DESPRE EXPRESIILE IDIOMATICE (III)

Silvia Baltă, Profesor de limba franceză

Şcoala Gimnazială „Maria Rosetti”, Bucureşti

Studierea expresiilor idiomatice se realizează în cadrul frazeologiei, disciplină de sine stătătoare al cărei material este constituit din totalitatea îmbinărilor stabile de cuvinte. Îmi propun în rândurile de mai jos să prezint modul în care sensul expresiilor idiomatice se construieşte pornind de la o serie de exemple din limbile română şi franceză.

Cuvinte-cheie: expresii idiomatice, îmbinări stabile de cuvinte, sens, comparaţia, metafora

Expresiile idiomatice (EI) constituie un compartiment al frazeologiei ce se caracterizează printr-o varietate de structuri ce pot intra în relaţii de sinonimie, de antonimie şi de polisemie, fapt ce ne demonstrează vitalitatea acestor tipuri de îmbinări stabile de cuvinte (î.s.c).

În cadrul sinonimiei frazeologice relaţia de (cvasi-)echivalenţă se realizează exclusiv între unităţi frazeologice (a spăla putina şi a o lua la sănătoasa; a da ortul popii şi a-şi da duhul etc.), spre deosebire de sinonimia lexico-frazeologică care stabileşte o relaţia de echivalenţă între o unitate lexicală şi o unitate frazeologică (a muri şi a da ortul popii) (Hristea, 1978: 8). EI în raport de sinonimie frazeologică se situează adesea în registre de limbă şi în grade de expresivitate diferite: a înceta din viaţă (valoare neutră din punct de vedere stilistic), (fam.) a-şi da ortul popii, (pop.) a-şi da duhul, (arg.) a da în primire, a-şi da obştescul sfârşit (cu rezonanţe arhaice din varianta populară a limbii), a trece în eternitate (variantă cultă); fr. (fam.) travailler pour le roi de Prusse, (arg.) travailler pour le dig, travailler pour des prunes „a munci pe degeaba, de pomană”, travailler pour une bouchée de pain „a munci pe nimica toată” etc. Expresiile sinonime se caracterizează în general prin valori conotative deosebite, după cum o demonstrează EI menţionate. Există şi sinonime frazeologice care nu au valoare figurată, acest tip fiind specific expresiilor terminologice: calc renal – piatră la rinichi, vocabular fundamental – fond principal etc.

La nivel interlingvistic, problema sinonimiei frazeologice presupune abordarea echivalenţei interlingvistice frazeologice. Motivul pentru care ne permitem să vorbim de „sinonimie” frazeologică interlingvistică îşi găseşte sursa în definiţia sinonimiei ca raport ce se stabileşte între lexeme (prin extindere î.s.c.) cu semnificaţi identici şi semnificanţi diferiţi. Ţinând cont şi de faptul că o sinonimie perfectă nu există, atunci nu ni se pare deplasată afirmaţia referitoare la existenţa unei sinonimii frazeologice interlingvistice, realitate lingvistică ce se confundă cu echivalenţa interlingvistică.

Alături de sinonimie şi polisemie, antonimia reprezintă o categorie semasiologică fundamentală. În cercetarea frazeologică s-a vorbit mai puţin despre acest aspect, dar este evident faptul că studiul EI nu poate face abstracţie de problematica antonimiei frazeologice. În general, conceptul de antonimie este definit vag deoarece se insistă pe relaţia ce se stabileşte între cuvinte (prin extindere î.s.c.) de sens contrar. Din perspectivă semantică, relaţia de antonimie presupune o asemănare a termenilor pe baza unor seme comune. Pe baza acestei idei putem susţine că între EI a primi carte albă şi a da carte albă (fr. recevoir / donner carte blanche, voir en rose / en noir etc.), greu de cap şi uşor de cap, bun de gură şi rău de gură, (arg.) a da ţeapă şi a lua ţeapă, a o da în bară şi a-i ieşi pasienţa, asta-i altă mâncare de peşte „asta e cu totul altceva” şi a fi tot o mâncare de peşte „a fi acelaşi lucru, a fi totuna” (DEX) etc. se stabileşte o relaţie de antonimie frazeologică.

