Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768

Romanii de peste hotare
Luni, 08 Februarie 2010 03:00

ROMÂNII DE PESTE HOTARE

- studiu de caz -

 

Prof. Dimitriu Alina

Grup Şcolar Agricol Alexandria, jud. Teleorman

 

 

Câti români stiu cã alfabetul latin a fost folosit mai întâi într-o lucrare în aromânã? Câti stiu cã aromânii au ridicat dintre ei personalitãti ce au avut destinul lui Horea, cã eroii aromâni dau azi nume de strãzi în unele tãri balcanice, cã aromânii au avut un Blaj al lor ce depãsea Atena, cã au avut puterea economicã de a ridica palate, poduri, academii, muzee în Viena, Budapesta, Atena, cã numerosi ministri, scriitori, savanti ai tãrilor balcanice au avut sânge aromân, cã personalitãti din istoria, cultura si stiinta noastrã de la Milescu Spãtarul si Dosoftei - la ªaguna, Take Ionescu si Bolintineanu au avut (si altii într-un numãr greu de crezut) aceeasi origine aromânã? Câti stiu cã primele state românesti (Valahii) au fost întemeiate în Balcani si cã regatul României Mici a impus deschiderea pentru ei a peste 100 de scoli, licee, biserici?

În privinta românilor de peste hotare, dupã lozincile si podurile de flori din 1990, doar partidele mai agitã spiritele, dar de la solutiile transante, de la „chemãrile la arme“ ce le trâmbiteazã pe bãncile opozitiei, când ajung la putere nu uzeazã nici mãcar de solutiile mai mult decât pasnice ce le au la îndemânã conform dreptului international pentru salvarea identitãtii nationale a confratilor înstrãinati si nici mãcar de cele mai domestice solutii de a crea pe plan intern un sistem de învãtãmânt si o presã care sã informeze cu profesionalism, cu consecventã asupra românilor din afarã. Personal cred ca s-ar justifica înfiintarea unui minister pentru românii de peste granitã si cã s-ar putea gãsi solutii pentru reprezentarea lor în parlamentul român. Cât timp cei din tarã îsi risipesc energiile fie în demonstratii sterile privind „drepturile istorice asupra unor teritorii” (desi stiu cã problema frontierelor e tabu în contextul actual), fie în încercãri de a face din unguri români mari, la doi pasi de noi se sting români, se nasc generatii ce nu mai cunosc limba bunicilor. Cei mai „patrioti” dintre oamenii politici ar fi lãsati repetenti la un eventual test ce i-ar pune sã numeascã trei comune românesti din Transcarpatia, trei comune românesti din Basarabia de Nord, trei din Herta, trei din Bucovina de Nord, trei din Basarabia de Sud, trei raioane transnistrene din Ucraina cu populatie româneascã, trei sate ale românilor timoceni, trei populate cu aromâni sau istroromâni. Nu mai spunem cã ar trebui sã cunoascã si nume ale liderilor de opinie ai românilor din fiecare din regiunile amintite, ar trebui sã cunoascã numele si adresele asociatiilor românesti de acolo cãrora sã le fi acordat sprijin constant si substantial, cã ar trebui sã cunoascã legislatia în domeniul minoritãtilor din tara respectivã, precum si fiecare din reusitele si nereusitele fratilor nostri de peste hotare pe tãrâm national.
<!--[endif]-->

