Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768

Stilurile limbii in opera lui Max Blecher
Scris de administrator   
Joi, 31 August 2017 21:44

STILURILE LIMBII ÎN OPERA LUI MAX BLECHER

Profesor Andra Elena Diaconu

Profesor de limba și literatura română,

Școala Gimnazială Fitionești, județul Vrancea

Literatura de specialitate împarte sistemul stilistic al limbii în trei nivele reflectate în structura şi identitatea stilistică a textului. Astfel, nivelul stilistic al limbii naţionale îşi are originea în raportul text – limbă şi include două variante, limbajul popular şi limba literară, distincţia aceasta fiind realizată „din perspectiva căii de realizare a comunicării: orală sau în scris”[1].

Nivelul stilurilor individuale este guvernat de raportul text – emiţător, iar „absolutizarea raportului text – mesaj determină constituirea nivelului stilurilor interne”[2]. Stilul individual este reprezentat de întrebuinţarea „personalizată” a limbii naţionale, altfel spus, de utilizarea celor două intenţii ale limbajului, tranzitivă şi reflexivă (T. Vianu).

Specialiştii nu au ajuns la un acord deliberat în privinţa stabilirii numărului de stiluri funcţionale, însă majoritatea lucrărilor de specialitate recunosc existenţa în limbajul scris a patru stiluri ce corespund la patru domenii principale ale culturii moderne: stilul ştiinţific, stilul beletristic, stilul publicistic şi stilul juridico – administrativ.

Având în vedere că interesul lucrării de faţă este de a analiza elementele de imaginar în opera lui Max Blecher, ne vom opri atenţia în cele ce urmează asupra stilului beletristic şi a celui epistolar.

a) Stilul beletristic se situează la întretăierea a două sisteme: sistemul limbii şi sistemul artei, fapt ce determină dezvoltarea unor mutaţii fundamentale în conţinutul funcţiilor limbii.

Printr-un raport specific între eul scriitorului şi lume, dimensiunile spaţio – temporale ale lumii fiind redimensionate, pe fondul trecerii eului empiric/ istoric al scriitorului în eu – narator, se construieşte lumea de sensuri a textului care funcţionează după categorii specifice, guvernate de principii poetice şi estetice.

Textul lingvistic îşi construieşte un referent propriu, independent sau numai autonom în raport cu lumea extraverbală, preexistentă. Desfăşurarea procesului de semnificare prin eliberarea de referentul extralingvistic implică luarea în stăpânire a nucleului tranzitiv al comunicării de către zona reflexivităţii.

b) Stilul epistolar este corespondentul, în varianta scrisă, a stilului conversaţiei din varianta orală, scrisorile sunt, în esenţă, o formă scrisă de dialog la distanţă. Stilul epistolar are în comun cu stilul conversaţiei dezvoltarea semanticii textului în interiorul cunoaşterii empirice, nespecializate şi se distinge de acesta prin înscrierea „protagoniştilor” în temporalităţi diferite.

Conform lui D. Irimia, acest din urmă fapt implică absolutizarea componentei lingvistice a comunicării (în absenţa elementelor de semiotică vizuală din comunicarea orală) şi caracterul elaborat al înscrierii cuvântului în enunţ, în condiţiile impunerii dimensiunii logico – semantice faţă de dimensiunea afectivă şi prozodică din limbajul oral.

Protagoniştii unei corespondenţe nu trăiesc aceeaşi situaţie, în acelaşi moment al comunicării. Ȋntre redactarea unei scrisori şi lectura acesteia de către destinatarul ei este intercalată o anumită durată de timp, iar raportul temporal este inversat între prezent şi viitor pentru autor, între prezent şi trecut pentru lector. Astfel, prezentul redactării devine viitor la lectură, iar prezentul redactării devine trecut pentru momentul lecturii.

