Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768

Spiritul continua existenta nefiinda a umbrei omului viu
Vineri, 08 Iunie 2012 00:00

SPIRITUL CONTINUĂ EXISTENŢA NEFIINDĂ A UMBREI OMULUI VIU

 

                                                   Ştefan Lucian MUREŞANU

 

Motto: Cu cât oamenii îmbătrânesc cu atât spiritual lor devine mai suplu, mai cald, dobândind o înfăţişare mai organic. S-ar zice aproape că pentru spirit, timpul este o dimensiune a iniţierii.

(Lucian Blaga)

 

Cuvinte cheie: spirit, existenţă, nefiind, umbră, om, Univers, teluric

 

            Credinţele populare sunt şoapte, sunt mistere, pe care cei ştiutori de ele le ţin tăinuite în străfundurile inimii, acolo unde sufletul trăieşte ţinând în viaţă omul. Nu există niciunul dintre noi care să nu fi trăit, măcar odată în viaţă, clipe pline de miracol, pe care nu le-am înţeles, dar nici nu am dorit să medităm asupra acelui eveniment uimitor, ce ne-a făcut să ne credem într-o altă lume faţă de cea în care fiinţăm, ca dăruiţi ai trăirii. De-a lungul timpului au existat oameni, ce au trăit profund, explicându-şi, pentru sine anumite manifestări ale mediului, au meditat şi cântărit adevărul ideilor prin experienţe ale vieţii, devenind trainici iniţiaţi în descifrarea semnelor din natură. Meditaţia, curiozitatea întâmplării i-au dovedit că nimic din tot ceea ce îl înconjura nu era incidental. Mediul este o sumă de energii în care evenimentele se întrepătrund, se resping şi se adună din nou rezultând efectul în bine sau în rău. Când mediul are culorile curcubeului întreţine viaţa, când este cenuşiu brun devine distrugător şi adunător de rău. Încă din cele mai vechi timpuri oamenii   şi-au îndreptat privirile şi ascuţişul minţii spre bolta cerească şi au meditat asupra a tot ceea ce acolo, sus, lumea energetică a văzduhului, o altă entitate decât a noastră, fără umbră, stăpânea, dăinuind înaltul.  

            Celestul va dăinui de-a pururea, reaşezând în Univers mersul înainte al vieţii, al nostru sau al altora, teluricul va geme sub greutatea magnetismului distrugător al adâncului său, care va absoarbe odată fiinţa din lumină, secându-i umbra.

            Umbra este dublul existenţei noastre, semnul vieţii în noapte, disperarea exersării în întuneric a sufletului viu. Cine poate înţelege şoaptele umbrelor ştie să dezlege codul întunecat al spiritului, poate să trăiască şi să dăinuiască la graniţa neînţelesurilor, el, iniţiat, pătrunde în cea de-a treia dimensiune însă teama nu-l va părăsi pentru că este viu şi are ca dublură umbra.

            În tainele nescrise ale tradiţiilor româneşti, sălăşluieşte una dintre credinţele, destul de răspândită, despre umbra jertfită în temeliile unei clădiri. Ce a constituit clădirea şi jertfa în mentalitatea omului, în istoria spiritualităţii sale, a fost conceptul de durabilitate echivalat cu viaţa însă acea viaţă a nemuririi, cea de dincolo. Ţăranul ştia că nemurirea nu este momentul trăirilor sale, ci viaţa în care sufletul său se rupe de trup şi urcă continuu spre marele Univers, într-o neîncetată desfătare, ca o reîntoarcerea la neprihănire. El ştia că odată ce umbra sa nu îi va mai călăuzi mersul în noapte, deja se găsea într-o continuă pregătire, a drumului lung al neîntoarcerii,     într-un timp veşnic al meditaţiei. Sufletul sau spiritul era darul vieţii dăruit omului şi aşezat în minunatul templu al trupului, pe când starea stafiizată sau fantomatică a egoului era tocmai greaua povară a nepărăsirii teluricului din anumite motive, materializarea răului prin manifestări de care cei vii se fereau prin rugăciuni, amulete, posturi etc.

