NEVOIA DE RAPORTARE LA MODEL A PERSONALITĂȚII ÎN FORMARE

Grădinița ,,Ion Creangă”, Ploiești, Județul Prahova

               Relaționarea cu ceilalți, propria imagine de sine, atitudinile, aspirațiile, statusul social al omului de la catedră- toate acestea pot fi adesea marcante pentru evoluția elevilor care simt nevoia raportării la un model.

              Un educator autentic trebuie să coștientizeze rolul important pe care îl deține ca model personal pentru elevii săi.

              autentic, model,  unic, liber, viitor

              Raportul dintre generații reprezintă o fină balanță al cărui echilibru, adesea fragil, dă imaginea unei vieți sociale normale în care vechiul și noul, experianța trecutului și descoperirea viitorului, rutina și elanul tineresc, se împletesc și se completează permanent.

              De altfel, nici nu se poate concepe educația în afara raportului între generații, esența ei constând tocmai în transmiterea valorilor de la cei ce sunt la cei ce vor fi și putând deci fi tradusă în termeni simpli prin formarea tinerei generații de către cea adultă.

              Dependența copilului față de adult, nevoia de securitate pe care copilul caută să și-o împlinească prin prezența adultului ca factor de siguranță fizică și socio-afectivă, ca posibil model, nu trebuie să suprime libertatea copilului.

              Copilul trebuie respectat ca o fire de sine stătătoare, deosebită de adult. Un copil gândește și simte în felul său, altfel decât este capabil să o facă adultul, înțelege și reacționează într-un fel propriu la problemele vieții. Este  copil, ceea ce înseamnă altceva decât un adult în miniatură. Nici un educator nu ar trebui să ignore această realitate. Maria Montessori considera copilul ca fiind ,,punctul cel mai fraged al vieții, în care totul se poate încă hotărî, în care totul se poate înnoi”. Este acel început plin de speranță, este natura umană în ipostaza ei de potențialitate, este ,,un embrion spiritual”, de a cărui evoluție este, fără îndoială, responsabil adultul, care-l ocrotește, îl modelează și îl educă. Ce nu este în mod sigur copilul și nu ar trebui să devină niciodată? Nu este un lut inert în mâinile adultului, nu este o masă amorfă lipsită de sentimente și voință proprii din care adultul să modeleze o simplă și banală copie a lui însuși. Copilul este ,,fantezie și mobilitate”, nu poate fi o copie pentru că aduce  întotdeauna cu sine noutate, pentru că dorește și caută neobosit varietatea, pentru că este plin de viață și energie, iar sufletul lui vrea să iasă la lumină, vrea să cunoască, vrea să crească. Copilul nu poate fi o copie a prezentului întruchipat de adult, pentru că el este viitorul. ,,El poartă cu sine luminile și umbrele sufletului omenesc, din el vor izvorî dorințe și griji viitoare, el va da sensurile lumii ce va să vină”.

              Și dacă rutina, orgoliul, oboseala sau nepăsarea nu închid mintea și sufletul adultului în fața miracolului reprezentat de fiecare copil, atunci copilul poate deveni și leac tămăduitor, îl poate ajuta pe adult să se regenereze, să se regăsească. ,,Căci el aduce pe lume puteri proaspete, este vântul purificator, ce suflă din generație în generație și alungă miasmele asfixiante, acumulate de o viață umană greșită. Copiii sunt precum clopotele de Paști: redeșteaptă în om tot ceea ce năzuiește spre ceruri”.

             Înfluența exercitată de adult asupra copilului nu trebuie să-l încătușeze sau să îl apese ca o povară. Respectarea copilului implică educarea lui în libertate, încurajarea și susținerea unicității sale. Copilul își edifică sigur destinul pentru că ,,se naște stăpân pe destinul lui”. Din partea adultului așteaptă acordarea posibilității și sprijinului de a fi el însuși.

             Așa cum simte nevoia de a fi ocrotit, îndrumat și apărat, copilul simte și nevoia de libertate. Cele două trebuințe, de securitate și libertate nu se exclud, ci chiar se condiționează. ,,copilul se simte liber pentru că este în siguranță și se simte în siguranță pentru că este liber”,

             Este nevoia copilului de a se raporta la un model un mit perpetuat de tradiția și științele padagogice, sau este o realitate ce derivă din particularitățile psihologice ale copilului de vârstă școlară mică și mijlocie și ale adolescentului?

             Modelul este o posibilă cale de urmat, adesea liniștitoare, aducând o oarecare certitudine sau măcar iluzia unei certitudini pentru copilul sau tânărul neștiutor, nesigur, cuprins de îndoieli și de teamă în fața necunoscutului sau doritor de a se împlini, de a fi el însuși.

           ,,Să nu uităm că lucrăm cu copii, cu  aspirațiile lor, cu libertatea lor....Să-i integrăm, așadar, în evaluarea și frumusețea vieții, și deschiderea, inefabilul visului, și noutatea surprizei”.

Bibliografie:

 Albu, G., Introducere într-o pedagogie a libertății, Editura Polirom, Iași,1998

 Cousinet, R., Educația nouă, E.D.P., București, 1978

 Forster, Fr. W., Îndrumarea vieții pentru băieți și fete de la 18 ani, Editura Librăriei Socec&Co.S.A., București, 1922

 Montessori, M., Taina copilăriei, Editura Tiparul Universal, București, 1938

 Piaget, J., Judecata morală la copil, E.D.P., București, 1980