor ipoteze afirmând: “stereotipul este mai degrabă simplu decât complex sau diferenţiat; mai degrabă eronat decât exact; mai degrabă second-hand decât dintr-o experienţă directă; rezistente la modificările făcute de noi experienţe.” Luând în considerare ideile lui Harding, Tess Perkins susţine faptul că simplitatea stereotipurilor este falsă pentru că unele stereotipuri operează cu un nivel mult mai ridicat de generalizare decât alte tipologii. Autoarea crede că “pentru a considera pe cineva drept o blondă fără o gândire raţională implică mai mult decât culoarea părului şi IQ-ul acesteia. Asta înseamnă o referire imediată la sexul ei şi în consecinţă la statutul ei în societate, la relaţia ei cu bărbaţii, la incapacitatea ei de a se comporta şi de a gândi raţional”.

Stereotipurile sunt în primul rând de natură socială motiv pentru care ele formează o strânsă legătură cu noţiunile de rol şi statut. Statutul se referă la poziţia în societate care necesită un anumit set de drepturi şi responsabilităţi; el este relaţional. Rolul se referă la îndeplinirea acestor drepturi şi responsabilităţi. Stereotipul se referă în acelaşi timp şi la rol şi la statut.

Există de asemenea o tendinţă de a defini stereotipurile ca peiorative. Termenul de peiorativ implică un punct de vedere şi astfel se creează pericolul ca noi să adoptăm mai degrabă acest punct de vedere conform căruia anumite caracteristici sunt considerate rele, decât să ne întrebăm din ce motiv aceste caracteristici sunt astfel. Există, de exemplu, un stereotip al bărbatului, un stereotip al heterosexualului sau un stereotip al unui lider din clasa dominantă; aceste stereotipuri sunt importante pentru că alte stereotipuri la rândul lor vor fi numite şi definite prin comparaţie şi prin opoziţie cu acestea. Care ar fi atunci diferenţele dintre stereotipurile grupurilor asuprite şi cele ale grupurilor dominante? Stereotipurile out-grup-urilor sunt mult mai puternice, mult mai numeroase şi mult mai prezente în conştiinţa grupului asuprit; în acelaşi timp ele vor fi prezente în aceeaşi măsură şi în conştiinţa grupului dominant. Un membru al unui out-group va avea prin definiţie acces limitat la “bunurile societăţii” iar stereotipul are rolul doar de a confirma şi nu de a cauza acest lucru. Stereotipurilor li s-au “reproşat” adesea preferinţa pentru imagini negative în locul unora pozitive sau chiar ideale; în acelaşi timp, li s-a “cerut” mai mult “realism” şi adevăr în redarea imaginii unui individ.