            Umbra este o energie, dublură ascunsă a celui în viaţă însă plină de forţe care pot distruge viul. Umbra poate să rămână blocată pe Pământ în momentul detaşării sufletului de trup. Se spune că dacă un meşter zidar măsoară cu o trestie sau cu un băţ umbra unui om şi, apoi îngroapă în fundaţia unei case obiectul, care a servit la măsurat, omul a cărui umbră a fost furată moare după patruzeci de zile de la acest ritual, transformându-se apoi în stafie, care bântuie prin împrejurimi şi face rău celor vii, apărând însă clădirea pentru trăinicia căreia şi-a dat viaţa. Considerată imagine a sufletului, umbra reprezintă dublul omului, un fel de fiinţă astrală, care îşi continuă existenţa şi după moartea materială de aceea, spiritele sunt imaginate ca nişte umbre, vizibile doar în condiţii speciale. În poveştile populare, lângă comori se înălţa adesea o umbră ce se contura în lumina lunii sau din cauza strălucirii aurului.

            În Legenda ciocârliei de Vasile Alecsandri, umbra o însoţeşte pe Lia spre palatul soarelui şi o avertizează în legătură cu primejdia pe care o presupune dorinţa ei de a ajunge la soare. În nuvela Sărmanul Dionis de Mihai Eminescu, umbra reprezintă partea eternă a fiinţei; când personajul descoperă secretul cărţii lui Zoroastru, umbra prinde fiinţă: El întoarse şepte foi şi umbra prinse conturele unui bas-relief, mai întoarse încă şepte şi umbra se desprinde încet, ca dintr-un cadru, sări jos de pe părete şi sta diafană şi zâmbitoare, rostind limpede şi respectos: Bună sara! Lampa cu flacăra ei roşie sta între Dan şi umbra închegată. Călugărul ia locul umbrei sale căpătând acces la memoria tuturor avatariilor anterioare, în timp ce umbra cade în condiţia inferioară de fiinţă întrupată: Dan întoarse foile, şopti şi umbra deveni om. Omul sămăna cu el şi se uita spărios şi uitit la Dan, fixându-l ca pe o umbră, cu buzele tremurânde şi cu paşi şovăitori. Dan era o umbră luminoasă. În această formă eterică, personajul urcă spre lună şi descoperă puterea gândului, iar umbrei îi lasă misiunea de a consemna toate întâmplările pământeşti. O viziune asemănătoare are şi Lucian Blaga, pentru care umbra este nefiinţa, reflexul eternităţii: Toate-n preajmă vor să spună: / e şi umbra-ntruchipare / a nimicului din Soare, / a nimicului din Lună („Umbra”).

            Într-o nuvelă a lui Cezar Petrescu, umbra apare ca întrupare a unei conştiinţe vinovate; Ion Burdea-Niculeşti a renunţat la iubire, la bucuriile simple şi la prieteni în numele unei cariere politice; ajuns la vârsta deplinei maturităţi, cu visul împlinit, izolat în singurătate şi mizantropie, se naşte în mintea sa gândul ratării; are un vis simbolic, în care se luptă cu propria umbră, sălbăticită şi duşmană. Din acest moment umbra începe să-l urmărească, amintindu-i toate păcatele, iar în cele din urmă îl determină să se spânzure („Omul care şi-a găsit umbra”).

            În folclor, întâlnim şi motivul umbrei înlocuite de duhurile rele; de exemplu, Muma-pădurii poate lua locul umbrei unui copil, inoculându-i teamă, aducându-i vise urâte.

Omul s-a temut şi teme şi astăzi de imaginea imaginaţiei apocaliptice, pură şi neatinsă, urmare a tot ceea ce îngrămădeşte în gândirea noastră ca fapte regretate însă conştientul ne duce spre rostogolirea în haos, dând mereu vina pe subconştient. Literatul a cercetat şi a transpus în scrierile sale viaţa cu toată micimea dar şi cu mărirea ei avertizându-ne că în realitate, profanul este umbra propriei umbre. El declanşează ura neputinţei de a se dovedi principiu şi rămâne scursură ejectivă a glandului escretor.

