Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768

Dimenisuni sociale in educatie
Sâmbătă, 08 Iunie 2013 08:35

DIMENSIUNI SOCIALE ÎN EDUCAŢIE

 

                                              Zamciuc Cristina, profesor

Colegiul Economic ”Octav Onicescu ”Botoşani

 

             Educaţia în genere caută să realizeze trei scopuri, în care individualul şi socialul se întâlnesc şi se întretaie în fiecare moment. Pe de o parte, ea tinde să conserve şi să sporească forţele fizice şi psihice ale individului, pentru a fi capabil de maximum de randament de care are nevoie societatea. În al doilea rând, prin educaţie se face armonizarea între individ şi mediul social, cu ordinea sa. Şi în sfârşit, în al treilea loc, educaţia  vrea să facă din fiecare  individ o personalitate creatoare de valori sociale noi.

           Cuvinte cheie: educaţie, sociologie, funcţiile şcolii, stratificare socială, mobilitate, inegalităţi sociale şi inegalitatea şanselor educaţionale.

                         

  1. Indroducere

           Educaţia este un concept definit de sociologie în termenii acţiunii sociale. Definiţia din Dicţionarul de sociologie dată educaţiei este următoarea:

         Educaţia este  ansamblul de acţiuni sociale de transmitere a culturii, de generare, organizare şi conducere a învăţării individuale sau colective.

          Emile Durkheim spune că: educaţia e acţiunea exercitată de generaţiile adulte asupra celor care nu sunt coapte pentru viaţa socială; ea are ca obiect să provoace şi să dezvolte la copil un număr oarecare de stări fizice, intelectuale şi morale pe care le reclamă de la el atât societatea, în ansamblu, cât şi mediul special căruia îi este destinat.

 2. Diminuarea rolului familiei şi creşterea rolului şcolii în educaţie

          Crearea fiinţei sociale a copilului se desfăşoară de către instituţii ca: familia, şcoala, biserica. Educatorii se deosebesc de cei educaţi în principal prin faptul că sunt cunoscători şi exponenţi ai sistemului de valori şi norme dintr-o colectivitate. Acest fapt este  criteriul legitimităţii autorităţii educative, care o deosebeşte de autoritatea din domeniul economic, juridic, etc.

          Problema esenţială a acţiunii educative constă în a face din individ, simultan, un  membru al unui grup particular şi al colectivităţii în ansamblul ei.

          Familia ar trebui să  îndeplinească o educaţie pe două dimensiuni: una particulară, suficientă unui grup anume şi o dimensiune generală care să asigure interiorizarea normelor pentru viaţa în societate. Dar educaţia într-o familie restrânsă modelează indivizii insuficient din punctul de vedere al spiritului de disciplină şi al altor aspecte cerute de societate; ea nu prea dezvoltă nici altruismul, responsabilitatea. În familie relaţiile nu se mai bazează pe autoritate, pe norme, ci pe sentimente, pe împrejurări particulare, pe negocieri de roluri, astfel că familia cu greu asigură premisele fiinţei sociale. Datorită exacerbării sentimentelor, familia nu reuşeşte  să dezvolte autonomia copiilor şi rareori metodele educative folosite de părinţi sunt şi constrângătoare.

          Şcoala devine în prezent instituţia care-şi propune să  educe spiritul de disciplină, ataşamentul la scopuri colective, autonomia persoanei. Motivul constă în faptul că în şcoală relaţiile sunt mai impersonale, mai neutre, regulile sunt aplicate mai consecvent, autoritatea e mai puternică decât în familie.

3. Funcţiile şcolii

          Şcoala, această instituţie atât de onorabilă, atât de preţuită în societate, exercită mai multe funcţii. În viziunea lui Traian Rotariu, ele se grupează în două categorii: Funcţii postulate, recunoscute, explicite; Funcţii nepostulate, implicite, de multe ori involuntare. Sociologia trebuie să le evidenţieze şi să evalueze dacă ultimele sunt efecte secundare sau urmări tacite ale educaţiei.

Funcţiile postulate ale şcolii sunt:

1)      Funcţia de educare sau integrare socială a indivizilor prin care se formează deprinderi şi convingeri pentru respectarea normelor de convieţuire. Constatăm că această funcţie se exercită tot mai precar în prezent!

2)      Funcţia de asigurare a instrucţiei sau transmitere a moştenirii culturale. Şcoala contribuie la formarea culturii generale, care în societatea informaţională, nu mai poate fi asigurată doar de familie sau biserică.

3)      Funcţia de pregătire profesională, în sensul că şcoala asigură o diplomă care adeseori permite ocuparea unui post pe piaţa muncii. Şcoala pregăteşte pentru o specializare, aspect necontestat, dar controversat în ce priveşte momentul declanşării lui.