Stereotipul şi tipul social

Afirmaţia conform căreia stereotipurile sunt indirecte (second-hand), adică nu provin dintr-o experienţă directă, este similară cu distincţia lui Orrin E.Klapp (1962)3 dintre stereotipuri şi tipuri sociale. Astfel, rolul potenţial al stereotipurilor în socializare şi prin urmare în ideologie, este redus din nou la unul secundar, “la a doua mână”. Dar mai întâi de toate, distincţia stereotip / tip constă în faptul că primul este definit conform funcţiei sale sociale (ca un mod de caracterizare). Tipul este un “caracter” construit pe baza însuşirilor uşor de recunoscut şi care nu se schimbă (de exemplu tipul “avarului”, tipul “linguşitorului” etc.). Dacă aceste însuşiri sunt conceptualizate ca universale şi eterne, ele vor forma arhetipul sau tipul ideal; dacă vor fi conceptualizate istoric şi cultural, vor forma tipul social şi stereotipul. Klapp susţine că “stereotipurile se referă la lucrurile din afara lumii sociale în timp ce tipurile sociale se referă la lucruri familiare; stereotipurile tind să fie concepute ca disfuncţionale sau fără nici o funcţie în timp ce tipurile sociale servesc structurii sociale din multe considerente”. De exemplu, cele mai multe tipuri sociale se constituie din heterosexuali, de rasă albă, clasa de mijloc şi de sex masculin, iar distincţia dintre tipul social şi stereotip se referă la acele tipuri care se află înăuntrul şi înafara acceptabilităţii. Stereotipurile se află înafara societăţii unui individ. De exemplu sunt tipuri sociale ale americanilor şi stereotipuri ale non-americanilor (de exemplu afro-americanul, indianul etc.). Societatea se defineşte ca fiind principală, iar restul rămâne periferic sau paria; în acelaşi mod, dacă tipul social este tipul de bază principalul, stereotipul este celălalt (proscrisul). Vorbind, de exemplu, despre intriga unui roman putem observa faptul că acesta conţine o serie variată de tipuri sociale: eroul, personajul negativ, personaje secundare pozitive, în timp ce stereotipurile implică un tipar narativ ca de exemplu în cazul femeilor, care reprezintă sursa unei varietăţi de imagini dar care în acelaşi timp sunt însoţite de un tipar narativ. “Reprezentările vizuale ale femeilor tind să funcţioneze ca parte a unui model narativ implicit. Acesta are un început, un mijloc (naşterea, copilăria, căsătorie, familie) dar în privinţa sfârşitului ei, a îmbătrânirii şi morţii, reprezentările vizuale sunt sărace în conţinut”. Distincţia tip social / stereotip este o distincţie de grad. Este destul de greu să tragem o linie între cei ce fac parte şi cei ce sunt în afara hotarului acceptabilităţii.

Toate aceste teorii ne ajută în înţelegerea procesului definirii stereotipurilor; astfel comparaţiile de mai sus sunt esenţiale pentru înţelegerea conceptului de stereotip. În mod asemănător funcţionează şi comparaţia dintre stereotip şi tipul ideal. Sociologic vorbind, tipul ideal reprezintă imaginea identităţii. Un tip ideal este un model abstract al unui anumit tipar social. Richard Jenkins5 consideră tipuri sociale “economia oraşului”, “cultura capitalistă”, “statul”, “creştinismul”, etc. De fapt, tipurile ideale sunt modele ale “mulţimii” şi aşa cum arată Jenkins, “cunoaşterea lumii se concretizează în forma tipizărilor ideale”. Dacă comportamentul nu se conformează tipului ideal atunci individul trebuie reidentificat prin referire la un alt tip ideal. Prin raportare la tipul ideal, stereotipul reprezintă doar o etapă a procesului de tipizare ideală. Ca şi tipurile ideale, stereotipurile sunt construite dintr-un punct de vedere şi sunt de natură “lumească”. Jenkins afirmă că “stereotipurile şi tipurile sociale sunt simboluri condensate ale identificării colective”. Diferenţa majoră constă în faptul că ceea ce aşteptăm de la tipurile ideale este ceva plauzibil, pozitiv, pe când, de la stereotipuri ne putem aştepta (după cum sugerează şi originea cuvântului “stereo“) şi la tipizări negative dar şi pozitive. Stereotipurile emit “semnale puternice” în ceea ce priveşte conformitatea sau devierea respectiv “insiderii şi outsiderii”. Tipurile ideale se ocupă doar cu insiderii. Jenkins este de părere că “tipizările ideale ale noastre şi ale celorlalţi ne permit să înaintăm în viaţa noastră de zi cu zi fără să ne facem griji permanente în legătură cu ce au de gând să facă cei din jur […] noi le acceptăm comportamentul până în momentul în care avem motive să nu o mai facem”. Tipul ideal şi cel mai important simbol al său – instituţia – furnizează stereotipuri sau şabloane pentru cum ar trebui să funcţioneze lucrurile. Ele sunt prezentate fiecărei noi generaţii ca o “aceeaşi poveste veche şi de demult”.