Structurile de deschidere a comunicării prin texte finite, definitorii pentru stilul epistolar – scrisoarea, cartea poştală – sunt sintagme nominale, de diferite dezvoltări, determinate de vocative ale substantivelor proprii sau comune, însoţite sau nu de adjective specifice (drag, dragă) sau adjective de provenienţă participială (stimat, iubit, etc.) – expresie a existenţei sau instituirii unei relaţii interumane de afectivitate, de reverenţă sau numai convenţională.

Structurile de încheiere a scrisorii alternează enunţurile verbale cu sintagme nominale, în modele relativ constante. Enunţurile verbale concentrează lexical specificul situaţiei de comunicare (a aştepta răspuns, de exemplu), iar structurile nominale fixează, prin substantive proprii antroponomastice, întrebuinţate singure ( sau cu pronume personal în genitiv), de orientare spre destinatar, sau de alte determinări, identitatea şi natura raporturilor interumane (individual – afective sau sociale) în care se înscrie emiţătorul scrisorii.

Ambele categorii de structuri, subliniază Irimia, atât cele de deschidere, cât şi cele de încheiere a textului, reflectă constante ale relaţiilor interumane şi manifestarea variabilităţii individuale: caracterial, temperamental, afectiv, precum şi stări şi atitudini ale emiţătorului în temporalitatea scrierii textului.

Cuvinte cheie: stilurile limbii, stilul beletristic, stilul epistolar, stilul ştiinţific, stilul publicistic şi stilul juridico – administrativ.

Literatura de specialitate împarte sistemul stilistic al limbii în trei nivele reflectate în structura şi identitatea stilistică a textului. Astfel, nivelul stilistic al limbii naţionale îşi are originea în raportul text – limbă şi include două variante, limbajul popular şi limba literară, distincţia aceasta fiind realizată „din perspectiva căii de realizare a comunicării: orală sau în scris”[3].

Raportul text (mesaj) – referent determină dezvoltarea nivelului stilurilor colective. Ȋn cadrul acestui nivel, se constituie în interiorul limbajul oral două stiluri: stilul conversaţiei şi stilul beletristic, iar în interiorul limbajului scris se dezvoltă alte două categorii de stiluri: stilul epistolar şi stilurile funcţionale.

Nivelul stilurilor individuale este guvernat de raportul text – emiţător, iar „absolutizarea raportului text – mesaj determină constituirea nivelului stilurilor interne”[4]. Stilul individual este reprezentat de întrebuinţarea „personalizată” a limbii naţionale, altfel spus, de utilizarea celor două intenţii ale limbajului, tranzitivă şi reflexivă (T. Vianu).

Ȋn ceea ce priveşte stilurile interne, acestea se dezvoltă în interiorul stilurilor individuale, în spaţiul stilului beletristic. Astfel, diferite creaţii din opera unui scriitor pot prezenta profile stilistice relativ distincte, sau acelaşi text poate dezvolta modalităţi distincte de fixare a dimensiunii stilistice într-o unitate de stil, când se dezvoltă ceea ce s-ar putea numi „ stil în stil”[5].

Această clasificare a stilurilor a lui Dumitru Irimia este relativă, ca toate celelalte, şi o recunoaşte el însuşi ca fiind insuficientă căci între categoriile de stiluri de la diferite nivele stilistice ale limbii se desfăşoară raporturi de interferenţă şi confruntare.

Aceste raporturi dintre diferitele categorii de stiluri asigură dinamica internă, a structurii stilistice a limbii naţionale în actualizarea acesteia în textul lingvistic.

Specialiştii nu au ajuns la un acord deliberat în privinţa stabilirii numărului de stiluri funcţionale, însă majoritatea lucrărilor de specialitate recunosc existenţa în limbajul scris a patru stiluri ce corespund la patru domenii principale ale culturii moderne: stilul ştiinţific, stilul beletristic, stilul publicistic şi stilul juridico – administrativ.

Având în vedere că interesul lucrării de faţă este de a analiza elementele de imaginar în opera lui Max Blecher, ne vom opri atenţia în cele ce urmează asupra stilului beletristic şi a celui epistolar.

a) Stilul beletristic se situează la întretăierea a două sisteme: sistemul limbii şi sistemul artei, fapt ce determină dezvoltarea unor mutaţii fundamentale în conţinutul funcţiilor limbii.

