Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Desenul mijloc de cunoastere a copiilor
Duminică, 08 Mai 2011 12:45

DESENUL -  MIJLOC DE CUNOAŞTERE A COPIILOR 

 

Institutor Herczeg Monica,

Şcoala cu clasele I-VIII Dudeştii Noi

           

 

          Asemeni muzicii şi dansului, desenul permite omului să se exprime fără cuvinte, să dea sens lumii sale interioare fără să traducă în concept, îi permite să vorbească lumii, existenţei, celuilalt şi sieşi, despre sine printr-o modalitate care reuşeşte să reţină în concretul desenului, sunetului sau mişcării, atât ceea ce este exprimabil verbal, dar şi înţelesuri trăite dar inexplicabile prin cuvinte.

           

 

          Desenul este o reflectare a procesului de gândire şi fantazare şi a modificărilor survenite în mintea copilului; pe măsură ce desenează gândirea încearcă să menţină tema iniţială, iar fantezia încearcă să aducă temele interioare în prim planul trăirii. El apare astfel ca o sursă de asociaţii care modifică cursul realizării lui. Elaborarea desenului apare ca un compromis între două tendinţe: schema grafică iniţial gândită şi transformările, schimbările, adăugirile etc. Dominarea primei tendinţe şi a gândirii conduce la un desen schematic, prea puţin expresiv, iar dacă domină cealaltă tendinţă, desenul va purta încărcătura proceselor inconştiente. Desenul apare ca o tehnică ce apelează la spontaneitate, provoacă exprimarea sentimentelor şi dinamica interioară a copiilor, fără a recurge la cuvinte, restrângând acţiunea constrângătoare a intenţionalităţii conştiente.

            Pentru copil desenul este un joc, un vis, o realitate.

Un joc pentru că desenul nu exercită o constrângere, ci îl recrează pe copil.

Un vis pentru că pe foaia de hârtie apar dorinţele conştiente şi inconştiente.

O realitate pentru că preocupările de moment ale copilului motivează desenul său.

În clasele primare, învăţătorul, în lipsa unui specialist, este cel care trebuie să-l iniţieze pe copil în desen şi pictură. Această datorie are însă tendinţa de a fi tratată cu superficialitate şi aşezată pe un plan secundar, după disciplinele „nobile” ca citirea şi matematica.

Minimalizarea importanţei desenului în şcoală are repercursiuni pe care învăţătorul nu le cunoaşte sau deseori le uită. Astfel, un copil care are rare ocazii de a desena la şcoală se va cantona într-o reprezentare monotonă, va avea tendinţa de a reproduce întotdeauna aceleaşi teme, cu aceleşi culori, neputându-se lăsa în voia sensibilităţii sale. Chiar şi desenele realizate cu anumite ocazii sunt lipsite de originalitate: pomul de Crăciun, buchetul de Ziua Mamei etc, aceleaşi subiecte pentru toţi (chiar şi pentru copiii orfani)  nu fac altceva decât să-i împiedice pe copii să se exprime liber.

Nu afirmăm aici că temele impuse nu au rolul lor, dar, ar fi de dorit, ca temele libere să fie cel puţin  la fel de numeroase ca cele impuse şi aceasta pentru că amândouă sunt importante: temele impuse dezvoltă simţul logic şi spiritul de observaţie, iar temele libere dezvoltă sensibilitatea şi simţul echilibrului.

Ar trebui să ne întrebăm, ca învăţători, dacă lipsa de exprimare liberă prin desen nu este cumva sursa unei forme de inadaptabilitate a unor copii la şcoală. Copilul este un creator pe care deseori şcoala îl înăbuşă.

Nu trebuie să uităm nici faptul că, mai ales la clasa I, comunicarea prin limbaj nu este pentru copil foarte simplă el riscând să-şi exprime fals gândirea pentru că, pe de o parte achiziţia vocabularului său este recentă şi incompletă, pe de altă parte limbajul este un fapt social a cărui achiziţie este legată de mediul sociocultural, cuvintele pe care le foloseşte având valori diferite în funcţie de apartenenţa la mediul cultural evoluat sau modest.

