CREATIVITATEA ÎN ŞCOALĂ ŞI ÎN AFARA EI

Prof. Gabriela Ungureanu,

Colegiul Tehnic Regele Ferdinand I, Timişoara

Societatea contemporană, comparativ cu cele anterioare, se caracterizează prin schimbări radicale care se petrec în conduită, la locul de muncă sau în familie, în educaţie, în ştiinţă şi tehnologie, în religie şi aproape în orice aspect al vieţii noastre. Pe de altă parte, teama de nenorociri domină, de la cele care privesc persoana şi familia acesteia până la cele care se referă la supravieţuirea speciei umane.

A trăi într-o asemenea lume presupune un înalt grad de adaptare şi de curaj care este legat în mare măsură de creativitate. Omul zilelor noastre are nevoie de culturalizare în interiorul propriei lui fiinţe, deoarece goliciunea interioară corespunde unei apatii exterioare, incapacităţii de a înţelege realitatea şi de a avea comportamente adecvate. Prin originea ei, natura umană este creatoare. Omul se justifică pe sine în faţa Creatorului nu numai prin ispăşire, ci şi prin creaţie (N. Berdiaev).

Deşi creativitatea este o nevoie socială, care asigură supravieţuirea unui popor, totuşi chiar şi în societăţile avansate din punct de vedere ştiinţific şi tehnic se pot aduce numeroase critici culturii şi educaţiei. C. Rogers prezintă următoarele critici:

Ø      În educaţie se tinde spre formarea unor oameni conformişti, cu stereotipii numeroase şi marcante, considerându-se că este de preferat să asiguri o educaţie cât mai completă decât să dezvolţi o gândire originală şi creativă.

Ø      Distracţiile din timpul liber ale oamenilor au un caracter pasiv, sunt noncreative.

Ø      În domeniul ştiinţific sunt apreciaţi mai mult oamenii erudiţi, conformişti. Cei creativi care formulează ipoteze noi, au idei originale şi îndrăzneţe sunt oarecum toleraţi.

Ø      În industrie, creaţia este rezervată câtorva categorii de personal – managerului, şefului din departamentul de cercetare – în timp ce majoritatea oamenilor sunt frustraţi de eforturi de originalitate şi creativitate.

Ø      În familie şi în viaţa personală creativitatea nu este bine văzută. Astfel, prin care ne sunt recomandate, ideile pe care le susţinem, remarcăm prin toate acestea că există o puternică tendinţă spre conformitate şi stereotipie.

Delimitări conceptuale

Societatea contemporană, comparativ cu cele anterioare, se caracterizează prin schimbări radicale care se petrec în conduită, la locul de muncă sau în familie, în educaţie, în ştiinţă şi tehnologie, în religie şi aproape în orice aspect al vieţii noastre. Pe de altă parte, teama de nenorociri domină, de la cele care privesc persoana şi familia acesteia până la cele care se referă la supravieţuirea speciei umane.

A trăi într-o asemenea lume presupune un înalt grad de adaptare şi de curaj care este legat în mare măsură de creativitate. Omul zilelor noastre are nevoie de culturalizare în interiorul propriei lui fiinţe, deoarece goliciunea interioară corespunde unei apatii exterioare, incapacităţii de a înţelege realitatea şi de a avea comportamente adecvate. Prin originea ei, natura umană este creatoare. Omul se justifică pe sine în faţa Creatorului nu numai prin ispăşire, ci şi prin creaţie (N. Berdiaev).Termenul de creativitate este utilizat îndeosebi în relaţie cu trei aspecte. Creativitatea se evidenţiază mai întâi în raport cu actul, procesul de creaţie, fenomen de extremă complexitate prin care elaborează fie o operă de artă fie o inovaţie tehnica, un mecanism, un aparat, fie o nouă teoremă matematică ş.a. Ideea este astfel in strânsă relaţie cu produsul activităţii, dacă el este sau nu original, nou, deosebit. Olarul care produce zilnic oale ceramice de aceeaşi forma şi culoare, ca şi strămoşii săi, nu creează, rezultatul muncii sale fiind unul obişnuit, demult cunoscut. Produsul creativităţii poate fi concret, dar el poate fi şi unul "psihologic", ideal, nepalpabil, cum e cazul unei concepţii filozofice „sau al unei teorii ştiinţifice” (1, p.19).

