Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Limba si literatura franceza cultura si distinctie
Scris de administrator   
Joi, 08 Februarie 2018 21:32

LIMBA ŞI LITERATURA FRANCEZĂ – CULTURĂ ŞI DISTINCŢIE

prof. Drăgian Ana-Elena

Colegiul Tehnic ,,Constantin Brâncuşi’’ Oradea

Mai mult decât orice altă ţară din lume, Franţa înseamnă cultură, deschidere, independenţă de spirit, creativitate. Străinii îi laudă frumuseţea peisajelor şi a oraşelor, importanţa patrimoniului artistic, calitatea bucătăriei şi a vinurilor, eleganţa femeilor… Dar ei salută de asemenea reuşitele tehnologiei franceze: TGV, Ariane, Airbus, Minitel.

Imaginea Franţei se situează deci la răscrucea dintre arhaism şi modernitate. Este fără îndoială motivul fascinaţiei şi în acelaşi timp al respingerii pe care ea îl suscită. Unii îi anunţă declinul, dar cei mai mulţi ramân convinşi că Franţa este o naţiune aleasă.

Limba franceză are la bază limba latină. Ea provine din latina vorbită, care, sub influenţa a mai mulţi factori s-a transformat încetul cu încetul, până a ajuns să constituie o limbă nouă, diferită de latină. Primul document unde apare un text pe care îl putem defini ca fiind „în franceză”, este „Les Serments de Strasbourg”. Cei doi nepoţi ai lui Charlemagne, Charles le Chauve şi Louis le Germanique, fiindu-le frică de întreprinderile fratelui lor Lothaire, îşi promit ajutor reciproc, schimbând jurăminte (serments) redactate în limba vulgară, romană (franceza viitoare) şi germanică (viitoarea limbă germană). Simbolistica acestor jurăminte este considerabilă: abandonând latina, limbă juridică şi imperială, cei doi regi subliniază vocaţia politică a limbilor vulgare de a se identifica cu construirea statelor Franţa şi Germania. Mai multe limbi s-au dezvoltat din latină, pe teritoriul de azi al Franţei: langue d`oc în sud şi langue d`oϊl în nord. Dar fiecare din aceste limbi cunoaşte importante variaţii dialectale.

În secolele al XII-lea şi al XIII-lea, langue d`oϊl a fost limba populară în Europa. Dialectul francez, vorbit în L`Ile – de – France, a început să domine asupra celorlalte, şi începând cu secolul al XVI-lea a devenit limbă literară unică.

În a doua jumătate a secolului alXVI-lea, mai ales în timpul domniei lui Henry al III-lea, mai mulţi poeţi, grupaţi în mişcarea cunoscuta sub numele de Pleiadă- Joachim de Bellay şi Pierre de Ronsard, au declarat că limba franceză este limba cea mai potrivită prozei şi literaturii.

Unul dintre cei mai importanţi paşi spre standardizarea şi îmbunataţirea limbii franceze a fost compilaţia, în secolul al XVII-lea, a dicţionarului Academiei Franceze, o societate literară formată în 1635 de către omul de stat şi cardinalul Richelieu. Academia a început compilaţia unui dicţionar în limba franceză în 1639; prima ediţie a apărut în 1694 şi a fost urmată de alte şapte. Cea de-a opta a apărut între 1932-1935.

În timpul domniei lui Ludovic al XVI-lea, limba franceză a atins cel mai mare prag al importanţei din istoria sa, devenind o limbă internaţională în Europa, folosită mai ales de diplomaţi şi oameni de ştiinţă.

În secolul al XVII-lea, limba franceză s-a transformat în ceea ce reprezintă ea azi, marcând începutul unei mari evoluţii. În acest secol s-a constituit limba clasică care este principala sursă şi baza francezei literare actuale. Războaiele cu Italia în prima jumătate a secolului al XVI-lea au sfârşit prin introducerea a 800 de termeni, în mare parte de două tipuri: cei derivaţi din artă, precum „fugue”( fugă, escapadă ), „opéra”( operă ) şi termeni militari ( „colonel”, „soldat” ). Războaiele cu Spania în prima jumătate a secolului XVII au imbogăţit limba franceză cu aproximativ 200 de cuvinte: „cigare”, „nègre”. Războaiele cu Germania au avut drept rezultat apariţia unui număr mic de cuvinte din limba germană cum sunt : „blocus”( blocadă ), „cible”( ţintă, scop ). Limba engleză a avut de asemenea o mare influenţă asupra limbii franceze, împrumutându-i o mulţime de termeni ştiinţifici şi tehnologici.

Totuşi, la sfârşitul secolului al XX-lea, asistăm la o revenire a limbilor regionale, care vor fi introduse în învăţământ. Apare conştiinţa multilingvismului francez. Exista nu numai variante regionale ale francezei, dar de asemenea diverse limbi vorbite dintotdeauna: bretona, basca, flamanda, alsaciana, corsicana, etc.

La începutul secolului, franceza a devenit limba diplomaţiei în Europa şi importante tratate internaţionale ale epocii au fost redactate în franceză. Propagarea, difuzarea francezei a luat o asemenea amploare, încât în saloanele aristocratice ale Europei se vorbea curent limba lui Racine. Suverani precum Ecaterina a II-a, împărăteasa Rusiei, Maria –Tereza de Austria, Frederic al II-lea, regele Prusiei, Stanislav Auguste Poniatowski, regele Poloniei, vorbeau şi scriau în franceză. Scriitori francezi iluştrii ai secolului luminilor călătoreau în străinătate: Diderot a călătorit la Saint-Petersburg, în 1773, la invitaţia Ecaterinei a II-a, Montesquieu a vizitat Germania, Italia, Olanda, Anglia, iar Voltaire Belgia, Olanda şi Anglia.