Caracteristicile stereotipurilor

A. Stereotipurile reprezintă un proces al ordonării. Societatea şi indivizii dau sens acelei societăţi cu ajutorul generalizărilor, tipizărilor şi tiparelor. Aşadar, stereotipurile reprezintă o ordonare a masei de date pe care o achiziţionăm de la lumea înconjurătoare. Datorită acestei caracteristici, stereotipurile devin rigide, absolute şi fundamentate de puterea socială.

B. Stereotipurile sunt rezistente la schimbare. Chiar după mai bine de un sfert de secol, vechile stereotipuri continuă să dea culoare percepţiilor noastre.

C. Toate stereotipurile sunt false şi eronate. Unele sunt mai false decât altele sau chiar mai puţin dăunătoare decât altele. Prin definiţie, ele susţin faptul că fiecare individ aparţinând unui grup împărtăşeşte un set de calităţi comune; dar de vreme ce un individ este diferit de alţii prin definiţie, atunci stereotipul devine o imposibilitate logică.

D. Stereotipurile sunt mai simple decât realitatea dar în acelaşi timp capabile de a fi rezumate în două trei propoziţii.

E. Stereotipurile sunt la mâna a doua pentru că societatea şi cultura distilează realitatea iar apoi îşi exprimă convingerile şi valorile prin imagini stereotipice care conving audienţa despre adevărul stereotipului prin plasarea cu atenţie a acestuia într-un context în care adevărul există într-o oarecare măsură în acea imagine (de exemplu femeile pot şi ar trebui să fie frumoase şi subţiri - cu alte cuvinte să fie ca nişte adevărate păpuşi Barbie).

F. Stereotipurile sunt flexibile. În esenţă, acelaşi stereotip poate fi prezentat într-un mod clar şi chiar ostentativ sau relativ, într-un mod complex şi realist. Creatorii de benzi desenate şi comedianţii apelează adesea la cele mai exagerate şi “ţipătoare” versiuni ale unui stereotip. Această flexibilitate este importantă pentru menţinerea credibilităţii.

G. Stereotipurile sunt expresii directe ale convingerilor şi valorilor noastre. Ele se dovedesc a fi adevărate unelte folosite în analiza culturii populare pentru că, o dată identificat şi definit stereotipul ne va oferi în mod automat o expresie importantă şi relevantă a unor convingeri şi valori ascunse. Asta înseamnă că stereotipurile sunt folositoare în special în urmărirea evoluţiei gândirii populare. De exemplu, atitudinile americanilor faţă de ruşi se caracterizează printr-o schimbare uşor de remarcat a stereotipului asociat ruşilor: de la “camarazi de arme cu căciuli de blană şi băutori de vodcă”, la “comunişti fără nici un Dumnezeu într-un imperiu al răului” (aceasta referitor la Războiul Rece), şi la “victime sărace şi înfometate ale unui sistem socialist dezorganizat” (referitor la desfiinţarea Uniunii Sovietice).

H. Folosim termenul de stereotip ca fiind asociat indivizilor dar este la fel de posibil şi corect să stereotipizăm obiecte. În cultura populară întâlnim indivizi stereotipizaţi datorită caracteristicilor de vârstă (de ex. “toţi adolescenţii adoră rock-and-roll-ul şi nu îi respectă pe cei mai în vârstă”), sex (“bărbaţii vor un singur lucru de la femei”), rasă (“toţi japonezii arată şi gândesc la fel”), religie (“toţi catolicii îşi iubesc Papa mai mult decât propria lor ţară”), vocaţie (“toţi avocaţii sunt vulpoi lacomi”) şi naţionalitate (“toţi germanii sunt nazişti”). Obiectele pot fi stereotipizate datorită caracteristicilor de loc (“toate oraşele sunt corupte şi pline de păcat”, “în Anglia plouă tot timpul”) şi lucruri (“o casă bună are o peluză, un garaj mare şi cel puţin două băi”). Obiectele sunt studiate ca iconi, de aceea vom folosi stereotipurile în primul rând ca unelte folositoare în examinarea convingerilor şi valorilor popular vizavi de oameni.

