MUNCA INDEPENDENTĂ ŞI JOCURILE DIDACTICE, ÎN CICLUL PRIMAR

înv. Marc Aurica

Școala Gimnazială Cîmpeni

Activitatea independentă a elevilor constituie deopotrivă mijloc şi scop al demersului didactic. Din acest punct de vedere, ea poate fi privită atât ca activitate de formare a deprinderilor de lucru, a spiritului de independenţă, şi a iniţiativei, cât şi ca mijloc de dobândire a unor noi cunoştinţe, priceperi şi deprinderi.

Condiţiile în care se organizează activitatea independentă a elevilor depinde de : clasa care trebuie s-o efectueze, gradul în care elevii au formate deprinderi de muncă individuală structura şi momentul lecţiei în care se desfăşoară. În condiţiile activităţii simultane, deprinderile de muncă independentă trebuie formată la elevi, încă din primele zile de şcoală.

Elevii trebuie pregătiţi în prealabil pentru munca independentă. În acest scop, după anunţarea obiectelor şi a sarcinilor, pe care le au de îndeplinit sunt prezentate modelele adecvate de executare, oferindu-li-se un model de lucru. Buna desfăşurare a activităţii independente depinde şi de înlăturarea unor factori perturbatori ai acestei activităţi, cum ar fi fenomenul negativ de interferenţă al cunoştinţelor.

Folosirea jocului didactic în munca independentă a elevilor, face ca aceasta să fie percepută ca fiind plăcută, uşoară, antrenantă, mai ales dacă este organizată sub forma unor întreceri între echipe.

În realizarea unui învăţământ atractiv, formativ, un rol important îl are munca independentă a elevilor. Activitatea independentă a elevilor constituie deopotrivă mijloc şi scop al demersului didactic. Din acest punct de vedere, ea poate fi privită atât ca activitate de formare a deprinderilor de lucru, a spiritului de independenţă, şi a iniţiativei, cât şi ca mijloc de dobândire a unor noi cunoştinţe, priceperi şi deprinderi.

Condiţiile în care se organizează activitatea independentă a elevilor depinde de : clasa care trebuie s-o efectueze, gradul în care elevii au formate deprinderi de muncă individuală structura şi momentul lecţiei în care se desfăşoară. În condiţiile activităţii simultane, deprinderile de muncă independentă trebuie formată la elevi, încă din primele zile de şcoală.

Elevii trebuie pregătiţi în prealabil pentru munca independentă. În acest scop, după anunţarea obiectelor şi a sarcinilor, pe care le au de îndeplinit sunt prezentate modelele adecvate de executare, oferindu-li-se un model de lucru.

Buna desfăşurare a activităţii independente depinde şi de înlăturarea unor factori perturbatori ai acestei activităţi, cum ar fi fenomenul negativ de interferenţă al cunoştinţelor.

Munca independentă trebuie să răspundă anumitor cerinţe :

-Respectarea prevederilor programei şcolare privitoare la volumul de cunoştinţe şi conţinutul lecţiei respective;

-Integrarea deplină în structura lecţiei, asigurând unicitatea acesteia şi soluţionarea tuturor sarcinilor didactice : dobândirea, fixarea şi consolidarea cunoştinţelor;

-Concretizarea prin teme accesibile, variate, care solicită un efort intelectual gradat, logic şi stimulează interesul şi potenţialul elevilor, indiferent de nivelul lor de pregătire; asigurarea unor teme suplimentare facultative pentru elevii dotaţi;

-Dozarea raţională în timp şi ca volum evitând atât supraîncărcarea elevilor, cât şi apariţia unor „timpi morţi” în economia orei de curs ;

-Conştientizarea sarcinilor didactice şi a procedeelor de lucru;

-Dozarea sarcinilor de lucru şi în funcţie de particularităţile de vârstă şi individuale ale elevilor;

-Finalizarea muncii independente cu controlul îndeplinirii ei, cu aprecieri asupra calităţii pentru menţinerea interesului elevilor depistarea şi eliminarea la timp a lacunelor şi asigurarea unităţii lecţiei.

Activitatea independentă a elevilor îmbracă o varietate de forme în funcţie de obiectivele şi conţinutul lecţiei, de obiectul de învăţământ de clasă şi etapele în care se desfăşoară, etc.

a)După (modelul) modul şi durata desfăşurării:

-Activitate de scurtă durată de la începutul orei (de obicei 5-7 minute); în acest timp se comunică tema şi îndrumările de muncă independentă;

-Activitate de scurtă durată, la sfârşitul orei;

-Activitate de lungă durată, de circa 15-20 minute.

b)După scopul urmărit, formele de activitate independentă se grupează astfel :

-Munca independentă destinată pregătirii elevilor pentru dobândirea de noi cunoştinţe; fiind mai dificilă necesită o bună concepere şi organizare în funcţie de particularităţile individuale şi de vârstă ale elevilor, de timpul afectat, de subiectele lecţiei.