O EI poate avea mai multe sensuri în funcţie de situaţia de comunicare, încât se poate vorbi de polisemie frazeologică: a bate toba (în târg şi la moară) „a face o ştire de domeniu public; a divulga un secret”, a pune mâna „a ajuta; a fura” a trage barca pe uscat „a o duce greu; a munci din greu”, a paşte bobocii „a fi tânăr, fără experienţă de viaţă; a fi prost”; fr. battre les flancs „faire des efforts inutiles; montrer son contentement – se battre les cuisses” etc. Polisemantismul poate rezulta din construcţia materială a EI, adică se poate dezvolta pe baza figurilor de stil pornind de la cele mai explicite – comparaţia, până la cele implicite – metafora.

Comparaţia în structura EI

EI au fost definite ca unităţi semantice stabile cu caracter expresiv şi figurat, iar analiza stilistică a scos în evidenţă importanţa figurilor de stil în crearea valorilor conotative ale EI.

Întrebarea firească este cum aceste procedee stilistice contribuie la crearea sensului EI. Pentru a anticipa problematica avută în vedere vom spune că sensul unitar al EI se realizează fie pe baza raportului direct la nivelul cuvintelor (a plânge cu lacrimi de crocodil – fr. pleurer à chaudes larmes, EI în care elementele lexicale au legătură cu câmpul semantic creat de verbul „a plânge”), fie pe baza raportului indirect (o analogie) la nivelul imaginilor (toarnă cu găleata – fr. tomber des cordes), EI în care lexemele componente nu au o legătură directă cu câmpul lexical-semantic al expresiei, semnele iconice care funcţionează pe acest principiu fiind comparaţia şi metafora (cf. E. A. Nida, 2004: 14). Între aceste două cazuri extreme există şi situaţii intermediare când numai un element lexical aparţine câmpului lexical al î.s.c.: a plânge ca o mireasă, a se strica de râs; fr. rire à gorge déployée, pleurer comme une madeleine, aimer la bouteille etc.

În frazeologie, comparaţiile nu sunt foarte numeroase, dar prezintă interes din punctul de vedere al formei şi al valorilor figurate pe care le vehiculează. Definiţia clasică a comparaţiei ca „figură de stil care constă în alăturarea a două obiecte, persoane, acţiuni etc. pe baza unor însuşiri comune” (DEX) presupune co-prezenţa în structura sa a minimum trei termeni: termenul comparat, conectorul ca şi termenul de comparat, structură în care rolul jucat de termenul median este fundamental, stabilind diferite raporturi între termenii extremi. Însă, comparaţia se poate realiza şi în absenţa termenului de relaţie care poate fi înlocuit de alţi termeni cu sens mai restrâns: decât, parcă, cum, cât. Astfel, se face distincţie între comparaţie in praesentia şi comparaţie in absentia. Primul tip reprezintă stadiul primitiv al gândirii analogice în frazeologie, fiind realizat pe baza unei structuri evidente din punct de vedere analogic, în care elementele lexicale pot sau nu avea o legătură cu câmpul semantic al EI. Comparaţia in absentia nu mai are la bază o structură evidentă, ci se bazează pe o varietate de forme sintactice în care elementul de legătură nu mai trasează o graniţă netă între termenii implicaţi, funcţionând pe baza unei elipse. În această accepţie comparaţia in absentia poate fi asimilată metaforei, definită ca figură de stil ce realizează o analogie între doi termeni fără element de relaţie.

