Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768

Familia si scoala in crearea fiintei sociale
Miercuri, 08 August 2012 17:17

FAMILIA ŞI ŞCOALA

ÎN CREAREA FIINŢEI SOCIALE

 

Profesor Mihăeş Violeta

Şcoala cu clasele I-VIII Ploscuţeni, Vrancea

 

Rezumat

Indiferent de perspectiva din care sunt abordate, familia şi şcoala îndeplinesc un set complex de roluri, acestea conferindu-le caracterul de universalitate. Din perspectiva sociologiei educaţiei, funcţia de socializare a copilului ocupă primul loc. Socializarea începe încă de la naştere şi continuă de-a lungul întregii vieţi Socializarea este un proces continuu, întins pe toată durata vieţii, omul fiind condiţionat să se adapteze, să caute noi oportunităţi existenţiale.

Socializarea primară este prima şi cea mai importantă etapă din devenirea unui individ, absenţa acesteia transformându-l într-o fiinţă în a cărei matrice nu s-au setat disponibilităţile de socializare, o fiinţă irecuperabilă pe plan social. Rolul familiei ca principal mediu de socializare a copilului este foarte important încă din etapele timpurii ale evoluţiei sale şi continuând până la sfârşitul adolescenţei, când intervine pregnant un alt tip de socializare, şi anume, cea secundară.

Pe măsura dezvoltării societăţii, a evoluţiei sale istorice, familia nu a mai putut satisface, cu mijloacele de care dispunea, cererea societăţii pentru o educaţie de calitate. Familia a fost nevoită să cedeze şi să transfere o parte din funcţiile sale şcolii, importanţa sa sub raport educativ pălind în favoarea acesteia din urmă, care va deveni principala instituţie socială de educaţie pentru mult timp. În acest context, şcoala deţine rol de factor reglator şi potenţator al atitudinilor cu rezonanţă socială, al efortului individului de a se integra social. Şcoala nu preia funcţiile familiei, dar le completează, le direcţionează şi le valorifică.

Educaţia îndeplineşte anumite funcţii în societate, de aceea ea se bucură în cadrul acesteia de un anumit statut care ar trebui să fie privilegiat:

Funcţia de îngrijire a copiilor

Funcţia de transmitere a experienţei de viaţă şi de muncă

Funcţia de pregătire a copilului ca membru al societăţii

Funcţia de transmitere a valorilor culturale

Funcţia de dezvoltarea a capacităţilor de asimilare, înţelegere şi interpretare a valorilor culturale

 

Indiferent de perspectiva din care sunt abordate, familia şi şcoala îndeplinesc un set complex de roluri, acestea conferindu-le caracterul de universalitate. Nu contestăm importanţa nici unuia dintre roluri, dar din perspectiva sociologiei educaţiei, funcţia de socializare a copilului ocupă primul loc.

Socializarea începe încă de la naştere şi continuă de-a lungul întregii vieţi. În primii ani, prin intermediul limbajului, copilul îşi însuşeşte elementele sociale de bază: norme, credinţe, valori etc. Dimensiunile dobândite iniţial vor fi completate cu elemente noi, care pe parcursul diferitelor cicluri de viaţă.

„Socializarea este un proces deosebit de complex, prin care fiinţa ( în sens larg ) cu largi disponibilităţi sociale este transformată în fiinţă socială, participantă activ la funcţionalitatea organizaţiilor din care face parte”( Popovici, p.166).

În interiorul acestui proces complex se manifestă o forţă importantă: educaţia. Socializarea este un proces continuu, întins pe toată durata vieţii, omul fiind condiţionat să se adapteze, să caute noi oportunităţi existenţiale. Ideea des vehiculată că socializarea se încheie o dată cu terminarea ciclului şcolar este falsă, individul este nevoit să acumuleze competenţe şi capacităţi şi după încheierea acestui ciclu, necesare în satisfacerea rolurilor noi pe care şi le asumă sau îi sunt distribuite.