La începutul şcolii, pentru copilul care abia ştie să ţină un creion în mână, chiar după ce va învăţa să scrie, desenul va rămâne o tehnică seducătoare. Va mai avea nevoie de mulţi ani pentru a se bucura de plăcerea de a comunica în scris cu celălalt.

Iată de ce desenul,  departe de a dispărea pe parcursul anilor când se învaţă citirea şi scrierea, se menţine ca o activitate privilegiată a copilului.

Considerăm de aceea utilă prezentarea succintă a evoluţiei desenului de copil, legată de dezvoltarea individuală, independentă de capacităţile sale artistice. Astfel, prima urmă pe care o lasă copilul este pata, dacă părinţii le-ar da copiilor lor mai mici de un an posibilitatea de a „picta”, aceştia ar face sigur „pete”; apoi desenul se transformă şi devine un fel de mâzgăleală (pe la 12-15 luni), creionul devine prelungirea mâinii şi copilul trasează linii în toate direcţiile fără să ridice creionul; apoi mâzgăleală în toată regula, pe la 2-3 ani copilul trasând bucle închise (sau loop-uri) cu scopul precis de a imita scrierea adulţilor. Pe la 3 ani  apare „omuleţul mormoloc, ilustrat printr-un cerc unic, cerc ce se va scinda în două (pe la 5 sau 6 ani), doar pe la 6 ani corpul fiind complet şi articulat. În procesul descris până acum, dacă un copil desenează, nu scrie. Îşi explică însă grafismul vorbind, lucru important, deoarece asociază limbajul cu grafismul fără a face diferenţa între desen şi comentariu. În stadiile următoare, copilul nu mai are o atât de mare nevoie de limbaj pentru a-şi comenta desenele, deoarece acestea devin mai concrete şi mai expresive. Este vorba de stadiul realismului vizual (7-12 ani), când copilul se străduieşte să deseneze ceea ce vede şi al reprezentării în spaţiu; aceste două stadii ale reprezentării fiind importante pentru achiziţia simbolică a codului grafic.

O dată copilul „şcolarizat”, părinţii şi dascălii par că pierd orice simţ al realităţii, aruncându-se cu capul înainte în labirintul şcolarităţii, uitând că un copil este o fiinţă „imatură” prin definiţie şi că dezvoltarea sa  depăşeşte uneori timpul şcolarităţii sale.

Începerea vieţii de elev înseamnă pentru copil o transformare majoră în existenţa sa, transformare ce include şi apariţia unor probleme de adaptabilitate. Învăţătorul se simte în acest caz foarte rar vinovat şi nu se pune în discuţie, majoritatea părinţilor nu înţeleg prin ce trece copilul lor şi de ce, deci cel care „nu este în regulă” nu poate fi decât copilul. Desenul liber sau tematic poate fi o cale foarte potrivită, în această situaţie, de evaluare a personalităţii copilului, a problemelor sale emoţionale, a capacităţilor şi a dificultăţilor sale de a se adapta la mediul şcolar şi social.

Fiecare învăţător trebuie să cunoască faptul că desenele sunt „vehicole” şi „activatori” de informaţie psihologică inconştientă sau de mesaje pe care copiii sunt incapabili de a le exprima verbal, ci doar afectiv-imagistic, prin intermediul liniilor grafice, culorilor, formelor, poziţiilor, dimensiunilor personajelor sau obiectelor desenate.

Desenele şi jocurile sunt considerate de specialişti drept cele mai relevante modalităţi de expresie a primilor ani de viaţă, ele oferind date importante despre inteligenţa şi afectivitatea copiilor.