I. Stereotipurile reflectă un proces al gândirii inferior pentru că ele “scurt-circuitează sau blochează capacitatea unui raţionament obiectiv şi analitic”6.

J. Stereotipurile sunt larg distribuite.

K. Stereotipul nu este o descriere a modului în care o cultură observă un grup de indivizi, ci mai degrabă o prescripţie sau o reţetă.

L. Stereotipurile pozitive se mai numesc şi contra-tipuri sau contra-stereotipuri şi au rolul de a înlocui şi de a contracara un stereotip negativ. Acest gen de stereotip generează emoţii pozitive şi asociază un grup de indivizi cu caracteristici aprobate din punct de vedere social (de exemplu stereotipul negativ al femeilor ca victime neajutorate a fost înlocuit în domeniul televiziunii de poliţiste dure ca “Cagney şi Lacy” sau de independenta şi puternica “Xena”). Contra-stereotipurile sunt tot un fel de stereotipuri pentru că ele reprezintă concepţii foarte simplificate vizavi de grupul stereotipizat; ele au rolul de a înlocui şi de a ameliora efectul unui stereotip negativ.

M. Stereotipurile pot avea efecte tragice ele fiind asociate cu acţiuni de natură dăunătoare şi chiar cu comportamente negative şi periculoase. De exemplu, mişcarea americană pentru drepturi civile din anii ‘50-’60 a încercat să demonstreze întregii lumi faptul că grupurile etnice de culoare (afro-americanii) constituie o rasă inferioară; de-a lungul secolelor afro-americani au fost victimele unei asupriri sociale şi economice ei fiind transformaţi în sclavi şi servitori. Un caz asemănător este cel al evreilor; germanii îi considerau pe evrei adevăraţi poluanţi ai rasei lor, motiv pentru care nu au făcut nimic pentru a opri măcelărirea nazistă a 6 milioane de bărbaţi, femei şi copii.

Dacă acceptăm varianta stereotipizată a unui individ înseamnă că astfel vom fi obligaţi şi constrânşi să ne limităm alegerile care ne stau la dispoziţie şi care reprezintă o parte atât de minunată a umanităţii noastre; ne vom lăsa astfel îngrădiţi, standardizaţi şi îngustaţi, iar acest lucru este trist şi poate chiar tragic.

Pe lângă faptul că a introdus de stereotip, Lippmann a indicat şi riscul inerent al conţinuturilor stereotipice. El atrage atenţia asupra consecinţelor nedorite pe care le pot declanşa stereotipurile şi explicaţiile supuse excesiv prejudecăţilor. El sugerează faptul că stereotipurile pot conduce la a considera că există categorii iremediabil diferite şi permite persoanelor cu prejudecăţi să se preocupe de această operaţie de clasificare.Într-adevăr, nici un fel de educaţie nu ar putea spori de exemplu inteligenţa unor grupuri cum ar fi indienii, negrii sau ţiganii. Există de asemenea tendinţa ca aceste grupuri să fie considerate mult inferioare albilor iar această diferenţă pare a fi iremediabilă. Toate aceste fapte oribile confirmă că riscul provine din evaluarea defavorabilă a unui grup mai precis din conţinutul stereotipului.

Studiul stereotipurilor nu este foarte plăcut, şi cu atât mai puţin plăcut este studiul efectelor lor adesea negative; însă ele trebuie studiate. Cele mai multe stereotipuri reflectă în mod direct convingerile noastre şi de aceea trebuie să le dăm un sens tocmai pentru a ne înţelege pe noi înşine. Modul în care un grup este reprezentat de nenumărate ori, modul în care imaginea membrului unui grup este considerată reprezentativă pentru acel grup în sensul că această imagine “va vorbi în numele” acelui grup, modul în care membrii grupurilor se observă pe ei înşişi şi pe cei ca ei, toate acestea sunt stabilite prin intermediul stereotipurilor. Deoarece nu va exista niciodată suficient timp şi spaţiu pentru a descrie complexitatea individualităţilor, sunt necesare o serie de procese care să uşureze realizarea acestor descrieri. Aceste procese se referă la o serie de prescurtări, comparaţii, generalizări şi categorizări precum şi la stabilirea şi ataşarea unor semne distinctive (“etichete”).