„Dacă se are în vedere procesul de viaţă a omului, atunci se distinge între: socializarea primară şi socializarea secundară” (Popovici, p.168).

Socializarea primară este primul tip de socializare care intervine în conturarea fiinţei sociale care va deveni copilul, încă de la naştere, „echivalează cu umanizarea individului” (Stănciulescu, 1996, p.204) şi cuprinde perioada situată între naşterea individului şi sfărşitul adolescenţei. „Numărul rolurilor pe care le îndeplineşte individul pe această plajă a existenţei sale este foarte mare. În termenii psihologiei, el parcurge două etape deosebit de importante ale vieţii: a insului şi a persoanei” ( Popovici, idem).

Socializarea primară este prima şi cea mai importantă etapă din devenirea unui individ, absenţa acesteia transformându-l într-o fiinţă în a cărei matrice nu s-au setat disponibilităţile de socializare, o fiinţă irecuperabilă pe plan social. Literatura de specialitate tratează multe cazuri de copii găsiţi în sălbăticie după 10-12 ani, care nu au mai putut recupera experienţele ce trebuiau trăite într-un mediu normal, nu şi-au mai însuşit deprinderile sociale şi capacitatea de a gândi sau chiar de a vorbi.

Putem aminti aici şi cazul copiilor crescuţi în orfelinate. O parte dintre aceştia (dar nu puţine cazuri ) sunt cazuri pierdute pentru societate. Copiii care cresc pe străzi reprezintă cazuri clare de inadaptare socială, ceea ce ne îndreptăţeşte să afirmăm că familia deţine rolul esenţial în realizarea socializării primare, dar nu şi unicul. Ceilalţi factori care contribuie la realizarea socializării primare sunt: căminul, creşa, grădiniţa, şcoala, organizaţiile neşcolare şi grupul de prieteni.

Prin acest tip de socializare individul îşi conştientizează rolul şi stabileşte relaţii cu mediul existenţial, îşi adaptează comportamentul şi atitudinile în consens cu cerinţele societăţii. „Socializarea primară îi permite individului să devină om, ceea ce înseamnă că ea generează în special, atitudini generale de om” (Popovici, p. 169).

Această primă socializare se poate produce şi în afara familiei, prin intermediul celorlalţi factori generatori de educaţie, Platon susţinând faptul că familia nu poate pregăti copilul pentru debutul în viaţa reală. Acesta recomanda ca după naştere copiii să fie încredinţaţi statului care, prin politicile sale educaţionale, deţine pârghiile necesare pentru educarea acestora şi pregătirea lor pentru viaţa socială. Nu-i putem da întrutotul dreptate. Familia, prin rolul său socializator, coabitează, de preferat armonios, cu ceilalţi factori, fiecare dintre aceştia exercitându-şi rolul în formarea fiinţei sociale. Un exemplu edificator în sprijinul celor afirmate este instituţionalizarea după 1989 a familiei sociale şi apariţia profesiei de părinte social. Familia socială constituie medicamentul ideal pentru tratarea traumelor suferite în orfelinat. Cine mai poate nega rolul familiei? Nici unul dintre ceilalţi factori educogeni nu-i poate oferi copilului suportul afectiv necesar dezvoltării sale ulterioare. Sunt cunoscute cazuri de copi, veniţi în familiile sociale din centre de plasament, care nu ştiau să mestece, să se spele pe mâini sau să articuleze vreun cuvânt. Mediul afectiv creat de părinţii sociali i-au transformat în copii normali.

Dacă conduita părinţilor este adecvată şi îl stimulează pe copil în direcţia bună, acesta va ajunge să socializeze în mod normal şi să aibă şanse crescute de a reuşi în viaţă. În cazul în care modelele pozitive de conduită ale părinţilor sunt absente, copilul va întâmpina dificultăţi în procesul de socializare, dificultăţi care pot avea repercursiuni pe termen lung asupra dezvoltării personalităţii acestuia, mai ales atunci când acesta nu este ajutat la timp să le depăşească.

