Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Capodopere ale literaturii franceze
Scris de administrator   
Joi, 08 Februarie 2018 21:06

CAPODOPERE ALE LITERATURII FRANCEZE

prof. Drăgian Ana-Elena

Colegiul Tehnic ,,Constantin Brâncuşi’’ Oradea

Literatura franceză este considerată ca fiind una dintre cele mai bogate şi variate din lume, în special pentru studiul societăţii umane şi a locului individului în societate.

Literaturii franceze medievale îi aparţin cântecele de vitejie (les chansons de geste), poeme cu conţinut istoric. Cel mai popular şi cel mai reprezentativ este „Cântecul lui Roland”, din ciclul dedicat lui Carol cel Mare. Contactul cu Orientul a dus la dezvoltarea în Franţa a poeziei trubadurilor şi a romanului de curte, care exploatează legenda Sfântului Graal, sau legenda regelui Arthur. Cel mai mare scriitor de acest gen a fost Chretien de Troyes, care s-a bucurat la timpul său de o reputaţie europeană.

Cel mai celebru roman al Evului Mediu este fără îndoială „Tristan şi Isolda”, căruia Richard Wagner i-a dat o intepretare muzicală grandioasă. De asemenea printre operele medievale cele mai citite se detaşează net „Romanul trandafirului”, a cărui renume a trecut şi dincolo de frontierele Franţei.

O altă capodoperă a societaţii franceze medievale este „Romanul lui Renart”, „un minunat documentar asupra stărilor sociale şi a stărilor de spirit dintr-o îndepărtată epocă medievală.”[1]

Unul dintre cei mai mari poeţi ai Evului Mediu francez şi european este François Villon, autor a celebrei „Balada spânzuraţilor”, a numeroase poezii şi balade.

În epoca Renaşterii, regele Francisc I, sprijină mişcarea umanistă, devine un protector al culturii, dar odată cu schimbarea atitudinii regelui faţă de mişcarea protestantă, şi literatura franceză va suferi o influenţă negativă, datorată războaielor religioase.

Cel mai reprezentativ scriitor al Renaşterii franceze este François Rabelais (1495-1553), autor al celebrului roman „Gargantua şi Pantagruel”, „un amestec de caricaturală parodie a poemelor eroice… în care predomină denunţarea cea mai aspră a lumii catolicismului, scolasticismului şi monahismului”.[2]

A doua jumătate a secolului al XVI-lea, marcat de războaiele „religioase”, este susţinut în literatură prin poetul Agrippa d’Aubigné, care în poemul „Tragicele”, protesteaza împotriva catolicismului.

Un scriitor remarcabil şi cel mai de seamă filosof al secolului este umanistul francez Michel de Montaigne.(1533-1592) Cele doua mii de pagini ale „Eseurilor” lui vor exprima criza umanismului într-o notă de dezamăgire, dezechilibru moral şi scepticism.

Clasicismul secolului al XVII-lea este puternic reprezentat de René Descartes (1596-1650) şi raţionalismul care-i străbate opera capitală „Discurs asupra metodei de a ne conduce bine raţiunea şi de a căuta adevărul în ştiinţe”, operă ce va influenţa ideile literare ale epocii. Pe lângă mişcarea filosofică, Descartes face parte şi din grupul scriitorilor moralişti, alături de Blaise Pascal, La Rochefoucauld şi La Bruyère.

Fondatorul tragediei clasice franceze este Pierre Corneille (1606-1684), care este şi primul mare dramaturg pe care l-a avut Franţa. Lui îi datorăm tragediile „Cidul”, „Horaţiu”, „Cinna”, „Polyeucte”. Un alt mare clasic francez este Racine, a cărui concepţie dramatică este total diferită de a lui Corneille: scopul tragediei sale nu e să uimească, ci să înduioşeze, nu să înveţe, ci să emoţioneze, iar eroii săi sunt oameni slabi, indecişi, victime ale propriilor pasiuni. Principalele lui tragedii sunt: „Andromaca”, „Fedra”, „Berenice”, „Athalia”, „Ifigenia”.

