Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Resurse educationale interactive cu instrumentul post it
Scris de mihaiela lazar   
Duminică, 08 Mai 2016 20:27

RESURSE EDUCAȚIONALE INTERACTIVE CU INSTRUMENTUL POST-IT

Profesor Bușcă Alexandru

Liceul Tehnologic “Lazăr Edeleanu”, Năvodari

Rezumat: În acest articol este prezentat instrumentul Post-It, cu ajutorul căruia se pot realiza resurse educaționale interactive.

Cuvinte cheie: resurse, educaționale, interactive, jocuri, evaluare

Cadrele didactice au la îndemână o mulţime de instrumente cu ajutorul cărora pot realiza resurse educaționale interactive. Un astfel de instrumente este Post-It, care face parte din colecția ClassTools.

Post-It este un instrument educațional extrem de util în procesul de predare-învățare-evaluare. El este ușor de utilizat, iar rezultatul este remarcabil atunci când elaborezi testul-joc cu iscusință.

Post-It se află la adresa http://www.classtools.net/education-games-php/postIt. Cu ajutorul său profesorul poate elabora de exemplu un test interactiv, cu itemi de asociere sau cu itemi de completare, sau poate prezenta noul conţinut al lecţiei.

Acest instrument este interactiv ceea ce îl face atrăgător pentru elevi. Dezavantajul utilizării testelor-joc realizate cu Post-It este faptul că în cazul itemilor de asociere elevul poate ghici întâmplător răspunsul corect, însă în cazul itemilor de completare se evită această situație. Ca avantaje aș specifica faptul că realizarea testelor-joc cu Post-It este ușoară, iar verificarea este de asemenea facilă.

În cadrul acestei aplicații avem mai multe secțiuni:

1. Title (Titlu) – secțiune în care profesorul notează titlul testului respectiv;

2. Notes / Instructions (Note / Instrucțiuni) – secțiune în care profesorul specifică cerințele testului;

3. Add a Label (Adaugă o etichetă) – secțiuni în care profesorul notează diferiți termeni pe care elevul trebuie să îi asocieze diferitelor zone ale imaginii centrale (în acest caz itemii sunt de asociere), sau secțiuni în care elevul trebuie să noteze diferiți termeni corespunzători zonelor respective (în acest caz itemii sunt de completare);

4. Load Image (Imaginea de Încărcare) – este imaginea inserată de către profesor, imagine pe baza căreia se realizează testul.

Pentru a realiza un test-joc cu aplicația Post-It vom parcurge următorii pași:

Pas 1. Accesăm aplicația al cărei URL este http://www.classtools.net/education-games-php/postIt.

Pas 2. Stabilim titlul testului-joc.

Pas 3. Stabilim notele / instrucțiunile pentru testul-joc realizat.

Pas 4. Încărcăm imaginea centrală, pe baza căreia vom realiza testul-joc. Folosim pentru aceasta butonul Add Image (Adaugă Imagine), aflat în zona din dreapta-jos a aplicației.

Pas 5. Adăugăm rând pe rând etichetele și introducem textul corespunzător lor. Folosim pentru aceasta butonul Add a Label (Adaugă o etichetă), buton aflat în zona din stânga-jos a aplicației.

Pas 6. Salvăm testul-joc ca pagină web. Folosim pentru aceasta butonul Save as Web Page (Salvează ca Pagină Web).

Pas 7. Testul-joc îl putem încorpora în cadrul unui blog / site. Folosim pentru aceasta butonul Embed into blog / webpage (Încorporează în blog / pagină web).

Pas 8. Pentru salvarea rezultatului, elevul realizează o captură a ecranului (cu ajutorul tastei PrintScreen), pe care o salvează fie într-un fișier Word, fie într-un fișier Paint, fișier pe care profesorul îl colectează pe stick, sau îl primește pe e-mail de la elev.

De exemplu, cu ajutorul instrumentului Post-It am realizat un test-joc, la clasa a IX-a. Testul-joc se află la adresa http://www.classtools.net/widgets/postIt_4/e57uu.htm. Sarcina elevilor constă în stabilirea corectă a ordinii operaţiilor pentru algoritmul „interschimbare” prin poziţionarea etichetelor în dreptul operaţiilor corespunzătoare. Elevii au fost încântați de testul-joc „Algoritmul Interschimbare”. Au considerat că utilizarea resurselor educaționale interactive face ca învățarea să fie mai distractivă, mai atractivă și mai ușoară. Ei și-au dorit să participe la cât mai multe ore de acest gen, mai ales la disciplinele care solicită mult gîndirea, cum ar fi matematica, informatica, chimia, fizica etc.