Rolul familiei ca principal mediu de socializare a copilului este foarte important încă din etapele timpurii ale evoluţiei sale şi continuând până la sfârşitul adolescenţei, când intervine pregnant un alt tip de socializare, şi anume, cea secundară.

Prin natura sa, mediul familial implică diversitatea, aici fiind implicaţi agenţi determinanţi ca tipul de familie, structura acesteia, statutul socio-economic şi cultural, statusul şi credinţele sale. Diversitatea mediului familial ajută atât la socializarea copilului, prin descoperirea comportamentelor sociale de bază, dar şi la individualizarea acestuia, oferindu-i posibilitatea de a se defini şi preciza pe sine ca adolescent.

Astfel numeroşi autori arată că părinţi aparţinând unor categorii socio-economice diferite transmit copiilor lor valori diferite. În clasele mijlocii şi superioare sunt valorizate autonomia şi stăpânirea de sine, imaginaţia şi creativitatea, în timp ce în clasele populare accentul este pus pe ordine, curăţenie, obedienţă, respect al vârstei şi al regulii exterioare, respectabilitate, capacitate de a evita problemele. (Stănciulescu, 1996)

Iniţial familia a fost singura instituţie de socializare şi educaţie. Chiar şi după apariţia şcolii ea şi-a păstrat destulă vreme locul principal, devansând şcoala nu numai sub raport istoric, dar şi al importanţei sociale.Pe măsura dezvoltării societăţii, a evoluţiei sale istorice, familia nu a mai putut satisface, cu mijloacele de care dispunea, cererea societăţii pentru o educaţie de calitate. Familia a fost nevoită să cedeze şi să transfere o parte din funcţiile sale şcolii, importanţa sa sub raport educativ pălind în favoarea acesteia din urmă, care va deveni principala instituţie socială de educaţie pentru mult timp.

În raport de momentul istoric la care ne raportăm, în decursul istoriei şcoala a deţinut un rol esenţial sau secundar, dar niciodată neglijabil, fapt pentru care, începând cu secolul al XIX-lea şi-a extins competenţa asupra majorităţii populaţiei globului. Unii sociologi au negat rolul său în educarea omului şi în evoluţia societăţii, dar au fost de acord că fără educaţie într-un cadru instituţionalizat nu se poate realiza socializarea secundară.

„Şcoala reprezintă principalul agent educogen responsabil cu dezvoltarea disponibilităţilor de procesare informaţională a oamenilor” (Popovici, p.108).

În acest context, şcoala deţine rol de factor reglator şi potenţator al atitudinilor cu rezonanţă socială, al efortului individului de a se integra social. Şcoala nu preia funcţiile familiei, dar le completează, le direcţionează şi le valorifică. „ Dacă socializarea se referă la toate influenţele sociale ce se exercită asupra individului în cadrul comunicării interumane, educaţia este o activitate declanşată intenţionat în vederea asimilării valorilor sociale. Şi una şi alta urmăresc încadrarea individului într-un context social dat”, spunea I. Nicola.

În aceste condiţii „ învăţarea nu mai este considerată doar o simplă acumulare şi asimilare de informaţii care trebuie reproduse la diferite intervale de timp. Ea trebuie concepută, proiectată, realizată şi perfecţionată ca acţiune care contribuie permanent la schimbarea în bine a comportamentului elevilor prin reorganizarea experienţei cognitive şi psihosociale a acestora” (Gabriela Cristea, Managementul lecţiei, 2007, p.48).

Între aceşti doi importanţi agenţi educogeni există şi se dezvoltă interdependenţe indispensabile orientate spre evoluţia şi integrarea principalului beneficiar al acestui proces, elevul. Astfel, „dacă facem distincţie între habitus-ul primar şi habitus-ul secundar (coontinuu), devine clar că succesul misiei şcolii depinde în mare parte de familia copilului, după cum şcoala doar confirmă habitus-ul primar conturat în familie, îl cizelează sau îl înlocuieşte complet” (Ion I Ionescu, Sociologia şcolii,p.26 ).

