CARTEA - PRIETENUL NEPREȚUIT

Înv. Marc Aurica

Școala Gimnazială Cîmpeni

Cine nu ştie citi, nu se poate instrui, nu poate realiza nici un progres care să-l conducă spre autoinstruire şi autoeducaţie. Există însă o adevărată prăpastie între a şti să citeşti şi a şti să exploatezi lecturile, să te foloseşti de acest mijloc specific care este textul tipărit. Învăţătorului îi revine misiunea de a-i sprijini pe elevi, atât în stăpânirea tehnicii cititului, cât şi a conştientizării şi valorificării celor citite.

Lectura este indispensabilă, contribuie într-o măsură însemnată la îmbogăţirea cunoştinţelor elevilor, la formarea unui vocabular bogat. Din cărţi copiii află multe lucruri despre viaţa animalelor şi a plantelor, despre descoperirile geografice, despre evenimentele istorice, despre frumuseţile şi bogăţiile patriei. Cartea este comoara fără preţ, este prietenul care te conduce la bine, te face să te bucuri, să râzi şi să plângi. O carte te trimite la alte cărţi şi toate împreună formează baza trainică a culturii unui popor.

Gustul pentru citit nu vine de la sine ci se formează printr-o muncă a factorilor educaţionali, familia şi şcoala – o muncă caracterizată prin răbdare, perseverenţă, continuitate, voinţă. Este cunoscut faptul că la vârsta preşcolară atât familia, cât şi grădiniţa depun eforturi pentru a influenţa universal copilăriei prin basme, poveşti şi poezii.

Cartea citită în copilărie rămâne prezentă în amintire aprope toată viaţa şi influenţează asupra dezvoltării ulterioare a personalităţii. Lectura oferă copilului posibilitatea de a-şi completa singur cunoştinţele, de a le lărgi, de a le adânci.

În societatea contemporană, mijloacele moderne de informare pot trece cartea pe un loc secund, minimalizându-i importanța, făcând-o să pară de neobservat. Fără a nega importanţa acestora, trebuie spus că nimic nu poate înlocui cartea. În afara cărţii nu poate fi concepută o cultură sistematică a individului şi a societăţii.

Cine nu ştie citi, nu se poate instrui, nu poate realiza nici un progres care să-l conducă spre autoinstruire şi autoeducaţie. Există însă o adevărată prăpastie între a şti să citeşti şi a şti să exploatezi lecturile, să te foloseşti de acest mijloc specific care este textul tipărit. Învăţătorului îi revine misiunea de a-i sprijini pe elevi, atât în stăpânirea tehnicii cititului, cât şi a conştientizării şi valorificării celor citite.

Lectura este indispensabilă, contribuie într-o măsură însemnată la îmbogăţirea cunoştinţelor elevilor, la formarea unui vocabular bogat. Din cărţi copiii află multe lucruri despre viaţa animalelor şi a plantelor, despre descoperirile geografice, despre evenimentele istorice, despre frumuseţile şi bogăţiile patriei. Cartea este comoara fără preţ, este prietenul care te conduce la bine, te face să te bucuri, să râzi şi să plângi. O carte te trimite la alte cărţi şi toate împreună formează baza trainică a culturii unui popor.

Gustul pentru citit nu vine de la sine ci se formează printr-o muncă a factorilor educaţionali, familia şi şcoala – o muncă caracterizată prin răbdare, perseverenţă, continuitate, voinţă. Este cunoscut faptul că la vârsta preşcolară atât familia, cât şi grădiniţa depun eforturi pentru a influenţa universal copilăriei prin basme, poveşti şi poezii. Această dificilă muncă e situată la nivelul superior, în primele clase ale şcolii. Perioada de formare a gustului pentru citit, coincide cu cea când se pun bazele acestuia, cu ciclul primar. Este foarte mare distanţa de la cartea cu poze însoţite de versuri sau proză – din perioada preşcolară şi clasele I şi a II-a, când caracterul concret – intuitiv al gândirii impune ilustraţia ca auxiliar preţios în înţelegerea semnificaţiei operei – la cărţile în care primatul îl deţine textul literar, din clasele a III-a şi a a IV-a, când gândirea copilului începe să fie capabilă de generalizări şi abstractizări. De aceea este nevoie de cărţi diferite care să se adapteze copilului potrivit nivelului de înţelegere în funcţie de particularităţile de vârstă şi preferinţele individuale.

Citirea unor cărţi îi face pe şcolari să fie curioşi şi fermi, iar eroii cărţilor, prin viaţa lor, devin exemple de fapte înalte din viaţă şi caracter şi lasă urme adânci în conştiinţa elevilor. Cartea îi atrage pe copii prin conţinutul ei artistic. De îndată ce începe să citească, copilul cunoaşte o lume nouă, interesantă. El are impresia că participă la fapte vitejeşti şi la evenimentele din cuprinsul cărţii. Pe unii eroi îi iubesc, îi simpatizează, pe alţii îi urăsc. Cartea citită în copilărie rămâne prezentă în amintire aprope toată viaţa şi influenţează asupra dezvoltării ulterioare a personalităţii. Lectura oferă copilului posibilitatea de a-şi completa singur cunoştinţele, de a le lărgi, de a le adânci.

