Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Despre frazeologie si imbinarile de cuvinte
Scris de mihaiela lazar   
Vineri, 08 Ianuarie 2016 19:06

DESPRE FRAZEOLOGIE ŞI ÎMBINĂRILE DE CUVINTE

Silvia Baltă, Profesor de limba franceză

Şcoala Gimnazială „Maria Rosetti”, Bucureşti

Nu de puţine ori folosim în vorbire sau în scriere ori auzim în jurul nostru o serie de expresii ce conferă exprimării un plus de culoare şi de expresivitate. Aceste îmbinări de cuvinte care ascund o parte din istoria limbii şi a societăţii fac obiectul de cercetare al unei discipline mai mult sau mai puţin cunoscute, frazeologia. Îmi propun în rândurile de mai jos să prezint publicului larg câteva aspecte ale acestui domeniu, pornind de la istoricul său spre materialul de cercetare.

Cuvinte-cheie: frazeologie, îmbinări stabile de cuvinte, îmbinări libere de cuvinte

Dacă la începuturile sale cercetarea frazeologică se interesa în exclusivitate de domeniul paremiologiei, de studiul formulelor gnomice purtătoare ale unei înţelepciuni populare, studiile actuale redau materialului frazeologic, eterogen de altfel şi greu de sistematizat, statutul adecvat. Cercetarea frazeologică actuală, concepută în sens larg, nu exclude studiul proverbelor, al zicătorilor şi al celorlalte formule ce ţin de domeniul paremiologiei. În schimb, cealaltă direcţie, a frazeologiei privite în sens restrâns, exclude paremiile din obiectul de cercetare al domeniului în cauză; această perspectivă este adoptată din ce în ce mai frecvent, un prim motiv fiind acela al dificultăţii găsirii unui anumit gen proxim al tuturor unităţilor frazeologice (Colţun, 2000: 6).

Frazeologia a fost definită ca studiul unităţilor frazeologice. Primele menţiuni referitoare la existenţa unităţilor frazeologice sau a îmbinărilor stabile de cuvinte într-o limbă dată apar în secolul al XIX-lea. În 1880, H. Paul vorbeşte despre îmbinări stabile de cuvinte, cu sens unitar, adică acele îmbinări al căror sens nu rezultă din suma sensurilor elementelor componente, caracteristică ce conferă limbii caracter idiomatic. Însă, cercetarea frazeologică începe să se dezvolte cu adevărat abia pe la jumătatea secolului al XX-lea. Principalele direcţii de cercetare şi contribuţii importante la dezvoltarea acestui domeniu au fost reprezentate de lingviştii ruşi care au plecat de la premisa că frazeologia este o ştiinţă de sine stătătoare, de lingviştii nord-americani influenţaţi de Chomsky pentru care frazeologia nu mai este un domeniu lingvistic independent, de lingviştii germani şi de cei francezi, între aceştia din urmă evidenţiindu-se personalitatea lui Ch. Bally.

Există opinii potrivit cărora momentul Ch. Bally reprezintă cu adevărat începutul cercetării frazeologice, studiile sale influenţându-i atât pe lingviştii ruşi, cât şi pe cei americani. În concepţia lui Bally frazeologia este definită astfel: „Si dans un groupe de mots, chaque unité graphique perd une partie de sa signification individuelle ou n’en conserve aucune, si la combinaison de ces éléments se présente seule avec un sens bien net, on peut dire qu’il s’agit d’une locution composée […] c’est l’ensemble de ces faits que nous comprenons sous le terme général de phraséologie” (Bally, 1951: 65-66).

Privită dintr-o perspectivă diacronică, cercetarea frazeologică cunoaşte mai multe etape în opinia lui González Rey (2002: 31): 1. frazeologia descriptivă sau sincronică preocupată de studiul faptelor de limbă din perspectivă semantică şi pragmatică, 2. frazeologia istorică sau diacronică referitoare la problemele de etimologie şi geneză, 3. frazeologia comparativă sau contrastivă interesată de dimensiunea intersistematică a cercetării frazeologice şi 4. frazeologia lexicografică (în franceză phraséographie).