Unul dintre cei mai mari dramaturgi ai lumii, Molière (1622-1673), a oferit Franţei cel mai vast tablou social, extrem de viu şi colorat, în piese precum „ Mizantropul”, „Tartuffe”, „Burghezul gentilom”, „ Femeile savante”, „ Avarul”, „Şcoala femeilor”.

Tot în secolul al XVII-lea se conturează şi profilul deosebit al lui Nicolas Boileau, primul critic literar în adevăratul sens al cuvântului din întreaga literatură europeană.

Personalitaţile care au reprezentat cel mai bine „veacul luminilor”, un veac în care se urmăreşte ameliorarea condiţiilor de viaţă a omului şi a organizării societăţii, sunt Montesquieu, Denis Diderot, J.-J. Rousseau şi Voltaire.

Montesquieu, (1689-1755) om de o vastă cultură, a fost consiler în Parlamentul din Bordeaux, membru în Academia franceză, un mare magistrat, interesat de istorie, drept şi ştiinţe. În 1721 şi-a publicat prima lucrare „Scrisorile persane”, operă de un mare succes. În intenţia de a scrie o lucrare grandioasă despre legi, va întreprinde o calătorie în Europa; vizitează Austria, Ungaria, Italia, Olanda, Anglia, unde va rămâne doi ani. La întoarcere va publica „Consideraţiuni asupra cauzelor măreţiei romanilor şi decadenţei lor”, operă ce este doar un fragment din scrierea sa capitală, „Despre spiritul legilor”, ce va apărea mai târziu in 1748. În acest monument al veacului luminilor Montesquieu dezbate idei precum: toleranţa religioasă, condamnarea torturii în procedura judiciară, comportamentul inuman aplicat negrilor, oroarea faţă de despotismul care distruge forţele naţiunii.

Denis Diderot ( 1713-1784) se remarcă printr-un spirit de organizare şi printr-o gândire mult mai înaintată decât a celorlalţi filosofi ai timpului său. Şi-a dedicat douăzeci de ani din viaţă muncii extenuante de organizare a monumentalei „Enciclopedii”. Pe lângă lucrări filosofice a scris şi povestiri şi romane: „Jacques fatalistul şi stăpânul său”, „Călugăriţa”, „Nepotul lui Rameau”, acesta din urmă fiind un dialog între autor şi decăzutul nepot al compozitorului Rameau, care îşi varsă ura şi dispreţul asupra spectacolului de mascaradă al linguşirii şi slugărniciei întregii lumi.

Jean-Jacques Rousseau (1712-1778) este „scriitorul cel mai consecvent, cel mai generos şi mai radical, a cărei operă a avut o importanţă excepţională în pregătirea revoluţiei din 1789.” ( O. Drimba, vol II, pag. 18 ) Gândirea lui Rousseau critică progresele civilizaţiei care n-au dus la purificarea moravurilor, şi se opreşte asupra problemelor educaţiei („Emil sau despre educaţie”), ale familiei („Noua Eloiza”) sau a strucurii statului („Despre contractul social”).

Scriitorul respectat de cinci regi şi de întreaga intelectualitate a Europei a fost Voltaire. Contribuţia lui este primordială în istorie şi în poezie, în filozofie şi în epopee, în teatru cât şi în critica literară, în roman, în povestire sau în genul corespondenţei. El este autorul „Dicţionarului filosofic”, operă sub forma unei mici enciclopedii, unde scriitorul se ridică împotriva fanatismului, şi intoleranţei, ironizează absurditatea credinţei în minuni sau denunţă existenţa inutilă a călugărilor.

