Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Ideea franceza de civilizatie
Luni, 08 Noiembrie 2010 18:40

IDEEA FRANCEZĂ DE CIVILIZAŢIE

 

Maghiar Adina, prof. de limba şi literatura română

S08 „Arany Janos”, Salonta

    

 

Fiecare civilizaţie este legată de un spaţiu, cu limite aproape stabile, existând pentru fiecare dintre ele o geografie a posibilităţilor. Aria culturală presupune asocierea anumitor trăsături culturale, rezultând astfel o serie de ţinuturi individuale, de civilizaţii. Frontierele acestor civilizaţii nu sunt impermeabile, răspândirea bunurilor culturale cunoscând o accelerare extraordinară. Însă, oricât de mare ar fi aviditatea civilizaţiilor de a împrumuta bunurile vieţii moderne, ele nu sunt pregătite să asimileze totul într-o singură etapă. Civilizaţiile triază, îndepărtează sau favorizează nişte bunuri propuse, prin opţiunile lor recompun o faţadă care nu este niciodată nouă în întregime.

Civilizaţiile nu există fără societăţile care le dau naştere. Societatea nu poate fi niciodată separată de civilizaţie şi invers, deoarece ambele se referă la aceeaşi realitate. Franţa înseamnă inspiraţie, amintire şi conştiinţă a apartenenţei la o cultură şi civilizaţie. Ţara aceasta înseamnă emancipare, unirea principiului masculin cu cel feminin, adică maturitate. Franţa e exaltarea omului ca exprimare a spiritului revoluţionar, sugerează prestanţă, integrare, simţ al realităţii, produs spiritual.

    

 

Periplul către centrul fiinţei ne poartă spre misterul eternităţii. Fiinţa concepută ca eternitate depăşeşte omul, concentrând o întreagă constelaţie de auxiliare permanente.

Într-un şir al posibilităţilor, al salturilor istorice, fiinţa se arată ca o circumferinţă al cărei centru nu poate fi determinat. În circularitatea existenţială, omul, parte a fiinţei, lasă urme ale evoluţiei sale.

Natura devine un martor al istoriei care captează şi proiectează flash-back-uri ale civilizaţiei. Natura supravieţuieşte omului, dar urma lăsată de om în efemera sa existenţă pământeană capătă valori exhaustive.

Ne deosebim de omul preistoric prin întrebările pe care le punem, prin pleiada de posibile care bat la poarta realului. Astfel, am evoluat ghidaţi de o putere creatoare lăuntrică. De la piatra şlefuită, toporul de silex, imaginea gravată a unui ren la maşini, avioane, specia umană răspunde cu genialitate interogaţiilor. Ne îndreptăm de la „a fi să fie” spre „era să fie”, „va fi fiind”, „ar fi să fie”, pentru a închide concentraţia fiinţei la „a fost să fie”.

Umanitatea creatoare constituie o verigă a aceluiaşi lanţ care menţine preeminenţa speciei umane. Fiinţa trebuie să se deschidă nu numai naţional, ci şi social pentru făurirea civilizaţiei.

Dacă Prometeu i-a trezit pe oameni din paradis, dacă i-a coborât din etern în realitate, oferindu-le muritorilor cunoştinţe şi conştiinţe, la Sofocle asistăm la naşterea unei noi valori care organizează politic şi religios o comunitate: Cetatea. Acum se ivesc zorii unei civilizaţii, concepute ca element material şi delimitarea acestui termen de cultură, care implică fuziunea bunurilor spirituale şi legătura acestui concept cu polis-ul.

Umanitatea civilizată se îndepărtează tot mai mult de starea primitivă, naturală. Omul se transformă într-un stăpân al elementelor naturii, ajunge să creeze. Natura nu mai reprezintă primordialitatea, altarul omului, ci este supusă acestuia. Satisfacerea nevoilor materiale, a mijloacelor tehnice face parte din ideea de cultură.

Toate aceste idei antice s-au moştenit şi se află în resortul spiritual al Franţei. Omul gallo-roman se transformă într-un receptacol al ideii franceze de civilizaţie. Franţa modernă prelungeşte ideea antică de cultură, dar nu extern, ci o încorporează în materia şi în formele sale intime.