Alţi cercetători vorbesc despre două mari direcţii în dezvoltarea cercetării frazeologice. O primă tendinţă, teoretică în esenţă, se orientează spre sintaxă, iar o a doua spre analiza unui corpus de unităţi frazeologice, deci spre lexicografie. Direcţia teoretică porneşte de la distincţia între sintaxa normală a limbii (liberă şi în continuă modificare) şi sintaxa fixă a îmbinărilor stabile de cuvinte, însă, această distincţie nu este mulţumitoare, fiind mult prea restrictivă pentru a putea prezenta într-o manieră adecvată particularităţile cercetării frazeologice. Cealaltă direcţie prezintă avantajul multiplicării criteriilor de clasificare a îmbinărilor stabile de cuvinte, la care se adaugă o terminologie mai precisă.

Aşadar, frazeologia ca disciplină lingvistică aparte se caracterizează printr-o mare diversitate de abordări încât statutul de care se bucură în prezent îşi găseşte astfel justificarea. Aşa cum am anticipat, în limbă cuvintele nu există izolat, ci formează aşa numitele îmbinări de cuvinte pe care literatura de specialitate le-a clasificat, în funcţie de gradul de coeziune al termenilor componenţi, în două categorii: îmbinări libere de cuvinte (ÎLC), caracterizate prin asocierea ocazională a lexemelor respective, şi îmbinări stabile de cuvinte (ÎSC), în care elementele componente sunt fixate din punct de vedere sintactic şi semantic.

Ansamblul ÎSC este compus din structuri foarte diferite, fapt ce explică diversitatea termenilor utilizaţi în cercetarea frazeologică. De-a lungul timpului, în literatura de specialitate s-au folosit pentru desemnarea obiectului de cercetare a frazeologiei termeni precum: îmbinări constante de cuvinte, îmbinări de cuvinte sudate, îmbinări de cuvinte indivizibile, grupuri sintactice stabile, grupuri frazeologice, sintagme stabile, unităţi sintagmatice etc. Prezenţa frecventă în lucrările mai recente a termenilor de unitate frazeologică sau frazeologism şi mai ales de expresie idiomatică ne îndreptăţeşte să afirmăm impunerea acestora în studiul frazeologiei.

Criteriile tradiţionale pe care se sprijină lingviştii în definirea frazeologiei se reduc în general la următoarele patru dicotomii:

1. îmbinare stabilă de cuvinte vs. îmbinare liberă;

2. sintaxă fixă vs. sintaxă liberă;

3. construcţii regulate vs. construcţii neregulate;

4. caracter neproductiv al îmbinărilor stabile vs. caracter productiv al îmbinărilor libere.

Deducem din aceste opoziţii că frazeologia ar viza numai aspectele din primii membri ai dicotomiilor prezentate. Dar, după cum se poate observa, aceste delimitări nu corespund întru totul realităţii, fiind mult prea restrictive, chiar neadaptate la marea diversitate a tipurilor de unităţi frazeologice existente. Între cele două tipuri de îmbinări de cuvinte menţionate există o serie de îmbinări cu statut intermediar, pe care Bally le numeşte „serii frazeologice” (chaleur suffocante / accablante / tropicale / torride, désirer ardement şi nu éperdument, pentru care se foloseşte verbul aimer).

Definind ÎLC ca asocieri de două sau mai multe lexeme, în care fiecare element îşi păstrează autonomia semantică (vârf înalt, vârf ascuţit, pun o carte în raft, punem hainele pe noi) şi ÎSC ca asocieri de lexeme care şi-au pierdut autonomia semantică şi gramaticală, formând grupuri lexicale cu sens nou (Întâmplarea asta le-a pus vârf la toate.), Fl. Dimitrescu vorbeşte, într-o lucrare din 1958, despre importanţa contextului în delimitarea clară dintre cele două concepte. Aceeaşi îmbinare de cuvinte poate fi considerată ÎLC sau ÎSC în funcţie de contextul verbal şi de cel situaţional implicat în actul de comunicare. Într-un exemplu precum Am vrut să plec şi mi-a arătat uşa, sintagma „a arăta uşa” trebuie înţeleasă în sens propriu, spre deosebire de cea din contextul L-am supărat şi, furios, mi-a arătat uşa, în care trebuie remarcată valoarea figurată globală a enunţului, trăsătură distinctivă a ÎSC, susţine lingvista mai sus menţionată. Sensul literal şi cel idiomatic sau frazeologic poate caracteriza deci aceeaşi îmbinare de cuvinte fie că este vorba de o îmbinare scurtă, fie de o îmbinare lungă (cu mai mulţi indici de predicaţie): a mânca borş, a călca în picioare, a bate fierul cât e cald, a scoate pălăria, a stânge funia la par, a închide dosarul, a schimba macazul; fr. trouver chaussures à son pied „a găsi pantofi pe măsură; a găsi ce-ţi trebuie”, enlever son chapeau, faire des châteaux en Espagne etc.