Utilizând testul-joc realizat cu Post-It profesorul nu mai este nevoit să printeze fișe de lucru pentru elevi. El are nevoie doar de un laborator de informatică, cu calculatoare conectate la Internet.

Instrumentul educațional Post-It este util pentru profesori, indiferent de specializarea pe care o au. Cu ajutorul său profesorii pot realiza resurse educaționale interesante și atractive pentru elevi, astfel încât învățarea devine mai uşoară, iar creativitatea elevului se dezvoltă.

Bibliografie

  1. http://teacherchallenge.edublogs.org/free-tools-challenge-4-classtools-net-quizzes-downloads-and-educational-games/ Accesat 14 aprilie, 2016

  2. http://www.classtools.net/_SEARCH/index.php?template=postIt Accesat 14 aprilie, 2016


Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai vechi:

 

Revista cu ISSN

Stilurile de invatare

STILURILE DE ÎNVĂȚARE   Profesor Nae Mihaela Liceul Tehnologic Constantin Brâncuși, Pitești               Rezumat: Articolul îşi propune identificarea avantajelor cunoașterii stilurilor de învǎțare proprii fiecǎrui elev.       Cuvinte cheie: abilitǎți, elevi, stil de învǎțare.   Conform ultimelor descoperiri ale...

Read more

Onomastica auxiliar pretios pentru recon…

ONOMASTICA – AUXILIAR PREŢIOS PENTRU RECONSTITUIREA TRECUTULUI   Ileana Faur, profesor Limba şi Literatura română Liceul Tehnologic Transporturi Auto, Timişoara   Studiul îşi propune să descifreze mesajul istoriei ţinutului „zona Făgetului”, zonă păstrătoare a unor...

Read more

Metode si tehnici de evaluare in invatam…

METODE ŞI TEHNICI DE EVALUARE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR   Prof. înv. primar Doamna Nicoleta-Ionela, Clasa pregătitoare C Step by step, Şcoala Gimnazială „Diaconu Coresi” Fieni  Prof. înv. Primar Istrate Elena, Clasa pregătitoare C...

Read more

Modificari si completari la metodologia …

Modificari si completari la metodologia cadru privind mobilitatea   Vezi OMEN 3080/2014 - Ordinul Ministerului Educatiei Nationale pentru modificarea si completarea Metodologiei cadru privind mobilitatea personalului didactic din invatamantul preuniversitar in anul...

Read more

Prezentare

Reglementari generale Asociaţia Profesorilor din România (APR) - înfiinţată în mai 2007 - este persoană juridică română, constituită ca organizaţie non-profit, democratică, independentă, apolitică, cu activitate civică şi sindicală, vizând să...

Read more

Rolul imaginii de televiziune in influen…

ROLUL IMAGINII DE TELEVIZIUNE ÎN INFLUENŢAREA COMPORTAMENTULUI ELEVILOR   Prof. CIUCĂ (STAN) CRISTINA Şcoala cu clasele I-VIII Basca-Chiojdului, Chiojdu, jud. Buzău     Lumea se schimbă cu o rapiditate extraordinară, mass-media pătrunde în viaţa fiecăruia dintre...

Read more

Tipare ale fantasticului eliadesc

TIPARE ALE FANTASTICULUI ELIADESC   Prof. Iorga Violeta Şcoala 16 ,,Nicolae Bãlcescu”, Galati     Existã o legãturã foarte puternicã între cercetãtorul si scriitorul Eliade. Aceastã legãturã devine vizibilã mai ales la nivelul prozei de...

Read more

lecturi limba si literatura romana pentr…

LECTURI LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ PENTRU CLASA A IX-A Lecturi obligatorii - Literatura română pentru clasa a IX-a:Lucian Blaga - VersuriM. Cărtărescu - Poeme de amor, Poveste adevăratăI. L. Caragiale -...

Read more