Viitorul, si nu trebuie sã ne îndoim de aceasta, nu va concepe rectificãri de frontierã fãrã referendum si de aici importanta de a apãra fiinta nationalã a românilor de acolo si mai putin neoportunele pretentii teritoriale. Zonele populate cu români sunt în general chiar la frontiera noastrã sau a statului românesc Republica Moldova, iar sudul Basarabiei este înconjurat din toate pãrtile de frontierele Moldovei (care în timp nu va putea evita unirea cu noi) si ale României. În perspectiva transparentei frontierelor europene ne va fi usor de a face ca viata economicã si culturalã a acestor români sã graviteze spre România chiar dacã politic ar tine de alt stat, cu conditia însã ca ei sã mai existe la acea datã, ca români.
Apãrarea identitãtii etnice e o modã în Europa si eforturile statului român si ale fiecãruia dintre noi în a-i salva pe acesti români sunt mai mult decât oportune însã trebuie sã fie fãcute organizat, consecvent, generos si urgent. Ori, pentru a actiona, trebuie întâi sã se detinã informatii despre problema în discutie iar acestea nu doar de naturã istoricã.
False teze paravan din deceniile trecute privind neamestecul în treburile interne ale altui stat au fãcut ca informatiile chiar de naturã istoricã referitoare la românii de peste hotare sã fie interzisã.
A fost o politicã a strutului care a scos din constiinta a generatii întregi imaginea realã a spatiului locuit de români. Aceasta s-a rãsfrânt si asupra sentimentelor acestor frati ai nostri fatã de România care i-a dat uitãrii, dar a si trunchiat în mintea si sufletul cetãtenilor statului român notiunea de neam românesc. Schimbarea numelui disciplinei „Istoria României“ în „Istoria românilor“ în ultimii ani a rãmas doar o schimbare pe copertã. Privind românii de peste hotare cei mai multi dintre noi, în cel mai bun caz, stim de existenta moldovenilor lui Voronin, cã în Ungaria si Banatul sârbesc existã „ceva“ români care se exprimã greu literar, cã în 1940 a fost cedat Cadrilaterul, cã aromânii vorbesc o românã stâlcitã, pitoreascã si poate cã români trãiesc si în Timoc. Dincolo de aceste notiuni sablon de cele mai multe ori se lasã întunericul. 
Nu se dau informatii privind adevãratele „bãtãlii“ diplomatice (si nu doar diplomatice) care s-au dat pentru obtinerea unor frontiere care sã consacre în întregime principiul etnic sau cel istorico-geografic cu Ungaria si Serbia. Nu se prea pomenesc localitãtile românesti rãmase dincolo de hotarele României Mari care în 1918 si-au exprimat vointa de a se uni cu România si care au trimis delegati la Alba-Iulia. Români timoceni, transnistrieni, aromâni, meglenoromâni, istroromâni, cuto-vlahi, tintari, macedo-români sunt pentru multi dintre noi (poate pentru majoritatea) notiuni exotice, mai putin familiare.
Interesul nostru nu trebuie sã se rezume la românii din provinciile pierdute în 1940 pentru cã si în afara României Mari chiar au rãmas români la 1919: în URSS (Transnistria) 1.200.000, în Grecia 250.000, în Bulgaria 215.000, în Albania 120.000, în Ungaria 200.000, în Cehoslovacia 53.515, iar în Iugoslavia doar în Timoc 637.123 (dupã Traian Dumitrescu).
Ponderea românilor în anumite zone din Timoc este comparabilã cu ponderea maghiarilor din Harghita si Covasna însã tara mamã se face cã nu stie, iar statului sârb îi convine aceastã tãcere. Statele întreprind ceea ce popoarele lor le cer, însã când popoarele nu sunt informate ele nu fac presiuni pentru a canaliza demersurile puterii înspre chestiuni de care nu au habar. ªcoala si presa trebuie sã spargã acest cerc vicios al nestiintei si dezinteresului.
Existau în perioada interbelicã grupe de studenti care îsi însuseau limbile din statele care aveau comunitãti românesti pentru ca acestia sã se poatã documenta la fata locului în biblioteci sau pe teren culegând date si întocmind hãrti si studii.
Într-o Europã care apãrã din ce în ce mai mult ideea de pãstrare a identitãtii nationale a minoritãtilor, România tace. De neînteles faptul cã referitor la anumite comunitãti românesti s-a discutat în Consiliul Europei, dar în Parlamentul României nu. Guvernantii nu au elaborat pânã acum vreun act demn de mentionat referitor la ajutorul datorat de România ca tarã mamã pentru fiii ei din alte state. Doar privitor la cei refugiati în 1940 si doar puterea de dupã 1996, a gãsit timp sã emitã legi reparatorii (pentru început Legea nr. 9/1998 referitoare la refugiatii din Cadrilater, dar existã si un proiect pentru cei refugiati din URSS. Autoritãtile române nu au a ridica pretentii teritoriale, dar trebuie sã facã demersuri prin care sã cearã si sã monitorizeze respectarea drepturilor la viatã nationalã a comunitãtilor românesti. Poporul însã poate controla calitatea demersurilor puterii doar atunci când detine datele problemei. Iar aceasta se va întâmpla doar când informatii complete si la zi referitor la trecutul si prezentul acestor comunitãti se vor regãsi în manualele elevilor, în paginile ziarelor si în emisiunile radioului si televiziunii. Am citit însã destule articole care dãdeau Timocul în Voivodina sau îl dãdeau populat ba cu aromâni ba cu bãnãteni, iar datele expuse erau trunchiate sau scoase din lucrãri de acum un secol si prezentate ca informatii actuale.
Personal cred cã aceste informatii si încã altele trebuie sã facã parte din bagajul unei minime culturi generale si cã scoala, alãturi de presã, trebuie sã îsi asume acest demers.