O altă deosebire dintre ÎSC şi ÎLC este dată de apartenenţa fiecărui tip la una din dimensiunile descrise de dicotomia limbă ‒ vorbire din concepţia lui Saussure. Astfel, ÎSC au un caracter „permanent” în limbă fiind intrate în uz şi resimţite de vorbitori ca unităţi „împietrite”, în timp ce ÎLC aparţin vorbirii, având un caracter „temporar” (iau naştere în procesul comunicării), componentele lor putând intra oricând în alte asociaţii de cuvinte. La început, toate ÎSC au fost libere, dar, cu timpul ele au căpătat stabilitate prin pierderea înţelesului iniţial al componentelor: a trage un ibrişin pe la nasul cuiva, a da paièle cuiva, frazeologisme în care sensurile cuvintelor ibrişin, paièle s-au pierdut; din această cauză vorbitorii nu mai pot să concretizeze situaţia printr-o imagine, reţinând numai înţelesul „a ironiza”, respectiv „a măguli, a flata pe cineva; a fi prea îngăduitor, a-i da cuiva nas” (DEX).

Noţiunea de stabilitate implică conceptele de timp, de selecţie şi de acceptare de către o comunitate lingvistică sau un vorbitor arhetipal a unităţilor de vorbire care, cu timpul, pătrund în limbă fără a mai fi considerate o performanţă lingvistică. Procesul care stă la baza apariţiei unei ÎSC este cel de generalizare, deoarece orice inovaţie în limbă este individuală. Prin utilizarea lor frecventă, ÎSC suferă o mişcare centrifugă dinspre centru ‒ individul, spre periferie ‒ întreaga comunitate lingvistică. Cu cât o îmbinare de cuvinte este mai stabilă în limbă, cu atât ea este utilizată mai frecvent în vorbire.

Stabilitatea îmbinărilor de cuvinte trebuie înţeleasă din două perspective: diacronică (procesul care a condus la obţinerea ÎSC) şi sincronică (rezultatul procesului sau ansamblul proprietăţilor ÎSC). ÎSC a-şi aprinde paie în cap „a-şi crea singur o neplăcere; a o păţi cu cineva, a nu putea scăpa de cineva” (DEX) nu poate fi explicată decât pe baza unui obicei oriental ‒ pentru a atrage atenţia sultanului, boierii duşi la Constantinopol cu pâră împotriva domnitorului, îşi aprindeau deasupra capului o rogojină, semn că inima celui care făcea plângerea arde de necaz întocmai ca obiectul aprins (Andriescu, 1956: 68). Expresia a intrat în uz, fiind adoptată de vorbitorii limbii române cu sensul menţionat mai sus. Analizate dintr-o perspectivă diacronică, ÎSC pot aduce informaţii importante referitoare la diferitele etape ale limbii prin prezenţa în structura lor a unor arhaisme: lexicale (a-i măsura vorba cuiva cu îmblăciul, a ajunge la aman; fr. chercher noise, au fur et à mesure), morfologice (a băga în boale, a-şi lua câmpii; fr. bel et bien, avoir beau), sintactice (ordinea cuvintelor în frază, construcţii eliptice). Stabilitatea îmbinărilor de cuvinte este un fenomen scalar. Gradul de stabilitate creşte pe măsură ce trecem de la unităţile lexicale la unităţile cu mai mulţi indici de predicaţie, fapt observabil în cazul proverbelor (apa trece pietrele rămân, cine râde la urmă, râde mai bine; fr. les chiens aboient, la caravane passe, faute avouée est à moitié pardonnée). Gradul maxim de stabilitate în cadrul frazeologismelor caracterizează, în primul rând, expresiile idiomatice care se deosebesc de restul ÎSC tocmai prin capacitatea lor de a realiza un singur înţeles general.

Stabilitatea la nivel formal sau sintaxa fixă a ÎSC se caracterizează în primul rând prin formă invariabilă, iar în al doilea rând prin abatere de la regulile combinatorii ce caracterizează sintaxa liberă. De exemplu, o unitate frazeologică de natură verbală îşi este suficientă sie însăşi, nemaiavând nevoie de compliniri spre deosebire de un verb care, de cele mai multe ori, nu poate apărea fără o determinare completivă: a mânca răbdări prăjite vs. a mânca o friptură, a călca pe coadă vs. a călca rufe etc.

