Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768

Influenta antichitatii greco latine in opera lui Alexandru Macedonski
Luni, 08 Noiembrie 2010 18:22

INFLUENȚA ANTICHITĂȚII GRECO-LATINE

ÎN OPERA LUI ALEXANDRU MACEDONSKI

 

MIRON Costina Violeta, Doctorand Universitatea Ovidius” Constanţa

Prof. la Școala cu cls. I-VIII Tălpaș, Dolj

 

Alexandru Macedonski est le théoricien de la modernité entre les deux-guerres dans la littérature roumaine, il est l'initiateur du symbolisme roumain dans le contexte de l'âge. Le «pierre» d’œuvre d'Alexandru Macedonski apartient au romantisme, en utilisant le terme d'Adrian Marino, sa poétique vient  d'évoluer du parnasianisme  vers le symbolisme et  la fin de son œuvre  se caractérise par une  tendance d’inverser  le symbolisme par le parnasianisme avec son caractère gréco-latine, et plus d’interférences se produissent  tout au long de l’œuvre. 

La culture roumaine, tout en multiple et complexe au fil du temps se transforme pendant quarante-huitards du type messianisme dans un message à l'Europe par Alexandru Macedonski, esprit européen avec une conscience européenne pour une  synchronisation précise, mais les contemporains ne reconnaissent pas ses mérites et ils affirment des affirmations exposés et ridicules, pour le poète toujours blâmé pour l'épigramme envoyée à Mihai Eminescu. Persécuté, piqué par la presse, Alexandru Macedonski nomme la France comme «le seul pays d'intellectuels» et il a comme finalité: adapter la littérature roumaine dans le circuit européen.

Alexandru Macedonski qui admirait Alecsandri, Heliade, Grigore Alexandrescu et d’autres poètes sur quarante-huitards, en général, Prima Verba (1872) associait le paysage coloré enlevé spécifiquement  la nature du classicisme romantique, ce qui entraîne Davidescu affirmer sur Macedonski «le plus grand poète de notre classique», ici nous parlons de «sa conception de la lutte gréco-latin, Pillat appelle «néoclassique». Macedonski savait certainement l’œuvre de Homer, Theocrit, Xénophon, Juvénal, Virgil, Horace, Dante et dans La mort dramatique de Dante, «il imagine une apothéose du grand Florentin, dont le destin se trouve pendant sa vie».

Alexandru Macedonski dit: «le caractère latin de notre origine, doit l'emporter à nous nolens volens...»; «... surtout dans la littérature ne doit pas reposer nos origines: le latin et confesser que nous n'aimons pas mentir la poésie, je n’aime que la poésie latine, comme la lumière, plein de feu, au lieu de rayons, sans casse-tête en vrac, sans mysticisme, vigoureuse et directe ... »1 (n.t)

Les influences Germaniques du mouvement ont  influencé  à adopter une attitude antijunimiste, contre Maiorescu, parce que Macedonski préfère l'influence française au détriment du germanique «qu’elle est devenue oppressive»2, une autre raison de Macedonski de se batter contre ses contemporaines avec le stylo est la latinité et Maiorescu aimait  la culture allemande.

Bien que la littérature concernant Macedonski comme «patriote convaincu» qu’il ait une responsabilité en tant que chef de l'école, comme le fondateur de nombreuses revues, quant à l'existence de la littérature, Alexandru Macedonski s'écrie: «... J’aime la France pour sa  latinité de laquelle tout pourrait-on dire, est pénétrée, la beauté reste inégalée de la langue de Racine et de Flaubert, la grande lumière dont ils le diffuser dans le monde entier ... » 3 (n.t)

Le 24 Novembre 1920, «- Pauvre Macedonski, il est allé, comme un clin d'œil» (n.t), comme il avait le pressentiment que sa vie se finira à la fin de Novembre, qui a été matérialisée par la création prémonition La nuit de Novembre, publiée en 1895 dans le volume Excelsior.