Consideratii generale privind istoria românilor din spatiul exsovietic

Neamul tracilor, dupã Iorga, „se întindea pe toatã peninsula Balcanicã, mergea pânã în Ucraina, se ridica foarte sus, la nord peste Tisa, avea prelungiri pâna la Vistula si în Asia Micã”
Burebista a reusit sã unifice toate triburile cuprinse între Carpatii Nordici si Balcani, între Câmpia Panoniei si Bug. Mai târziu, stãpânirea romanã a acelorasi tinuturi si romanizarea, au condus la formarea aceluiasi popor între fruntariile pomenite mai sus. Însusi istoricul sovietic K. Porski în lucrarea „România” din 1924 afirma cã: „daco-romanilor le apartineau pe atunci toate pãmânturile de la râul Tisa în vest, pânã la râul Nistru si Marea Neagrã în est si de la cursul superior al râului Tisa si râului Nistru în nord pânã la Dunãre în sud, adicã o suprafatã ceva mai mare decât România Mare de azi… pe acest teritoriu trãiau daco-getii romanizati, strãmoșii românilor de astãzi. Pânã la 1792 când rusii ajung la Nistru , Moldova a trãit între momente de stabilitate si chiar o extindere si momente de restriste pentru cã fiecare din vecini era gata sã speculeze momentele de slãbiciune. Uneori vecinii îsi dãdeau mâna pentru a împãrti Moldova. Primul atac otoman asupra Moldovei a fost în 1420 pentru ca în 1484 turcii sã ia Cetatea Albã si Chilia, iar în 1538 Tighina si Bugeacul. Alãturi de tãtarii din Buceac vor mai constitui un pericol permanent si cazacii (dintre care multi erau români). Soarta Tighinei o va avea la 1713 (când va deveni raia turceascã) si Hotinul. 
La 1711 tarul Petru I recunostea Moldovei vechile hotare pânã la Nistru si mare si întãrea neamestecul în treburile Moldovei în clauza: „Din moscali sã nu s’amestece la boeriile Moldovei, nici sã s’ însoare în tarã nici sã cumpere mosii”. La 1770 moldovenii credeau, încã în salvarea ce ar putea veni din partea Rusiei, o delegatie de boieri cerând Ecaterinei a II-a ajutor în restituirea raialelor Hotin si Tighina. Rusia va rãpi în 1812 jumãtatea esticã a Moldovei ce se va numi de atunci Basarabia, nume sub care era numitã atunci decât partea sudicã a zonei pentru cã fusese în stãpânirea Basarabilor munteni. Încã din 1807 Rusia obtinuse consimtãmântul Frantei de a încorpora Moldova si Muntenia. Dovezi ale politicii de troc ce functionau atunci sunt si faptul cã în 1810 Rusia ar fi renuntat la principatele dunãrene dacã ar fi primit compensatii în Caraibe , iar 1812 a însemnat un târg în care initial rusii cereau Moldova pânã la Siret, iar turcii o ofereau doar pânã la Prut, dar fãrã Ismail si Chilia. 
Scriitorul si demnitarul rus P.Svinin spunea în 1816 referitor la Basarabia cã: „Locuitorii autohtoni sunt moldoveni sau români (valahi)… descendentii colonistilor romani”. 
În 1774, dupã retragerea armatei ruse din Moldova, trupele habsburgice au ocupat tinuturile Cernãutiului, Câmpulungului si Sucevei (viitoarea Bucovinã) pentru care, prin mituirea unor demnitari, vor obtine în anul urmãtor consimtãmântul Portii. Protestele împotriva acestei amputãri teritoriale fãcute de domnitorul Grigore Ghica îi vor atrage acestuia moartea la 1777. Încã din perioada rãzboiului Crimeii, N.Golescu si C.A Rosetti în 1854, Magheru în acelasi an, apoi în 1855 aceiasi plus domnitorul Grigore Al.Ghica împreunã cu o parte a boierimii si a fruntasilor de peste Prut, fac demersuri având sprijinul marilor puteri, mai putin Franta, pentru retrocedarea Basarabiei. În 1856 cu scopul de a îndepãrta Rusia de la gurile Dunãrii, Moldovei i se vor atribui doar Cahulul, Bolgradul si Ismailul. 
Desi se obtinuserã în aprilie 1877 garantii din partea Rusiei privind integritatea României cuprinzând si judetele sud-basarabene, în 1878 la Berlin, marile puteri îi permit Rusiei de a anexa sudul Basarabiei în schimbul Dobrogei care îi revenea României . Aceastã experientã tristã îl va face pe Carol I mai apoi sã declare „decât sã mai câstigãm un rãzboi cu Rusia mai bine sã-l pierdem cu Germania”. În mai 1915 Austro-Ungaria promitea României Bucovina pânã la Siret, iar în cazul intrãrii în rãzboi Bucovina pânã la Prut, zona Mehadiei si Basarabia cu Odessa. În anul 1914 Rusia recunostea dreptul României de a uni provinciile aflate sub ocupatia austro-ungarã inclusiv a Bucovinei delimitatã dupã principiul nationalitãtilor. Bucovina pânã la Prut va fi recunoscutã României.
Sfatul tãrii din Chisinãu a hotãrât la 2 decembrie 1917 proclamarea Republicii Democratice Moldovenesti, la 24 ianuarie 1918 independenta acesteia, iar la 27 martie 1918 unirea Basarabiei cu România. Sfatul tãrii avea o componentã etnicã în concordantã cu situatia nationalitãtilor în provincie: 105 români, 15 ucrainieni, 13 evrei, 6 rusi, 3 bulgari, 2 germani, 2 gãgãnzi, 1 polonez, 1 armean, 1 grec. La 28 nov. 1918 Congresul General al Bucovinei a hotãrât unirea Bucovinei cu România. Privitor la cele de mai sus pozitia ucrainienilor a oscilat. Dupã ce Rada ucraineanã declarã la 18 iulie 1917 cã Basarabia face parte din Ucraina, în ianuarie 1918 reprezentantul ucrainean la Bucuresti, Georges Gasenko, declara: „Ucraina nationalistã si România întregitã au doi dusmani comuni: bolsevismul si albgardismul rus care viseazã Rusia cea veche una si indivizibilã…Ucraina democraticã, dupã principiile lui Wilson, nu pretinde acele teritorii care doresc sã rãmânã în granitele României Mari. Cu aceastã Românie Nouã, Ucraina se va întelege pe deplin”. În 16 martie 1918 guvernul Ucrainei a trimis guvernelor german, austro-ungar, turc, bulgar si român o notã în care se afirma: „Basarabia, din punct de vedere etnografic, economic si politic formeazã o unitate indivizilã cu teritoriul Ucrainei”. Încã în 26 iulie 1919 Rada ucraineanã adoptã o rezolutie care spune cã „nu doreste în nici un fel sã punã în discutie frontiera actualã între cele douã state si considerã Nistrul ca frontierã definitivã între ele”.

