STUDIU - ROLUL EDUCAŢIEI ÎN FORMAREA DE VALORI ŞI PRINCIPII MORAL – CIVICE

înv. Marc Aurica

Şcoala Gimnazială Cîmpeni

Motto: ”Pentru a trăi între oameni, trebuie să ştii să te porţi cu oamenii”

Existenţa umană este practic imposibilă în afara civicităţii. Prezenţa cadrelor
didactice, implicarea lor în crearea, menţinerea şi permanentizarea preocupărilor civice ţin de conţinutul, formele activităţii şi metodologia implicată, deci stilul fiecăruia.

Între componentele educaţiei, cea morală ocupă un loc deosebit datorită rolului pe care-l joacă în afirmarea şi integrarea în societate a copilului. Educaţia morală este un proces continuu, toate disciplinele de învăţământ cu situaţiile educative specifice având o contribuţie în sfera morală.

Dimensiunea morală a educaţiei reprezintă o componentă esenţială atât a procesului instructiv-educativ cât şi a acţiunii exercitate de familie, mediul social, colectivul de copii, având ca scop formarea conştiinţei şi conduitei civilizate a preşcolarului în conformitate cu normele sociale şi cu particularităţile de vârstă. Toate activităţile din şcoală au influenţă şi în direcţia educării morale, dar acest aspect este urmărit cu preponderenţă în activităţile din domeniul educaţiei pentru societate.

Domeniul educaţiei morale este delicat şi de aceea cere competenţă şi artă pentru a soluţiona numeroasele probleme pe care le ridică formarea profilului moral al unui copil. Aceasta înseamnă că un cadru didactic trebuie să ştie să aleagă şi să folosească cu măiestrie metodele care-i pot oferi şansele cele mai mari de succes. De asemenea, nu trebuie să  uite nici un moment că această bogată metodologie va trebui să fie permanent însoţită de exemplul său personal, de atitudinea ireproşabilă din punct de vedere moral în toate împrejurările.

Despre educatţia morală, istoria pedagogiei consemnează o diversitate de definiţii, începând cu filosofia şi inserţiile pedagogice din acest domeniu şi cu primii filosofi cum ar fi Socrate, Platon, Aristotel, din cadrul filosofiei antice. Pentru Socrate, respectiv pentru Platon, educaţia morală este un fel de terapie, îndeplinind deci o funcţie terapeutică, acordând unele circumstanţe unor greşeli şi fapte reprobabile săvârşite de om. Pornind de la ideea că oamenii greşesc din ignoranţă, că necunoaşterea binelui este cauza pentru care se fac greşeli, aceşti mari filosofi considerau că este suficient să explicăm ce este binele, pentru ca oamenii să-l şi înfăptuiască, deşi tot din antichitate s-a cristalizat şi dictonul: “văd binele, îl aprob, dar urmez răul”. Socrate si Platon rămân întemeietorii primei mari metode de educaţie morală - metoda însuşirii morale - prin care ei socoteau că se pot planta sau cultiva virtuţile în spiritele oamenilor.

În epoca modernă, psihologul francez Th. Ribot considera că educaţia morală înseamnă sau are ca scop dezvoltarea sentimentelor morale sau nobile, prin care omul poate ajunge la idealul de umanitate. Amintim, de asemenea, opinia lui I. Grigoraş (1995), care ne sugerează printr-o formulă succintă, legătura dintre morală, moralitate şi educaţia morală, adică, educaţia morală are calitatea de „factor al trecerii de la morală la moralitate”.

Existenţa umană este practic imposibilă în afara civicităţii. Prezenţa cadrelor
didactice, implicarea lor în crearea, menţinerea şi permanentizarea preocupărilor civice ţin de conţinutul, formele activităţii şi metodologia implicată, deci stilul fiecăruia.

Între componentele educaţiei, cea morală ocupă un loc deosebit datorită rolului pe care-l joacă în afirmarea şi integrarea în societate a copilului. Educaţia morală este un proces continuu, toate disciplinele de învăţământ cu situaţiile educative specifice având o contribuţie în sfera morală.

Dimensiunea morală a educaţiei reprezintă o componentă esenţială atât a procesului instructiv-educativ cât şi a acţiunii exercitate de familie, mediul social, colectivul de copii, având ca scop formarea conştiinţei şi conduitei civilizate a preşcolarului în conformitate cu normele sociale şi cu particularităţile de vârstă. Toate activităţile din şcoală au influenţă şi în direcţia educării morale, dar acest aspect este urmărit cu preponderenţă în activităţile din domeniul educaţiei pentru societate.

Comportamentul moral se bazează pe cunoştinţe, sentimente, convingeri, deprinderi şi obişnuinţe, o voinţă puternică, încât urmărirea şi formarea acestora pretinde nu numai un program bine articulat ci şi un sistem coerent de metode şi procedee prin care să putem preveni apariţia unor eventuale obstacole şi să asigurăm realizarea la nivel ridicat a tuturor obiectivelor urmărite.