Stilurile funcţionale au apărut datorită dezvoltării culturale a societăţii şi situării unui grup de vorbitori într-un anumit domeniu de activitate şi cunoaştere umană. Doar din acest motiv al considerării scrisului de literatură drept un domeniu de activitate specific unui grup larg de oameni, stilul beletristic poate fi încadrat stilurilor colective, căci de fapt el este expresia pură a individualităţii

Funcţia stilistică este cea care orientează ponderea, gradul şi modul de împletire a funcţiilor particulare ale limbii în condiţiile naturii specifice a funcţiei globale, care este comunicare şi cunoaştere artistică[6].

Trăsătura distinctivă a comunicării literare este caracterul ei unidirecţional, dinspre emiţător (scriitor) către receptor (cititor), emiţătorul şi receptorul nu îşi alternează rolurile ca în stilul epistolar. Atât scriitorul cât şi cititorul participă activ la actul comunicării şi la cunoaşterea artistică, în acest fel funcţia estetică acţionează atât la emitere cât şi la receptare.

Printr-un raport specific între eul scriitorului şi lume, dimensiunile spaţio – temporale ale lumii fiind redimensionate, pe fondul trecerii eului empiric/ istoric al scriitorului în eu – narator, se construieşte lumea de sensuri a textului care funcţionează după categorii specifice, guvernate de principii poetice şi estetice.

Textul lingvistic îşi construieşte un referent propriu, independent sau numai autonom în raport cu lumea extraverbală, preexistentă. Desfăşurarea procesului de semnificare prin eliberarea de referentul extralingvistic implică luarea în stăpânire a nucleului tranzitiv al comunicării de către zona reflexivităţii.

Stilisticianul distinge două nivele pe care se dezvoltă dimensiunea stilistică a textului beletristic. Astfel, el aminteşte, pe de o parte, un nivel al modalizării planului semantic al textului în interiorul funcţionării specifice a lumii întemeiate în baza principiilor şi categoriilor poeticii şi esteticii. Pe de altă parte, specialistul, situează ca nivel al dezvoltării dimensiunii stilistice pe cel al modalizării subiective a planului semantic şi a structurii verbale a textului în interiorul raportului dintre eul empiric şi eul naratorului. Prin cel de-al doilea nivel, dimensiunea stilistică a textului se aşează la baza profilurilor individuale în care se actualizează identitatea funcţională a stilului beletristic cult.

Profilul stilului beletristic cult, pe lângă alte deosebiri care ţin de principii ale construirii lumii semantice în interiorul celor două tipuri de cultură (erudită şi folclorică), este definit de către specialişti prin trăsături specifice, în raport cu stilul beletristic popular, datorită dezvoltării lui pe baza variantei scrise a limbii. Spre deosebire însă de stilul ştiinţific, stilul beletristic nu se mai supune exigenţelor limbii literare, el fiind deschis tuturor registrelor limbii naţionale.

b) Stilul epistolar este corespondentul, în varianta scrisă, a stilului conversaţiei din varianta orală, scrisorile sunt, în esenţă, o formă scrisă de dialog la distanţă. Stilul epistolar are în comun cu stilul conversaţiei dezvoltarea semanticii textului în interiorul cunoaşterii empirice, nespecializate şi se distinge de acesta prin înscrierea „protagoniştilor” în temporalităţi diferite.

Conform lui D. Irimia, acest din urmă fapt implică absolutizarea componentei lingvistice a comunicării (în absenţa elementelor de semiotică vizuală din comunicarea orală) şi caracterul elaborat al înscrierii cuvântului în enunţ, în condiţiile impunerii dimensiunii logico – semantice faţă de dimensiunea afectivă şi prozodică din limbajul oral.

