Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768

Studiu asupra dramaturgiei contemporane Teatrul poetic Teatrul modern Revenirea dramaturgiei
Scris de mihaiela lazar   
Joi, 08 Mai 2014 15:55

STUDIU ASUPRA DRAMATURGIEI CONTEMPORANE. TEATRUL POETIC. TEATRUL MODERN. REVENIREA DRAMATURGIEI.

 

Prof. Adăscăliței Elena-Daniela

Liceul Tehnologic „Al. Vlahuță” Șendriceni

 

            Dramaturgia, ca fenomen al literaturii contemporane, este un teritoriu străbătut cu precauție. Aici nu se dau marile bătălii cum este cazul poeziei generației '60 sau al prozei de după '70. Poezia sau romanul, ca forme de creație, sunt impuse în conștiința critică printr-o singură evaluare, în vreme ce o piesă dramatică trebuie să suporte două modalități distincte de evaluare: una este atribuită studiului specific aplicat pe text, a doua se referă la prezentarea scenică cu mijloace specifice altei arte. Astfel, dramaturgia, ca gen literar, a fost și este privită cu destulă neîncredere de către critica literară, deoarece criticul nu are un instrument apt, capabil să răspundă necesităților celor două forme de evaluare.

 

            „Revoluțiile” produse de apariția unor dramaturgi ca Teodor Mazilu, Marin Sorescu, D.R. Popescu, Dumitru Solomon, Paul Everac, nu au provocat ample discuții despre teoria genului. Cauza este că autorii de mai sus au făcut mai multe studii spectacologice (regie, actorie, scenografie) decât studii critice și teoretice.

            „Când se produce această corelaționare a artei cu creatorul ei, receptarea estetică ia forma specială a trăirii stilului sau originalității”[1] (Tudor Vianu – Estetica). În ceea ce privește acest raport, s-au manifestat poziții diferite în dramaturgia noastră contemporană. Pentru un dramaturg ca Paul Everac, sensul acestui raport este suportat în mare măsură de caracterul epic al dialogului în care sunt angajate personajele, la fel cum se întâmplă și în cazul dramaturgilor Horia Lovinescu sau Theodor Mănescu. Există și dramaturgi care potențează relația amintită mai sus cu valențe ale fantasticului, ale miticului (D.R. Popescu), care adâncesc problematica raportului până la a exprima un tulburător sens al existențialului.

            O impresie actuală ar fi că dramaturgia propune cu mai multă fervoare a construcției, universuri morale noi. În ceea ce privește recursul la istorie, la istorie problematizată cu cea mai vie conștiință a prezentului, în formele parabolice, este clar problematizată cu cea mai vie conștiință a prezentului, în formule parabolice, este clar că drama românească modernă are o contribuție în orice caz superioară prozei istorice actuale, prin scrierile lui Horia Lovinescu, Paul Anghel, Alexandru Voitin și alții. Una din orientările substanțiale către drama analitică are drept rezultat extensia tipologiilor spre zone mai puțin cercetate, studiindu-se nu numai raționalul ci și ceea ce-l întunecă uneori, ca în unele piese ale lui Ion Băeșu, nu numai logicul, ci și paralogicul, ca în unele drame ale lui Leonida Teodorescu, căutându-se cauzalitățile politice, ca și irelevanțele aleatorii în fuziunea dintre individ și societate, ca în unele piese ale lui Paul Everac.

            Se observă astfel că dramaturgia ultimelor decenii a cunoscut dezvoltările de gândire și creație proprii întregii literaturi naționale și s-a integrat cu personalitate eficientă în contextul literaturii socialiste. Angajată fără șovăire sub raport ideologic, dramaturgia a intrat pe orbita unui realism substanțial al expresiei, rezultat al studierii omului în complexitatea relațiilor sale și al problematizării realității.

            În acest sens s-au îmbogățit și genurile dramatice ca și speciile în interiorul fiecărui gen, s-a lărgit aria de teme. Este perioada în care s-a consolidat drama istorică de orientare contemporană prin Procesul Horia de Al. Voitin, Petru Rareș de Horia Lovinescu, Săptămâna  patimilor de Paul Anghel, Zodia taurului și Capul de Mihnea Gheorghiu, Răceala de Marin Sorescu, perioada în care s-a înălțat comedia satirică, exprimată uneori prin grotesc sau în caricatură ori în pamflet, la Aurel Baranga (Opinia publică, Interesul general), Teodor Mazilu (Acești nebuni fățarnici, Tandrețe și obiecție), când a cunoscut o culminație piesa politică – prin Martin Bormann de Marin Preda, Puterea și adevărul de Titus Popovici, Un fluture pe lampă de Paul Everac, Suntem și rămânem de Paul Cornel Chitic, Viața unei femei de Aurel Baranga. În acești ani, a cunoscut cea mai puternică afirmare drama socială în piesele lui D.R. Popescu (Pisica în Noaptea Anului nou, O pasăre dintr-o altă zi), la Ion Băeșu (Iertarea, Vinovatul) ca și în piesele de investigație în universul moral al oamenilor de azi, semnate de Dorel Dorian, Paul Everac, I.D. Sârbu, Virgil Stoenescu și alții, eticul și moralul fiind definite, la unii sau la alții, în raport cu morala comunistă. Având în vedere perioada în care publicau toți acești dramaturgi, preferința pentru drama istorică, pentru temele eroice se înscrie în limitele parabolei.