Pe plan international unirea Bucovinei cu România e recunoscutã la 10 septembrie 1919 iar unirea Basarabiei cu România la 28 octombrie 1920. România Mare nu a însemnat însã o reunire în acelasi stat a tuturor românilor. În est, dincolo de Nistru, România a lãsat încã sute de mii de români. Pe lângã motivele propagandistice, înfiintarea în cadrul Ucrainei la 12 octombrie 1924 a Republicii Autonome Socialiste Sovietice Moldovenesti a recunoscut cã marginea esticã a românitãtii trecea cu mult de Nistru. Consecintã a protocolului aditional secret la pactul încheiat între Germania si Uniunea Sovieticã la 23 august 1939, URSS prin notele ultimative din 26 si 28 iunie 1940 obligã România la cedarea Basarabiei si Bucovinei de Nord iar la interpretarea si punerea în aplicare a acestora a mai rãpit si Herta, câteva insule pe Bratul Chilia si Insula ªerpilor . Se pare cã în 1936 Göring ne-a propus în schimbul neutralitãtii sã ne garanteze granitele fatã de Ungaria, Bulgaria și URSS, propunere refuzatã de statul român. URSS în perioada anterioarã lui 28 iunie 1940 lãsa sã se înteleagã cã va reuni tinuturile românesti din stânga si dreapta Nistrului formând o mare Republicã Moldoveneascã. La 2 august 1940 însã, Sovietul Suprem al URSS, depãsindu-si prerogativele, fãrã a consulta populatia, si contrar oricãror principii etnice, economice, istorice, sau geografice, va ceda Ucrainei Bucovina de Nord, Herta, Basarabia de Nord (Hotinul), Basarabia de Sud (judetele Ismail si Cetatea Albã) si o mare parte din raioanele fostei republici autonome transnistriene (Codâma, Balta, Pesciana, Crutâi, Valea Hotului, Ocna Rosie, Nani si Bârzu). Cedãrile se pot explica si prin faptul cã Ucraina a fost cea care se ocupa cu organizarea administratiei în teritoriul rãpit în 28 iunie 1940. Maniera dubioasã si nedreaptã prin care s-au fãcut cedãrile teritoriale cãtre Ucraina sfâsiindu-se Basarabia a fost contestatã în 1946 chiar de secretarul P.C. din Moldova, N. Salagor si primul ministru al R.S.S.M N.Koval care cer într-o scrisoare cãtre Stalin reîntoarcerea în componenta R.S.S.M. a Hotinului, Cetãtii Albe si Ismailului. Demersul nu a primit niciun rãspuns. Armata românã a trecut Prutul în data de 20 iunie 1941 eliberând tinuturile românesti înstrãinate cu un an înainte intrând în Cetatea Albã la 26 iulie 1941. .
Dupã ce trupele sovietice fortaserã Prutul la 26 martie 1944, consecintã a politicii sferelor de influentã a marilor puteri, România a fost nevoitã sã consimtã prin tratatul din 10 februarie 1947 la cedarea cãtre URSS a teritoriilor rãpite de aceasta în 1940. În zadar scria regele Mihai la 24 ianuarie 1945 presedintelui Roosevelt: „trebuie subliniat cã atât Basarabia cât si Bucovina de Nord fuseserã timp foarte îndelungat teritoriu românesc si cã majoritatea locuitorilor sunt de aceeasi origine etnicã si au aceeasi limbã si obiceiuri ca si ceilalti locuitori ai acestei tãri”.