Formele folosite în acest scop urmăresc trecerea la etapa predării-învăţării noilor cunoştinţe, stimulând curiozitatea, spiritul de imaginaţie şi interesul copiilor, dorinţa de cunoaştere;

-Activitatea independentă pentru formarea priceperilor şi a deprinderilor de muncă intelectuală;

Munca independentă cu rol de fixare a cunoştinţelor dobândite la lecţia respectivă, vizând rezolvarea unor exerciţii cu aplicarea celor învăţate;

-Temă independentă pentru consolidarea şi recapitularea cunoştinţelor, prin care se structurează, şi sistematizează materia dobândită anterior, într-un capitol sau pe parcursul unui an şcolar;

Activitate independentă pentru formarea şi consolidarea priceperilor şi deprinderilor, concretizată prin exerciţii aplicative, exterioare unor deprinderi deja formate

c)După conţinutul muncii independente:

-Activitatea cu manualul sau cu alte cărţi (culegeri de exerciţii şi probleme, reviste);

-Observare independentă sau efectuarea unor experimente în vederea descoperirii particularităţilor unor fenomene, şi efectuarea unor măsurători.

Tipurile şi formele de activitate independentă se fixează în funcţie de sarcinile didactice ale matematicii, dar aceasta este deosebit de importantă, mai ales în condiţiile activităţii simultane.

Controlul şi evaluarea lucrărilor independente se efectuează prin folosirea unor procedee diverse şi are ca principal obiectiv analiza conţinutului acestora. Controlul lucrărilor independente ale elevilor se referă atât la aspectul cantitativ cât şi la cel calitativ, urmărindu-se nu numai efectuarea temei ci şi modul în care a fost rezolvată.

Activitatea independentă de scurtă durată nu necesită totdeauna un control amănunţit, temele putând fi verificate printr-o întrebare generală adresată de învăţător întregii clase, controlul lucrărilor independente se va realiza în cadrul tuturor lecţiilor şi în mod deosebit în cele de verificare a cunoştinţelor, de recapitulare şi sistematizare, de formare a priceperilor şi deprinderilor.

Un loc important în verificarea lucrărilor efectuate independent îl ocupă autocontrolul elevilor, care se realizează prin confruntarea rezultatelor obţinute de ei cu cele indicate de învăţător.

Dintre tipurile de activitate independentă folosite la clasele mici, după obiective, sunt:

a)- jocuri didactice în completarea lecţiei ;

b)- jocuri didactice matematice ca lecţie completă.

Folosirea jocului didactic în munca independentă a elevilor, face ca aceasta să fie percepută ca fiind plăcută, uşoară, antrenantă, mai ales dacă este organizată sub forma unor întreceri între echipe. Pedagogia modernă nu atribuie jocului doar o semnificaţie funcţională ca în trecut (simplu exerciţiu pregătitor şi util dezvoltării fizice), ci una de asimilare a realului la activitatea proprie a copilului, motiv pentru care a devenit astăzi una din principalele metode active, atractive, extrem de eficace în munca instructiv-educativă. Astfel s-au dezvoltat diferite tipuri de jocuri educative sau didactice care asigură îmbinarea şi toate tranzacţiile spontane între elementele distractive şi cele de muncă, în ideea că treptat vor avea câştig de cauză cele din urmă.

Eficienţa jocului didactic depinde de cele mai multe ori de felul în care învăţătorul ştie să asigure o concordanţă între tema jocului şi materialul didactic existent, de felul în care ştie să folosească cuvântul ca mijloc de îndrumare al elevilor prin întrebări, răspunsuri, indicaţii, explicaţii, aprecieri etc.

Jocul poate avea şi semnificaţia unei activităţi complexe, de profundă seriozitate, atât prin scopul urmărit cât şi prin desfăşurarea lui. Acesta este aşa-numitul joc simulativ sau tehnica interpretării pe roluri care a luat naştere din simularea unei situaţii care determină participanţii să îndeplinească, pe plan real sau imaginar, anumite operaţii, funcţii şi atribuţii, să ia atitudini, să-şi asume răspunderi. În funcţie de tema dată, elevilor li se distribuie anumite roluri, uneori foarte bine precizate, alteori mai confuze, a căror interpretare îi obligă să intre într-o reţea de relaţii interpersonale, de reciprocitate, în sensul că jocul fiecăruia depinde de comportamentul celorlalţi.

În forme variate şi adecvate, această metodă poate fi aplicată pretutindeni unde o situaţie de învăţare se pretează transpunerii ei într-un model de joc și este adaptabilă tuturor categoriilor de vârstă.

Bibliografie:

Antonovici, Ştefania; Micu, Gabriela. Jocuri interdisciplinare. Bucureşti: Editura Aramis, 2003

Bugariu, Constanţa; Kilvanya, Loredana. Jocul, verigă a învăţării, în revista „Învăţământul primar”,Editura Miniped, București, 2-3/2004.

Claparede, Eduard. Psihologia copilului şi pedagogie experimentală- joc şi muncă, Editura Didactică şi Pedagogică, București,1976.

Creţu, Elvira. Psihopedagogia şcolară pentru învăţământul primar, Editura Aramis, București, 1999.