Rezultatul procesului creator se explică prin creativitatea unei persoane, deci creativitatea are şi sensul ei cel mai propriu, acela de a constitui o capacitate complexă a omului, o structură caracteristică a psihicului care face posibilă opera creatoare. În mod obişnuit, când vorbim de o personalitate creatoare, ne referim la oameni deosebiţi  autori ai unor opere remarcabile. Astăzi însă, psihologii susţin că orice persoană normală are unele posibilităţi de inovaţie; desigur nivelul acesteia diferă mult de la un individ la altul. Încercarea de a descrie un portret tipic al creatorului nu poate. da rezultate, dat fiind marea diversitate a talentelor ce se manifestă şi s-au manifestat de-a lungul veacurilor. Diferenţele se datorează întâi domeniului special În care se afirmă creatorul. Poetul liric are o structură psihică net deosebită de aceea a. unui mecanic inventator şi ambii se deosebesc de un biochimist renumit. Dar, chiar în aceeaşi specialitate, structurile sunt variate: nu este mult diferită de personalitatea lui Caragiale de cea a lui Eminescu, ori a lui Sadoveanu?

Cu toate acestea, se pot distinge anumite caracteristici, anume procese care, deşi in proporţie diferită, sunt implicate în procesul de creaţie, fiind factori constitutivi ai creativităţii.

Factorii creativităţii

Mai întâi analiza discerne factorii intelectuali ai creativităţii. Sâmburele, sămânţa roditoare a creativităţii o constituie imaginaţia, acea funcţia care transformă impresiile, amintirile ideile noastre, creând combinaţii, plăsmuiri variate, noi unele incongruenţe absurde, inutile, altele însă constituind izvorul principal al inspiraţiei creatoare de valori. În trecut, dar încă şi astăzi, se atribuie imaginaţiei doar rolul făuririi de imagini neobişnuite, aşa cum găsim în special în creaţia artistică. De fapt nu există un temei pentru a distinge în mod radical imaginarea unei melodii de cea a combinării unor date, idei aşa cum realizează omul de Ştiinţă imaginaţia este o funcţie combinatorie, aplicându-se celor mai variate conţinuturi. Este implicată imaginaţia şi în matematică, şi în lingvistică, şi în filozofie. Germenii de imaginaţie spontană se pot manifesta şi in jocul unui sportiv după cum ea caracterizează creaţia marilor balerini. Chiar în domeniul afectivităţii unii trăiesc în mod neobişnuit sentimentele noastre banale, cum sunt dragostea sau ura. Originalitatea unui poet ca Marin Sorescu nu stă numai in imaginile, metaforele folosite, ci şi în trăirile emoţionale particulare vehiculate de ele.

În portretul omului creator, prezenţa imaginaţiei se afirmă prin anumite caracteristici ale intelectului său. Una dintre ele este fluiditatea ce constă în bogăţia asociaţilor de imagini ori de idei care inundă conştiinţa umană. Din selecţia acestora pot rezulta variate soluţii ale unor probleme.

Apoi se distinge flexibilitatea           adică uşurinţa cu care o persoană e capabilă să schimbe punctul de vedere în abordarea unei situaţii, a unei probleme. Nu e vorba însă de facilitatea adaptării afective la o împrejurare, aceasta depinzând de un alt factor de natură temperamentală. Este o facilitate manifestându-se mai ales în cadrul efortului de gândire. Gândirea, urmărind rezolvarea unor dificultăţi de ordin intelectual este  foarte strâns legată de imaginaţie şi flexibilitatea înlesneşte considerabil progresul unei demonstraţii.

