Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Limba si literatura franceza cultura si distinctie
Scris de administrator   
Joi, 08 Februarie 2018 21:32

LIMBA ŞI LITERATURA FRANCEZĂ – CULTURĂ ŞI DISTINCŢIE

prof. Drăgian Ana-Elena

Colegiul Tehnic ,,Constantin Brâncuşi’’ Oradea

Mai mult decât orice altă ţară din lume, Franţa înseamnă cultură, deschidere, independenţă de spirit, creativitate. Străinii îi laudă frumuseţea peisajelor şi a oraşelor, importanţa patrimoniului artistic, calitatea bucătăriei şi a vinurilor, eleganţa femeilor… Dar ei salută de asemenea reuşitele tehnologiei franceze: TGV, Ariane, Airbus, Minitel.

Imaginea Franţei se situează deci la răscrucea dintre arhaism şi modernitate. Este fără îndoială motivul fascinaţiei şi în acelaşi timp al respingerii pe care ea îl suscită. Unii îi anunţă declinul, dar cei mai mulţi ramân convinşi că Franţa este o naţiune aleasă.

Limba franceză are la bază limba latină. Ea provine din latina vorbită, care, sub influenţa a mai mulţi factori s-a transformat încetul cu încetul, până a ajuns să constituie o limbă nouă, diferită de latină. Primul document unde apare un text pe care îl putem defini ca fiind „în franceză”, este „Les Serments de Strasbourg”. Cei doi nepoţi ai lui Charlemagne, Charles le Chauve şi Louis le Germanique, fiindu-le frică de întreprinderile fratelui lor Lothaire, îşi promit ajutor reciproc, schimbând jurăminte (serments) redactate în limba vulgară, romană (franceza viitoare) şi germanică (viitoarea limbă germană). Simbolistica acestor jurăminte este considerabilă: abandonând latina, limbă juridică şi imperială, cei doi regi subliniază vocaţia politică a limbilor vulgare de a se identifica cu construirea statelor Franţa şi Germania. Mai multe limbi s-au dezvoltat din latină, pe teritoriul de azi al Franţei: langue d`oc în sud şi langue d`oϊl în nord. Dar fiecare din aceste limbi cunoaşte importante variaţii dialectale.

În secolele al XII-lea şi al XIII-lea, langue d`oϊl a fost limba populară în Europa. Dialectul francez, vorbit în L`Ile – de – France, a început să domine asupra celorlalte, şi începând cu secolul al XVI-lea a devenit limbă literară unică.

În a doua jumătate a secolului alXVI-lea, mai ales în timpul domniei lui Henry al III-lea, mai mulţi poeţi, grupaţi în mişcarea cunoscuta sub numele de Pleiadă- Joachim de Bellay şi Pierre de Ronsard, au declarat că limba franceză este limba cea mai potrivită prozei şi literaturii.

Unul dintre cei mai importanţi paşi spre standardizarea şi îmbunataţirea limbii franceze a fost compilaţia, în secolul al XVII-lea, a dicţionarului Academiei Franceze, o societate literară formată în 1635 de către omul de stat şi cardinalul Richelieu. Academia a început compilaţia unui dicţionar în limba franceză în 1639; prima ediţie a apărut în 1694 şi a fost urmată de alte şapte. Cea de-a opta a apărut între 1932-1935.

În timpul domniei lui Ludovic al XVI-lea, limba franceză a atins cel mai mare prag al importanţei din istoria sa, devenind o limbă internaţională în Europa, folosită mai ales de diplomaţi şi oameni de ştiinţă.

În secolul al XVII-lea, limba franceză s-a transformat în ceea ce reprezintă ea azi, marcând începutul unei mari evoluţii. În acest secol s-a constituit limba clasică care este principala sursă şi baza francezei literare actuale. Războaiele cu Italia în prima jumătate a secolului al XVI-lea au sfârşit prin introducerea a 800 de termeni, în mare parte de două tipuri: cei derivaţi din artă, precum „fugue”( fugă, escapadă ), „opéra”( operă ) şi termeni militari ( „colonel”, „soldat” ). Războaiele cu Spania în prima jumătate a secolului XVII au imbogăţit limba franceză cu aproximativ 200 de cuvinte: „cigare”, „nègre”. Războaiele cu Germania au avut drept rezultat apariţia unui număr mic de cuvinte din limba germană cum sunt : „blocus”( blocadă ), „cible”( ţintă, scop ). Limba engleză a avut de asemenea o mare influenţă asupra limbii franceze, împrumutându-i o mulţime de termeni ştiinţifici şi tehnologici.

Totuşi, la sfârşitul secolului al XX-lea, asistăm la o revenire a limbilor regionale, care vor fi introduse în învăţământ. Apare conştiinţa multilingvismului francez. Exista nu numai variante regionale ale francezei, dar de asemenea diverse limbi vorbite dintotdeauna: bretona, basca, flamanda, alsaciana, corsicana, etc.

La începutul secolului, franceza a devenit limba diplomaţiei în Europa şi importante tratate internaţionale ale epocii au fost redactate în franceză. Propagarea, difuzarea francezei a luat o asemenea amploare, încât în saloanele aristocratice ale Europei se vorbea curent limba lui Racine. Suverani precum Ecaterina a II-a, împărăteasa Rusiei, Maria –Tereza de Austria, Frederic al II-lea, regele Prusiei, Stanislav Auguste Poniatowski, regele Poloniei, vorbeau şi scriau în franceză. Scriitori francezi iluştrii ai secolului luminilor călătoreau în străinătate: Diderot a călătorit la Saint-Petersburg, în 1773, la invitaţia Ecaterinei a II-a, Montesquieu a vizitat Germania, Italia, Olanda, Anglia, iar Voltaire Belgia, Olanda şi Anglia.