Declaratia de la Chisinãu din 26-28 iunie 1991 mentioneazã cã doar în judetele Crenãuti, Chisinãu, Cetatea Albã si Bãlti au fost arestati 1122 intelectuali între 28 iunie - 4 iulie 1940, cã în august ’40 au fost trimisi în Siberia 53.356 tineri (între ‘44-’49 alti 80.000), cã în 12 iunie ’44 au fost deportate 5.000 familii, iar în 28 iunie ’49 alte 11.000, cã seceta din ‘46- ’47 a rãpus 800.000 basarabeni. Din întreg teritoriul rãpit de sovietici au fost strãmutati în era stalinistã circa 1,3 milioane de români. Foarte multi basarabeni s-au refugiat în România (mare parte a intelectualitãtii). Învãtãtorii refugiati din Soroca îi scriau lui dr. Petru Groza în 1945 cã „suntem decisi sã murim cu totii aici decât sã plecãm în Basarabia”.
Prin „acordul” sovieto-cehoslovac din 29 iunie 1945 intrã în componenta Ucrainei si Maramuresul de la nord de Tisa, zonã care în timpul rãzboiului fusese anexatã de Ungaria.  Adãugându-se la politica de colonizare cu strãini si de deznationalizare înfãptuitã de rusi si austrieci înainte de 1918, perioada postbelicã va duce la cote nebãnuite aceste practici. Dovadã a politicii de subtiere a elementului românesc în zonã, sunt si apelurile lui Hrusciov din 7 ianuarie 1955 si ale cotidianului „Moldova Socialistã” din 9 ianuarie 1965 care îndemna moldovenii sã plece în Kazahstan si alte republici din est oferindu-le tentante avantaje (E.ªt.Holban, Prin veacurile învolburate…, „Basarabia” nr.12-1991, pag.97).  Dupã cum bine a afirmat I.Pelivan „turcul ne jefuia dar nu se bãga cu cizmele lui murdare în sufletul nostru stãmosesc”. Rusii vor atenta si vor reusi în bunã mãsurã sã altereze constiinta nationalã a românilor din teritoriile ocupate. Fãrã a vorbi de situatia si mai disperatã a românilor din Ucraina sã amintim cã în cele patru municipii ale Republicii Moldova din totalul de 106 scoli în 1988 doar 6 erau pur moldovenesti, iar dintre cele 201 grãdinite 119 erau ruse, 64 mixte si doar 18 moldovenesti.( L.Lari, Labirintul basarabean, „Îndemn la înãltare în istorie“, Chisinãu 1990 pag.185)  La institutul de istorie din Chisinãu, pânã în 1960 nu era nici un moldovean bãstinas, iar prin „culturã” filme de genul celui intitulat „Pasãrea albã pãtatã cu negru” defãimau „atrocitãtile” românesti si inoculau sentimentele românofobe. Pânã în 1961 în biroul P.C. din Moldova nu a acces nici un basarabean, iar în 1976 din 14 membri doar 3 erau basarabeni. În 1989 peste un sfert de milion din cetãtenii R. Moldova de etnie românã nu mai stiau româneste. Cu toate acestea românii de acolo încercau sã opunã rezistentã. În luna august 1948 se crea o organizatie antisovieticã „Comitetul revolutionar pentru eliberarea popoarelor Rusiei”, iar în 1949 se înfiripase un Front National Patriotic ce îsi propunea limbã românã, reunirea cu România. La congresul din 29 februarie 1961 tinut în secret s-a alcãtuit un raport de 84 pagini. Unul din autorii acestuia a cerut la 12 iunie 1970 audientã la N. Ceausescu fiind primit însã de un tovarãs Predescu. Consiliul Securitãtii din R.S.R îl toarnã la Moscova cu adresa 14/006418 din 30.VI 1970 fiind apoi arestat el si alti patrioti basarabeni. În 1960 un tânãr din Bãlti a arborat tricolorul pe cosul unei fabrici si a luat 3 ani pentru aceasta, un grup de studenti e condamnat în 1965 pentru propagandã în favoarea unirii cu România, iar în 1970 Al. Usatiuc-Corbu e condamnat la 7 ani muncã silnicã în Siberia dupã ce Ceausescu a trimis rusilor scrisoarea pin care acesta i se plânsese de politica de rusificare a Basarabiei. Prin pozitia luatã de China încã din 1964 si mai apoi în 1976, aceasta critica politica de rusificare a moldovenilor, îi instiga la opozitie deschisã si consimtea sã sustinã pretentiile României asupra Basarabiei . Maurer a raportat lui Hrusciov despre pozitia Chinei spunând însã cã noi nu mai vrem Basarabia. Dupã ce în mai 1976 s-a rãspândit zvonul în Bucuresti a unei confruntãri armate sovietico-române, N. Ceausescu viziteazã R.S.S.M. în 2 august 1976 cu ocazia chiar a serbãrii zilei formãrii acesteia afirmând cã România „nu are probleme teritoriale cu U.R.S.S.”. Aceasta a fost maniera în care tara mamã în perioada comunistã îsi ajuta fiii înstrãinati. Comunistii români au fãcut politica strutului si când Moscova lãsase hãturile în voie (din 1986 apãruse Miscarea Democraticã din Moldova) si pe bunã dreptate, indignat, I. Drutã publica în 30 nov.1989 urmãtoarele: „pe malul stâng al Prutului lumea se trezeste, se scoalã, se apucã de treabã pe când la numai câtiva pasi (în România) neamul coborât din aceeasi rãdãcinã doarme somnul de moarte.” Abia la încheierea Congresului al XIV-lea Ceausescu condamnã „toate acordurile” cu nazistii.  