În acest context, Academia din Berlin a iniţiat în 1782 un concurs pe tema „Cum a devenit limba franceză limba universală a Europei?” Au existat 21 de dizertaţii, dintre care două au fost premiate de Academie. Una dintre ele a devenit celebră: Discours sur l`universalité de la langue française de Antoine de Rivarol.[1] Argumentaţia lui Rivarol se bazează pe „geniul” limbii franceze, vizibil mai ales în sintaxa franceză care este incoruptibilă.

Dar, apoi, franceza a cucerit straturi mai puţin aristocratice, căci ea s-a implementat în fostele colonii ale Franţei. Oricare ar fi statutul actual al acestor ţari, cert e că ele se întind din Canada şi Caraibe până în Extremul Orient; dar esenţialul se regăseşte în Nordul Africii (Maroc, Tunisia, Algeria), şi în Estul Africii în zona Oceanului Indian. În toate aceste ţari, franceza a devenit limba administraţiei şi a culturii şi ea este acum mijlocul de comunicaţie pentru straturile importante ale populaţiei.

Transformările pe care le-a suferit limba franceză sunt reflectate în variantele capodoperelor literare ale epocii. Fiecare mare scriitor a adus literaturii franceze o marcă particulară, dar aceşti scriitori au atins gradul de perfecţiune cel mai înalt, graţie faptului că limba a fost şlefuită de teoreticieni ai limbajului şi stilului; aceştia au condamnat orice exces lingvistic în numele raţiunii şi a bunului simţ.

Franceza este, după engleză, limba cea mai mult predată în lume. Deseori este una dintre limbile oficiale sau de lucru ale organizaţiilor internaţionale. Această poziţie nu ţine atât de numărul vorbitorilor limbii ( franceza este mai puţin vorbită decât chineza, hindusa, spaniola, rusa, araba, portugheza sau japoneza ), cât de factori istorici şi politici.

Cultura franceză a influenţat profund întreaga lume, iar Parisul a fost îndelung considerat drept sursa primară a culturii franceze. Franţa a dobândit proeminenţă culturală pentru prima dată în Evul Mediu, iar cu timpul Parisul a atras mulţi dintre cei mai talentaţi artişti şi artizani din Europa.

Bibliografie:

Léauté, J., Ştefănescu, C., 1994, Avez-vous dit francophonie?, Prietenii Cărţii, Bucureşti, p.26

Păuşeşti, Alexandru-Dumitru, 1968, Istoria literaturii franceze, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, p 30

 


Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai vechi:

Ultima actualizare în Luni, 12 Februarie 2018 21:55
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Revista cu ISSN

LicArt 2013 regulament

Clubul Nouă ne pasă! şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului  organizează a 12-a ediţie a Festivalului Naţional de Arte pentru Liceeni LicArt 2013 -secţiunile poezie, fotografie şi teatru-   Regulament LicArt   Poezie   La concurs pot participa...

Read more

FRUMOSUL

FRUMOSUL – FENOMEN ESTETIC DE BAZÃ ŞI CATEGORIE CENTRALÃ A ESTETICII   prof. Lazar Mihaiela Liceul de Artã „Ioan Sima” Zalãu     Frumosul reprezintã un fenomen complex deosebit de fluid si prin urmare greu...

Read more

Mobilitatea personalului didactic in anu…

Mobilitatea personalului didactic in anul scolar 2013-2014   Vezi Metodologia - cadru privind mobilitatea personalului didactic din invatamantul preuniversitar in anul scolar 2013-2014, anexa la OMECTS 6239/14.11.2012.  

Read more

Dezvoltarea creativitatii prescolarului …

DEZVOLTAREA CREATIVITĂŢII PREŞCOLARULUI PRIN METODA JOCULUI DIDACTIC   Profesor pentru învăţământul preşcolar Hreapcă Lenuţa - Mihaela Şcoala Gimnazială Larga-Jijia, Movileni, Jud. Iaşi   Rezumat: Niciodată nu este prea târziu pentru cunoaşterea, stimularea, educarea şi dezvoltarea...

Read more

Le cadre europeen commun de reference Hi…

LE CADRE EUROPÉEN COMMUN DE RÉFÉRENCE. HISTORIQUE, CARACTÉRISTIQUES, ENJEUX   Lector univ. ILIE MINESCU UNIVERSITATEA DE VEST TIMISOARA    1.1)            De quoi s’agit-il?           Il s’agit d’un texte adopté par l’Union Européenne qui sert désormais de référence aux...

Read more

Cartea drumul spre libertate

CARTEA - DRUMUL SPRE LIBERTATE   Prof. înv. primar Iosim Daniela Cristina Şcoala Gimnnazială Nr. 4 ,,Fraţii Popeea”   Fiecare om de carte, gânditor al vremurilor trecute şi de azi, defineşte şi arată cu multă...

Read more

Analiza tranzitorie pe forme hibride de …

ANALIZĂ TRANZITORIE PE FORME HIBRIDE DE DELICVENȚĂ JUVENILĂ SECȚIUNE ARGUMENTATIVĂ Prof. educator Mureșan-Chira Gabriel Școala Gimnazială Specială Centru de Resurse și Documentare privind Educația Incluzivă/ Integrată, Cluj- Napoca Rezumat: Contracararea subculturii...

Read more

Effects of Soft Drink Consumption on Nut…

 Effects of Soft Drink Consumption on Nutrition and Health    Author: Mihail Robert - Theodoru Teacher: Mînză Lidia Institution: “Vasile Alecsandri” High School             The term soft drink refers to a beverage that does not contain...

Read more