EI a ploua ca din cofă, a suge ca o sugativă, a merge ca melcul, a se zbate ca peştele pe uscat, a fi murdar ca un porc, fr. boire comme un trou/ tonneau/ une éponge, boire comme un Suisse/ Polonais, boire comme un sonneur/ grenadier /templier, pleuvoir comme vache qui pisse etc. sunt comparaţii in praesentia, al căror sens se deduce pe baza unei comparaţii explicite. În acest sens, conceptul de „ivresse” exprimat de EI franceze menţionate se traduce mai întâi în imagine (care poate fi un obiect, naţionalitate, activitate etc.), permiţând astfel decodarea sensului unităţii frazeologice.

Cea de-a doua categorie de comparaţie este de tip implicit, deoarece pentru a putea decoda EI interlocutorul trebuie să apeleze la o parafrază („ca şi cum” sau „comme si”). Astfel, pentru EI plouă cu găleata/ cu băşic /cu bulbuci, toarnă cu găleata – fr. pleuvoir à verse/ à seaux /à torrents, pleuvoir des hallebardes, tomber des cordes/ des piques decodarea se va face prin apelul la locuţiunile menţionate: „plouă ca şi cum s-ar turna apă cu găleata”, „il pleut comme s’il tombait des cordes”. După cum se poate observa, termenii acestor EI fac trimitere la câmpul semantic al apei.

Metafora în structura EI

Locul metaforei în structura EI este esenţial, dovadă faptul că în literatura de specialitate aceste î.s.c. sunt considerate metafore. Mecanismul producerii figurilor de stil, a metaforei în special, urmează trei etape sau operaţii complexe:

1. identificarea unei relaţii de incompatibilitate pe axa sintagmatică;
2. încercarea de a acorda termenilor în raport de contiguitate un statut conform regulilor normale de combinare;
3. stabilirea unei relaţii între ceea ce se percepe într-o primă fază şi ceea ce se încearcă să se realizeze prin analogie; această tensiune conferă î.s.c. densitate şi polisemie.

Pentru ca valoarea expresivă să fie maximă, cele două realităţi pe care metafora le implică trebuie să aparţină unor câmpuri semantice diferite. Esenţa acestei figuri de stil constă tocmai în combinarea pe axa sintagmatică a textului a două realităţi care, în mod normal, se exclud.

Pentru a exemplifica cele trei etape vom porni de la EI franceză il pleut des hallebardes „plouă cu găleata”, expresie în care sensul propriu al complementului este de „armă veche…”; evident contiguitatea verbului „pleuvoir” şi a substantivului „hallebardes” este incompatibilă din punct de vedere semantic, de aceea se trece la un al doilea nivel de decodare prin atribuirea substantivului sensul de „lichid”, acesta fiind sugerat de conţinutul semantic al verbului, încât în cea de-a treia etapă putem deduce sensul întregului pe baza a două seme s1 [il pleut beaucoup] şi s2 [agressivité]. Această triplă operaţiune poate fi aplicată oricărei EI în structura căreia sunt prezenţi termeni incompatibili din punct de vedere semantic.

Metafora se poate situa pe mai multe nivele. În structura EI verbale, metafora poate apărea la nivelul predicatului (a arde o palmă cuiva, a bate apa-n piuă, fr. brûler les étapes „a sări peste grade”), la nivelul complementului (a spune câte-n lună şi-n stele, a visa cai verzi pe pereţi, fr. pleuvoir des hallebardes „a ploua cu găleata”) sau a circumstanţialului (a plânge cu foc şi pârjol, fr. casser du sucre sur le dos de qn. „a aranja bine pe cineva”), la nivelul ansamblului (a arunca banii pe fereastră, fr. hisser le drapeau blanc etc.). Dintr-o altă perspectivă, aceste patru cazuri pot fi reduse la două:

1. există incompatibilitate semantică între elementele componente ale expresiei (în primele trei cazuri de mai sus),

2. există compatibilitate semantică la nivelul componentelor.

