Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Geneza unor frazeologisme romanesti
Luni, 24 Ianuarie 2011 18:26

GENEZA UNOR FRAZEOLOGISME ROMÂNEŞTI

 

Lorincz Cristina

profesor Liceul de Arte Plastice, Braşov

 

Rezumat: Articolul prezintă geneza unor frazeologisme româneşti, pornind de la explicarea termenului, etimologie şi ajungând la exemplificarea unora. Articolul subliniază de asemena importanţa existenţei unor astfel de unităţi.

Cuvinte cheie: frazeologisme, sens, îmbinări libere/fixe de cuvinte

 

             Conform studiilor recente de lingvistică “unităţile frazeologice sunt percepute ca semne lingvistice complexe supraordonate cuvântului, constituite prin tradiţie într-o anumită colectivitate având valori şi funcţii diferite, determinate de evoluţia limbii, dar şi a realităţii, de nevoile comunicării şi, nu în ultimul rând, de tendinţa firească a vorbitorilor de a inova din punct de vedere expresiv, afectiv” (Liviu Groza, “Dinamica unităţilor frazeologice în limba română contemporană”, Ed. Universității Bucureşti, 2005). În demersul analizei diacronice, etimologia frazeologică relevă realităţi, credinţe, obiceiuri din trecut, fixate precum insectele în chihlimbar. Sensul general al frazeologismului are legături directe sau tangenţiale cu sensurile elementelor componente ale cuvintelor în cauză, care iniţial au fost îmbinări libere.

                         Există situaţii în care unele arhaisme care apar în unităţi frazeologice nu pot fi înelese separat şi mai ales rupte din contextul socio-istoric: “a prinde cu ocaua mică”, “a umbla cu jalba-n proţap”, “a-şi aprinde paie în cap”, etc. “Expresia frazeologică este o unitate atât de sudată încât elementele constituente îşi pierd de regulă sensul, ajungând la un înţeles figurat al întregii structuri” (Elena Şodolescu-Silvestru, “Expresii frazeologice româneşti în perspectivă comparată”, Ed. Fundaţiei România de Mâine, pag. 9). De exemplu, în Moldova medievală, năvălirile turcilor sau tătarilor erau anunţate pe distane mari prin aprinderea unor focuri pe locuri înalte, pentru a se vesti astfel că ţara era în primejdie. Cuvântul “şfară”, din expresia “a da şfară în ţară”, este de origine slavonă şi însemna “miros de carne prăjită”. Printr-o etimologie populară, lexemul a fost asociat cu “sfoară”, astfel încât “a da sfoară în ţară” este sinonim cu “a da de ştire, a răspândi o veste”.

                       Ca unitate de măsură a greutăţii, ocaua este întâlnită astăzi într-o serie de frazeologisme. “Mai mare daraua decât ocaua” transmite ideea că efortul este mai mare decât câştigul şi izvorăşte din observaţia pragmatică, conform căreia uneori ambalajul (daraua) depăşeşte ca valoare chiar marfa.“A tăia/scurta nasul cuiva” se referă la vechiul obicei de pedepsire prin mutilare, spre oprobiul public. Se poate recunoaşte astăzi o nuanţă punitivă, mutatis mutandis, în sensurile “a pune la locul lui pe cineva, a pune capăt obrăzniciei și aroganţei cuiva”.

Având ca background societatea de consum, cu obsesiile pentru viteză şi cumul financiar, învăţământul românesc stimulează dascălilor din plin creativitatea pentru a găsi “un bob zăbavă”, în care să le fie prezentate elevilor adevărate bijuterii lingvistice.

Pentru cei interesați de dinamica faptelor de limbă, cele mai generoase sunt frazeologismele care îşi au originea în diferite practici, ritualuri, credinţe sau realităţi socio-politice, profesionale din trecut, dar astăzi puterea lor de evocare este estompată. “Ceasul bun şi ceasul rău” reflectă ancestrala concepţie despre valenţele extreme ale timpului. Consecinţa pozitivă, concretizată în special în urarea “să fie într-un ceas bun” este asociată sensului “moment fast”, pe când “ceasul rău” este asociat cu conotaţii tragice, de la accident, boală, până la moarte.