Protagoniştii unei corespondenţe nu trăiesc aceeaşi situaţie, în acelaşi moment al comunicării. Ȋntre redactarea unei scrisori şi lectura acesteia de către destinatarul ei este intercalată o anumită durată de timp, iar raportul temporal este inversat între prezent şi viitor pentru autor, între prezent şi trecut pentru lector. Astfel, prezentul redactării devine viitor la lectură, iar prezentul redactării devine trecut pentru momentul lecturii.

De asemenea, în organizarea textului epistolar intervin unele mărci definitorii mai ales prin frecvenţă: la nivel morfologic, o scrisoare nu poate fi niciodată un text impersonal, în ea predomină, la verb şi pronume, persoanele I şi a II-a, iar în ceea ce priveşte flexiunea nominală, predomină vocativul. La nivel sintactic, alternează enunţuri interogative cu enunţuri asertive, fapt ce determină un dialog discontinuu.

Corespondenţa este aşadar un schimb de scrisori şi se poate defini ca un ansamblu de documente scrise ce permit stabilirea şi menţinerea unei legături între corespondenţii separaţi în timp şi spaţiu. Această din urmă consideraţie, permite definirea corespondenţei ca o „conversaţie între absenţi”[7]. Această definiţie este adevărată şi falsă totodată, adaugă Pierre Larthomas, este falsă pentru că este vorba în cadru acestei comunicări despre scris şi nu despre vorbit, iar cuvântul conversaţie are doar o valoare metaforică. Pe de altă parte, această definiţie rămâne valabilă pentru că noţiunea de absenţă este esenţială, aceasta condiţionând emisia şi recepţia mesajului şi în final forma acestuia.

Structurarea planului expresiei este orientată de coordonatele socio – culturale şi interumane ale situaţiei de comunicare. Din acest motiv, pe de o parte, expresia poate fi o „interpretare” infidelă a limbajului oral sau se poate înscrie în normele limbii literare, iar pe de altă parte, poate corespunde variantelor stilistice ale stilului conversaţiei: stilul epistolar familiar, stilul epistolar oficial (neutru) şi stilul epistolar solemn.

Mărcile distinctive ale celor trei variante desfăşoară, în esenţă, aceeaşi dinamică a diferenţierii stilistice din interiorul stilului conversaţiei, orientate însă, pe de o parte, de condiţiile scrisului în sine, pe de alta, de desfăşurarea comunicării la distanţă şi situării în temporalităţi diferite a protagoniştilor.

Structurilor de salut (care accidental, ca mărci ale individualităţii corespondentului, pot interveni şi în stilul epistolar) – devenite fraze de început al dialogului oral şi de încheiere – le iau locul sintagme specifice de adresare, iar situarea în spaţio – temporalităţi diferite impune recurgerea la modele de structuri eliptice cu indicaţii de loc şi timp.

Structurile de deschidere a comunicării prin texte finite, definitorii pentru stilul epistolar – scrisoarea, cartea poştală – sunt sintagme nominale, de diferite dezvoltări, determinate de vocative ale substantivelor proprii sau comune, însoţite sau nu de adjective specifice (drag, dragă) sau adjective de provenienţă participială (stimat, iubit, etc.) – expresie a existenţei sau instituirii unei relaţii interumane de afectivitate, de reverenţă sau numai convenţională.

Structurile de încheiere a scrisorii alternează enunţurile verbale cu sintagme nominale, în modele relativ constante. Enunţurile verbale concentrează lexical specificul situaţiei de comunicare (a aştepta răspuns, de exemplu), iar structurile nominale fixează, prin substantive proprii antroponomastice, întrebuinţate singure ( sau cu pronume personal în genitiv), de orientare spre destinatar, sau de alte determinări, identitatea şi natura raporturilor interumane (individual – afective sau sociale) în care se înscrie emiţătorul scrisorii.

Ambele categorii de structuri, subliniază Irimia, atât cele de deschidere, cât şi cele de încheiere a textului, reflectă constante ale relaţiilor interumane şi manifestarea variabilităţii individuale: caracterial, temperamental, afectiv, precum şi stări şi atitudini ale emiţătorului în temporalitatea scrierii textului.

