REGIMUL ALIMENTAR LA ROMÂNI ÎN SECOLUL AL XVII-LEA

Dragnea Mihai

Moldovenii și miedul

Cronicarul și arhidiaconul sirian Paul de Alep (1627-1669) ne relatează câteva informații interesante despre consumul de mied (hidromel) la moldoveni. Se cunoaște faptul că mierea are o puternică tradiție multimilenară pe teritoriul locuit de geto-daci, mari consumatori de miere și produse din miere. Acestă tradiție arhaică s-a păstrat până în zilele noastre, România fiind unul din marii producători de miere ai Europei. Vizita sirianului în Moldova avea ca scop strângerea de fonduri pentru Biserică (tatăl său Macarie a fost Mitropolit de Alep-1635 și Patriarh al Antiohiei-1647). Despre consumul de mied și regimul alimentar al moldovenilor din secolul XVII, aflăm următoarele:

”... Ne-am așezat apoi la masă. Nu era decât bob fiert în apă și mazăre sau fasole fiartă, fără ulei, care semăna cu măzărichea, și varză păstrată în saramură[1] pentru tot anul, și nimic altceva. După cum am spus, ei nu întrebuințează nici vin, nici ulei, afară de sâmbătă și duminică, dar ei beau must de mere[2.] Iar pentru noi domnul a pus să ni se dea, în zilele de miercuri și vineri din post și în timpul acestei prime săptămâni, bere și mied, căci în toată această țară nimeni nu bea apă goală, afară doar de câțiva.

Sesamonul[3] măcinat, uleiul de sesamon și sesamonul boabe le sunt cu totul necunoscute; negustorii greci sunt cei care aduc din Turcia europeană untdelemnul, măslinele, icrele tescuite, caracatița, zeama de lămâie, năutul, orezul și fideaua și altele de acest fel. Plăteau ocaua de ulei o jumătate de piastru, ocaua de icre tescuite un piastru și jumătate, ocaua de caracatiță uscată un piastru riyal, iar ocaua de năut un sfert de piastru, căci locuitorii din toată această țară, în afară de cei bogați, nu le cultivă și nu le cunosc.”

Legumele și produsele Moldovei

”Cât despre legume, ca sfecla, pătrunjelul, ceapa albă și usturoiul, acestea nu cresc decât după Paște, căci în tot timpul postului ninge mereu ziua și noaptea, iar dimineața pământul este tare ca piatra; mai ales râurile sunt înghețate. Când răsare soarele și ziua se mai încâlzește, zăpada se topește și se schimbă într-un noroi gros care ajunge până la genunchi. În mănăstirile și în casele celor bogați sunt adâncituri[4] mari boltite, din piatră, numite în limba lor pivnițe, unde pun butoaiele cu vin; acolo sunt și locuri pentru păstrarea legumelor. Înainte de iarnă și de căderea zăpezii ei smulg din pământ pătrunjelul și ceapa pentru a le pune în pivnițe. Prazul se găsește din belșug și e foarte dulce. Ei păstrează legumele în adânciturile de care am vorbit si, mulțumită răcoarei care domnește acolo, ele țin. Când e nevoie, ridică de acolo după voință și le mănâncă, mai ales în timpul postului. În mănăstiri, după cina de miercuri seară, se postește până vineri seară.”

Despre produsele pe care moldovenii le aduc sâmbăta dimineață în Biserică pentru a fi sfințite, aflăm următoarele:

”În prima sâmbătă, de dimineață, am ieșit de la utrenie, apoi s-a tras clopotul cel mare după ceasul al treilea;[5] nu s-a ieșit de la liturghie decât aproape de ceasul al cincilea.[6] În ziua aceea au adus multe farfurii cu colivă, cu miere și cu mirodenii în cinstea Sfântului Teodor martirul. După liturghie, preotul a ieșit din altar ca să tămâieze; după aceea, s-au cântat troparele sfântului, apoi s-au rostit rugăciunile pentru morți, iar domnul nostru patriarh a citit rugăciunea pentru colivă și s-a rugat pentru cei care o aduseseră în cinstea mucenicului, cât și pentru odihna morților lor.

După ce le-a împărțit anafură și după ce au sărutat icoana martirului, credincioșii s-au întors la stranele lor pentru ca toți acei care aduseseră farfuriile cu colivă să se poată înfățișa înaintea domnului nostru patriarh care lua pe rând puțină colivă cu o linguriță de argint sau de fildeș. Aceștia mergeau apoi pe rând la cei de față, până la cel urmă. Apoi, domnul nostru patriarh a ieșit înaintea lor, la ușa bisericii, ca de obicei; a binecuvântat pe credincioși în timp ce aceștia ieșeau în tăcere, doi câte doi, până ce au ieșit toate femeile.”

Bibliografie

Călători străini despre Țările Române, vol.VI, partea I, îngrijită de M.M. Alexndrescu-Dersca Bulgaru, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1976, p.58-60.

Note

[1] Bi-ma wa milh ”în apă și sare”, murată.

[2] Ma tuffah ”apă de mere”.

[3] Plantă originară din Africa. Din semințele ei se extrage un ulei galben, fără miros.

[4] Maghair ”peșteri”.

[5] Este vorba de ora 9 dimineața.

[6] Ora 11.