Cultura franceză s-a format şi s-a definit în contradicţie cu datele existente. Umanismul literaturii franceze trebuie înţeles în scopul său direcţionat, o judecată vidă ar considera-o literatură de salon. Este o litetratură manifest, scrisă de om pentru om. Viaţa politică s-a conjugat cu imaginaţia, literatura franceză devenind un ferment de ideologii. Montesquieu, Voltaire, Diderot optează pentru acţiune, pentru desfiinţarea legilor care umilesc omul şi satirizează o societate plină de vicii. Concepţia artistică în care evenimentele istorice se reflectă în creaţiile artistice este susţinută atât  de Montesquieu, cât şi de Stendhal care considera că literatura trebuie să fie o oglindă pusă pe marginea drumului care să reflecte realitatea.

Balzac asociază fiinţa angajată social cu cea angajată naţional pentru a obţine măreţia fiinţei. Libertatea este cea care-i ghidează pe aceşti oameni, un simbol al Franţei, o exuberanţă a uşurinţei de a trăi. Victor Hugo preferă exilul, excluderea dintr-o Franţă supusă. Scriitorii Franţei luptă pentru libertate, pentru egalitate şi fraternitate, cu preţul izolării de cetate. Acţiunea, actul de voinţă îi caracterizează pe francezi, lupta în virtutea unor idei.

Odată dobândită această libertate, s-ar putea spune că omul nu ştie ce să facă cu ea. Tzvetan Todorov afirmă că această libertate ar fi dată omului ca o ispită pentru care va trebui să plătească. Care este acest preţ nu are încă un contur definit. Francezii însă au un modus vivendi vesel, reuşind să creeze o estetică a urâtului chiar în anii războiului, ai crizei economice. Chiar şi oamenii fără adăpost îşi savurează traiul, căci acesta nu este vid. Strada reprezintă o sală de joc. Există o capacitate a francezului de a se bucura de fiecare clipă de viaţă- naivitate, superficialitate, dar şi înţelepciune. Abia după terminarea războiului, Franţa cere lumii din afară cărţile. În tot timpul războiului pictorii lucrează, se dezvoltă, dovedind o surprinzătoare evoluţie. Agoniile războiului nu anihilează spiritul artistului, ci acesta se iveşte nou şi viguros. Acesta este semnul spiritului invincibil. Imaginea devotamentului tăcut le apare duşmanilor Franţei ca un act de resemnare. Aceşti artişti nu pictau însă fori sau himere, ci zugrăveau experienţele adunate în sufletele lor, preschimbau în miere durerea şi veninul, reiterau icoana vieţii distorsionate de ororile războiului. Rezistenţa franceză este ghidată de principiile frumuseţii, ordinii şi limpezimii. Artiştii francezi se caracterizează prin suflul veşnic tânăr, care nu se opune istoriei, ci îi aparţine acesteia. Experienţa nu face decât să-l îmbogăţească, din neant renaşte cu noi viziuni.

Literatura franceză apare astfel preocupată atât de semnificaţia problemelor sociale, cât şi de valorile general umane. Implicarea artistului este necesară, căci omul trăieşte în societate, este legat atât de conaţionali, cât şi de omenirea întreagă prin rolul său în fiinţa eternă. Acest ataşament faţă de valorile general-umane s-a extins, prin urmare, universal, influenţând literatura universală. Aceeaşi influenţă se exercită şi în sens invers, căci cultura se caracterizează prin flux şi reflux de idei.

Eugen Ionescu consideră Franţa, exhaustiv, o emblemă a Europei, singurul mobil de subzistenţă al acestui continent. Năruirea Franţei este echivalentă cu năruirea unei lumi spirituale. Sferă a contradicţiilor, Franţa se caracterizează printr-un climat aspru şi graţios, sever şi echilibrat. Sobrietatea armoniei franceze face de neconceput ca această libertate să devină dezordine. Cultura franceză înseamnă superioritate, complexitate. Francezii au o conştiinţă activă, sesizează primejdia de decadenţă. Eugen Ionescu consideră că această conştiinţă lucidă de sine a unui popor, apărarea unui fel de a înţelege lumea sunt garanţii de vitalitate spirituală.