Mots-clés: initiateur, parnasianisme, des ingérences, symbolisme, Gréco-latine

 

 

Împărtășim opinia lui Marian Barbu cum că “nu încape îndoială că, prin Macedonski, Arghezi și Marin Sorescu, – porniți biografic din vatra Olteniei – s-a închis un triunghi al poeziei durabile, componentă a spațiului european”1, mai mult, vom încerca să contribuim la aducerea în fața ochilor a receptării valorii antichității greco-latine a celui mai “straniu, poate poet român” cum îl numește Gheorghe Grigurcu2 pe Alexandru Macedonski și să încercăm și noi să aducem un plus la dovedirea contribuției lui Macedonski la avansarea și sincronizarea poeticii românești. 

Dacă Mihai Eminescu reprezintă sinteza și încununarea tradiției, Alexandru Macedonski „om al viitorului și al trecutului”, cum se autoproclamă în Prefața la volumul său Poesii, marchează începutul afirmării conștiinței moderne în literatura noastră. Mai mult, Alexandru Macedonski a fost o conștiință modernă, care și-a devansat epoca, fiind caracterizat de către Nicolae Manolescu: un Macedonski este, un altul devine. Primul e versificatorul anacronic în stilul lui Heliade, Alexandrescu, Bolintineanu, Bolliac, Alecsandri și chiar Conachi, înrudit temperamental cu Hasdeu din Complotul bubei. Al doilea e simbolist, înainte de a exista simbolismul, bacovian înaintea lui Bacovia, anghelian înaintea lui Anghel, instrumentalist sau parnasian. (...) Primul folosește poezia pentru a se elibera de sarcasme, de venin, de ură sau de iubire, al doilea refuză poeziei orice alt scop decât frumusețea ei formală. Romantismul retoric al Nopților se purifică în estetismul Rondelurilor3. Ovidiu Ghidirmic fără să forțeze un paradox, continuă ideea lui Nicolae Manolescu și afirmă că: „Alexandru Macedonski este prerafaelit înaintea lui Ștefan Petică, arghezian înaintea lui Arghezi prin sinteza operei macedonskiene formată de baroc și barbian înaintea lui Ion Barbu”. 

Alexandru Macedonski care admira pe Alecsandri, Heliade, Gr. Alexandrescu etc, pe poeții pașoptiști în general, în Prima Verba (1872) îmbină peisajul viu colorat specific romanticilor cu natura desprinsă parcă din clasicism, fapt ce îl determină pe N. Davidescu să-l numească „cel mai mare poet clasic al nostru”, de aici putem vorbi despre “concepția lui greco-latină”, Ion Pillat îl numește “neoclasic”. Alexandru Macedonski cunoștea opera lui Homer, Theocrit, Xenofon, Juvenal, Virgiliu, Horațiu, Dante căruia găsește similitudini cu propria viață pe care o descrie în drama Moartea lui Dante în care “închipuie o apoteoză a marelui florentin, în destinul căruia Macedonski se regăsește”. Alexandru Macedonski va fi atras de Elada sub influența parnasienilor francezi: Théophile Gautier, Théodore de Banville, Leconte de Lisle, José-Maria de Heredia, Sully Prudhomme. Peste “capul simbolismului”, Macedonski este pentru Ion Pillat “un fiu al Romei și al Heladei”.

De la receptarea antichității greco-latine, la clasici și mari romantici europeni, Alexandru Macedonski are ca dorință să poată înscrie și numele său printre cei menționați, perfecțiunea este invocată și în Noapte de Decemvrie, prin cetatea Meka, drept ideal neatins de cel care merge “pe calea cea dreaptă”, dar nu este importantă atingerea idealului ci lupta pentru atingerea sa. Alexandru T. Stamatiad ne-a lăsat Note și documente4 în care îl numește pe Macedonski: “Cap al unei mișcări literare neo-latine care a susținut reîntoarcerea la formula lui Ion Heliade Rădulescu, și care luptă ca ortografia limbii române să semene cât mai mult cu ortografia limbii latine și cu a celorlalte limbi romanice, el s-a declarat cu hotărâre în favoarea etimologiei contra fonetismului, tocmai pentru a depărta pe mulțimi de Templul Artei și Literelor.

Parnasienii aveau cultul formei, al rimei și nu erau de acord cu versul liber simbolist, Alexandru Macedonski este inițiatorul versului liber chiar înaintea lui René Ghil, prin poema sa Hinov apărută în volumul Poesii (1882):

“Sfărâmături de urme, oriunde,

lespezi de marmoră mari,

pietri funerari

subt care zac atâți legionari,

iată Hinovul. În el s-ascunde

potopul de secoli trecuți!”