În acest context, Academia din Berlin a iniţiat în 1782 un concurs pe tema „Cum a devenit limba franceză limba universală a Europei?” Au existat 21 de dizertaţii, dintre care două au fost premiate de Academie. Una dintre ele a devenit celebră: Discours sur l`universalité de la langue française de Antoine de Rivarol.[1] Argumentaţia lui Rivarol se bazează pe „geniul” limbii franceze, vizibil mai ales în sintaxa franceză care este incoruptibilă.

Dar, apoi, franceza a cucerit straturi mai puţin aristocratice, căci ea s-a implementat în fostele colonii ale Franţei. Oricare ar fi statutul actual al acestor ţari, cert e că ele se întind din Canada şi Caraibe până în Extremul Orient; dar esenţialul se regăseşte în Nordul Africii (Maroc, Tunisia, Algeria), şi în Estul Africii în zona Oceanului Indian. În toate aceste ţari, franceza a devenit limba administraţiei şi a culturii şi ea este acum mijlocul de comunicaţie pentru straturile importante ale populaţiei.

Transformările pe care le-a suferit limba franceză sunt reflectate în variantele capodoperelor literare ale epocii. Fiecare mare scriitor a adus literaturii franceze o marcă particulară, dar aceşti scriitori au atins gradul de perfecţiune cel mai înalt, graţie faptului că limba a fost şlefuită de teoreticieni ai limbajului şi stilului; aceştia au condamnat orice exces lingvistic în numele raţiunii şi a bunului simţ.

Franceza este, după engleză, limba cea mai mult predată în lume. Deseori este una dintre limbile oficiale sau de lucru ale organizaţiilor internaţionale. Această poziţie nu ţine atât de numărul vorbitorilor limbii ( franceza este mai puţin vorbită decât chineza, hindusa, spaniola, rusa, araba, portugheza sau japoneza ), cât de factori istorici şi politici.

Cultura franceză a influenţat profund întreaga lume, iar Parisul a fost îndelung considerat drept sursa primară a culturii franceze. Franţa a dobândit proeminenţă culturală pentru prima dată în Evul Mediu, iar cu timpul Parisul a atras mulţi dintre cei mai talentaţi artişti şi artizani din Europa.

Bibliografie:

Léauté, J., Ştefănescu, C., 1994, Avez-vous dit francophonie?, Prietenii Cărţii, Bucureşti, p.26

Păuşeşti, Alexandru-Dumitru, 1968, Istoria literaturii franceze, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, p 30

 


Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai vechi:

Ultima actualizare în Luni, 12 Februarie 2018 21:55
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Revista cu ISSN

Chestionar Education Technology for Worl…

Chestionar pentru cadrele didactice de la Mark Twain International School   Unitatea școlară în care funcționați derulează un nou proiect intitulat Education Technology for World Class Learning, care   pune la dispoziția fiecărui...

Read more

Cartea si importanta lecturii

CARTEA ŞI IMPORTANŢA LECTURII                                                                                                      Prof. DOBREA MONICA Şcoala cu clasele I-VIII „Înv. N. Pâslaru” Caşin, jud. Bacău     Motto: „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris Încet gândită, gingaş cumpănită; Mâinile mele, care te-au deschis.” (T....

Read more

Conflictele elev familie

CONFLICTELE ELEV-FAMILIE   Andone Crenguţa - profesor Colegiul Tehnic de Transporturi Braşov   „Când părinţii se mulţumesc să-i lase pe copii în voia lor, iar copiii nu mai ţin seamă de cuvintele părinţilor, când...

Read more

Studiu privind aplicatiile proprietatii …

Studiu privind aplicatiile proprietatii lui Darboux

STUDIU PRIVIND APLICAŢIILE PROPRIETĂŢII LUI DARBOUX Prof. Pantin Delia Colegiul Tehnic Energetic „Regele Ferdinand I” Timişoara Proprietatea lui Darboux poate fi folosită în...

Read more

Masuri pentru revenirea si evitarea acci…

METODOLOGIA ORGANIZĂRII ŞI DESFĂŞURĂRII ACTIVITĂŢILOR DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR      CAPITOLUL V   MĂSURI PENTRU PREVENIREA ŞI EVITAREA ACCIDENTELOR ÎN TIMPUL ACTIVITĂŢILOR DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT   Art.21. Prevenirea şi evitarea accidentelor...

Read more

DEZVOLTAREA CREATIVITATII ELEVILOR PRIN…

STUDIU PRIVIND DEZVOLTAREA CREATIVITÃŢII ELEVILOR PRIN DIFERITE METODE Inst. Aurelia Ceausu Şcoala Generală ,,Gheorghe Tãtãrãscu”, Tg. Jiu     1. Obiectivele cercetãrii - descoperirea creativitãtii individuale; - educarea si dezvoltarea creativitãtii...

Read more

Notes sur la possession - appatenance

NOTES SUR LA POSSESSION/APPARTENANCE    Prof. Ilie Minescu  Universitatea de Vest, Timişoara     La relation d’interdépendance exprimée par le possessif a une structure variable selon le type de combinaison syntagmatique qui relie les deux éléments....

Read more

Managementul procesului instructiv educa…

MANAGEMENTUL PROCESULUI INSTRUCTIV-EDUCATIV LA CLASELE CU DEFICIENŢI DE VEDERE   Liliana Nacev, profesor psihopedagog Liceul Teoretic IRIS, Timişoara   Profesorul psihopedagog  trebuie să fie în măsură să ia în considerare nevoile specifice ale copilului...

Read more