            Este evident faptul că atunci când istoria literară și istoria teatrului vor face ierarhizările necesare și vor definitiva adevăratele valori, peisajul dramaturgic al ultimelor decenii va arăta mai organizat. Dar orice considerație va ține seama că a fost o perioadă dominată de tendințe novatoare corespunzând în chipul cel mai firesc mutațiilor sociale și psihologic din societatea românească. Generalizările, metamorfozarea nu acoperă realitatea și sistemul de raportări la istorie și la prezent. Cele mai personalizate opere dramatice au devenit bunuri literare valoroase și au dat un impuls remarcabil artei teatrului. Au intrat în câmpul literaturii dramatice prozatori, poeți, critici, gazetari – Eugen Barbu, Fănuș Neagu, Gellu Naum. Nu este lipsită de interes și condiția subiectivă, atunci când mărturia scriitorului e săvârșită cu responsabilitate și , bineînțeles, acoperită de creația sa. În acest sens, avem afirmația lui Marin Sorescu: „Eu încerc o revitalizare a idealurilor și a sentimentelor prin infuzia de poezie în dramatic. În trilogia închinată unor personaje ale singurătății – Iona, Paracliserul, Matca, fiecare din eroii cărora am încercat să le dau viață este un luptător pentru una din dimensiunile mari ale omului. Iona explorează zona căutărilor pe orizontală, Paracliserul caută absolutul, iar Irina, femeia care naște, reprezintă matca originară”. „Dramaturgia – afirmă Horia Lovinescu – a reprezentat pentru mine mijlocul cel mai simplu, mai drept, într-un sens cel mai la «îndemână» de a stabili un dialog cu lumea și cu mine însumi”. „Piesele mele – spune D.R. Popescu – sunt optimiste fiindcă presupun o încredere în ceva, un drum deschis spre o lume a încrederii în om”. Paul Anghel s-a explicat, arătând că în piesele istorice l-a preocupat o dilemă a conștiinței moderne, conștiinței colective sau individuale, o dilemă a omului confruntat tragic cu sine și cu timpul.[2] Atitudinea acestor dramaturgi față de realismul socialist este evidentă. D.R. Popescu nu este nici pe departe optimist, această stare fiind doar o aparentă adaptare la ideologia dominantă.

            Dubla calitate a comunicării directe capătă o strălucită confirmare în teatrul contemporan, piesa lui Samuel Beckett,  Așteptându-l pe Godot, fiind cea în care limbajul suportă toată desfășurarea dramatică, imaginea poetică rezultată nefiind ilustrarea ci chiar centrul reprezentației teatrale. Autorii dramaturgiei de avangardă, numită „teatrul absurdului”, au dat un sens nou poeziei teatrului, renunțând la poezia ca fapt de limbă în favoarea „expresiei intuiților ființei”.[3] Martin Esslin, un cunoscut teoretician al acestui tip de dramaturgie, face observația că autorii, tratând despre realitatea exterioară, iau în seamă de fapt realitatea interioară unde „situațiile simbolice se succed prin asociație”.[4]

