OBIECTIVE TURISTICE DIN SǍLAJ

Cosma Camelia Veronica

Liceul de Artã „Ioan Sima”, Zalãu

(In county Sãlaj there are many touristic zone such as: „Meseş-Plopiş”, ”Silvania”, „Almaş-Agrij”, „Someş” which are very interesting because contain a lot of species of vegetables and animals. Most of them have a distinct scientific value. The biggest mountain which are very important in this region is Meseş. This region is mention by the Middle Age like „terra ultra sylvana” - the land with many forest The region „Almaş – Agrij is rich in the historically relics: the Bronze Age, the Roman Camps of Porolissum, (Moigrad), Buciumi, Românaşi, Romita).

(Dans  notre district, Sãlaj il y a beaucoup de zones touristiques: Meseş-Plopiş”, ”Silvania”, „Almaş-Agrij”, „Someş”- qui sont très intéressantes parce qu΄il y a beaucoup d΄espèces de plantes et d΄animaux. La plupart ont une valeur scientifique spéciale. Le plus grand sommet qui est très important dans cette région est Meseş. Cette région est mentionnée depuis le Moyen Age comme „terra ultra sylvana” - cette région avec beaucoup de forêts. Cette région „Almaş – Agrij est riche de point de vue historique: l΄Age de Bronze, le Castru Roman of Porolissum, Moigrad, Buciumi, Românaşi, Romita).

 Zone turistice

Caracteristicile cadrului natural, funcţiile turistice în teritoriu, gruparea obiectivelor, precum şi unele particularităţi ale circulaţiei turistice circumscriu pe teritoriul judeţului patru zone cu specific şi particularităţi bine conturate:

1. Zona turistică montană Meseş - Plopiş este formată din munţii Meseş, reprezentând importanţă prin cadrul natural caracterizat de altitudine redusă, ceea ce asigură o circulaţie uşoară, facilitând cuprinderea ei în întregime în sfera turismului.

Rezervaţia peisagistică Tusa – Barcău cuprinde obârşia văii Barcăului (Izbucul Mare şi Izbucul Mic) cu un peisaj spectaculos, tipic piemontului. Izvoarele Barcăului constituie un mediu optim pentru păstrăv.

  casacada izbucul mic

q Rezervaţia naturală Mlaştina de la Iaz reprezintă un loc unic în judeţ prin prezenţa mai multor specii de muşchi de turbă (Sphagnum), plantă ocrotită prin lege, şi a plantei carnivore „roua-cerului” (Drosera rotundifolia). Apei mlaştinii îi sunt atribuite virtuţi curative.

Mlaştina de la Iaz, datorită poziţiei pe care o ocupă la zona de contact a piemontului cu depresiunea, reprezintă un valoros document fitoistoric pentru această regiune, atât prin flora mezo-oligotrofă a mlaştinii, cât şi prin sedimentul său palinologic. Zona centrală a mlaştinii, care ocupă 2/3 din suprafaţa totală a sa, este reprezentată printr-o vegetaţie mezo-oligotrofă tipică aparţinând asociaţiei Carici-Stellulatae-Sphagnetum Soo (34)54 cu următoarea compoziţie floristică: Carex stellulata 1,5, Sphagnum amblyphyllum 4,5, Sphagnum magellanicum 1,3, Sphagnum subsecundum 2,5, Politrychum strictum 1,5, Molinia caerulea 2,5, Carex vesicaria 1,5, Drosera rotundifolia, Eriophorum angustifolium, Potentilla erecta, Lythrum salicaria, Lysimachia vulgaris.

Zona marginală a mlaştinii, care urmăreşte largul, este reprezentată printr-o vegetaţie eutrofă caracteristică, aparţinătoare asociaţiei Glycerio-Sparganietum neglecti W. Koch 26. În compoziţia acestor cenoze sunt prezente următoarele specii: Sparganium erectum 3,5, Glyceria fluitans, Carex vesicaria, Lythrum salicaria, Lysimachia nummularia, Juncus effusus 1.3, Alisma plantago-aquatica, Juncus conglomeratus, Typha latifolia, Lycopus europaeus, Lemna minor, Stellaria nemorum, Rhamnus frangula, Alnus glutinosa, Salix aurita.