Formarea unui comportament moral pretinde o metodologie şi o strategie complexă, variată, dinamică şi adecvată numeroaselor componente care trebuie formate şi dezvoltate. Nu atât numărul metodelor şi procedeelor utilizate în acest proces reprezintă o dificultate, cât integrarea lor într-un sistem, articularea lor într-o metodologie flexibilă, adaptabile diverselor situaţii în care se găseşte dascălul şi elevul. Există, pe lângă metodele şi situaţiile generale de predare-învăţare, metode specifice de educaţie morală, ele fiind utilizate pentru formarea conştiinţei morale (mai ales metodele expozitive) sau pentru formarea comportamentului moral al copiilor (metode acţionale). Principalele metode care stau la dispoziţia oricărui cadru didactic sunt: povestirea, explicaţia morală, prelegerea morală, convorbirea morală, dezbaterile morale, problematizarea, studiul de caz, exemplul, exerciţiul moral, aprecierea şi sancţionarea sau aprobarea şi dezaprobarea. Abilitatea şi măiestria educatorului îl vor ajuta să adapteze fiecare procedeu sau metodă la specificul situaţiei pe care o are de rezolvat. Metodele verbale se îmbină cu cele practice. Aprobarea şi dezaprobarea se pot succeda uşor, după cum metoda explicaţiei poate urma un exerciţiu sau un exemplu, sau analiza unui caz. Numeroase sunt şi jocurile didactice utilizate, cu substrat moral-civic. Acestea imprimă activităţii un caracter mai viu şi mai atrăgător, aduce varietate şi o stare de bună dispoziţie, de veselie, de destindere, ceea ce previne apariţia monotoniei,oboselii.
Domeniul educaţiei morale este delicat şi de aceea cere competenţă şi artă pentru a soluţiona numeroasele probleme pe care le ridică formarea profilului moral al unui copil. Aceasta înseamnă că un cadru didactic trebuie să ştie să aleagă şi să folosească cu măiestrie metodele care-i pot oferi şansele cele mai mari de succes. De asemenea, nu trebuie să  uite nici un moment că această bogată metodologie va trebui să fie permanent însoţită de exemplul său personal, de atitudinea ireproşabilă din punct de vedere moral în toate împrejurările.

Cadrul organizatoric al educaţiei morale are valenţe formative importante în cazul utilizării metodelor cu abilitate. Se face necesară evaluarea nivelului educaţiei morale  a fiecărui elev, pentru a putea supraveghea şi dirija permanent acest proces cu privire specială la realizarea unităţii dintre conştiinţă şi conduită.

Interesante şi apreciate de elevi sunt lecţiile care au ca temă prietenia, furtul, minciuna, cinstea, hărnicia, lenea etc., unde se poate folosi o gamă variată de metode şi mijloace didactice (povestirea morală, convorbirea, exemplul, studiul de caz, chestionare, concursuri etc.) realizarea unor compuneri literare a unor compoziţii plastice, a unor dramatizări stârnesc întotdeauna interesul şi plăcerea elevilor pentru acest gen de activităţi. Trebuie avut în vedere că accentul să cadă nu numai pe însuşirea unor conţinuturi, ci şi pe exersarea acestora în diverse situaţii şi mai ales pe trezirea interesului pentru cunoaşterea propriului eu.

Prin activităţi cu titluri sugestive (Prietenul la nevoie se cunoaşte; Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face; Fapte pe măsura vorbelor etc.) se poate defini şi conştientiza rolul prieteniei, se pot cultiva simţul răspunderii şi al muncii, autonomia, declinarea identităţii. Se poate apela la analizarea unor fapte din viaţă, la lecturarea unor texte literare cu ţintă educativă directă, la vizite, excursii, jocuri didactice. Concursurile de desene, dramatizările, filmele didactice ş.a., sunt doar câteva mijloace didactice care contribuie la îmbogăţirea bagajului de reprezentări morale, determinându-i pe copii să emită judecăţi morale corecte (prin elaborarea unor criterii de apreciere a conduitei celorlalţi) care vor fi aplicate şi în autoevaluarea propriului comportament.

Profilul moral al copiilor se construieşte treptat şi cere o multitudine de aspecte şi caracteristici, unele de profunzime (idealuri ce se apără cu pasiune, aspiraţii, caracteristici de onestitate, responsabilitate, preţuire a muncii şi opiniilor altora, a adevărului, libertăţii de opinii şi a dreptăţii), trăsături de suprafaţă alimentate de cele de profunzime (politeţea, loialitatea etc.) şi trăsături morale operaţionale de tensiuni diferite (hărnicia, punctualitatea, spiritul de ordine etc.).

Orele de educaţie civică se desfăşoară sub semnul interacţiunii şi comunicării cu scopul găsirii unor soluţii constructive acolo unde se impune. Educaţia civică în şcoală este sinonimă cu educaţia pentru viaţă.

Privite în ansamblu, toate metodele educaţiei morale pot avea un aport important la formarea conştiinţei şi conduitei morale a copiilor. Îmbinarea lor armonioasă asigură concordanţa între trebuinţe, tendinţe şi cerinţe morale cât şi între libertate şi constrângere. Măiestria didactică se va concretiza în acele strategii care vor da copilului impresia libertăţii chiar în acţiunile şi cerinţele care îi sunt impuse.

Bibliografie:

Ambrus, Z., Programe educaţionale: Activităţi şi metode de grup pentru formarea moralităţii şi civismului elevilor, Presa Universitară Clujeană, 2004.

Cristea, S., Pedagogie generală. Managementul educaţiei. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996.

Nicola, I., Tratat de pedagogie şcolară. Ediţia a doua, revizuită, Editura Aramis, Bucureşti, 2000.