Alexandru Macedonski, primul în literatura română, creează poezie în vers liber, tipic simbolismului, inspirat de perioada în care a stat în Dobrogea, inspirat din istoria antică a Romei, miezul latinității, al cărui adept este:

“Roma vechie întreagă

trece pe dinaintea mea:

Salutare eternă stea!

Salutare regină a lumei

pe-aceste țărmuri pribeagă!...

Tăceți, o! versuri deșerte,

tăceți, o! coarde inerte!

Poete, -și tu, -la pământ!...

Pământul acesta e sfânt!”

Simbolismul este prezent prin muzicalitatea versurilor și prin sugestia puternică, pe care o transmite cititorului, încât automat simțim nevoia să facem o plecăciune poemei, așa cum îndeamnă pe poet să se aplece în fața “pământului sfânt”, pământul dacilor despre care nu menționează nimic, prin puterea de sugestie parcă vedem în fața ochilor și auzim mărșăluirea legiunii romane:

“Ritmul meu e zgomotul

ce-l fac cu zalele lor!

 

Iată-i. De-oțel le e coiful; -lat

era romanul în spete; -ondulat

avea părul; -puternic brațul!

Nu rima ne interesează ci puterea de creație, care ne prezintă în câteva versuri parcă desfășurarea unui film.

Dinspre antichitatea greacă provine, viziunea anacreontică, Macedonski chiar îl elogiază pe Anacreon în Noaptea de mai.

Noaptea de mai este o “poezie de exaltare și fiori cu beție de parfumuri (aerul este îmbălsămat) și evadări din mijlocul  jalnicelor nevroze. Natura, loc de refugiu și de calm, este descrisă cu o exaltare hieratică. De fiecare dată refrenul poartă spre un alt stadiu, superior, de limpezire interioară până când se ajunge la un tablou de eglogă clasică, și pentru că suntem în secolul al XIX-lea, de idilă parnasiană”5:

“Vestalelor, numai o noapte de fericire vă mai cer.

Pe jgheabul verde al cișmelei un faun rustic c-o naiadă

S-au prins de vorbe și de glume sub licăririle din cer;

Columbe albe bat din aripi și visurile vin grămadă,

Iar picăturile urmează pe piatra lucie să cadă…

Băsnesc de vremile bătrâne, când zânele se coborau

Din limpezimile albastre, și-n unda clară se spălau…

Reînviază ca prin farmec idilele patriarhale

Cu Feți-Frumoși culcați pe iarbă izbindu-se cu portocale;

Pe dealuri clasice s-arată fecioare în cămăși de in,

Ce-n mâini cu amforele goale își umplu ochii de senin,

Și printre-a serii lăcrimare de ametiste și opale,

Anacreon re-nalță vocea, dialoghează Theocrit...

Veniți: privighetoarea cântă în aerul îmbălsămit.”

Elementele parnasiene sunt reprezentate de cromatică, atracția către pietre prețioase: “piatra lucie”, “ametiste”, “opale”, prin “dealuri clasice”, figuri antice: “Anacreon”, “Theocrit”. Prin intermediul lui Anacreon și Theocrit a fost receptat, latinul Vergiliu, cu ale sale Bucolice, după părerea lui Nicolae Oprea6, care amintește de poezia Dialogul morților din 1901, sub influența operei latinului Lucian, Dialogurile morților. “Reapare astfel, încă o dată, în poezia lui Macedonski, viziunea platonică, și –în linii mari –elină, predominantă în toate împrejurările în care intră în joc tendința spiritualizării și, mai ales, necesitatea armonizării aspirațiilor contradictorii, cu raportare la perfecționarea unui prototip”, apreciază Adrian Marino.

În Noaptea de Noiemvrie, Macedonski invocă Italia “iubită”, simbol al “latinității”:

“Italie iubită, primește-o salutare

Cu tainica schinteie a sufletului meu...

