Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Stilistica literara si stilistica functionala
Scris de mihaiela lazar   
Marţi, 08 Ianuarie 2019 00:00

STILISTICA LITERARĂ ŞI STILISTICA FUNCŢIONALĂ

Profesor Nae Mihaela,

Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi”, Piteşti

Stilistica literară sau estetică este un domeniu stilistic care, deşi urmăreşte stilul în limbă, nu mai operează distincţia netă între lingvistic şi estetic şi evidenţiază de la început inseparabilitatea lor. Esteticul este imanent lingvisticului, iar arta fiind intuiţie, se manifestă în expresie şi această expresie este limba. În opinia lui E. Coşeriu stilistica literară este „o lingvistică a textului literar”.

Întemeietorul stilisticii literare este Karl Vossler, pentru care limba este o creaţie intuitivă. Explicarea faptelor de limbă drept creaţii individuale, produse ale spiritului estetic, transformă lingvistica într-o stilistică. În calitatea lui de intenţie şi afectivitate creatoare, stilul nu mai motivează expresia, el este înţeles ca element moderator al limbii. Specificul unei limbi este numit de Vossler ornament, iar limba este universală şi personală în tendinţa ei spre varietate şi ornament. Limba operei conţine implicit originea ei, pentru că opera este viaţa trecută în discurs.

Conceptul de expresie este cel care deosebeşte concepţia stilistică a lui Bally de cea a lui Vossler (apud Emilia Parpală – Afana, Introducere în stilistică, 1998, pag.24) :

a) pentru Bally, „expresia” se referă la sensul psihologic şi afectiv al formelor unui enunţ generat de o stare emoţională. Expresia are o cazualitate psihologică şi socială;

b) pentru Vossler, „expresia” este un element imaginativ şi estetic imanent oricărui element lingvistic al enunţului artistic.

Pentru Leo Spitzer (apud Emilia Parpală – Afana, Introducere în stilistică, 1998, pag. 26) stilul provine din utilizarea particulară a limbii, întreprinsă de un individ sau de o colectivitate. Există un stil individual, dar şi un stil al unei colectivităţi sau al unei epoci. La originea stilului stau abaterile sau deviaţiile de la normă, datorate utilizării individuale a limbii.

Rolul stilisticii funcţionale constă în a descoperi, a descrie şi a explica limbajele şi stilurile funcţionale, ca elemente ale uzului lingvistic adaptat necesităţilor socio-culturale ale vorbitorilor .

Uzul limbii reprezintă o mişcare permanentă de adaptare a structurii idiomului la necesităţile social-culturale ale vorbitorilor. Rezultatele cele mai importante sunt limbajele şi stilurile, adică o serie de subansambluri care se deosebesc mai mult ori mai puţin între ele în funcţie de obiectul lingvistic exprimat[1].

Domeniul cercetării stilistice se întinde mai mult în afară şi înainte de cel al operelor literaturii frumoase. Prin „stil al vorbirii” înţelegem conformarea exprimării într-un anumit domeniu al activităţii omeneşti, pentru anumite scopuri ale comunicării, adică modul de întrebuinţare specific funcţional al mijloacelor lingvistice unitare. Nu orice stil este un stil literar, de exemplu, stilul limbajului comun, care suprimă nuanţele sinonimice, nu are efecte de evocare, dar avem limbaje cu efecte de evocare (limbajul de afaceri, limbajul medical, limbajul administrativ, limbajul literar).

Din perspectiva funcţională, stilul cuprinde nu numai modalităţile individuale de folosire a limbii, ci şi pe cele colective, ale grupurilor de vorbitori când se exprimă în funcţie de diferite contexte. În definirea funcţională a stilisticii, I. Coteanu consideră utile noţiunile structuraliste de competenţă şi performanţă. Competenţa presupune performanţa, aşa cum vorbirea presupune limba. Stilistica se încadrează în pragmatica descriptivă, fiind studiul modului de manifestare a performanţelor de care deţinătorii unei limbi date sunt capabili în funcţie de codul sau codurile social-culturale care condiţionează aceste performanţe.

Rezultatele acestor performanţe sunt sistematizate în limbaje şi stiluri funcţionale: stilul beletristic, administrativ-juridic, tehnico-ştiinţific, jurnalistic. Determinarea limbajelor şi a stilurilor conduce la constituirea unui model funcţional al limbii. Se consideră non-artistice limbajele dominate de denotaţii, limbajele artistice sunt conotative şi simbolice. Limbajul literar standard reprezintă vorbirea şi scrierea cultă nespecializată, ca formă curentă a limbii literare.

Doi factori sunt determinanţi în definirea stilisticii funcţionale :

a) existenţa unor variante generale, obligatorii, ca urmare a presiunii contextelor mijlocitoare;

b) organizarea ierarhică a acestor variante, datorită căreia amestecul lor întâmplător nu este îngăduit.

Ştefan Munteanu contestă proprietatea termenului stil funcţional. Stil este propriu stilisticii literare, limbaj – stilisticii funcţionale : „termenul stil îşi găseşte motivarea întrebuinţării lui în stilistica literară, pe care o concepem ca o stilistică a mijloacelor de expresie artistică. Celelalte stiluri ale limbii literare (neartistice): administrativ, ştiinţific, publicistic sunt variante funcţionale ale limbii literare şi pot fi desemnate prin denumirea mai veche de limbaje ”. [2]

Stilistica funcţională tinde către o poetică a textului axată pe conceptul de literaritate (redundanţa anormală a textului, ca urmare a vizării mesajului în şi pentru sine). Stilul se identifică cu funcţia poetică, ceea ce înseamnă proiectarea echivalenţelor de pe axa paradigmatică (a alegerii) pe cea sintagmatică (a combinării). M. Riffaterre (apud Emilia Parpală – Afana, Introducere în stilistică, 1998, pag. 172) denumeşte funcţia poetică funcţie stilistică. El susţine faptul că limba exprimă, iar stilul accentuează.