Spaţiul francez devine un receptacol al străinului, o mamă adoptivă pentru orfanii spiritual. Franţa este tradiţie, înţelepciune matură, toleranţă, capacitate de a sesiza esenţialul, ea înseamnă dragoste şi preţuire a celor mai umile lucruri.

 

BIBLIOGRAFIE

1. Braudel, Fernand, Gramatica civilizaţiilor, Editura Meridiane, Bucureşti, 1944

2. Curtius, Ernst Robert, Essai sur la France, Éditure de l’Aube, Paris, 1995

3. Ehrenburg, Ilya, Oameni, ani, viaţă, Editura pentru literatură universală, Colecţia Meridiane, Bucureşti. 1972

4. Ionescu, Eugen, Pieton al Parisului, Revista „Viaţa românească”, nr. 12, decembrie, 1938

5. Todorov, Tzvetan, Grădina nedesăvârşită, Editura Trei, Bucureşti, 2002

 

Ultima actualizare în Luni, 08 Noiembrie 2010 18:47
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Revista cu ISSN

Educatia pentru democratie imperativ al …

EDUCAȚIA PENTRU DEMOCRAȚIE – IMPERATIV AL SISTEMULUI EDUCAȚIONAL CONTEMPORAN   Soroiu Crina, profesor învățământ primar, Școala Gimnazială, George Călinescu, Iași Acest articol subliniază importanța noilor educații pe fondul evidențierii problematicii lumii contemporane, în toată...

Read more

TEHNICI DE DISCUTIE CARE CONTRIBUIE LA …

TEHNICI DE DISCUtIE CARE CONTRIBUIE LA DEZVOLTAREA GÂNDIRII CRITICE Dimitriu Alina, profesor de geografie Grup Şcolar Tehnic Drãgãnesti-Vlasca, Teleorman     În acest articol voi prezenta douã tehnici de dezvoltare a gândirii critice: investigatia...

Read more

Dezvoltarea creativitatii in exprimarea …

DEZVOLTAREA CREATIVITĂȚII ÎN EXPRIMAREA ORALĂ A ELEVILOR DIN CICLUL PRIMAR Înv. Gligor Dana Școala Gimnazială Vidra Limbajul elevilor din clasele primare se îmbogățește, se...

Read more

Invatarea prin folosirea metodelor inter…

ÎNVĂŢAREA PRIN FOLOSIREA METODELOR INTERACTIVE ÎN CICLUL PRIMAR Prof. înv. primar GLIGOR DANA Școala Gimnazială Vidra, Jud. Alba Învăţarea este una dintre...

Read more

Competentele cheie europene

      Competenţele cheie europene relevante pentru disciplină         Curriculum-ul românesc nu se poate situa în afara tendinţelor mari ale educaţiei europene. Din acest punct de vedere, programele de limba şi...

Read more

Portofoliul elevului ca mijloc de pregat…

PORTOFOLIUL ELEVULUI CA MIJLOC DE PREGĂTIRE SUPLIMENTARĂ LA MATEMATICĂ Prof.  Badea  Brigitte, Colegiul Tehnic Ion Mincu, Timişoara În cadrul strategiilor educaţionale centrate pe elev un instrument de lucru de mare...

Read more

Spune Nu drogurilor - tipuri de droguri …

1. Droguri sintetice (designer drugs) - Ecstasy   Datorită acţiunilor şi efectelor lor diferite, drogurile sintetice sunt greu clasificabile în grupe distincte. XTC (prescurtarea pt. Ecstasy) este atribuit frecvent grupei entactogenelor...

Read more

Studiul evolutiei procesoarelor

STUDIUL EVOLUŢIEI PROCESOARELOR   Prof. Farkas Ana Maria Colegiul Tehnic de Transporturi Braşov   1. Primele procesoare Apariţia procesoarelor desktop începe în 1993, odatã cu apariţia primului Pentium. Primul model disponibil rula la o frecvenţă de...

Read more