În ceață se pierd Alpii și sânul tău mi-apare:

Florența, Roma, Neapol întins pe lângă mare,

Poetul o descrie în versul “Pompeia zace moartă la colțul unui drum” pe Poppea, nevasta lui Nero, împăratul căruia Macedonski îi dedică mai multe versuri și chiar o întreagă poemă atât în limba română cât și în limba franceză. Se presupune că pe Poppea ar fi ucis-o chiar Nero, întors înfumurat de la un spectacol, ar fi lovit-o cu piciorul în burtă, aceasta fiind însărcinată, lovitură ce i-ar fi pricinuit moartea. Alexandru Bogdan-Pitești în mai 1897 scrie în Prefața în limba franceză a volumului Bronzes despre Macedonski că are mereu privirea întoarsă spre Hristos și spre Franța: “Je suis content d’avoir pu, par ce lignes, témoigner et crier à tous les muffles et à tous les imbeciles, mon admiration pour le grand poète, l’incomparable artiste, le haut et fier intellectual qu’est Macedonski. Et s’il m’a choisi pour ce faire, -ce dont je lui ai gratitude –c’est que je suis comme lui, un de ceux qui, en quelque circonstance et en quelque endroit qu’ils se trouvent, ont toujours les yeux tournés vers le Christ et vers la France”7.

Imaginea împăratului Nero, care l-a marcat pe Macedonski, căci a și semnat cu acest pseudonim “Nero”, cel al împăratului -“geniu nebun”, fastuos, ce a prezidat mari orgii, care se presupune că venind de la un “circ” și-a lovit soția pe Poppeea în burtă, aceasta fiind însărcinată, lovitura i-a fost fatală. Imaginea împăratului Nero a stârnit imaginația romanticilor, Victor Hugo în Un chant de la fête de Néron (Odes et ballades), Flaubert a continuat în scrierile sale de tinerețe să includă această figură misterioasă ce aparține antichității latine, în Corespondență apare: “Aussi, j’admire Néron: c’est l’homme culminant du monde antique!”. Nero este simbolul căutării originalului, el în Antichitate a încercat să frapeze prin originalitate, nimeni nu a mai dat foc Romei, nici înainte, nici după Nero. Imaginea lui Nero reprezintă spleenul magnific, este și element simbolist totodată cu cel romantic, iar Jean Lorrain îl trece printre Les buveurs d’âmes (1893), iar Albert Aubier îl numește “Le subtil empereur”, Macedonski îl caracterizează într-o manieră romantico-simbolistă, poetul fiind atras de imaginea de împărat, el însuși având construit un tron unde locuia:

“En l’or constellé des barbares dalmatiques,

La peau fardeé et les cheveux teints d’incarnat,

Le trône, contempteur des nudités attiques

Dans la peau royale où mon rêve s’incarna…

 

Je regarde en raillant agoniser l’empire

Dans les rires du cirques et les scris de jockeys

Et cet écroulement formidable m’inspire

Des vers subtils fleuris de vocables coquets!”

Imaginea lui Nero apare și în Sur la nuit de ma naisseance, pe care Macedonski o dedică A Madamme Juliette Adam: “-Aspirais-je à ressusciter Néron dans une Rome nouvelle- ne nourrissant d’autre désir que d’être ce qu’il fut, et de léguer à la postérité l’énigme d’un caractére?-“ în care amintește despre incendierea Romei de către Nero, împăratul “geniu”, dar nebun, care dorea o Romă nouă, plină de lumină, pentru moment cuprinsă de lumina flăcărilor. Cum în orice rău este și ceva bun, un fel de Ying și Yang, acțiunea lui Nero a avut și repercusiuni benefice, deoarece noua Romă nu a mai fost construită la fel “în lanț”, astfel să grăbească incendierea întregii Rome, în caz de incendiu al unei singure locuințe, a apărut fenomenul de catharsis, care a purificat Roma, dispărând microbii cei din suburbii. Enigma caracterului lui Nero este greu de înțeles chiar și de către Macedonski, dar și acesta dorește să stârnească ambiția posterității de a îi înțelege enigmaticul caracter, așa cum posteritatea “și-a bătut capul” să înțeleagă caracterul lui Nero.