Ȋn viața curentă, puţine dintre scrisori sunt scrise din plăcere. Cel mai adesea, scriem din necesitate pentru că separarea împiedică vorbirea sau pentru că ceea ce este vorbit necesită confirmarea printr-un document scris. Aceste din urmă consideraţii confirmă faptul că scrisoarea nu se află nicidecum la originea unui gen literar.

Bibliografie:

  1. Irimia, Dumitru, Structura stilistică a limbii române contemporane, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986,
  2. Larthomas, Pierre , Notions de stylistique générele, PUF, Paris, 1998.



[1] Dumitru Irimia, Structura stilistică a limbii române contemporane, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986, p.21;

[2] Idem p.26;

[3] Dumitru Irimia, Structura stilistică a limbii române contemporane, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986, p.21;

[4] Idem p.26;

[5] Idem;

[6] Dumitru Irimia op. cit. p.171;

[7] Pierre Larthomas, Notions de stylistique générele, PUF, Paris, 1998, p. 159;

 

Revista cu ISSN

Organizarea si desfasurarea activitatilo…

METODOLOGIA ORGANIZĂRII ŞI DESFĂŞURĂRII ACTIVITĂŢILOR DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR       CAPITOLUL IV   ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII DE SELECŢIE ŞI INIŢIERE A ELEVILOR CU APTITUDINI PENTRU PRACTICAREA SPORTULUI DE PERFORMANŢĂ ÎN...

Read more

Particularitati psihologice ale scolarul…

PARTICULARITĂŢI PSIHOLOGICE ALE ŞCOLARULUI ÎN PROCESUL ÎNSUŞIRII CITIRII ŞI SCRIERII   Herczeg Monica-Institutor Şcoala cu clasele I-VIII Dudestii Noi          Procesul citirii la copiii începători se deosebeşte calitativ de procesul citirii unui cititor cu experienţă....

Read more

Planificare model pentru geografie clasa…

Planificare model pentru geografie clasa a IV-a   Incepand cu anul scolar 2011-2012, Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului a oferit pentru prima data tuturor cadrelor didactice modele de planificari calendaristice. Iata...

Read more

INVATAREA CREATIVA

ÎNVÃŢAREA CREATIVÃ   Învãtãtor: CIORBÃ RAMONA NICOLETA Şcoala cu clasele I-IV Popeni – Cãiuti, Judetul Bacãu     Întelegerea naturii factorilor generali de creativitate are dublã valoare practicã pentru actiunile de stimulare a potentialului creativ:...

Read more

Proiect educational Mihai Eminescu

                                                           PROIECT EDUCAȚIONAL                                                                              Sava Ștefania, limba și literatura română                                                                           Școala cu clasele I-VIII Octav Băncilă, Corni, Botoșani   La jumătatea primei lunii a fiecărui an se sărbătorește ziua poetului național, Mihai Eminescu....

Read more

Horoscopul carierei si banilor pentru lu…

Horoscopul carierei si banilor pentru luna octombrie 2014    Afla horoscopul carierei si banilor pentru luna octombrie 2014 pentru toate zodiile. Un articol detaliat cu previziunile pentru toate zodiile in ceea ce...

Read more

Les articulateurs du discours

LES ARTICULATEURS DU DISCOURS   Lector univ. Ilie Minescu Universitatea de Vest din Timisoara     La langue française est pleine de mots et de locutions qui, utilisés adéquatement, permettent d’exprimer les idées...

Read more

Degradarea terenurilor din arealul satul…

DEGRADAREA TERENURILOR DIN AREALUL SATULUI MUCHEA, COMUNA SILIŞTEA, JUDEŢUL BRĂILA   prof. Vasile Octavian COSMESCU Liceul de Arta „Haricleea Darcle”, Braila                                                        Generalităţi În cuprinsul lucrării am prezentat principalii agenţi şi procese fizicogeografice, naturale şi antropice...

Read more