În societatea contemporană, titlul şcolar, diploma, certificatul obţinut în urma absolvirii unei şcoli reprezintă condiţia sine qua non a inserţiei profesionale şi sociale. Putem concluziona simplu, fără să greşim, că fără şcoală nu se poate.

„O particularitate a şcolii este dubla sa potenţialitate: productivă şi gestionară” (Popovici, p.109)

Prin funcţia sa productivă, şcoala contribuie hotărâtor la formarea profesională şi cetăţenească a individului, „ prin acţiuni asupra capacităţii umane de procesare a informaţiilor, precum şi asupra biohardurilor care o susţin” (idem). Şcoala produce însă şi resursele informaţionale prin care contribuie la structurarea succesivă a informaţiei de care dispune. Elaborarea documentelor de politică educaţională, definirea obiectivelor procesului de învăţământ, sunt determinate de idealul pedagogic şi de scopurile pedagogice care orientează proiectarea şi implementarea procesului de învăţământ la parametri optimi în plan social şi psihosocial.

Funcţia de gestionare a şcolii se exprimă prin capacitatea acesteia de a reglementa integrarea socială a fiecărui om, caracterizată prin adaptabilitatea la cerinţele sociale ale comunităţii în care trăieşte şi activează într-un anumit moment al existenţei sale, de a opri sau măcar de a descuraja orientarea comportamentului unor oameni spre fapte incompatibile cu normele impuse de societate.

Prin urmare, şcoala este un agent socializator complex,care oferă informaţii, calificări, cât şi un întreg climat valoric şi normativ, formal şi informal. Reprezintă primul contact major al copilului cu lumea din afara familiei. În cadrul şcolii copilul învaţă despre noi statusuri şi roluri care nu operează în cadrul familiei sau a grupului de prieteni din care a făcut parte până în momentul şcolarităţii.Şcoala accentuiază rolul socializator al grupului de prieteni şi reduce influenţa familiei. Socializarea pe parcursul şcolii este o socializare de tip participativ-anticipativă, „scopul învăţământului fiind acela de a forma oameni activi ai timpului lor” (Emile Durkheim,Istoria învăţământului secundar în Franţa, p.16), şcolarul trebuind să fie format pentru viitor, pentru ziua de mâine, capabil să facă faţă provocărilor impuse de societatea ce se prefigurează la orizontul maturizării sale sociale.

Educaţia îndeplineşte anumite funcţii în societate, de aceea ea se bucură în cadrul acesteia de un anumit statut care ar trebui să fie privilegiat:

Funcţia de îngrijire a copiilor

În conformitate cu exigenţelele acestei funcţii se consideră că fără o îngrijire organizată sistematic şi permanent din partea familiei şi a instituţiilor sociale, nu se poate asigura creşterea, dezvoltarea fizică şi intelectuală a copiilor. Fiinţa umană cunoaşte cel mai îndelungat proces de îngrijire, creştere şi educare.

Funcţia de transmitere a experienţei de viaţă şi de muncă - exprimă imperativul educării noilor generaţii în spiritul moştenirii lăsate de generaţiile anterioare. Continuitatea între generaţii şi continuitatea istorică nu este posibilă fără această asimilare a de către tineri a experienţei acumulate în timp. Prin asumarea acestei funcţii de către actul educativ se realizează stabilitatea şi echilibrul social fără ca aceasta să însemne o preluare ca atare a moştenirii, dimpotrivă ea are loc în cadrul raporturilor între generaţii în forma contradicţiei între ele.

Funcţia de pregătire a copilului ca membru al societăţii – cade în sarcina actului educativ viaţa socială nu ar fi posibilă dacă omul nu ar cunoaşte cum este organizată societatea, dacă nu ar fi conştient de locul lui în viaţa socială, de drepturile şi răspunderile ce-i revin. În orice societate fiecare individ tinde spre un loc ideal, de aceea toate acţiunile sale se îndreaptă pentru construirea acestui ţel. În virtutea acestui fapt, copilul devine o fiinţă conştientă de locul şi rolul său în societate, dar şi de limitele procesului de integrare socială, pe care caută să le înlăture sau măcar să diminueze din efectele acestora asupra evoluţiei personalităţii sale.