Funcţiile nepostulate ale şcolii sunt :

1)      Alocarea de statusuri şi pregătirea pentru roluri sociale. O diplomă nu dă numai dreptul de a practica o meserie, dar oferă şansa ocupării unei poziţii sociale, plasarea într-o ierarhie. Există strânsă corelaţie între nivelul diplomei şcolare şi statusul social al persoanei. Chiar şi diplomele care nu atestă pregătirea strictă într-o profesie sunt necesare pentru accesul la o anumită poziţie socială.

2)      Reproducerea structurii sociale. O anumită organizare a societăţii se reface prin înlocuirea succesivă a generaţiilor de către cele noi, care trec prin şcoală şi prin educaţia formală dobândită acced la diferite poziţii sociale.

3)      Asigurarea mobilităţii sociale, adică mişcarea în spaţiul social. Şcoala mediază relaţia dintre mediul de provenienţă, sau de origine şi destinaţia socială.

         Relevarea celei de a doua categorii de funcţii nu intenţionează să şubrezească încrederea generală în şcoală, ori să-i deschidă acesteia un proces de rea intenţie. Ea se doreşte o prezentare completă, cu precizarea că, în viaţa socială, efectele secundare – uneori nebănuite, pot genera coliziuni de interese.

4. Rolul şcolii în sistemul stratificării sociale

          Stratificarea socială înseamnă aşezarea ierarhică a  indivizilor în spaţiul social. Ea se  poate realiza prin moştenire, căsătorie sau alte filiere ca cea religioasă, politică, militară sau prin educaţie. În societăţile moderne industriale, care nu mai acceptă moştenirea statusului social, şcoala a devenit instituţia selectivă cea mai însemnată: „Şcoala a fost şi  este considerată cea mai importantă instituţie prin intermediul căreia se realizează mobilitatea intergeneraţională.”( Tr.Rotariu şi P.Iluţ (coord.), Sociologie)

            Educaţia era considerată o trambulină socială. Dezbaterile asupra democratizării societăţii aveau în centrul lor rolul sistemului de învăţământ în acest proces. Impresia generală prin anii 1950 era aceea că şcoala ar fi singura instituţie socială care ar putea duce la diminuarea inegalităţilor sociale. Întrebarea era dacă reuşea şcoala să  asigure selecţia socială şi care ar fi exact rolul educaţiei în mobilitatea socială. Răspunsul îl  dăduse de fapt Pitirim Sorokin încă de prin 1921 şi era negativ. Această opinie n-a fost luată în considerare şi s-a produs o explozie  a învăţământului, mai ales la nivelele superioare.

          S-a conturat percepţia că inegalitatea din domeniul cunoaşterii ar fi una din cauzele inegalităţilor sociale. 5. Inegalităţi sociale şi inegalitatea şanselor educaţionale

            În delimitarea acestor concepte se porneşte de la un citat selectat din lucrarea cu titlu de rezonanţă a lui Edgar Faure – „A învăţa să fii":

          „Egalitatea de acces în învăţământ nu este  totuşi decât o condiţie necesară dar nu şi suficientă a democraţiei educaţiei, cu toate că adesea s-a văzut în aceasta scopul în sine al democratizării [...] Egalitatea de acces nu înseamnă şi egalitatea şanselor".

          Egalitatea şanselor în faţa învăţământului pentru copiii proveniţi din diferite clase sociale a constituit o temă majoră a dezbaterilor în domeniul educaţiei.

         Egalitatea de şanse, respectiv inegalitatea de şanse sunt concepte mai complicate, care trebuie deosebite de simpla inegalitate.

         "Inegalitatea reflectă gradul de dispersie a  indivizilor după o caracteristică dată"( Rotariu, T., Şcoala şi mobilitatea socială în ţările capitaliste dezvoltate), de exemplu după venit. Expresia "inegalitate socială" o folosim atunci când intervine un  proces de evaluare conform unor criterii social acceptate, ale unor caracteristici.

          Inegalitatea de şanse, în schimb, face apel la două caracteristici, dintre ca­re una este dependentă de cealaltă. Inegalitatea de  şanse în faţa şcolii compară o a­numită origine socială a copiilor, inclusă într-un sistem ierarhic, cu nivelul şcolar atins de ei.

          Preocuparea pentru egalitatea şanselor provine din faptul că educaţia este  "un bun de consum" dezirabil şi chiar mai mult, este "un bun investiţional": cu cât se dispune de el în măsură mai mare, şansele pe piaţa muncii tind să se îmbunătăţească. Educaţia  capătă semnificaţie sporită, în general pentru statusul social şi în special pentru transmiterea situaţiei sociale dinspre părinţi spre copii.

           După considerentele lui Raymond Boudon, este  clar că, dacă n-ar fi legată de inegalitatea şanselor sociale, inegalitatea şanselor în faţa învăţământului n-ar avea decât o importanţă socială redusă.