Alexandru Macedonski însuși, în Prefața volumului său de Poezii (1882)8 își exprimă dorința de a fi “om al viitorului și om al trecutului. Ceea ce pot să afirm este că tot ce am scris am simțit, și dacă simțirile mele s-au întreciocnit, aceasta dovedește că poetul nu poate să fie reprezentantul unei singure idei, ci el trebuie să reprezinte ideile întregii omeniri”. Vom încerca pe parcursul lucrării să dovedim prin opera macedonskiană tocmai veridicitatea și realizarea acestor gânduri ale sale. În tot ce a scris “a pus suflet”, iar “întreciocnirile” ideilor sale nu sunt după noi decât niște intertextualități, niște interferențe.

În poetica macedonskiană este o evoluție inversă parnasianism→simbolism, simbolism →parnasianism spre sfârșitul operei sale.

“Om de cultură franceză, Macedonski s-a proclamat întotdeauna campionul spiritului latin împotriva influențelor germane, ostilitatea sa față de Junimea având în bună parte, tocmai această cauză”9. În articolul Cestiunea Eminescu din Literatorul se menționează despre Alexandru Macedonski: “Campion al latinității, organizase comitete literare în fiecare oraș. Propaganda puternică avu ca întâi rod redeșteptarea gustului citirii de cărți române.”10

Episodul cu epigrama împotriva lui Eminescu și formarea unui spirit antijunimist pot fi izvorâte din lupta lui Alexandru Macedonski pentru manifestarea latinității, fiind crescut în spirit francofil și nu germanofil ca Titu Maiorescu, care a beneficiat de studii la Liceul Theresianum la Viena unde tatăl său era agent diplomatic, apoi după licența de la Sorbona și-a luat doctoratul în drept și filosofie la facultatea din Giessen11 din Germania zicându-și mereu “că nu este adversar care să nu aibă partea lui slabă”, studiind metafizica germană având în frunte pe Kant și Schopenhauer, de la cei din urmă numiți și-a umplut prin studiu geniul său și Mihai Eminescu. Și aceste influențe germanice de la Junimea, l-au determinat pe Alexandru Macedonski să adopte o atitudine antijunimistă, antimaioresciană, deoarece acesta prefera influența franceză în detrimentul celei germanice care “devenea apăsătoare”12, o altă cauză pentru care luptă cu ajutorul condeiului este “latinitatea”, iar Maiorescu fiind orientat către cultura germană, prin examenul poeziei române din 1867 pune sub interdicție lirismul de școală franceză. Înainte ca Literatorul lui Macedonski să aibă orientare antijunimistă existau și alte publicații antijunimiste cum ar fi: Atheneul român, Transacțiuni litterarie și scientigice, Revista contimporană și Orientul latin. Spirit antijunimist, Alexandru Macedonski nu trăiește după principiul “capul ce se pleacă, sabia nu-l taie” și cum cea mai bună apărare este atacul ia inițiavă împotriva lui Titu Maiorescu: “…Nu simțiți că toate injuriile ce mi s-au îndreptat, nu și-au luat originea decât de la Noua Direcție din Iași?... –Încetul cu încetul, acest grup de mediocrități, mărit de prestigiul pe care îl dă depărtarea chiar celor mai mici și celor mai incapabili, încetul cu încetul, a înaintat, și-a trâmbițat gloria și a izbutit să impună idei nemțești, stil nemțesc, frazeologie nemțească la o sumă de capete slabe. Germania ne-a cucerit pe tărâmul politic, ne-a cucerit pe tărâmul economic. Ei bine, pentru ca să fie deplin stăpână pe noi, voiește să cucerească și pe cel literar. ...”13

Prin Literatorul, Alexandru Macedonski va susține modalitatea literară a latinității noastre la București împotriva direcției socotită germanizantă a Junimii de la Iași. Împotriva cosmopolitismului germanic va recomanda scriitorilor identitatea națională și scrie despre “fondul clarobscur al școalei germane”14, pe care îl distinge în poema Levante și Calavryta a lui Duiliu Zamfirescu că: “Poema sa aparține școalei germane. Nu mai avem de observat decât că această școală, cu toate încercările Nouei Direcțiuni din Iași de a o transplanta la noi are puțini sorți de a găsi aderenți, de a se putea stabili.”15, chiar dacă la început Macedonski însuși publică în Literatorul poema și îl prezintă pe autorul poemei astfel: “Avem de introdus astăzi un nou nume în arena publicității literare: Duiliu Zamfirescu, a cărui admirabilă poezie o dăm mai jos. D. Zamfirescu e încă tânăr și nu vom zice despre d-sa că promite. Prin această poezie face însă ceva mai mult: se afirmă ca poet într-un mod strălucit16.