M-am preocupat permanent de dezvoltarea interesului pentru lectură a elevilor mei prin diverse metode și forme de activitate, cum ar fi: povestirea cărții citite, jurnalul de lectură, fișe de lectură, cercul sau clubul de lectură„ Prietenii cărții”, parteneriate cu biblioteca. Captivaţi şi stimulaţi prin diverse procedee, copiii manifestă dorinţa să recitească ceea ce li s-a povestit în clasă, precum şi alte lecturi recomandate. Am folosit citirea expresivă. Am citit poveşti scurte care se terminau într-o oră. Întreruperea într-un moment interesant al desfăşurării acţiunii îi determină pe elevi să continue în mod independent citirea lecturii. Aceste forme au creat în cadrul clasei un spirit de întrecere, care să citească mai multe cărţi, care să povestească mai frumos, să prezinte în faţa colegilor povestiri mai frumoase, mai interesente.

Îndrumarea lecturii se face şi prin formarea bibliotecii în clasă, precum şi prin sfaturi în formarea bibliotecii de acasă. Cea dintâi am realizat-o cu cărţi aduse de copii şi de noi, cadrele didactice. O altă activitate care sporeşte interesul elevilor pentru lectură este prezentarea poveştilor ilustrate, audio, la clasele mici, ele prezintă opera în imagini, astfel că elevii vin mai repede în contact cu conţinutul lecturii. De asemenea CD-urile cu poveşti îi atrag în mod deosebit, am folosit prezentarea în power-point (ppt.).

Expoziţia de cărţi noi apărute sau vizita periodică la librărie face să crească interesul copiilor pentru literatură. În felul acesta copiii sunt puşi la curent cu noile titluri de carte. Am observat că fiecare dorea să işi cumpere cărţi, că ştiau ce să caute şi erau încântaţi să hotărască ei ce ar vrea să citească.

O altă activitate foarte interesantă şi atractivă pentru elevi a fost desfăşurată cu ocazia ”Zilei cărţii”. Pentru a sărbători această zi am pregătit o poveste, pe care fiecare au citit-o cu mare atenţie. Au povestit apoi în echipe conţinutul acesteia, au evidenţiat cuvintele noi din poveste, personajele, ideile importante precum şi învăţătura desprinsă din lectură. Au transpus apoi în desene scene din poveste. Am realizat un portofoliu cu impresiile elevilor despre activitate şi cu desenele lor, elevii fiind foarte încântaţi şi şi-au exprimat dorinţa să desfăşoare mai des astfel de activităţi.

”Jocurile literare” sunt mijloace pasionante care-i invită pe copii la lectură. ”Povestirea in lanţ” este un joc prin care conţinutul poveştilor citite este redat de cât mai mulţi elevi. Povestea este cunoscută de toţi elevii. Elevii sunt aşezaţi în cerc formând un ”lanţ”. Este numit primul elev să povestească. Acesta povesteşte un fragment, altul continuă povestirea şi tot aşa până la sfârşitul acesteia. Copilul care nu poate continua povestirea ”rupe lanţul” şi drept pedeapsă trebuie să citească cu o lectură mai mult.

Alt joc ”Recunoaşteţi povestirea” place mult elevilor şi îi determină să citească povestirea pentru a putea câştiga jocul. La fel ca jocurile menţionate mai sus este şi jocul ”Ghici din ce poveste este?”. Elevii trebuie să recunoască titlul unei povestiri după imagini, reprezentând personaje sau scene din diferite povestiri. ”Completarea versurilor” este un alt joc în care se caută să se activeze vocabularul elevilor, să se dezvolte expresivitatea vorbirii, gustul pentru citit, imaginaţia creatoare. Dramatizările după diferite lecturi i-au determinat pe copii să participe cu mult entuziasm la citirea şi redarea conţinutului acestora.

O atenţie deosebită trebuie acordată lecturii şi de către familie. Când în familie nu există cărţi, sau sunt prea puţine, când membrii familiei nu citesc, rareori se poate aştepta ca un copil să dovedească de timpuriu pasiune pentru lectură, pentru carte în general şi, dimpotrivă, în familiile în care există dragoste pentru carte, cel puţin o persoană care citeşte, transformarea fiecărui copil într-un mic cititor se poate face pe nesimţite. Exemplul personal în familie este esenţial în îndrumarea elevului. În acest scop povestirea conţinutului, comentarea unei cărţi, în mediul familial reprezintă un foarte bun mijloc de dezvoltare a dragostei pentru lectură. Școala dirijează lectura, supraveghează efectuarea ei, dar deprinderea lecturii se formează nu numai în şcoală, ci şi în mediul familial.

Realizarea sarcinilor lecturii depinde şi de devotamentul, pasiunea şi măiestria învăţătorului, de metodele, procedeele şi formele de activitate folosite ţinând seama ... ”că nu este alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului, zăbavă, decât cetitul cărţilor”, după cum spunea Miron Costin.

Bibliografie:

1. Metodica predării limbii şi literaturii române – învăţământ primar, Ed. „Gheorghe Alexandru” Craiova, 2003

2. Metodica predării limbii române în clasele primare, vol. I şi II, Ed. Aramis, Bucureşti 2000

3. Învăţământul primar Nr. 4, Ed. Miniped, Bucureşti, 2006

4. Învăţământul primar Nr. 1, Editată de „Revista de pedagogie”, 1992