Cea mai importantă teorie funcţională a fost elaborată de Roman Jakobson. Atitudinea faţă de mesaj în sine, „centrarea” asupra mesajului reprezintă funcţia poetică. Funcţia referenţială este îndreptată spre obiectul referinţelor din mesaj, iar cea cognitivă spre destinatar.

Funcţia fatică este definită ca existând mesaje care servesc în primul rând la stabilirea comunicării, la prelungirea sau la întârzierea ei, ele controlează cum funcţionează canalul şi circuitul, atrag atenţia interlocutorului sau confirmă faptul că acesta rămâne în continuare atent. Aceasta se poate manifesta printr-un schimb abundent de formule ritualizate şi prin întregi dialoguri care-şi propun sa prelungească comunicarea.

Funcţia metalingvistică se instituie ori de câte ori receptorul sau transmiţătorul controlează dacă se foloseşte acelaşi cod, vorbirea se concentrează asupra codului.

Funcţia de comunicare presupune: orice mesaj este expresia emiţătorului care comunică unui receptor prin intermediul unui canal; mesajul este codificat şi se referă la un context. Din existenţa codului comun receptorului şi emiţătorului decurge caracterul obiectiv al limbii.

Stilistica este definită ca fiind o analiză care are drept obiect stilul, obiectivitatea drept condiţie şi lingvistica drept fundament.

Bibliografie:

Coteanu, Stilistica funcţională a limbii române, 1973;

Ştefan. Munteanu, Stil şi expresivitate poetică, 1972.



[1] I. Coteanu, Stilistica funcţională a limbii române, 1973, pag. 9.

[2] Şefan. Munteanu, Stil şi expresivitate poetică, 1972, pag. 86.

 


Articole asemanatoare relatate:

Ultima actualizare în Marţi, 12 Februarie 2019 22:12
 

Revista cu ISSN

Elemente de deontologie a evaluarii in c…

ELEMENTE DE DEONTOLOGIE A EVALUARII IN CONTEXTUL CREȘTERII  CALITĂŢII ACTULUI EDUCAȚIONAL LA DISCIPLINA MATEMATICĂ   Prof. Petruţ Steliana Grup Şcolar „Mihai Eminescu„ Jimbolia-Timiş     „Exemplul este cel mai de seamă mijloc educativ, în tot cursul vieţii,...

Read more

Concept tipuri si niveluri ale inspectie…

CAPITOLUL I  Concept, tipuri si niveluri ale inspectiei unitatilor de invatamant preuniversitar      SECTIUNEA 1 Conceptul de institutii de educatie. Conceptul de sistem national de invatamant preuniversitar   Art. 1. -     Prezentul regulament reglementeaza...

Read more

Exploatarea didactica media in ora de li…

EXPLOATAREA DIDACTICĂ MEDIA ÎN ORA DE LIMBA FRANCEZĂ Prof. Aruștei Dana Marinela, Colegiul Tehnic „Miron Costin” Roman, jud. Neamț Rezumat: Învățământul este un proces complex care transmite în principal cunoștințe și...

Read more

Onomastica auxiliar pretios pentru recon…

ONOMASTICA – AUXILIAR PREŢIOS PENTRU RECONSTITUIREA TRECUTULUI   Ileana Faur, profesor Limba şi Literatura română Liceul Tehnologic Transporturi Auto, Timişoara   Studiul îşi propune să descifreze mesajul istoriei ţinutului „zona Făgetului”, zonă păstrătoare a unor...

Read more

Agresivitatea umana si influenta acestei…

AGRESIVITATEA UMANĂ ŞI INFLUENŢA ACESTEIA ASUPRA PREŞCOLARILOR                                                           Prof. Dulgheru Alina Simona, Grădiniţa. Cu PP  “Clopotel”, Bârlad   Motto: "Omul va deveni mai bun, atunci când îi veţi arăta cum este el în...

Read more

An introduction to victorian writers gal…

AN INTRODUCTION TO VICTORIAN WRITERS’ GALLERY prof. Pălăştea Cornelia C.N. ,,Elena Cuza”, Craiova The importance of literature, not only in the history but also in the...

Read more

Optimizarea procesului de predare prin d…

OPTIMIZAREA PROCESULUI DE PREDARE PRIN DEZVOLTAREA GÂNDIRII CRITICE        Înv. Gligor Dana Școala Gimnazială Vidra, jud. Alba   O învățare eficientă, durabilă, este aceea care are la bază participarea activă a elevului la...

Read more

STUDIU DE SPECIALITATE: CUNOASTEREA COP…

STUDIU DE SPECIALITATE: CUNOAŞTEREA COPILULUI PRIN DESEN   Institutor Onel Maria-Antoaneta Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, Sãbãoani, Neamt   Limbajul plastic are misiunea de a echilibra si armoniza relatiile copilului cu natura, cu ceilalti, cu sine....

Read more