În fine, prezenţa imaginaţiei se face simţită in special prin originalitatea soluţiilor, prin raritatea statistică a unei idei, prin caracterul ei neobişnuit, nou, neaşteptat. Originalitatea este indicele principal al caracterului creator al unui product material sau ideal.

Imaginaţia, funcţie combinatorie, presupune insa un material prealabil, care urmează a fi prelucrat. De aceea creativitatea se bazează şi pe  memorie, pe acumularea unui cât mai bogat material de imagini, scheme  idei concepte. Aşadar, bagajul de informaţii este foarte important. El devine utilizabil însă numai dacă este organizat, sistematizat, ceea ce se realizează datorită gândirii. Rolul acestei funcţii în procesul creator este evident: gândirea permite clasificarea imaginilor furnizate de simţuri şi formarea unei concepţii asupra rea1itaţii, asupra ceea ce este util şi ceea ce nu este, asupra valorii lucrurilor. În acest fel se poate face o selecţie intre plăsmuirile imaginaţiei şi reţine elementele de progres, care permit o transformare pozitivă a realităţii, a culturii. Gândirea, deci, orientează şi verifică în permanenţă procesul creaţiei.

Raportul dintre creativitate şi gândire a fort studiat direct, prin experienţe care au vizat relaţiile dintre inteligentă şi creativitate. Deşi inteligenţa are o sferă mai largă, totuşi gândirea este funcţia principală diagnosticată atunci când se utilizează teste de inteligenţă. Ori corelaţiile dintre aceste teste şi cele de creativitate, deşi semnificative statistic, nu sunt prea mari. Analiza a arătat că există cazuri cu inteligenta superioară, dar cu slabe note de creativitate; in schimb acei cu cote mari de creativitate, au cel puţin un nivel mediu de inteligentă. Concluziile nu pot fi prea clare, deoarece investigaţii recente au scos în lumina existenţa unor corelaţii intre diferitele teste de creativitate de nivel similar cu acele relaţii constatate între ansamblul testelor de creativitate şi cele de inteligenţă. Dar se impune o distincţie importantă, efectuată de psihologul american J.P. Guilford, între "gândirea convergentă", care este solicitată atunci când problemele vizează, o singură soluţie, şi acea "divergentă", implicate in cazurile unde există o multiplicitate de rezolvări. Deşi un dram de imaginaţie este prezent în rezolvarea oricărei probleme (deci în orice act de gândire), desigur că gândirea divergentă are un caracter mai creator.

Printre factorii de natură intelectuală ce pot intervenii în procesul creativ, am putea aminti şi cel de natură perceptivă, spiritul  de observaţie necesar în multe domenii, deşi nu in toate. Sesizarea unor numeroase particularităţi esenţiale la plante şi animale a constituit un determinant hotărâtor al conceperii teoriei selecţiei naturale de către Ch. Darwin.

Factori de personalitate

Privite prin prisma calităţilor persoanei şi a randamentului, funcţiile menţionate mai sus (imaginaţia, memoria, gândirea) sunt aptitudini. Apare astfel problema rolului eredităţii si al mediului în formarea lor. Atât în  domeniul imaginaţiei, cât si  în cel al inteligentei, rolul unor predispoziţii ereditare, având la baza anumite structurări favorabile ale centrilor nervoşi din creier este incontestabil, după cum cert este că şi ponderea acestei predispoziţii nu este aceeaşi la toţi oamenii. Dar T. Edison afirmă ca "geniul este numai 1% inspiraţie, 99% fiind transpiraţie". Aprecierea marelui inventator este exagerată. Dacă, pentru stabilirea celei mai potrivite substanţe pentru filamentul becului electric, el a făcut paste 3000 de încercări, un asemenea efort fizic nu este prezent în munca unui poet sau a unui matematician. Este insă adevărat că în toate cazurile, efortul, acumularea de informaţii, experienţa sunt hotărâtoare. Şi nu doar cultura de specialitate este necesară, faptele pun in lumina valoarea varietăţii cunoştinţelor, a culturii generale care facilitează analogii, transferul unor procedee ori principii dintr-un domeniu in altele.