Mlaştina de la Iaz are o mare importanţă ştiinţifică pentru regiune, deoarece pe lângă faptul că adăposteşte unele specii turbicole mai deosebite (Drosera rotundifolia, Molinia caerulea, Sphagnum amblyphyllum, etc.), ea reprezintă un eşantion natural autentic pentru istoricul pădurilor din regiune datorită prezenţei unui bogat material sporo-polinic.

2. Zona turistică a Silvaniei are un relief mai domol si cuprinde partea de nord-vest a judeţului.

q Rezervaţia naturală Pădurea Lapiş, cu o suprafaţă de peste 400 de hectare, este cea mai întinsă arie naturală protejată a judeţului. Este o adevărată oază verde, păstrând caracteristicile vechilor păduri care odinioară abundau pe meleagurile sălăjene (judeţul este menţionat în cronicile Evului Mediu ca „terra ultra sylvana” – ţinutul cu multe păduri). Adăposteşte peste 24 specii de păsări ocrotite prin tratate internaţionale: privighetoarea roşcată, ciocănitoarea de stejar, ciocănitoarea pestriţă mică, ghionoaia verde, ciuful de pădure, cucuveaua, striga, ciuşul, şoimul călător, şoimul rândunelelor, uliul porumbar, şorecarul comun, barza neagră, lăcarul mare, silvia de zăvoi, măcăleandru, fâsa de pădure, botgrosul, cinteza, florintele, sfrânciocul roşiatic, piţigoiul albastru, muscarul sur, muscarul gulerat. O adevărată atracţie o constituie Ţarcul Lapiş, în care vieţuiesc cerbi lopătari, căpriori, vulpi, pisici sălbatice şi mistreţi.

Teritorial, aria naturală protejată propusă este situată în raza com. Nuşfalău, jud. Sălaj.

Vegetaţia

 În zona propusă ca arie protejată, care ocupă o suprafaţă de 430,4 ha, se găsesc următoarele tipuri naturale de pădure:

- stejăret normal de terasă, care corespunde tipului «pădure eurosiberiană de Quercus robur» (conform Anexa nr. 2, Legea 462/2001);

- amestec de stejar pendunculat cu cer şi gârniţă;

- amestec normal de gorun, gârniţă şi cer;

- şleau de deal cu gorun;

- ceret de dealuri de productivitate mijlocie.

Toată suprafaţa de 452,6 ha este încadrată prin amenajamentul silvic în grupa I, având funcţii speciale de protecţie - subgrupa 5i « păduri de ocrotire a genofondului şi ecofondului forestier - zone de pădure de ocrotire unor specii din fauna indigenă».

În aria protejată propusă există numeroase specii de licheni, ciuperci, muşchi şi plante superioare.

În parcela 44 există un bloc experimental în care s-au asociat diverse specii de: stejar roşu, gorun, stejar pendunculat, larice, pin strob, pin negru, tei, alun.

Pătura erbacee este caracteristică tipurilor de pădure amintite mai sus, fiind constituită din specii ca: Stellaria holostela, Carex silvatica, Carex pilosa, Ranunculus auricomus, Festuca gigantea, Melica uniflora, Pulmonaria officinalis, Arum maculatum, Poa pratensis.

Fauna

 Pădurea Lapiş oferă condiţii optime de viaţă şi dezvoltare multor specii de animale prezentate în anexe.

 În cadrul ariei propuse s-a construit Ţarcul Lapiş în anul 1976 pe o parte a vechiului amplasament al ţarcului de vânătoare a contelui Bánffi, care a avut o întindere mult mai mare (tot trupul de pădure Lapiş şi actuala păşune a Halmăşdului).