            Construcția piesei de teatru modern este bazată în mare parte pe capacitatea autorului de a anticipa, de a avea previziunea evoluției personajelor într-un univers complex care este dat. Edificarea universului piesei de teatru este un proces care nu se bazează numai pe realizarea tehnică a conflictului, a personajelor sau a dialogului. Aceste elemente constituind momente de referință ale discursului dramatic, nu sunt singurele care au importanță în scrierea piesei de teatru. Dacă ele au fost multă vreme caracteristicile inconfundabile ale scriiturii dramatice, dar și temeiul aprecierii valorice a dramaturgului, după anii '50 interesul scriitorilor, dar și al criticii, se deplasează spre surprinderea elementelor poetice, de adâncime, ale sufletului uman, așa cum trebuie ele descoperite, prin intermediul piesei, și nu așa cum sunt ele oferite de piesă publicului. Autorul dramatic modern de valoare procedează la o elaborare personală a datelor, plecând de la o imagine globală a universului, chiar și sumar conturată. Geneza operei dramatice se situează la acel nivel al reflectării în care datele realului sunt atrase în universul piesei de teatru. În crearea universului dramatic al piesei, două sunt atitudinile pe care le pot lua dramaturgii: una este de a construi acest univers prin acțiune, și atunci compoziția este mai marcată din punctul de vedere al tehnicii, cealaltă este de a face ca personajele să existe prin limbaj, și atunci accentul cade, nu atât pe tehnica realizării obstacolelor, cât pe tehnica formării unui mod de a comunica prin care personajele își pierd mult identitatea formală pentru a o primi pe cea a ființei dramatice. Rolul dramaturgului este, din acest moment, cel de a ști „cum să vorbească”. Raportul dramaturgului cu limbajul folosit este determinat de diferențierea scriiturii la nivelul personajelor, căci ele trebuie să exprime în mod adecvat acele gânduri, sentimente, trăiri, care le pun în mișcare pe ele doar în situația respectivă.

            Din această perspectivă s-a afirmat în teatrul românesc o puternică mișcare novatoare, atât în direcția textului ca literatură, cât și în ceea ce privește inspirarea creației regizorale.

 

BIBLIOGRAFIE

·        POPESCU, Marian  - Chei pentru labirint, ed. Cartea Românească, Buc. 1986

·        IORGULESCU, Mircea – Prezent, ed. Cartea Românească, Buc. 1985



[1]             apud. Marian Popescu  - Chei pentru labirint, ed. Cartea Românească, 1986

[2]             cf. Mircea Iorgulescu – Prezent, ed. Cartea Românească, Buc. 1985

[3]             cf. Marian Popescu – op. cit.

[4]             apud. Marian Popescu – op. cit.

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Revista cu ISSN

Eterna reintoarcere la Sisif

ETERNA REÎNTOARCERE LA SISIF Prof. Adina Veronica Fuică Liceul Teoretic ”Mircea Eliade”, Galați Într-o lume dominată de pragmatism, în care omul acceptă tot mai puțin fenomenele...

Read more

Planificare model pentru educatie plasti…

Planificare model pentru educatie plastica invatamant primar   Incepand cu anul scolar 2011-2012, Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului a oferit pentru prima data tuturor cadrelor didactice modele de planificari calendaristice. Iata...

Read more

Experimentul didactic metoda fundamental…

EXPERIMENTUL DIDACTIC - METODĂ FUNDAMENTALĂ ÎN STUDIUL BIOLOGIEI Profesor: Cocoş Alina Magdalena, Şcoala Gimnazială "ŞT.O.IOSIF", Tecuci Rezumat: Pornind de la definiţia experimentului ca metodă fundamentală în învăţarea biologiei, articolul aduce în...

Read more

Conditii externe ale invatarii scolare

CONDIŢII EXTERNE ALE ÎNVĂŢĂRII ŞCOLARE     Prof. Dinu Maria Şcoala cu clasele I-VIII, Bâlta, Dolj         Învăţarea şcolară, acest proces de receptare şi asimilare de informaţii şi de influenţe educative, dar şi procesul de...

Read more

Modalitati de stimulare a inteligentei l…

ModalităȚi de stimulare a inteligenȚei lingvistice Benchea Claudia Colegiul Tehnic ,,Anghel Saligny” – Bacău Rezumat: Pornind de la premisa că toți oamenii sunt dotați cu...

Read more

Le discours rapporte un usage moderne

LE « DISCOURS RAPPORTE » (DR) – UN USAGE MODERNE   Lector ILIE MINESCU Universitatea de Vest TIMIŞOARA                 Parler de discours rapporté, de discours direct et indirect est un usage moderne pour désigner des faits grammaticaux...

Read more

Mihai Eminescu poet national si valoare …

Mihai Eminescu- poet naŢional Şi valoare europeană -diseminare parteneriat mulTilateral ACTIVE FOR EU   Prof. Casangiu Adriana-Daniela Grădiniţa cu PP “Nicolae Romanescu” Craiova   Opera marelui Eminescu, cel mai important poet naţional român, este fără...

Read more

Procesul de invatamant si sistemul de in…

PROCESUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT ŞI SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT   Înv. Dobraniş Gabriela, Şcoala Gimnazială Ungureni, Bacău   Procesul de învăţământ este considerat cea mai înaltă formă de organizare şi desfăşurare a educaţiei, determinate de prezenţa...

Read more