Funcţia de transmitere a valorilor culturale – prin procesul educaţional se transmite individului setul de valori morale şi culturale ale comunităţii din care face parte.

Funcţia de dezvoltarea a capacităţilor de asimilare, înţelegere şi interpretare a valorilor culturale

Valorile morale şi culturale transmise de la o generaţie la alta au, mai ales în societăţile tradiţionale, au un impact mai puternic asupra individului decât cunoştinţele transmise pe căile de comunicare în masă. Prin aceste cunoştinţe morale şi culturale primite, individul este introdus în societate şi iniţiat în idealurile, normele, aspiraţiile şi mentalităţile comunităţii căreia îi aparţine.

 

BIBLIOGRAFIE:

1.Cristea, G., Managementul lectiei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2007

2. Durkheim, E., Evoluţia pedagogiei în Franţa, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972

3. Ionescu, I., Sociologia şcolii. Politici, practici şi actori ai educaţiei şcolare, Polirom, Iaşi, 1997

4. Popovici, D., Sociologia educaţiei, Institutul European, Iaşi, 2002

5. Stănciulescu, E, Teorii sociologice ale educaţiei. Producerea eului şi construcţia sociologiei, Polirom, Iaşi,1996

 


Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai vechi:

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Revista cu ISSN

Metode alternative de evaluare

METODE ALTERNATIVE DE EVALUARE Prof. Camelia Cosma Liceul de Artă ”Ioan Sima” Zalău și Școala Gimnazială ”Corneliu Coposu” Zalău Profesorul de biologie trebuie să plece...

Read more

La Fontaine

LA FONTAINE                                                                                    Prof. Mira Magdalena                                                            Liceul Tehnic “Constantin Brâncuşi” Piteşti   La Fontaine est un poète dans le sens restraint du mot, puisque sa gloire repose sur des oeuvres qui ne passent...

Read more

Evaluarea cu ajutorul testelor create cu…

EVALUAREA CU AJUTORUL TESTELOR CREATE CU SOFTWARE-UL WONDERSHARE QUIZCREATOR Profesor Bușcă Alexandru Liceul Tehnologic “Lazăr Edeleanu”, Năvodari Rezumat: Articolul de față prezintă pașii pe care trebuie să îi parcurgă profesorul...

Read more

Categorii

CATEGORII Prof. Badea Brigitte, Colegiul Tehnic Ion Mincu, Timişoara Rezumat Structurile algebrice constituie o ramură fascinantă a algebrei, cu aplicaţii extrem de interesante. Elevilor din clasele a XII-a le sunt...

Read more

CAUZELE ALBIRII RECIFURILOR DE CORALI_ST…

STUDIU DE CAZ DESPRE CAUZELE ALBIRII RECIFURILOR DE CORALI Prof. Dimitriu Alina Grup Școlar Agricol Alexandria, jud. Teleorman Recifurile de corali sunt printre cele mai diverse...

Read more

Jocuri de cunoastere pentru copii

JOCURI DE CUNOAșTERE PENTRU COPII   Popica Cristina, profesor învățământ primar Școala Gimnazială “Mihail Sadoveanu” Întorsura Buzăului   Prezentul material conține 6 jocuri care se pot aplica cu succes la clasele primare, la începutul orei...

Read more

Planificare model pentru geografie gimna…

Planificare model pentru geografie gimnaziu   Incepand cu anul scolar 2011-2012, Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului a oferit pentru prima data tuturor cadrelor didactice modele de planificari calendaristice. Iata model de...

Read more

Programa scolara organizata modular

PROGRAMA ŞCOLARĂ ORGANIZATĂ MODULAR   Pro. Înv. Primar Vladu Ana Nicoleta Şcoala Gimnazială Nr. 3 Rovinari                   În contextual noii reforme curriculare din România, intentionată ca o reforma care să răspundă nevoilor de...

Read more