Tot pentru opțiunea “latinității” reprezentată de influența franceză, de acel lirism francez, neapreciat de Maiorescu, Literatorul va tipări o serie de colaborări italiene, de remarcat și influența italiană la Heliade și cea franceză la Alecsandri, Bolintineanu, perioada pașoptistă a lui Macedonski adulată. Așa apar în Literatorul, Marco Canini, Rossi de Giustianini, François Nizet, Adolphe Nouville, F. Mallefille, Francis Nantet, Alexandre Simon, Marie și Henri de Cleuziou, Louis de Chardonne, Oswald Durand, care nu aveau o valoare mare individuală cât una colectivă aducând o binefăcătoare influență franceză asupra revistei, care promova spiritul literar novator. Alexandru Macedonski scandează: „caracterul latin al originei noastre trebuie să  triumfeze în noi volens nolens...”; “…mai ales în literatură nu trebuie să mințim originei noastre: suntem latini și mărturisesc că nicio poezie nu-mi place mai mult ca poezia latină, luminoasă, plină de flăcări în loc de raze, fără enigme de dezlegat, fără zăbranicul misticismului, energică și francă...17

Alexandru Macedonski are repulsie față de tendințele de “germanizare” intelectuală, de unde și atitudinea sa antimonarhică împotriva regelui Carol, acuzat de atitudinea sa filogermană, deși adevărata repulsie vine încă din copilărie, când aude în familie despre nedreptățile de care avea parte tatăl său un adept al lui Cuza, pe timpul căruia fusese general, mai mult, Alexandru Al. Macedonski fiind un fiu foarte apropiat de mama sa o auzea plângându-se de nedreptatea morții subite a soțului acesteia și tatălui său, de nedreptatea neprimirii pensiei și alte nedreptăți. Deși patriot convins în ceea ce privește literatura pentru care o responsabilitate ca șef de școală, ca fondator a atâtea reviste, ca existență a sa pentru literatură, Alexandru Macedonski exclamă: “…Urmez să iubesc pe Franța pentru latinitatea de care –orice s-ar zice –e pătrunsă; pentru frumusețea încă neîntrecută a limbii lui Racine și a lui Flaubert, pentru marea lumină pe care a răspândit-o peste lume …”18

În L’Express-Orient în numărul din decembrie 1887 publică un articol în trei părți intitulat La Germanisation de la Roumanie în care își exprimă părerile despre: dinastia străină, cosmopolitismul, sărăcirea sistematică a aristrocrației, germanizarea limbii și literaturii române, stigmatizarea capilor acestor tendințe ca fiind Junimea și Titu Maiorescu. Alexandru Macedonski reia din revista Mercure de France, fondată în 1672, aprecierile de care se bucură opera sa în publicații pariziene, pentru a le aduce la cunoștință cititorului român prin revista Literatorul, unde criticul Pierre Quillard dă ca model pe Alexandru Macedonski “celei mai mari părți a poeților francezi contimporani” pentru tehnica franceză, dar regretă că “marele nostru poet”, cum își zice Macedonski în Literatorul, “nu este destul de barbar”: “În Faune19, Laïs Vierge și în Crépuscule romain, domnul Alexandru Macedonski, conservându-și măiestria marcată, a dat totuși drumul acelei furtuni simțuale și brutale, și ar fi dorit să binevoiască mai târziu, și într-o formă tot așa de perfectă, să consimtă cu o mai puțină rezervă influențelor ereditare…”20 Alexandru Macedonski publică în revista Mercure de France, la care mai colaborează Maurice Barrès, Henri de Régnier, Rémy de Gourmont, Strindberg, Albert Mockel, Stuart Merill, Charles Fuster, Paul Fort, Laurent Taihaude, Marc Brésil, drama în limba franceză Le fou? în 1913, pe care Franța considerată până atunci de către Macedonski “singura patrie a intelectualilor”, nu o primește conform așteptărilor pe scena pariziană. Alexandru Macedonski este considerat de către Tudor Vianu ca un “suflet sănătos, nutrit la izvoarele culturii greco-latine și ale marilor literaturi moderne (...) cu o asemenea iubire pentru viață, cu toate contradicțiile ei, poetul va constitui acel ideal plastic al omului care apare în opera sa, după cum în templele grecilor, acei adoratori ai Soarelui, ai Forței și ai Iubirii, apăreau statuile de o splendidă plasticitate ale lui Apolo, Ares și Afrodita.”21 În creația Avatar, numită chiar de către poet Sonet, apărută în volumul Flori Sacre (1912) și dedicată Lui Alexandru Bogdan-Pitești, poetul ne dezvăluie admirația pentru receptarea antichității greco-latine:

“Domnea în Roma, August –era sub cer de mai –

Îmi cântă-n suflet anul, -zvoniseră dezastre,

Dar Tibrul printre dealuri curgea ca printr-un rai,

Și vii, în ochii sclavei, zării cicori albastre.

 

(........................................................................)

Uitată mi-este groapa sub flori și sub parfume,

Dar tot mi-aduc aminte... Fu Cretus al meu nume,

Și-n for purtam tunică cu ciucuri elinești.”

 

Ultima actualizare în Luni, 08 Noiembrie 2010 18:52
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Revista cu ISSN

Jocul didactic

JOC DIDACTIC (PANAITOPOL L. , ETAPA FINALĂ 1979) prof. Irina Ariton Școala Gimnazială „ Ghiță Mocanu “ Onești Puternic ancorată în realităţile practicii contemporane...

Read more

Rezumatul raportului scris final al insp…

ANEXA Nr. 4   la regulament   Rezumatul raportului scris final al inspectiei scolare generale   - model -      1. Denumirea unitatii de invatamant preuniversitar .............................................................    2. Perioada inspectiei .......................................................................................................    3. Echipa de inspectie: Coordonatorul...

Read more

Dezvoltarea creativitatii elevilor din c…

DEZVOLTAREA CREATIVITĂŢII ELEVILOR DIN CICLUL PRIMAR PRIN COMPUNEREA ŞCOLARĂ   Înv. Marc Aurica Școala Gimnazială Câmpeni   Exprimarea corectă, orală şi scrisă, reprezintă un obiectiv important al procesului de învăţământ în ciclul primar, constituind...

Read more

Doctor in stiinte medicale pe meridianel…

O fiică a Sebeşului de Sus, doctor în ştiinţe medicale pe meridianele lumii: LUCIANA STĂNILĂ    „Mulţi sebeşeni poartă numele Stănilă şi Bădilă! Sunt răspândiţi prin ţară, dar de te străduieşti, îi...

Read more

Metode si tehnici de evaluare in invatam…

METODE ŞI TEHNICI DE EVALUARE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR   Prof. înv. primar Doamna Nicoleta-Ionela, Clasa pregătitoare C Step by step, Şcoala Gimnazială „Diaconu Coresi” Fieni  Prof. înv. Primar Istrate Elena, Clasa pregătitoare C...

Read more

Competenta si eficienta profesionala si …

COMPETENŢA ŞI EFICIENŢA PROFESIONALĂ ŞI PEDAGOGICĂ A PROFESORULUI DE MATEMATICĂ   Profesor Păduraru Constantin Eugen Şcoala gimnazială nr. 1 Slănic Moldova, judeţul Bacău   Rezumat             Articolul de specialitate propus urmăreşte să enumere principalele competenţe ale cadrului...

Read more

Festivalul National de Arte pentru Licee…

Festivalul National de Arte pentru Liceeni - LicArt 2013   Festivalul National de Arte pentru Liceeni – LicArt, cel mai mare concurs pentru elevii din Romania, organizat de Clubul Noua ne pasa! si Ministerul...

Read more

FALSTAFF. GIUSEPPE VERDI

FALSTAFF Giuseppe Verdi (1813 - 1901) Profesor Lazar Mihaiela Liceul de Artã „Ioan Sima” Zalãu   Activ si la 80 de ani, marele compozitorul Giuseppe Verdi se manifestã plenar prin...

Read more