De câte ori etichetăm o pierdere ca fiind dusă “pe apa sâmbetei”, reiterăm de fapt concepţia populară care distingea zile faste, precum lunea şi joia, când era bine să fie început un lucru, şi zile nefaste, marţea şi sâmbăta, nerecomandabile pentru o călătorie sau pentru a începe o construcţie. Îndeosebi sâmbăta era considerată o zi plină de taine şi farmece, cu cele mai multe ceasuri rele şi asociată în general cu sfârşitul, nu numai al săptămânii, ci şi al vieţii. Din acest motiv, a fost consacrată ca zi a diverselor acte religioase oficiate în memoria decedaţilor. În practica populară, specialiştii au constatat că, în aşteptarea zilei sfinte de duminică, ţăranii se îmbăiau şi îşi spălau hainele, iar apa de sâmbătă, colectoare de impurităţi, o aruncau cât mai departe de casă, pentru ca acele însuşiri negative şi ceasuri rele ale sâmbetei să nu se mai întoarcă niciodată în gospodăria respectivă.

 Conotaţia negativă se regăseşte şi în frazeologismul “a purta sâmbetele cuiva”, prin care se înţelege “a urî, a purta pică, a căuta să-i facă rau cuiva”, etc.

De când e lumea, a existat şi grija financiară, deşi astăzi cuvântul “criză” este atât de frecvent pentru că fenomenul este la scară mondială. În frazeologismul “a nu avea o para chioară” se conservă cuvântul “para”, de origine turcă, ce valora a suta parte dintr-un leu, întâlnit şi în frazeologismul: “a lega paraua cu zece noduri”, care descrie şi în zilele noastre starea pauperă sau zgârcenia. “A nu face nici o para cioară”, “a nu face nici două parale”, “a şti câte parale face cineva” sunt un etalon empiric al valorii. “A plăti până la o para” înseamnă a achita până la ultimul ban, iar “a face pe cineva de două parale” are sensul “a cere socoteală cuiva pentru ceea ce a făcut”.O monedă mică de aramă ce valora jumătate de para era denumită cu lexemul ucrainean “leaţiski”, care a creat variante, după cum se poate constata în frazologismele “a nu avea nicio lescaie/leţcaie”, “a nu face nicio lescaie/leţcaie”. Paleta sinonimică a bilanţului financiar negativ este completată de termenul numismatic “sfanţ” (cuvântul este de origine germană: “zwanzig”). Vechea moneda autriacă de argint, deşi valora la noi aproximativ doi lei, echivalează cu nimic, datorită puterii de cumpărare cvasi-nule sugerate de frazeologismele “a nu face/a nu avea niciun sfanţ” sau are o conotaţie non-valorizantă: “a nu da niciun sfanţ pe cineva”.

Tot de origine germană este şi “ort”, care supravieţuieşte cu succes veacurilor în frazeologismul familiar argotic “a da ortul popii”. Considerat monedă cu valoare mică, “a patra parte dintr-un leu vechi”, este asociată în spaţiul românesc cultului morţilor, ce provine din străvechea reprezentare a celor două lumi: lumea celor vii şi lumea de dincolo, de partea cealaltă a Styxului, unde luntraşul Charon îşi aştepta plata pentru a transporta sufletele în lumea umbrelor. Rudele decedatului aveau grijă ca în marea călătorie cel plecat dintre cei vii să aibă mica monedă necesară integrării corecte în lumea de apoi. Credinţa populară asociază incapacitatea de plată într-un astfel de moment semnificativ cu neodihna sufletului decedatului, care rămâne şi bântuie lumea celor vii.

În perioada medievală, “punga” nu era o monedă, ci o unitate monetară de calcul, o pungă valorând 500 de lei. De aici provin expresiile “a fi gros la pungă”, cu sensul de a fi foarte bogat, sau “a-şi strânge punga” însemnând a face mai puține cheltuieli.

            Deşi în uzul actual “a face capul calendar” este un reproş adresat cuiva care ne asaltează informaţional, la origine şi ca îmbinare liberă de cuvinte, “a face din cap calendar” era o modalitate familiară de recunoaştere a erudiţiei enciclopedice. O nuanţă ironică include şi Anton Pann, în “Povestea vorbei”, când dă sfatul “nu face din capul tău calendar”.

“Firul” semantic a fost urmărit de Stelian Dumistrăcel, care a stabilit cu mari şanse de adevăr originea faptului lingvistic, mai întâi ca asociere liberă de cuvinte, apoi ca unitate frazeologică, pe la începutul secolului al XIX-lea, când se tipăreau calendare-almanah. Acestea conţineau, pe lângă descrierea unităţilor de timp, deseori extinse la 100 de ani, şi informaţii de interes larg, de popularizare a ştiinței: evenimente istorice, curiozităţi despre diverse descoperiri, amănunte de interes practic, comercial, casnic, agricol, medical: “doftorie împotriva a vreo câteva boale, ce lesne şi adeseori se pot întâmpla cailor, boilor şi oilor” (op. cit. pag. 167).