 Scopul înfiinţării a fost de a creşte şi înmulţi cerbul lopătar şi muflonul, specii care ulterior (când numărul lor va fi suficient de mare) să fie eliberaţi în vederea populării întregului fond de vânătoare. Primii lopătari au fost aduşi în 1977 – 1978 la Ocolul Silvic Chişineu–Criş, iar muflonii în anul 1980.

q Rezervaţia naturală Balta Cehei reprezintă unul dintre rarele situri naturale cu vegetaţie acvatică a judeţului, care adăposteşte păsări acvatice ca stârcul pitic, specie ocrotită prin convenţii internaţionale, găinuşa de baltă, raţa sălbatică, lăcarul mare.

Descriere şi importanţă ştiinţifică: Balta Cehei este aşezată în lunca largă a râului Crasna, la ieşirea sa din defileul epigenetic ce începe în partea de sud la Şimleul Silvaniei, şi se închide la nord la Uileacul Silvaniei. Lacul este amplasat în formaţiunile aluvionare cuaternare, ce se suprapun peste depozitele de argile şi marne ponţiene.

Situat la altitudinea de 198 m., lacul intră în categoria “lacurilor de deal şi podiş“. Geomorfologic aparţine piemontului levantin de acumulare al Şimleului (G. Pop, G. Măhăra, 1967).

Originea lacului trebuie căutată în repetatele meandrări şi devieri ale cursului Crasnei spre est, la limita dintre cristalin şi depozitele sedimentare, a separat prin aluvionarea malului stâng, un bazinet care adăposteşte balta alimentată de apele de suprafaţă şi de eventualele revărsări ale apelor Crasnei. Iniţial lac de luncă inundabilă, cu aport de apă din râu, azi primenirea dinspre Crasna este întreruptă de digul de cale ferată.

Suprafaţa actuală totală este de 182,125 m², având diametrul maxim de 623/422,5 m.; datele batimetrice indică o adâncime maximă a lacului de 2,6 m.( în partea sa nordică, unde colmatarea este mai accentuată, adâncimea nu depăşeşte 0,6 m.).

Actualmente, lacul se află într-o stare de colmatare evoluată cu ochiul de apă redus la o suprafaţă de 1,3 ha. şi cu o vegetaţie palustră dezvoltată centrifug. Ţinând însă seama de faptul că prin ridicarea rambleului căii ferate, rolul văii Crasnei în procesul de colmatare încetează, se poate conta pe o îndelungată existenţă a bălţii Cehei.

Prima asociaţie şi cea mai extinsă spaţial este trestişul (Phragmitetum communis)

(Gams 27) Schmale 39.Dintre speciile helo-higrofite merită a fii menţionate: Utricularia vulgaris, Hydrocharis morsus-ranae (iarba broaştelor), Scutellaria galericulata (mirgău), Glyceria maxima(mana de apă), Galium uliginosum, Sparganium simplex (buzdugan), Ranunculus sceleratus (boglari); toate acestea sunt specii comune în mlăştinirilor eutrofe ce colmatează apele stătătoare.

În vegetaţia lacului Cehei, se adăposteşte o faună caracteristică pentru un asemenea tip de ecosistem, atât dintre nevertebrate (odonate, coleoptere acvatice, heteroptere, viermi, crustacee acvatice, cât şi dintre vertebrate. Astfel în rândul păsărilor acvatice au fost identificate speciile: Anas platyrhynchos, Ixobrychus minutus, Gallinula chloropus, Acrocephalus arudinaceus, multe dintre ele aflate sub regim special de ocrotire, conform Legii nr.462/2003 pentru aprobarea H.G. nr.263/2001.

3.Zona turistică Almaş - Agrij cuprinde partea de sud-est a judeţului, depresiunea Almaş - Agrij şi partea de nord–vest a dealurilor Şimişna şi Gârbou. Această zonă este deosebit de bogată în vestigii istorice, ele fiind marcate de elemente aparţinând diferitelor epoci istorice începând cu epoca bronzului, daco-romană, feudală şi până în vremurile noastre. Sunt prezente aici castrele romane de la Porolissum (Moigrad), Buciumi, Românaşi, Romita.

q Poiana cu narcise de la Racâş – Hida impresionează în perioada de înflorire (25 aprilie – 20 mai) prin covorul ierbos al pajiştii brodate cu corolele de mărgăritar ale narciselor sălbatice. În pădurea care o înconjoară creşte un număr însemnat de specii de plante endemice, cum ar fi crucea voinicului (Hepatica transsilvanica), sor-cu-frate (Melampyrum bihariense), care vegetează doar pe teritoriul Transilvaniei.