           Şi totuşi, anumiţi cercetători precum Jencks, afirmau că inegalitatea în faţa şcolii are doar efecte slabe asupra inegalităţilor de status, iar o politică de egalizare a şanselor în domeniul educaţiei nu ar avea alte consecinţe decât apropierea în ce  priveşte consumaţia şcolară între diverse categorii.

           "Dar este  evident - conchide Traian Rotariu - că o asemenea opinie nu este întru totul împărtăşită de majoritatea sociologilor fiindcă altfel, problema inegalităţilor şcolare ar ocupa un loc mult mai modest în preocupările lor"

6. Abordarea contemporană sociologică a procesului educţional

          Inegalitatea şanselor şcolare constă în faptul că numărul tinerilor proveniţi din diferite categorii sociale care acced sau absolvă diferite trepte de învăţământ nu este proporţional cu efectivele acestor categorii în cadrul societăţii. Mai precis, descendenţii categoriilor sociale superioare termină treptele şcolare înalte în proporţie mai mare decât descendenţii din categoriile inferioare.

          Astfel de inegalităţi se găsesc pretutindeni, chiar şi acolo unde există gratuitatea învăţământului la toate nivelele. Sociologia educaţiei are menirea de a semnala şi a  măsura intensitatea inegalităţilor şi de a găsi teorii explicative. Unul din motivele inegalităţii şanselor în faţa şcolii e caracterul piramidal al sistemului de învăţământ. Obiectivul politicii şcolare trebuie, deci, să  fie nu numai egalitatea intrărilor în sistemul de învăţământ ci şi a ieşirilor.

          Reformele învăţământului au iniţiat lărgirea treptelor superioare de cuprindere în dorinţa creşterii mobilităţii. Dar în condiţiile inegalităţii de şanse, locurile puţine din vârful piramidei şcolare sunt ocupate de cei care provin din straturile superioare ale societăţii. Diplomele astfel dobândite le permit întoarcerea în straturile similare cu cele de provenienţă. Deci  provoacă imobilitate socială. Doar când fragmentul din vârful piramidei şcolare se lărgeşte şi când se epuizează posibilităţile de recrutare a copiilor din straturile superioare încep să  pătrundă şi copii (tineri) din zonele sociale mai joase şi vor obţine o diplomă superioară. Însă acest proces de înmulţire a diplomelor  va  genera devalorizarea lor.

          O imagine completă şi în profunzime asupra relaţiei dintre sistemul de învăţământ şi mobilitatea socială, o oferă lucrarea lui Raymond Boudon L'inégalité des chances (1973). Lucrarea încearcă să demonstreze rolul sistemului şcolar în procesul de mobilitate intergeneraţională cu intenţia de explicare a reprezentării empirice potrivit căruia, deşi sistemul şcolar a cunoscut o dezvoltare considerabilă la toate nivelurile sale (şi concomitent o reducere a inegalităţilor şcolare între indivizii diverselor categorii sociale) nu s-a constatat o creştere proporţională a volumului mobilităţii sociale. Este pusă sub semnul întrebării capacitatea de mobilitate mai accentuată a societăţii, sub aspectul mişcării indivizilor de la o poziţie socială la alta. Principala vinovată de naşterea acestui paradox este maniera de abordare silogistică a mobilităţii sociale, care nu face decât să sesizeze separat (şi să opună) două aspecte complementare ale aceluiaşi fenomene:

a) existenţa unei puternice inegalităţi de şanse în faţa învăţământului a unei influenţe mari a nivelului de instrucţie asupra statutului social şi a unei inegalităţi a şanselor sociale (deci o mobilitate socială);

b) o inegalitate a şanselor pentru fiecare individ de a obţine un status (egal superior sau inferior tatălui) oricare ar fi nivelul de instituţie ca şi cum inegalitatea şanselor de mobilitate în faţa învăţământului naşte o egalitate ataşată la diferite nivele şcolare.

Raymond Boudon arăta, cu ajutorul unei proceduri de simulare, că acest fenomen de coexistenţă a două procese în aparenţă contradictorii (dezvoltarea sistemului şcolar şi stagnarea mobilităţii) este posibil.

Raymond Boudon consideră că se observă o reducere a inegalităţii şcolare, reducere  explicabilă prin intervenţia unor variabile exogene  (atenuarea inegalităţilor economice, sau endogene – creşterea cererii de educaţie din partea tuturor categoriilor sociale) dar o reducere din ce în ce mai lentă.

Cât priveşte celalalt termen al educaţiei care generează inegalitatea de şanse – şcolarizarea – Raymond Boudon împartăşeşte ideea deşcolarizării ca soluţie pentru diminuarea sensibilă a inegalităţilor şcolare în sensul unei mai mari adaptabilităţi la schimbarea sistemului de învăţământ a unei legături cu societatea globală.