Experienţa cea mai fructuoasă este acea directă, când luăm un contact nemijlocit cu obiectele, faptele, evenimentele, ori când discutăm pe viu cu oameni de ştiinţă, specialişti ai domeniului in care lucrăm. Dar valoroasă este şi experienţa indirectă, obţinută prin lectura cărţilor sau asistând la diferite expuneri (lecţii, conferinţe, referate).

Creativitatea presupune nu numai aptitudini: din cele arătate rezultă rolul exerciţiului, al muncii perseverente. Ori, ceea ce face posibil efortul îndelungat este motivaţia persoanei: dorinţele, aspiraţiile sale şi, mai mult, principalele sentimente, uneori chiar pasiunea creaţiei.  Poate ca cineva sa aibă multă imaginaţie, sa-i vină în minte tot felul de idei interesante, dar dacă nu doreşte să descopere ceva, ori să realizeze ceva deosebit, el nu va prelucra. ideile sale, nu le va confrunta cu altele, sau, in cazul artistului, nu va face eforturi de selecţie, de perfecţionare şi nu va deveni un creator autentic.

Mai mult, pentru a inventa ceva, pentru a aduce o contribuţie deosebită, e nevoie de un efort de lungă durată, ceea ce implică o voinţă formată, o perseverenţă îndelungată, întrucât progresele omenirii sunt mari in toate domeniile şi înainte de a aduce ceva nou, trebuie sa ajungi la un nivel foarte ridicat al capacităţilor, al culturii.

Drept factor al creativităţii mai este prezentă şi sensibilitatea  la probleme - uşurinţa in a găsi şi formula noi probleme. Este o însuşire complexă ce presupune mai ales un interes pentru ceea ce trebuie de rezolvat, dar şi capacitatea de discriminare, de analiză. Sensibilitatea la probleme poate fi privită ca o componentă a unei atitudini creative, adică a unei dispoziţii spre progres, spre inovaţie, spre a elimina dificultăţile şi a nu se adapta la ele. Este un neastâmpăr pozitiv care generează meritorii eforturi creatoare.

Factori externi

Psihicul individului se află sub puternica influenţă a mediului ambiant, în special a celui social. Mai întâi, motivaţia unei persoane este în funcţie de cerinţele sociale. Aceste cerinţe pot explica avântul artelor plastice din Italia în sec. XV şi XVI: atunci negustorii se îmbogaţiseră şi îşi clădeau palate pe care le doreau împodobite cu alese picturi şi sculpturi. S-au creat şcoli de pictură şi sculptură, iar talentele care există întotdeauna în sânul unui popor au avut condiţii optime de înflorire, ajungând pe înalte culmi de perfecţiune artistică.

În al doilea rând, mai ales in ştiinţă şi tehnică, orice descoperire, orice teorie e condiţionată de stadiul atins în cercetare. Teoria relativităţii a lui Einstein a putut fi concepută numai după ce o serie de experienţe fizice au dus la rezultate ce nu puteau fi explicate prin mecanica newtoniană.

Apoi, concepţiile profesorilor îşi pun pecetea asupra creaţiei elevilor lor, chiar când aceştia se ridică împotriva ideilor ce li s-au prezentat.

Desigur, uneori societatea poate stânjeni creaţia, progresul ştiinţei şi artei, cum a fost cazul intervenţiei inchiziţiei, ori, recent, cel al stalinismului.

Cultivarea creativităţii

Multă vreme s-a considerat creativitatea ca fiind apanajul unei restrânse minorităţi. Desigur, nu sunt mulţi cei capabili de a ajunge la nivelurile creativităţii inovatoare sau emergente. Astăzi se consideră însă că orice om normal poate dovedi o creativitate, ducând la mici invenţii, intr-un domeniu sau altul. E nevoie ca el să fie pus in condiţii favorabile care să permită dezvoltarea posibilităţilor sale native.