- Descriere şi importanţă ştiinţifică: Populaţiile speciei Narcissus angustifolius Curt. vegetează luxuriant, având o densitate de până la 70 exemplare/m², în poienile care se află între pădurile mezofile de stejar din lunca văii şi pârâul Jernău. Fitocenozele ierboase care vegetează aici sunt mezo-higrofile, adaptate solurilor de luncă argilo-iluviale, pseudogleizate. Speciile edificatoare pentru aceste cenoze sunt: Agrostis stolonifera, Deschampsia caepitosa, Festula pratensis, Carex vulpina, Carex hirta, Carex leporina, Carex pallescens, Dactylis glomerata, Trifolium pratense, Trifolium repens, Rorippa silvestris, Potentilla ercta, Veratrum album, Agropyron repens, Symphytum officinale, Juncus effusus, Juncus conglomeratus. Pe locurile mai ridicate, cu umiditate mai redusă, sunt dominante speciile mezofile Festuca rubra şi Agrostis tenuis. Sub aspect fitocenotic, cenozele higrofile aparţin asociaţiilor Deschampsietum caespitosa Horvatic 30 şi Festucetum pratensis Soó 55, iar cenozele mezofile asociaţiei Agrostio-Festucetum rubrae Horvat 51.

Vegetaţia potenţială, forestieră, din zonă o constituie cenozele de Quercus robur în a căror compoziţie mai intră în afară de stejar, care este specia dominantă, următoarele specii: Quercus petraea, Quercus cerris, Carpinus betula, Ulmus montana, Tilia cordata şi Fraxinus excelsior. În stratul arbustiv speciile dominante sunt: Viburnum lantana, Crataegus monogyna, Cornus sanguinea, Euonymus verrucosa, Staphilea pinata, Rhamnus frangula şi Rubus caesius. În stratul ierbos au o acoperire şi frecvenţă mai ridicată speciile: Poa pratensis, Juncus effusus, Bettonica officinalis, Serratula tinctoria, Deschamsia caespitosa, Melampyrum bihariense, Agrostis stolonifera, Agrostis tenuis, Potentilla erecta şi Carex leporina.

Menţionăm că perioada de înflorire a narciselor, în condiţiile de la Racâş-Hida, este cuprinsă între 28 aprilie-25 mai.

- Motivul ocrotirii - Existenţa narciselor în acest perimetru este periclitată de păşunatul intens, ca şi de trasarea în trecut a unor şanţuri de drenaj datorită cărora umiditatea solului a diminuat sub nivelul optim corespunzător cerinţelor biologice ale narciselor. Din afirmaţiile localnicilor reiese că în urmă cu două-trei decenii narcisele erau mult mai numeroase în aceste locuri şi, de asemenea, că ocupau suprafeţe mai întinse decât în prezent. De asemenea mai mult de jumătate dintre plante nu ajung la înflorire, o altă dovadă a alterării condiţiilor lor de mediu.

q Stânca Dracului de la Hida este o formaţiune geologică declarată monument al naturii, de existenţa căreia sunt legate numeroase legende locale.

q Grădina Zmeilor, comuna Bălan este o rezervaţie naturală constituită din formaţiuni geologice interesante (coloane, metereze, poduri, ciuperci, domuri), unele vag antropomorfe, purtând denumiri sugestive (Tridentul, Amfiteatrul, Sfatul Bătrânilor), uneori utilizate ca decor pentru reprezentaţii teatrale în aer liber. Tradiţia populară locală conferă o dimensiune mitică acestor sculpturi ale naturii, explicându-le originea prin legende pline de fantezie.