Utilizarea desenului, ca mijloc de cunoaştere a copiilor, nu trebuie neglijată, uitată sau minimalizată, desenul având o valoare expresivă (modul în care copilul tratează suprafaţa colii, alegerea formelor şi culorilor exprimă aspecte ale stării emoţionale); proiectivă (prin stilul general al figurii care exprimă anumite dispoziţii fundamentale ale modului cum trăieşte lumea şi relaţiile cu obiectele acesteia); narativă (prin desen copilul îşi dezvăluie centrele de interes, tensiunile, grijile, gusturile etc.) şi o valoare simbolică (prin intervenţia unor procese şi mecanisme defensive care relevă natura temelor inconştiente).

 

 

Bibliografie:

Davido, Roseline, „ Descoperiţi-vă copilul prin desene”, Ed. Image, Bucureşti, 1998

Minulescu, Mihaela, „Tehnici proiective”, Ed. Polirom, Bucureşti, 2002

Mitrofan, Iolanda, „Cursa cu obstacole a dezvoltării umane”, Ed. Polirom, Bucureşti, 2003

 


Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai vechi:

Ultima actualizare în Duminică, 08 Mai 2011 16:49
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Revista cu ISSN

Numerele intregi negative, aparitie si m…

NUMERELE ÎNTREGI NEGATIVE, APARIȚIE ȘI MOTIVAȚIA NECESITĂȚII LOR Profesor: Vasilache Paraschiva Școala Gimnazială „ Șt. O. Iosif ” Tecuci Rezumat: Istoria matematicii ne fascinează, ne dezvăluie aspecte inedite legate de...

Read more

Dezvoltarea personalitatii elevului prin…

DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII ELEVULUI PRIN ACŢIUNI DE VOLUNTARIAT Profesor Roxana Monica Paraschiv Şcoala Gimnazială Tărlungeni, Jud. Braşov Voluntariatul este o activitate ce poate dezvolta armonios personalitatea unui elev care învaţă...

Read more

Le cadre europeen commun de reference Hi…

LE CADRE EUROPÉEN COMMUN DE RÉFÉRENCE. HISTORIQUE, CARACTÉRISTIQUES, ENJEUX   Lector univ. ILIE MINESCU UNIVERSITATEA DE VEST TIMISOARA    1.1)            De quoi s’agit-il?           Il s’agit d’un texte adopté par l’Union Européenne qui sert désormais de référence aux...

Read more

Planificare model pentru educatie civica…

Planificare model pentru educatie civica invatamant primar   Incepand cu anul scolar 2011-2012, Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului a oferit pentru prima data tuturor cadrelor didactice modele de planificari calendaristice. Iata...

Read more

Cazul vocativ

CAZUL VOCATIV Profesor Nae Mihaela, Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi”, Piteşti Cazul vocativ are o situaţie diferită faţă de celelalte patru cazuri, deoarece nu apare decât la substantivele care...

Read more

Stilurile de invatare

STILURILE DE ÎNVĂȚARE   Profesor Nae Mihaela Liceul Tehnologic Constantin Brâncuși, Pitești               Rezumat: Articolul îşi propune identificarea avantajelor cunoașterii stilurilor de învǎțare proprii fiecǎrui elev.       Cuvinte cheie: abilitǎți, elevi, stil de învǎțare.   Conform ultimelor descoperiri ale...

Read more

Comisii MECTS privind Legea Educatiei Na…

Atasam primele drafturi ale acestor metodologii privind legislatia secundara pentru implementarea Legii nr. 1/2011 – Legea Educatiei Nationale: 3. Regulament privind organizarea invatamantului de arta       18. Metodologie de acordare a...

Read more

Educatia intelectuala

EDUCATIA INTELECTUALA     Conceptul si importanta educatiei intelectuale Termenul vine din latinescul intellectus - minte, gandire, ratiune, capacitate de a gandi, rationa, cunoaste, de a opera cu notiuni, concepte. Transmiterea experientei sociale de...

Read more