În concluzie, ÎSC se deosebesc de ÎLC prin gradul ridicat de stabilitate a elementelor componente, prin caracterul idiomatic al acestora. Nu trebuie pierdut din vedere şi faptul că în cadrul ÎSC criteriile de delimitare a diferitelor categorii de frazeologisme au un caracter convenţional, încât generalizarea lor nu ar răspunde corespunzător cercetării frazeologice.

Bibliografie

Andriescu, Alexandru, Valoarea stilistică a expresiilor idiomatice, în „Studii şi cercetări ştiinţifice”, Filologie, vol. VII, nr.1, Editura Academiei RPR, Iaşi, 1956, p. 63-75.

Bally, Charles, Traité de stylistique française, 3e éd., tome I, chapitre 2 – Action de l’instinct étymologique et analogique dans l’analyse des locutions composées, Editions Klincksieck, Paris, 1951, p. 65-82.

Colţun, Gheorghe, Frazeologia limbii române, Introducere, Arc, Chişinău, 2000, p. 11-31.

Dimitrescu, Florica, Locuţiunile verbale în limba română, Editura Academiei RPR, Bucureşti, 1958.

González Rey, Isabel, La phraséologie du français, Presse Universitaires de Mirail, Toulouse, 2002.

DEX = Dicţionarul explicativ al limbii române, ediţia a 2-a, Editura Academiei, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998.


Articole asemanatoare mai vechi:

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Revista cu ISSN

Valentele formative ale muzicii pentru m…

VALENŢELE FORMATIVE ALE MUZICII PENTRU MICII ŞCOLARI   Înv. Gligor Dana Şcoala Gimnazială Vidra   Muzica, cea mai profundă şi mai complexă dintre arte, chiar împărăteasa acestora, ne ajută în exprimarea ideilor, sentimentelor, stărilor...

Read more

Burse in Franta INSA EURINSA

AMBASSADE DE FRANCE EN ROUMANIE Service de Coopération et d’Action Culturelle   Ambasada Franţei în Romania are plăcerea sa vă anunţe că, în cadrul cooperarii universitare si stiinţifice, doreste să favorizeze accesul tinerilor...

Read more

Relatia dintre cognitiile irationale ale…

RELAȚIA DINTRE COGNIȚIILE IRAȚIONALE ALE COPIILOR CU ADHD ȘI CELE ALE PĂRINȚILOR ACESTORA Prof. Obancea Maria, CJRAE-Școala ”Liviu Rebreanu”, Cluj-Napoca Abstract: Cel mai important lucru pentru o evoluție cât mai sănătoasă...

Read more

Dimensiunile crizei educationale in Roma…

DIMENSIUNILE CRIZEI EDUCAȚIONALE ȊN ROMÂNIA Negoiţă Anca-Roxana Şcoala Gimnazială Călineşti, Floreşti-Prahova REZUMAT: Criza educaţiei pare a consta în lipsa de motivare a elevilor, conjugată în acelaşi timp, cu o demotivare la fel...

Read more

Despre expresiile idiomatice III

DESPRE EXPRESIILE IDIOMATICE (III) Silvia Baltă, Profesor de limba franceză Şcoala Gimnazială „Maria Rosetti”, Bucureşti Studierea expresiilor idiomatice se realizează în cadrul frazeologiei, disciplină de sine stătătoare al cărei...

Read more

Zilele de 24 si 31 decembrie au fost dec…

Zilele de 24 si 31 decembrie au fost declarate libere legale Guvernul Romaniei a aprobat Hotararea pentru stabilirea zilelor de 24 si 31 decembrie 2012 ca zile libere pentru angajatii din...

Read more

Implicatiile globalizarii asupra educati…

IMPLICAȚIILE GLOBALIZÃRII ASUPRA EDUCAȚIEI   Alexandra Pepelea, profesor Grup Școlar Tehnic de Transporturi Iași   Globalizarea este astãzi un...

Read more

Calendar de desfasurare pentru evaluarea…

Calendar de desfasurare pentru evaluarea nationala in anul 2014   Iata Calendarul de desfasurare a Evaluarii Nationale pentru absolventii clasei a VIII-a in anul scolar 2013-2014, componenta din Calendarul Evaluarii Nationale 2014,...

Read more