Gradina Zmeilor constituie un amplu fenomen de prăbuşire şi erodare detrusivă, format în gresia de Sânmihaiu. Aceasta este o gresie de vârstă miocen inferioară, relativ bine cimentată, având intercalaţii de pietrişuri şi conglomerate, caracteristică pentru stratele de Sânmihaiu din bazinul Almaşului-Sălaj.

Geneza acestor fenomene de mari proporţii, având un aspect spectacular, îşi are următoarea explicaţie: la baza compartimentului de gresii se află un nivel de argile vineţii cu un strat de cărbune, pe care l-a intercalat profilul longitudinal al pârâului Dosurilor. Adâncirea consecventă a pârâului, descărcarea versantului şi infiltrarea apei până la suprafaţa impermeabilă şi glisantă a nivelului argilos cu cărbune, au reprezentat factorii principali care au determinat deplasarea înceată a unor blocuri sau compartimente de gresii, prin desprinderi după fisuri verticale şi paralele cu firul pârâului. Treptat, fisurile s-au transformat în crevase din ce în ce mai largi, în care denudaţia şi eroziunea eoliană au sculptat cele mai bizare forme de coloane, metereze, poduri, ciuperci, etc., unele dintre ele având înălţimi de peste 10-12 m. În ansamblu ele formează o îngrămădire haotică ciudată, care din fiecare punct sunt privite prezintă alte aspecte, dintre cele mai surprinzătoare, unele dintre ele vag antropomorfe.

Tradiţia populară locală dă o explicaţie fantezistă originii acestor formaţiuni interesante, după cum se poate deduce şi din denumirea care o poartă, aceea de “Grădina Zmeilor”.

4.Zona turistică a Someşului este situată în partea de nord-est a judeţului, ea începe de la intrarea Someşului în judeţ şi cuprinde toată valea Someşului până la limita judeţului, împreună cu arealul de legătură între Benesat, prin Horoatul Cehului la Cehu Silvaniei.

q Stanii Cliţului este o rezervaţie naturală de tip peisagistic, caracterizată prin prezenţa unei impresionante serii de pereţi stâncoşi, pe care se dezvoltă una dintre cele mai viguroase populaţii de „iarbă neagră” (Calluna vulgaris) din ţară. În perioada de înflorire, aceste covoare de iarbă neagră alternează trei nuanţe: negrul ramurilor uscate de la bază (de unde şi denumirea), verdele aprins al ramurilor tinere şi rozul delicat al inflorescenţelor. Aici, acestă specie montană vegetează la o altitudine şi latitudine neobişnuit de joasă.

Stanii Cliţului adăpostesc una dintre cele mai viguroase populaţii de iarbă neagră- Calluna vulgaris L. din ţară, dezvoltată într-un tufăriş scund acidofil; aspectul de vegetaţie pionieră este accentuat de faptul că pe peretele abrupt se instalează puţine exemplare de esenţe lemnoase cu aspect arborescent, dintre care se evidenţiază gorunul (Quercus petraea), mesteacănul (Betula verrucosa), cruşinul (Rhamnus frangula), scoruşul (Sorbus aucuparia), plopul tremurător (Populus tremula), alunul (Corylus avellana), teiul pucios (Tillia cordata).

Element european cu răspândire atlantică şi nordică, Calluna vulgaris coboară excepţional în sud spre Mediterana(în Spania şi Italia). Specia joacă un evident rol cenotic, fiind coedificatorul dominant a numeroase asociaţii de tufişuri acidofile europene, cu repartizare suboceanică. Pe latitudinea ţării noastre, specia realizează un avanpost extrem sudic.

Populaţiile cele mai frecvente în ţara noastră de Calluna vulgaris se repartizează în Munţii Apuseni, apoi în Carpaţii Orientali-în zona cursului superior al Oltului şi Trotuşului- şi mai puţin în Carpaţii Meridionali( E. Ţopa, 1960)

În judeţul Sălaj, iarba neagră este semnalată în Munţii Meseşului şi în nordul comunei Cizer.