Aspecte generate

Înflorirea disponibilităţilor creative este împiedicată de o serie de obstacole, bariere. Cea mai puternică o constituie conformismul: oamenilor obişnuiţi nu le place ceea ce iese din comun, şocând felul lor de a înţelege şi a comporta. Ei nici nu au încredere în fantezie, preţuind în special gândirea analitică, gândirea critică. În felul acesta există tendinţa de a-ţi controla ideile ce-ar putea şoca si pentru care nu poţi dezvolta imediat argumente. Un alt blocaj stă în mintea noastră, plină de reguli şi metode, algoritmii învăţaţi, la care recurgem îndată, deşi ne închistează, rezistând tendinţelor de a caută alte procedee net diferite (blocaj metodologic).. Mai sunt şi obstacole emotive: teama de a nu greşi, descurajarea rapidă, graba de a accepta prima idee (care rareori este cea bună).

Aceste blocaje apar foarte puternic in şcoala tradiţională, unde se insistă foarte mult asupra disciplinei stricte, a educării raţionamentului analitic si critic, unde teama de a nu greşi este mare şi blocajul metodologic este puternic favorizat. De aceea psihologii preocupaţi de dezvoltarea creativităţii au imaginat numeroase metode  şi procedee  pentru stimularea creativităţii, îndeosebi  metode asociative ce pun accentul pe libertatea asociaţilor, a gândirii necontrolate, considerându-se că soluţiile ne vin, de regulă, din conştient.

Cea mai răspândită metodă este aceea numită „brainstorming”, ceea ce înseamnă „furtuna creierului”, termen tradus la noi în ţară prin „asaltul de idei”. Ea se bazează pe convingerea că atunci când suntem într-o perioadă de relativă "iluminare", adică ne vin in minte tot felul de idei, nu trebuie să încercăm să le analizăm critic, deoarece rareori prima părere este cea bună, ori analiza inhibă apariţia altor sugestii. Deci, să amânăm evaluarea.

Brainstoimingul se aplică de obicei în grup, în care 10-12 persoane de diferite profesii debitează (pe rând) tot ce le vine în minte în legătură cu problema abordată, fără nici o preocupare critică, fără nici o discuţie. Ideile emise de un participant pot suscita asociaţii valoroase altor participanţi. De aceea se obţin in 50-­60 de minute mult mai multe idei, decât s-ar fi găsit când fiecare ar fi lucrat separat. Ideile acestea, notate de un secretar, sunt studiate ulterior de specialişti şi, uneori, cele care păreau a fi absurde au sugerat soluţiile cele mai interesante. De aceea brainstormingul se alică frecvent în multe întreprinderi şi institute din occident.

Mai sunt şi alte procedee, unele "intuitive", altele "analitice" care sunt de natură să favorizeze apariţia unor soluţii neaşteptate (3, p. 177 si urm.). Astfel de procedee nu pot fi utilizate in învăţământ, cel puţin in cadrul lecţiilor, dar din practicarea lor s-au desprins concluzii privind strategia si tactica necesară pentru a cultiva creativitatea la elevi.

Stimularea creativităţii elevilor

Ø    O prima problemă este depistarea elevilor cu potenţialităţi creative superioare. Ea se poate realiza prin folosirea unor teste speciale, prea puţin cunoscute la noi în ţară. Mai bine însă, îi putem descoperii în procesul de învăţământ, mai ales dacă utilizăm metode active. Elevii dotaţi ies în evidenţă prin compuneri ori soluţionări de probleme neobişnuite, sau prin întrebările neaşteptate pe care le pun.

Însă, ţinând cont ca fiecare copil are posibilităţi creative, profesorul trebuie sa         in vedere sti­mu­larea creativităţii tuturor.

Ø                 Cel mai important, în acest scop, pare a fi climatul instaurat de către profesor. Trebuie să se renunţe la stilul autoritar şi sa realizăm cu elevii relaţii democrate, permisive, prieteneşti. Ei nu trebuie sa se teamă de profesor, ci numai sa-l respecte, datorită prestigiului dobândit. şcolarii să-şi poată manifesta în voie curiozitatea, spontaneitatea.