Bibliografie:

 


1 Perkins, T.E., Rethinking stereotypes, London: Croom Helm, 1979

2 Harding, J., “Stereotipurile” în Enciclopedia internaţională a ştiinţelor sociale, 1968

3 Klapp, O.E., Heroes, Villains and Fools, England: Prentice Hall, 1962

4 Spence, J., Class and Gender. Images of Women, London: Routledge, 1980

5 Jenkis, R., Social identity, London: Routledge, 1966

6 Barrat, D., Sociologie media, London: Routledge, 1986

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Revista cu ISSN

Regulament de inspectie a unitatilor de …

Ordin privind aprobarea Regulamentului de inspectie a unitatilor de invatamant preuniversitar

Read more

Masuri pentru revenirea si evitarea acci…

METODOLOGIA ORGANIZĂRII ŞI DESFĂŞURĂRII ACTIVITĂŢILOR DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR      CAPITOLUL V   MĂSURI PENTRU PREVENIREA ŞI EVITAREA ACCIDENTELOR ÎN TIMPUL ACTIVITĂŢILOR DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT   Art.21. Prevenirea şi evitarea accidentelor...

Read more

Particularitati ale persoanelor varstnic…

PARTICULARITĂȚI ALE PERSOANELOR VÂRSTNICE   Andone Crenguța - profesor Colegiul Tehnic de Transporturi Brașov   Consider că articolul Particularități ale persoanelor vârstnice este una de actualitate deoarece fiecare dintre noi are un părinte sau...

Read more

Rolul factorilor educativi in prevenirea…

ROLUL FACTORILOR EDUCATIVI IN PREVENIREA ŞI COMBATEREA VIOLENŢEI ÎN ŞCOALĂ ŞI FAMILIE Profesor învățămînt primar PRISECARU VIOLETA Şcoala Gimnazială “Ion Ghica” Tortoman, jud. Constanţa...

Read more

Familia si scoala in crearea fiintei soc…

FAMILIA ŞI ŞCOALA ÎN CREAREA FIINŢEI SOCIALE   Profesor Mihăeş Violeta Şcoala cu clasele I-VIII Ploscuţeni, Vrancea   Rezumat Indiferent de perspectiva din care sunt abordate, familia şi şcoala îndeplinesc un set complex de roluri, acestea...

Read more

Rolul si importanta jocurilor logico mat…

ROLUL ŞI IMPORTANŢA JOCURILOR LOGICO-MATEMATICE ÎN ACTIVITĂŢILE INSTRUCTIV- EDUCATIVE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR Prof. înv. primar si preşcolar Niţu Florina Grădiniţa cu program normal „Lumea copiilor”...

Read more

Profesorul bun intre realitate si dezide…

PROFESORUL BUN – ÎNTRE REALITATE ŞI DEZIDERAT   Alexandra Pepelea, profesor     Schimbarea mentalităţii asupra modului de formare a profesorilor este esenţială. Pregătirea iniţială vizează introducerea viitorului cadru didactic, prin activităţi teoretice şi practice...

Read more

Cultura organizatiei scolare

CULTURA ORGANIZAȚIEI ȘCOLARE (STUDIU DE CAZ)   Mirela Frunzeanu, profesor pentru învăţământul primar, Mark Twain International School, loc. Voluntari, jud. Ilfov     Rezumat Performanţele oricărei organizaţii depind, într-o mare măsură, de randamentul individual al membrilor...

Read more