„Fecioara din Orléans” este o epopee eroi-comică de o mare îndrăzneală, o satiră îndreptată contra religiei şi superstiţiei, operă condamnată de Vatican. Principalele „romane filosofice” ale lui Voltaire sunt „Zadig”, „Micromegas”, „Naivul”, „Candid”, „Prinţesa Babilonului”, opere în care se condamnă abuzurile, denaturările, intoleranţa, toate relele societăţii, pentru a elogia în schimb virtuţiile raţiunii.

În concluzie, literatura franceză este una dintre cele mai bogate literaturi ale lumii, Franţa a oferit omenirii o moştenire literară de invidiat, o cultură solidă şi apreciată, de prestigiu internaţional, care se distinge prin calitatea oamenilor care i-au scris istoria.

Bibliografie:

Drimba, Ovidiu, 1999, Istoria Literaturii universale, Ed. Saeculum, Bucureşti, p.145. vol.1

Păuşeşti, Alexandru-Dumitru, 1968, Istoria literaturii franceze, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti



[1] Drimba, Ovidiu, 1999, Istoria Literaturii universale, Ed. Saeculum, Bucureşti, p.145. vol.1

[2] Ibidem,p.233

 

Ultima actualizare în Luni, 12 Februarie 2018 22:00
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Revista cu ISSN

Acte necesare pentru inscrierea la gradu…

Actele necesare pentru înscrierea la examen GRADUL DIDACTIC  I  - seria 2011-2013     1.      Cerere de înscriere, adresată conducerii I.S.J. (se vor preciza: unitatea şcolară, vechimea la catedră, disciplina înscrisă pe diplomă la...

Read more

Proiect de parteneriat scoala familie

PROIECT DE PARTENERIAT ŞCOALĂ-FAMILIE Înv. Dana Gligor Școala Gimnazială Câmpeni Am realizat acest parteneriat pentru a consolida relația cu familiile elevilor și a-i...

Read more

Studiu de caz caracterizare elev inadapt…

STUDIU DE CAZ   Institutor Anton Simona Marinela Şcoala cu clasele I-VIII nr. 2, Vorniceni, Judeţul Botoşani       În ceea ce priveşte societatea din ziua de astăzi, se poate observa cu uşurinţă că în interiorul...

Read more

Studiu stiintific privind stabilizarea s…

Studiu stiintific privind stabilizarea si limpezirea vinurilor cu bentonita

STUDIU ŞTIINŢIFIC PRIVIND STABILIZAREA ŞI LIMPEZIREA VINURILOR CU BENTONITĂ Profesor Ciobanu Ileana Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Craiova, Dolj Rezumat Bentonizarea, ca orice tratament, trebuie să corespundă scopului pentru...

Read more

stiluri de invatare_inteligente multiple…

STILURI DE INVÃŢARE ŞI INTELIGENŢE MULTIPLE ÎN PREDAREA LIMBII ENGLEZE   Prof. Simona Pisoi Colegiul National Carol I, Craiova     Reforma învãtãmântului românesc se realizeazã sub semnul unei noi conceptii cu privire la pregãtirea elevilor, impusã...

Read more

Romanul Maitreyi o initiere in labirintu…

ROMANUL MAITREYI – O INIŢIERE ÎN LABIRINTUL IUBIRII Profesor Marincaș Marinela Adriana, Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Rezumat Mircea Eliade se abandonează unei instinctive şi patetice simplităţii în crearea mitului...

Read more

Standarde profesionale in predarea limbi…

STANDARDE PROFESIONALE ÎN PREDAREA LIMBII ŞI LITERATURII ROMÂNE ÎN GIMNAZIU   Prof. Panait Alina, Şcoala „George Emil Palade” – Buzău               Standardele profesionale reprezintă un ansamblu de aştepări şi cerinţe, explicit formulate, referitoare...

Read more

Postmodernismul repere teoretice

POSTMODERNISMUL – REPERE TEORETICE   Prof. Nedea Ramona Colegiul Tehnic Buzău     Articolul de faţă îşi propune să prezinte câteva repere teoretice legate de postmodernism, termenul cel mai controversat dintre toate. Sunt prezentate, succint,...

Read more