În primul caz metafora se realizează în perspectiva unei semantici combinatorii printr-un proces de abstractizare în vederea obţinerii unui sens global al EI. Metafora contribuie astfel la realizarea unei imagini originale şi surprinzătoare, în general hiperbolică, care poate supravieţui sau dispărea în funcţie de modele lingvistice. Acest tip de EI verbale nu este explicabil pe baza unei construcţii arhaice sau a unei unităţi frazeologice sinonime, ci pe baza unor asocieri de idei care ţin de funcţia ludică a limbajului şi nu pun problema unei duble lecturi. În acest caz stabilirea analogiei între concept şi imagine este mult mai greu de realizat: a răsturna cerul şi pământul, a face pe dracu-n patru – fr. remuer ciel et terre, courir au quatre cent mille diables etc. Toate EI verbale din această categorie se creează pe baza unor comparaţii ireale şi pot fi numite „EI imaginare” dacă ar fi să preluăm terminologia lui St. Dumistrăcel (1980, 1997). Specificul lor constă în faptul că sunt mijloace expresive propriu-zise, asemănătoare figurilor de stil ale scriitorilor.

În al doilea caz, elementele sunt compatibile din punct de vedere semantic şi astfel pot permite o dublă interpretare a EI (o interpretare literală şi una figurată), contextul fiind elementul diferenţiator; sensul metaforic al expresiei apare imediat ce se observă că EI este străină de izotopia textului din care face parte. În această categorie pot fi incluse acele EI verbale care provin din îmbinări libere de cuvinte care fie au dispărut, fie există în paralel cu î.s.c.: a arunca banii pe fereastră, a deschide uşa cuiva, a-şi spăla rufele în familie, a şterge cu buretele, a-şi muşca limba; fr. jeter l’argent par la fenêtre „a arunca banii pe fereastră”, prendre la poudre d’escampette „a spăla putina”, tenir la chandelle à qn. „a favoriza pe cineva”, passer l’éponge „a şterge de pe răboj”, se mordre la langue „a se da cu capul de toţi pereţii”etc.

Îmbinările stabile metaforice sunt produsul fanteziei şi al sensibilităţii unui popor (deşi admitem că orice creaţie în limbă este individuală, aceasta devine un bun comun al comunităţii care o utilizează în mod consecvent). EI metaforice româneşti a fi/ a se afla la răscruce, a fierbe sângele în cineva, a se face foc şi pară etc. sugerează stări afective, situaţii, atitudini greu de redat, fiind specifice limbajului oral; unele dintre ele sunt valorificate în operele literare pentru conotaţiile lor ironice sau pentru efecte umoristice.

EI metaforice pot fi clasificate în funcţie de valorile pe care le exprimă. În ceea ce priveşte natura efectului expresiv există, în linii mari, trei modalităţi de apreciere: favorabilă, neutră şi nefavorabilă (Slave, 1966: 329-338). Verbul „a vorbi” dezvoltă mai multe EI printre care a vorbi ca din carte, a vorbi ca de la catedră pot fi considerate favorabile, spre deosebire de a vorbi/ a ţipa /a urla ca în codru, a vorbi ca din butoi (nefavorabile). În aceste exemple gradul de expresivitate este dat de imaginile concrete pe care le exprimă termenii proprii (prezenţa substantivelor în structura EI conferă acestora concreteţe).

Bibliografie

· Dumistrăcel, Stelian, Lexic românesc, partea a II-a, Metafore. Expresii, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1980, Bucureşti.

· Dumistrăcel, Stelian, Expresii româneşti (Biografii - Motivaţii), Institutul European, 1997, Iaşi.

· Slave, Elena, Expresivitatea metaforei lingvistice, în „Limba română”, nr. 4, 1966, p. 329-338.

· DEX = Dicţionarul explicativ al limbii române, ediţia a 2-a, Editura Academiei, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998.

· DF = Dicţionar francez – român, român – francez frazeologic, Elena Gorunescu, Editura Teora, Bucureşti, 2003.