            Umbra este contrariul existenţial al spiritului, cumulul energetic al vieţii pe timpul nopţii, obsesia creativă a fiindului şi, totodată, lumina căutărilor găsibile, golul evident al unei lumi ireale. Prin umbră ne dovedim nefiindul, faptul imprevizibil al unei reveniri dintr-o parte a Universului: Uneori am senzaţia, ca şi când eu – nu ştiu dacă această declaraţie nu ţi se va părea absurdă – ca şi când eu aş face parte pe jumătate din alt om. Un incident fără importanţă, un cuvânt în timpul unei conversaţii, un ton dintr-o melodie, o mireasmă rătăcită, un nume citit într-un ziar, vederea unui obiect sau a unui individ, trezeşte în sufletul meu tremurul unei amintiri fugare, întocmai ca tresărirea unei umbre care trece atât de repede, încât nu sunt în stare s-o prind şi amintirea se destramă înainte de ase putea limpezi. Ea este ca o halucinaţie care dispare înainte de a te putea concentra asupra ei.[1] Iniţiat în sensibilitatea energiilor, literatul constată, supune jocului minţii creşterile de tensiune fiindă, simte pe propria-i fiinţă toate undele tangenţiale dermei lui telurice şi se înalţă cu spiritul său într-o lume deusiană, părăsindu-şi, fără teamă, existenţialul. De câte ori nu ne rotim în acelaşi punct nesocotind mişcarea Universului şi dorinţa acestuia de a ne readuce la normal. Normalul este tocmai existenţa spirituală care nu se eliberează din fiindul nostru decât atunci când inima încetează să mai bată, ca o primă energie ce părăseşte grăbită trupurile ciuntite de scurcircuitările pe care sudura tainică a vieţii   le-a dăruit, pe tot parcursul timpului trăit, ca pe un dat iertător, de care puţini dintre noi am hotărât în subconştientul nostru să îl venerăm. Păşim, îndrumaţi de destin, peste fiecare secundă telurică şi ne chircim înaintea nimicului sodomizându-ne eul care se lasă îngropat în iadul dorit al fiecăruia dintre noi: Sub tristele becuri cu razele pale, / Tovarăş mi-i râsul hidos, şi cu umbra...[2], spune la un moment dat marele iniţiat al citirii întunericului şi purificării prin simţirea greutăţii mormântului, George Bacovia. Poate singurul poet vizionar al apocalipsei şi al distingerii jocului satanic al umbrei: Sunt solitarul pustiilor pieţe / Cu jocuri de umbră ce dau nebunie. 

            Frământările interiorului fiindual sunt rezultatul vinovăţiei noastre în faţa neputinţei de a ne rupe de rău. Lucian Blaga spune la un moment dat într-una dintre poeziile sale: S-a-ntors ah în lume o stea. / Mi-s mâinile arse de ea[3] sugerând momentul în care destinul eliberează sufletul spre înaltul deusian şi, de ce nu, timpul începerii purificării naturale pentru că ducerile noastre spre locurile socotite sacre, nu sunt decât nişte manifestări artificiale; adevărata rupere de tentaţiile telurice se produce când sufletul levitează, lovindu-se, în drumul lui spre ieşirea din spectrul de dominare a Pământului, de toate barierele energetice ce l-au ţinut încorsetat în fiind. Blaga este printre puţinii gânditori care observă că tot ceea ce se află în drumul acesta chinuitor al sufletului este, sau poate să fie, corupt răului: ... / un glas îmi strigă ascuţit din întuneric, / că dracul nicăiri nu râde mai acasă / ca-n pieptul meu?, („Pax magna”). Este, într-adevăr, o axă a adevărului, pe care numai cel iniţiat o poate străbate şi tainic dăruieşte adevărul vieţii şi morţii profanului însă acesta cade răpus de vicii pentru că din tot ceea ce literatul supune minţii nimic nu rămâne în abis. Ştiutul se înalţă şi coboară spre minţile luminate, ei pricep lumina nevăzută, care le atinge vibraţia, le pune în mişcare perpetuă banda materiei cenuşii care nu încetează nicio clipă să gândească prin egoul fiindului său.

            Lumea se află într-o continuă mişcare, o schimbare de fond, esenţa este zdrobită de nevoi şi adusă într-o poziţie bipedă, păşind lipsiţi de cuget spre neant. Bipedul continuu articulează cuvintele şi le vrea înţelese, literatul levitează şi şopteşte cu adieri calde: Pân-atunci te salut cu o privire plină de-nţeles, ca să nu mă dai uitării,[4] cere profanului poetul, care simte că jocul lui de a fi este lipsit de lumină în faţa viciului profanului. Spiritul este magna spiritualităţii, a întregului magnific al lumilor detaşate de interes, nu a acelora care protestează la tribune accelerând la umbra acestuia dezastrul prin întuneric. Spiritul dă iz creaţiei, divinul succedă ideilor şi lumea se înalţă levitând, rupându-se complet de magnetismul teluric, de răul energetic viciat. Spritul este energie, deci este viaţă, iar viaţa este o formă pozitivă de procreare, fiinţe în lumină, umbre tăinuite în întuneric. Spiritul dezvoltă intelectul numai spre bine,   este gândirea conştientă de sine, cunoaşterea despre eu, despre înfăţişările şi fiinţările sufletului. Esenţa spiritului constă într-o dualitate, analizată de Aristotel ca o raţiune activă şi o alta pasivă: Raţiunea pasivă este predispoziţia raţională a individului, ce este formată individual. Raţiunea activă este raţiunea genului, ce are menirea să formeze raţiunea individuală şi pe care se fundamentează totul care este comun, spunem noi că aceste două conştiinţe îmbină într-un sens cugetarea, acea reflecţie conştientă egoului cu fapta.