 Necesitatea existenţei frazeologismelor în uzul limbii contemporane rezidă în capacitatea expresivă, emotivă de transmitere a informaţiei, aşa cum însuşi Mihai Eminescu a pus în cuvenită lumină faptul că “adevărata bogăţie a unei limbi consistă totdeauna în locuţiuni, în acele tiparuri neschimbate, care dau fiecărei limbi o fizionomie proprie”.

 

            Bibliografie:

             MDA = [Academia Română] Micul dicţionar academic, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2003

 


Articole asemanatoare mai vechi:

Ultima actualizare în Miercuri, 02 Februarie 2011 10:05
 

Comentarii 

 
0 # Pidar 07-11-2014 17:39
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
 
 
0 # llllllllllllll 07-11-2014 18:04
Mă satur cînd e vorba numai de discipline școlare
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Revista cu ISSN

CETATENI EUROPENI

ACTIVITÃŢI COMPLEMENTARE PENTRU VALORIFICAREA POTENŢIALULUI ELEVILOR ŞI A FORMÃRII LOR CA CETÃŢENI EUROPENI prof. Ciucã Cristina Şcoala cu clasele I – VIII Bâsca –...

Read more

Evolutia familiei in Romania

EVOLUŢIA FAMILIEI ÎN ROMÂNIA                                      Prof. Neacşu Ionica-Ramona, Liceul „Nicolae Bălcescu”, Voluntari, jud. Ilfov             Articolul urmărește evoluția instituției familiei, cu precădere după anii 1990. Ca orice instituție a avut și...

Read more

Rolul educatiei estetice in formarea per…

ROLUL EDUCAȚIEI ESTETICE ÎN FORMAREA PERSONALITĂȚII ELEVILOR Prof. înv. primar Doina Dumitru Şcoala Gimnazială Fitioneşti Educația estetică, ca latură a educației, îndeplinește multiple funcții educative, exercitând o acțiune multilaterală...

Read more

Dreptul copiilor la educatie si responsa…

DREPTUL COPILULUI LA EDUCAŢIE ŞI RESPONSABILITĂŢILE ÎNVĂŢĂTORULUI   Instit. Frăţilescu Mihaela-Ramona Şc. Gen. Ghe. Tătărăscu,Tg-Jiu     „Numai un iubitor de copii poate fi şi un bun învăţător” ( Simion Mehedinţi)   În practica educaţională ne punem deseori întrebarea:...

Read more

Negrul si palidul in poezia bacoviana

NEGRUL ŞI PALIDUL ÎN POEZIA BACOVIANĂ   Ştefan Lucian MUREŞANU, PhD   Motto: "În poezie m-a obsedat întotdeauna un subiect de culoare. Pictura cuvintelor sau audiţie colorată.[...] Îmi place mult vioara. Melodiile au avut...

Read more

Adaptarea curriculara pentru integrarea …

ADAPTAREA CURRICULARĂ PENTRU INTEGRAREA COPIILOR CU CERINȚE EDUCATIVE Prof.Brătilă Cristina-Zonica C.S.E.I. ,,Elena Doamna, Focșani”, județul Vrancea Adaptarea curriculară pentru elevii cu...

Read more

Fisa de asistenta la ora de dirigentie c…

FIŞA DE ASISTENŢĂ LA ORE   DIRIGENŢIE – CONSILIERE ŞI ORIENTARE     I. DATE GENERALE:   Data   Clasa   Ora   Numele şi prenumele cadrului didactic (diriginte)   Specialitatea   Vechimea în învăţământ   Gradul didactic   Tema   Participanţi (elevi) Nr.total……..elevi,  din care prezenţi….. elevi Alţi participanţi   Observator(director, responsabil comisia...

Read more

SCOLILE NATIONALE

ŞCOLILE NAŢIONALE   Profesor Lazar Mihaiela Liceul de Artã „Ioan Sima” Zalãu     Paralel cu desfãsurarea curentului romantic în muzicã, în tãri ca Rusia, Polonia, Cehoslovacia, Spania, Ţãrile Scandinave etc., se afirmã o artã ce...

Read more