În 1990, România, de sculat s-a sculat - dar de treabã serioasã pe tãrâm unionist nu s-a apucat pentru cã în vreme ce Chisinãul obtinea alfabet latin (31 august 1989) tricolor în 27 aprilie 1990, suveranitate în 23 iunie 1990, stemã în 3 nov. 1990, nou nume în 23 mai 1991, independentã în 27 august 1991, existând în Republica Moldova un val de simpatie pentru România, iar în Ucraina, un puternic liberalism în problema nationalã, Bucurestiul credea încã în steaua Moscovei pregãtind tratate cu aceasta. Pentru a demonstra cã în 1990-1991 erau coapte premisele unirii (citez din Declaratia de Independentã a Republicii Moldova: „Subliniind cã fãrã consultarea populatiei din Basarabia, nordul Bucovinei si tinutul Herta ocupate prin fortã la 28 iunie 1940, precum si a celei din RASSM formatã la 12 octombrie 1924, Sovietul Suprem al URSS încãlcând chiar prerogativele sale constitutionale a adoptat la 2 august 1940 ‘legea URSS cu privire la formarea RSSM unionale’ iar Prezidiul sãu a emis la 4 nov.1940, ‘decretul cu privire la stabilirea granitei între RSS Ucraina si RSS Moldova’, acte normative prin care s-a încercat în absenta oricãrui temei juridic real, justificarea dezmembrãrilor acestor teritorii si apartenenta noii republici la URSS…. Considerând actele de dezmembrare ale teritoriului national de la 1775 si 1812 ca fiind în contradictie cu dreptul istoric si de neam si cu statutul juridic al Moldovei, acte infirmate de întreaga evolutie a istoriei si de vointa liber exprimatã a populatiei Basarabiei si Bucovinei… Subliniind dãinuirea în timp a moldovenilor în Transnistria - parte componentã a teritoriului istoric si etnic al poporului nostru… Luând act de faptul cã parlamentele multor state considerã întelegerea încheiatã la 23 august 1939 între URSS si Germania ca nulã ab initio”).  
Dupã declararea de cãtre Chisinãu a independentei, un grup de senatori americani a întocmit un proiect de rezolutie care cerea guvernului SUA „sã sprijine eforturile viitoare ale Guvernului Moldovei de a negocia pasnic dacã o doresc, reunificarea Moldovei si nordului Bucovinei cu România asa cum s-a stabilit în tratatul de pace de la Paris din 1920 conform normelor în vigoare ale dreptului international si Principiului 1 al Actului final de la Helsinki”. 
Frontul Popular din Moldova care domina atunci viata politicã la est de Prut îsi propunea în statutul sãu „retrocedarea raioanelor istorice de N si S ale Moldovei incluse în mod voluntarist în perioada stalinismului în componenta RSS Ucrainiene”.
Treptat Moscova s-a dezmeticit si a început sã sape curentul filoromân uzitând o întreagã artilerie propagandistã si nu numai propagandistã pânã ce a convins Moldova sã între în CSI. Avântul fortelor nationale s-a mai temperat, intransigenta în aplicarea legii limbii de stat a scãzut (de la 531 grupe cu 12.346 rusi ce învãtau româna în ’90, abia 27 grupe cu 350 cursanti au mai rãmas în ’97). Gãgãuzia a obtinut o autonomie specialã la 23 decembrie 1994 cu 30 localitãti si 1850 km2, iar zona nistreanã (însumând raioanele din stânga Nistrului si Tighina) e pe cale cu sigurantã sã obtinã o autonomie cu competente si mai extinse. 
Unionismul nu s-a stins încã în Republica Moldova, el fiind îmbrãtisat de Frontul Popular Crestin Democrat condus de Iurie Rosca si de Partidul Fortelor Democratice condus de Valeriu Matei. În 1996 la Congresul V al FPCD nu putine au fost luãrile de cuvânt de genul „Noi am fost si vom rãmâne consecventi în promovarea optiunii unioniste” (A.Renitã „tara”, Chisinãu nr.46-1996 ). ªi tupeul Kremlinului a crescut însã, în 1993 apãrând la Moscova un calendar care arãta printre orasele rusesti si Cetatea Albã, Bender, Ismail, Orhei, Chisinãu.  Ucraina are o suprafatã de 603.700 km2 si o populatie de 51,4 mil. locuitori din care 72,7% ucrainieni iar 0,9% respectiv 459.350 români si moldoveni la recensãmântul din 1989. Din cele 24 regiuni (oblastii) ale Ucrainei sunt populate cu români dupã cum urmeazã: Odessa (149.537), Cernãuti (184.836), Transcarpatia (29.485), Nicolaev (16.673), Kirovograd (10.694) si alte regiuni (73.128) (V.Trebici, Ucraina si minoritatea româneascã, „România liberã”, 29 martie 1997 ). Independentã de la 24 august 1991, a doua tarã europeanã ca întindere si a cincea ca populatie din Europa, are încã din 25 iunie 1992 o lege cu privire la minoritãtile nationale destul de generoasã, la care din 1997 se adaugã si obligatiile asumate prin tratatul cu România, generos si el. Pânã acum însã aproape cã au lipsit