Din compoziţia floristică a asociaţiei sau identificat pe lăngă fanerofitele sus amintite, speciile caracteristice pentru alianţă şi ordin: Cytisus alisus, Cytisus nigricans, Vaccinium myrtillus, Vaccinium vitis-idaea, Peucedanum creoselinum. Compoziţia floristică a cenozelor este completată de un cortegiu de specii proprii pajiştilor acidofile ca Potentilla erecta, Sieglingia decumbens, Hypericum maculatum.

Sunt de asemenea destul de numeroase speciile proprii tufărişurilor de lizieră ca Plerospermum austriacum, Achillea distans, Cynanchum vincetoxicum. Sunt apoi integrate floristic o serie de specii proprii pădurilor: Pteridium aquilinum, Polypodium vulgare, Sedum maximum, Luzula lusuloides, Lamium galeobdelon, Solidago vigaurea, Galium schultesi, Oxalis acetosella şi câteva specii însoţitoare ca: Veronica chamaedrys, Dianthus armeria, Silene dubia, Leontodon danubialis, Agrostis tenuis, Festuca rubra, Anthoranhum odoratum, Tifolium pratense.

Aria protejată Stanii Cliţului poate fi considerată în egală măsură şi rezervaţie geologică, ea reprezentând un stratotip caracteristic “Gresia de Cliţ”.

q Pădurea „La Castani” se remarcă prin abundenţa castanului comestibil (Castanea sativa), arbore care pe lângă importanţa economică are şi o valoare decorativă, prin frunzişul cu aspect exotic şi florile albe, de forma spicelor. Castanii a fost aduşi aici pe vremea Mariei Tereza şi s-au regenerat natural, datorită condiţiilor de mediu propice. Zone similare se mai găsesc în România doar lângă Baia Mare şi în Banat.

Acest arboret are următoarea compoziţie: 60% castan comestibil (Castanea sativa), 20% fag (Fagus sylvatica) şi 20% gorun (Quercus petraea). Cca. 80% dintre exemplarele de castan comestibil s-au regenerat natural. Vârsta exemplarelor este cuprinsă între 0 şi 100 de ani.

Iniţial, împăduririle cu castan s-au început în perioada Mariei Tereza, dar castanul comestibil, specie de origine mediteraneană nu a suportat toate staţiunile, ci doar unele zone.

Concluzii: toate aceste zone turistice sunt arii protejate ale acestui judeţ tocmai datoritã faptului cã aici sunt specii vegetale şi animale de o importanţã ştiinţificã deosebitã.Astfel, este „ roua cerului” (Drosera rotundifolia)-Mlaştina de la Iaz, pădure eurosiberiană de Quercus robur, cerb lopãtar în Pãdurea Lapiş, Utricularia vulgaris în Balta Cehei, iarbã neagrã (Calluna vulgaris).

Bibliografie:

• COLDEA GH., 1971, Diagrama sporo-polinică a mlaştinii de la Băile Iaz, St. Şi cerc. Biol. Seria Botanică, T. 23, nr. 5, Acta Musei Porolissensis , Zalău, p.405-408;

• MUNTEANU, D., RAUS D.M., 1984, Documentaţii pentru crearea unor rezervaţii naturale de interes naţional în judeţul Sălaj, Zalău;
• Dr. THEODORESCU M., 1980, Contract de cercetare nr. 282/1980 – Identificarea unor ecosisteme reprezentative în zona subcarpatică din Nord-Vestul Transilvaniei (jud. Sălaj) în scopul propunerii lor ca rezervaţii naturale – C.C.B. Cluj-Napoca;
• SAVU Al., 1965, Aspecte de relief în depresiunea Şimleul Silvaniei, Comunicări de geografie, III, Acta Musei Porolissensis, Zalău;
• Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sălaj, 1979, Comisia Judeţeană pentru Ocrotirea Mediului Sălaj – Mediul ecologic şi educaţia contemporană, Zalău, p.188-189.