Sociologic şansa socială este un concept foarte complex, cu resorturi adânci şi multiple ce antrenează elementele întregului sistem social, un loc aparte ocupându-l dinamica suprastructurii.

Rezolvarea practică a egalizării şanselor ţine de o deosebire mai accentuată asupra structurilor în special al sistemului de învăţământ – dar nu se rezumă la atât.

 

BIBLIOGRAFIE:

1.      Boudon, Raymond (coord.), Tratat de sociologie, Editura.Humanitas, Bucureşti, 1997

2.      Durkheim, E., Educaţie şi sociologie, Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti, 1980

3.      Faure, Edgar, A învăţa să fii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974, p. 122

4.      Georgescu, Maria-Ana, Educaţie şi mobilitate socială, Editura Tipomur, Tg.Mureş, 1998

5.      Halsy, A. & Heath, A. & Ridge, J., Origins and Destinations, Clarendon Press, Oxford, 1980,  p. 201

6.      Rotariu, Traian - Şcoala şi mobilitatea socială în ţările capitaliste dezvoltate, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti , 1980, p. 18,21

7.      Rotariu, T., & Iluţ, Petru, (coord) – Sociologie, Editura Mesagerul, Cluj-Napoca, 1996, p.116-121, p.125

8.      Weiss ,Carl, Pädagogische Soziologie, Leipzig, 1922, p. 23

9.      *** - Dicţionar de sociologie – coord. Zamfir Cătălin, Editura Babel, Bucureşti, 1994, p.202

10.  ***- Dicţionar de sociologie, Larousse, Editura  Univers enciclopedic, Bucureşti, 1996

Ultima actualizare în Duminică, 09 Iunie 2013 08:38
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Revista cu ISSN

Cunoasterea copilului - tratare individu…

 CUNOAŞTEREA COPILULUI, PREMISA PENTRU O CORECTĂ TRATARE INDIVIDUALĂ DIFERENŢIATĂ     Institutor Mihaela CUCU Şcoala cu clasele I-VIII, Peretu, jud. Teleorman       A cunoaşte un elev înseamnă a descifra notele dominante ale personalităţii sale, a înţelege...

Read more

Simularea examenelor de evaluare nationa…

Simularea examenelor de evaluare nationala si bacalaureat 2015   Vezi ordinul si calendarul simularea evaluarii nationale pentru elevii clasei a VIII-a din anul scolar 2014-2015, respectiv: ·         Ordinul privind organizarea si desfasurarea simularii...

Read more

Inteligente multiple dupa Hovard Gardner

INTELIGENŢE MULTIPLE După Hovard Gardner                                                          Prof. Popp Loredana                                                        Şcoala cu clasele I – VIII Carani, jud. Timiş   Teoria lui Hovard Gardner despre inteligenţele multiple este considerată cea mai profundă pătrundere...

Read more

Features of a good test

FEATURES OF A GOOD TEST                                                                                                              Prof. Teclu Adriana                                                                                   Liceul Teoretic “Emil Racoviţă” Galaţi               Evaluation of the students’ achievements is a very important part of the teaching process for the...

Read more

Dimitrie Gusti intemeietorul scolii mono…

DIMITRIE GUSTI – ÎNTEMEIETORUL ŞCOLII MONOGRAFICE ROMÂNEŞTI   Prof. Dr. Nadia Vesa Şcoala Gimnazială Vidra, Judeţul Alba   Filosof, sociolog şi estetician, membru al Academiei Române, fondator al Şcolii monografice de la Bucureşti, Dimitrie Gusti...

Read more

Educatia ecologica o sansa pentru viitor

EDUCAŢIA ECOLOGICĂ – O ŞANSĂ PENTRU VIITOR!                                                   Profesor: Miron Steluţa Otilia Şcoala cu clasele I-VIII Movila Miresii, judeţul Brăila   Rezumat: Educaţia ecologică este o componentă a educaţiei aflată la confluenţa dintre ştiinţele...

Read more

Valentele educationale ale plastilinei

VALENŢELE EDUCAŢIONALE ALE PLASTILINEI                                                                  Educatoare: Portik Laura                                                               Grădiniţa P. P. Nr.1 Reghin   Rezumat             In activitatea didactică - cadrele didactice, dar şi acasă - părinţii utilizează în jocul lor cu...

Read more

Utilizarea instrumentului fishbone in ac…

UTILIZAREA INSTRUMENTULUI FISHBONE ÎN ACTIVITATEA DIDACTICĂ Profesor Bușcă Laura Liceul Tehnologic “Lazăr Edeleanu”, Năvodari Rezumat: Instrumentul Fishbone permite realizarea de resurse educaționale interactive. În...

Read more