transpunerile în practicã ale legislatiei în domeniu, guvernele române de pânã acum neînvãtând nimic din lectiile pe care Ungaria le dã în domeniul apãrãrii ungurilor de peste hotare atrãgându-si simpatia Europei întregi. În 27 nov. 1991, Parlamentul României a adoptat o declaratie privind nerecunoasterea referendumului de independentã a Ucrainei pentru teritoriile smulse României în 1940 care era programat pe 1 decembrie 1991. Se cerea statelor lumii care vor recunoaste Ucraina sã declare expres cã aceastã recunoastere nu se extinde asupra teritoriilor românesti mentionate si se pronunta pentru începerea unui dialog cu Kievul în vederea examinãrii împreunã a problemelor. Declartia, din start nerealistã, a rãmas literã moartã si nici nu fusese mãcar în intentia cuiva de a o aplica. Parcurgând propunerile si dezideratele societãtilor „M.Eminescu”, „Aron Pumnul”, „Alianta Crestin Democratã a Românilor din Ucraina”, publicate în revista „tara” din Chisinãu nr.47/1996 se poate spune cã tratatul româno-ucrainean din 1997 le însumeazã în cvasi-totalitatea lor. La începutul lui decembrie 1996 la Cernãuti s-a desfãsurat o reuniune consultativã a reprezentantilor societãtilor culturale si obstesti si a fruntasilor miscãrilor de renastere ale românilor din principalele zone ale Ucrainei: Transcarpatia, Odessa, Cernãuti, Kiev. Din comitetul de initiativã fãceau parte I.Popescu (sociolog la universitatea din Cernãuti si deputat în parlamentul de la Kiev reales la alegeri), Arcadie Opait (vicepresedinte al societãtii cernãutene „M.Eminescu”), V.Tãrâteanu (director al ziarului „Arcasul”, deputat în Consiliul regiunii Cernãuti si cel care a înscris ACDRU în Uniunea Federativã a Nationalitãtilor Europene). Scopul comitetului este înfiintarea Uniunii Românilor din Ucraina care dupã legea ucraineanã e obligatoriu sã aibã filiale în 13 regiuni ale Ucrainei. Dupã I. Popescu, dacã românii ar fi uniti ar obtine 5-6 locuri în Rada Supremã, însã chiar la reuniunea amintitã cei din sudul Ucrainei (mai putin bãtãiosi) au cerut ca ei sã fie numiti moldoveni. Români „mai verzi” decât cei din sud (basarabeni si transnistrieni), bucovinenii vor acccepta probabil ca viitoarea uniune sã poarte în denumire, în parantezã si sintagma de „Moldovean”. În Cernãuti, în româneste, pe lângã cotidianul de stat, „Zorile Bucovinei” unealtã a autoritãtilor, mai apar, cu greutate ce e drept „Arcasul” si „Plai românesc”. În Odessa, pânã în 1992 apãrea în mod cert „Luceafãrul”care deplângea însã cã în Reni, raion cu majoritate româneascã, ziarul local îsi încetase tocmai aparitia la fel cum în Transcarpatia trecerea de la limba rusã la ucraineanã a dus la disparitia revistei „Prietenia românã”. 
La alegerile parlamentare, regionale si raionale din acest an, românii din Ucraina au reusit sã-si impunã la Kiev pe deputatul amintit propus din partea ACDRU pe listele Partidului Renasterii Regionale, la Cernãuti 23 de deputati (cu 4 ani în urmã doar 9 deputati), din raionul Hliboca 6 locuri din 8. ªi acestea cu toate cã nu au mers uniti, candidând si în afara ACDRU, ba ca independenti, ba în noua Uniune a Societãtilor Românesti. 
ACDRU a prezentat la Praga în cadrul Congresului FUEN din 20-24 mai ’98 raportul „Deznationalizarea scolilor românesti” în care se aratã cã cele 113 scoli românesti din Ucraina (87 în reg. Cernãuti, 18 în reg. Odesa, 8 în reg. Transcarpatia) sunt supuse la mari presiuni spre a nu mai fi studiate toate materiile în româneste. Au fost anexate documente si peste 10.000 de semnãturi. Depinde doar de românii din Ucraina si de eforturile consecvente si insistente pe plan diplomatic si financiar ale României dacã prevederile generoase ale tratatului vor fi sau nu aplicate. Fãrã nici un dubiu însã tratatul recunoaste frontierele actuale ale Ucrainei, dar sã nu uitãm cã este un tratat pe 10 ani si mai apoi referitor la aceleasi teritorii Eminescu prorocise la 27 iunie 1878 cã „rezolvarea definitivã a chestiunii va rãmâne amânatã” spunea el „pânã la un rãzboi viitor”, iar noi credem cã pânã la momentul când frontierele Europei vor uni si nu vor despãrti. La acea datã însã, dupã cum am mai spus, ar fi bine ca dincolo de frontierã sã mai existe români. Conform recensãmântului din 1989 românii din URSS erau 2.797.226 în Moldova, 459.350 în Ucraina, 178.667 în Rusia, 34.053 în Kazahstan, 6.113 în Uzbekistan, 2.904 în Georgia, 5.116 în Bielorusia, 4.161 în Letonia, 2.536 în Turkmenistan, 1.966 în Azerbaigian, 1.936 în Kirghizia, 1.623 în Lituania, 1.303 în Estonia, 912 în Tadjikistan, 557 în Armenia. (N. Dima, „Revista Istoricã”, nr.1-2/1992, pag.175)