Pentru a lupta împotriva blocajelor amintite, profesorul sa-si exprime in mod evident preţuirea fanteziei, apreciind pozitiv ideile originale, chiar când nu sunt adecvate. Caracterul personal, original al unei expuneri, al tratării unei probleme sa fie unul din criteriile notelor mari.

Ø                 Procesul de învăţământ poate fi caracterizat ca o învăţare creativă atunci când elevii devin participanţi activi la lecţie, când se folosesc metode active cum sunt  învăţarea prin descoperire, problematizarea, analiza de caz ş.a., situaţii in care copiii pot avea iniţiativă,        pot pune între­bări, pot discuta şi propune soluţii personale. În timpul lecţiei, şcolarii să pună profesorilor şi colegilor întrebări, mai mult decât le adresează cel de la catedră. În faţa clasei sa apară teme si situaţii ce stimulează fantezia si stârnesc curiozitate.

De pildă, la limba română se poate cere copiilor sa redacteze o compunere în legătură cu un fapt sau un obiect minor (să fie vorba despre "un gard de nuiele"), să li se ceara să continue o nuvelă, folosind personajele şi stilul autorului, să facă detaliate observaţii de regie la scene
dintr-o piesă clasică ş.a.

La matematică, fizică, chimie, sa se dea probleme având multiple soluţii. Apoi şcolarii sa fie deprinşi să găsească sau sa imagineze ei înşişi probleme. La geografie sunt interesante călătoriile pe hartă, cu imaginarea detaliata a variaţiei peisajului. Tot la acest obiect, ca şi la istorie, se poate cere explicarea apariţiei unui oraş sau migraţiei unui popor ş.a.m.d. Desigur, profesorul trebuie să manifeste el, în primul rând creativitate în imaginarea procedeelor şi condiţiilor de desfăşurare ale lecţiilor în general, cultivarea creativităţii se poate face la toate obiectele, cele de natură artistică având, se pare, chiar si multe posibilităţi în acest sens. Însăşi formarea unei culturi generale, solide, este una din condiţiile favorizării transferului de soluţii, sprijin important in rezolvarea de probleme.

Ø   Activitatea în afara de clasă şi extraşcolară are mari rezerve pentru cultivarea creativităţii în cercurile de elevi se desfăşoară o activitate liberă. Aici se pot experimenta diferite metode de stimulare a imaginaţiei, cum ar fi brainstormingul ş.a. Dirigintele poate organiza întâlniri cu oameni de ştiinţă sau de artă, care pot vorbi de dificultăţile muncii lor şi le pot trezi interesul pentru temele şi problemele deschise.

Ø   Vizitarea expoziţiilor, ca şi excursiile lărgesc orizontul elevilor, câmpul fanteziei şi sunt prilejuri de nenumărate întrebări.

Preocuparea de cultivarea independenţei in gândire şi exprimare presupune şi o legătură cu familia, in special in sensul combaterii unor tendinţe, prezente uneori, de dădăcire a copilului, ba chiar de a-1 suplini in efectuarea temelor mai. dificile, ceea ce submineaza efortul şcolii de a emancipa gândirea copilului, de a-1 face capabil sa se înalţe cu propriile sale puteri.

În concluzie, se pot face multe pentru educarea spiritului creativ in şcoală şi in afara ei. Dar, se vede necesitatea de a modifica destul de mult modul de gândire şi stilul de lucru în clasa, cristalizate în secole de învăţământ tradiţional, prea puţin preocupate de această latură a personalităţii elevului, care capătă în zilele noastre o valoare din ce în ce mai importantă.

1.      Mihaela Roco, Creativitate şi inteligenţă emoţională, Ed. Polirom

2.      Erika Landau, Psihologia creativităţii

3.      Ana Stoica, Creativitatea elevilor