            Este umbra imaginea fiindului nostru în obscur? Suntem noi captivi stăruinţei şi dorinţei de a fi?

            Sunt întrebări la care am găsit un singur răspuns: se vrea să existăm şi, totodată, se doreşte să fim circumspecţi, pentru că acest fiind teluric este eul superior celest, care nu se vede însă se simte ca vibraţie între toate energiile Universului. Cine are gândire puternică are raţiune şi acţiune, iar cine se motivează static se dezintegrează. Spiritul este masa energetică ce vibrează în Univers, umbra tremurul energiilor telurice.  

 

Bucureşti, 12.05.2012

 



[1] James Hilton, Umbre, Ediţia a II-a, Editura Contemporană, Bucureşti, 1943.

[2] George Bacovia, Pălind, vol. „Versuri”, p.47, Editura Tineretului, Bucureşti, 1960.

[3] Lucian blaga, Cerească atingere, vol. „La cumpăna apelor” din poezii Poemele iubirii, Editura Pentru Literatură, Bucureşti, 1968.

[4] Walt Whitman, Unei femei de stradă, vol. „Poeme”, Editura de Stat Pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1960.

 

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Revista cu ISSN

Carmen Sylva aspecte din activitatea lit…

CARMEN SYLVA - ASPECTE DIN ACTIVITATEA LITERARĂ Prof. Mihaela Melinte, Colegiul Tehnic „Traian Vuia” Galaţi Regina Elisabeta a României este considerată drept una dintre...

Read more

The role of self knowledge in the develo…

THE ROLE OF SELF-KNOWLEDGE IN THE DEVELOPMENT OF PERSONAL AND PROFESSIONAL LITERACY   PROFESOR JIANU CAMELIA COLEGIUL TEHNIC REŞIŢA, CARAŞ-SEVERIN                 Self-knowledge helps you develop your own potential. It helps to identify obstacles, and...

Read more

Politici europene privind invatarea pe t…

POLITICI EUROPENE PRIVIND ÎNVĂȚAREA PE TOT PARCURSUL VIEȚII Prof. Alexandra Pepelea Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, Iaşi În domeniul major al educației, Uniunea Europeană a înțeles că succesul înseamnă asumarea responsabilității...

Read more

Managementul calitatii

CALITATEA ŞI MANAGEMENTUL CALITǍŢII ÎN INSTITUŢIILE DE ÎNVǍŢǍMÂNT Director – Prof. IONEL NEAGU Şcoala cu clasele I-VIII Greaca, jud. Giurgiu   Reforma învãtãmântului a inclus si pânã acum elemente ale...

Read more

Stilurile limbii in opera lui Max Bleche…

STILURILE LIMBII ÎN OPERA LUI MAX BLECHER Profesor Andra Elena Diaconu Profesor de limba și literatura română, Școala Gimnazială Fitionești, județul Vrancea Literatura de specialitate împarte sistemul stilistic al limbii în...

Read more

Programa scoala limba si literatura ital…

  ANEXA Nr. 1   PROGRAMA SCOLARA Limba si literatura italiana materna Clasa a IX-a      NOTA DE PREZENTARE Curriculumul de Limba si literatura italiana materna destinat studierii acestei discipline de catre elevii apartinand minoritatii...

Read more

Creativitatea si stimularea potentialulu…

CREATIVITATEA ȘI STIMULAREA POTENȚIALULUI CREATIV LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ Comoli Doina, prof. înv. primar Școala Gimnazială Nr. 96, București Creativitatea marchează întreaga personalitate și...

Read more

Stiluri si strategii de interventii in s…

STILURI ŞI STRATEGII DE INTERVENŢIE ALE CADRULUI DIDACTIC ÎN SITUAŢII DE CRIZĂ EDUCAŢIONALĂ Prof. Cristina Lorincz C.T. Iosif Şilimon, Braşov Articolul pune problema situaţiilor de criză educaţională şi care ar...

Read more