 

Bibliografie

B. Crãciun, „Istoria ilustratã a românilor”, Iasi, 1997
I. S. Nistor, „Istoria românilor din Transnistria”, Bucuresti, 1995
V. I. Georgescu, Istoria românilor”, Bucuresti, 1992

D. Rus, Teritorii locuite de români…”, Deva, 1997

Ultima actualizare în Vineri, 26 Martie 2010 19:20
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Revista cu ISSN

Cantecele in predarea limbii engleze

CÂNTECELE ÎN PREDAREA LIMBII ENGLEZE Profesor de limba engleză Crețu Alina-Arsaluis, Liceul Teoretic „Mihail Sebastian”, Brăila Cântecele nu înseamnă doar distracție, ele reprezintă un...

Read more

Les techniques alternatives d evaluation…

Les techniques alternatives d evaluation Le portfolio

LES TECHNIQUES ALTERNATIVES D’EVALUATION. LE PORTFOLIO ILIE MINESCU Universitatea de Vest Timişoara                 Le portfolio est une méthode alternative d’évaluation qui a attiré l’attention et l’intérêt des professeurs. Il était nécessaire de trouver...

Read more

Adaptarea curriculara pentru integrarea …

ADAPTAREA CURRICULARĂ PENTRU INTEGRAREA COPIILOR CU CERINȚE EDUCATIVE Prof.Brătilă Cristina-Zonica C.S.E.I. ,,Elena Doamna, Focșani”, județul Vrancea Adaptarea curriculară pentru elevii cu...

Read more

Apprendre et enseigner avec des document…

APPRENDRE ET ENSEIGNER AVEC DES DOCUMENTS AUDIO ET TELEVISUELS   Ilie Minescu Universitatea De Vest, Timişoara Apprendre une langue, c’est entrer en contact avec elle dans son authenticité. Tous les apprenants...

Read more

Planificare model pentru geografie clasa…

Planificare model pentru geografie clasa a IV-a   Incepand cu anul scolar 2011-2012, Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului a oferit pentru prima data tuturor cadrelor didactice modele de planificari calendaristice. Iata...

Read more

Platforma integrata pentru metodologii e…

Lansarea platformei integrate pentru metodologiile Examenelor si programelor nationale dezvoltate de MECTS   Secretarul de Stat pentru invatamant preuniversitar, domnul Stelian Fedorca, a participat miercuri, 31 octombrie, la conferinta de lansare a proiectului...

Read more

Parodontoza tratata eficient cu ajutorul…

Parodontoza tratata eficient cu ajutorul tehnologiei

Parodontoza, tratata eficient cu ajutorul tehnologiei Desi traim intr-o societate in care aproape orice afectiune este tratata cu mai mult sau mai putin succes. Nu stim ce se intampla atunci cand...

Read more

Specializari invatamantul special

   ANEXA Nr. 12   la metodologie   SPECIALIZARI care confera dreptul de a ocupa posturi didactice/catedre in invatamantul special, fara sa mai fie necesar un stagiu atestat de pregatire teoretica si practica...

Read more