Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768

Interferente simbolistice si parnasiene in capitolul Noaptea de argint din Thalassa lui Alexandru Macedonski
Sâmbătă, 08 Ianuarie 2011 14:44

INTERFERENȚE SIMBOLISTE ȘI  PARNASIENE

ÎN CAPITOLUL NOAPTEA DE ARGINT DIN THALASSA

LUI ALEXANDRU MACEDONSKI

 

Drd. Miron Costina Violeta

Prof. la Școala cu cls. I-VIII Tălpaș, Dolj

 

Thalassa1, publicată în Cartea de aur, 1902, “este neîndoielnic cea mai izbutită dintre aceste proze, deși foarte rar i s-a acordat locul meritat”2 este structurată astfel: Noaptea de argint3, Zile de aur, Eros, Epoda roșie, Priap, Erebos, Pronaos, Cimpoi și Tibicine, Grijania de foc, Dies irae, Împărtășania din urmă, Ultra Coelos. Thalassa se situează la “jumătatea drumului între poem descriptiv și narațiune, varianta românească se înscrie ca o operă veritabil novatoare”4 și “trebuia să ocupe în proză locul pe care îl ocupă în poezie Poema rondelurilor.5

Thalassa, “amestec de poem simbolic și roman liric6 este situată la interferența elementelor romantice, simboliste, parnasiene, naturaliste etc.

Macedonski creează insulei calitatea de spațiu simbolic: “Fluture cu aripi albe, luntrea cu pânzele întinse aluneca între cerul albastru și culoarea adâncă a mărei, și se apropia de coastele stâncoase lustruite de talazuri. Insula, pisc de munte vărsat deasupra valurilor de iadul flăcărilor lăuntrice ale prefacerilor pământești, sângera sub izbucnirile solare ale apusului. Suprafața șeasă a ei, largă cât o bătătură de curte și înecată de ierburi uriașe printre care se târa o mulțime de șerpi de apă, se uita de sus – clipitoare de străluciri – peste nemărginirea pustie a valurilor. Farul din mijloc, alb între clădiri mărunte, cazărmi de odinioară ale garnizoanei musulmane, răsfrângea în lumina ochiului său de ciclop discul de aur fulgerător ce se prăvălea în mare.”

Așa cum ne îndeamnă Adrian Marino, trebuie să parcurgem Thalassa cu pauze, pe fragmente, ca să ne revenim din sufocare, Thalassa fiind așa cum ne avertizează și autorul o epopee a simțurilor, ne ține toate simțurile încordate, opera are meritul de a nu sensibiliza numai privirea sau auzul ci și mirosul, pipăitul, lăsând uneori chiar gustului un efect de închisoare, mediul în care se desfășoară acțiunea este maritim și torid: “Dogoreala stâncei ce înmagazinase o parte a căldurei amiazului începu însă să-l apese cu o abstragere de timp și loc. Cu câte cinci simțurile istovite, cugetările i se nimiceau, și el se scufundă în nespus de înalta mulțumire a neființei. Cu toate aceste, undele de mișcări nevăzute ale florilor și ale plantelor ce întocmesc mirosul se amestecau cu ale izmei sălbatice – unde redătătoare de viață – iar animalul omenesc, a cărui funcțiune încetase o clipă, reluă conștiința eului.” Rând pe rând toate simțurile sunt exacerbate: „Amurgul lărgea suflarea zărei. Aprigă și sărată, ea își umplea pieptul. Mișcări lenevoase îi încordau mușchii, ce, precumpănitori, i se redeșteptau înainte chiar ca omul sufletesc să fi reintrat în normele lui. Dar acest fenomen da naștere altuia, reînvia simțirea pipăitului, și pierderea cunoștinței în care el fusese azvârlit din pricina unei prea mari cheltuieli de fluid nervos, se desființa. Pielea de pe brațele și gâtul lui tresărea sub răcoarea serei, porii i se broboneau, vocea mărei îi reintra în auz. Deschise ochii.”

Prin aprinderea simțurilor, opera aparține simbolismului, relevând “un scriitor de mari și inepuizabile percepții vitale”7, natura capătă rol de anestezic al simțurilor: “Dar miresmele leșinătoare ale ierbei strivite se ridicară și-l înfășurară cu blândețea dulceagă a cloroformului. O moliciune îl șovăia. Pământul se clătina sub picioarele lui ca sub ale unui om beat, și, fără să vrea, așternu pe ierburile moi plasticitatea corpului să de spartan.”

“Instrumentul descriptiv macedonskian s-a rafinat, a căpătat intensități cromatice savante, nuanțări greu de atins chiar în marile nuvele lirice”8, alunecând pe tărâmul parnasianismului: “Nălucă se ivi atunci, de-a lungul potecei urcătoare, sprintenul băiețandru care sărise din luntre, și bronzul unui păr creț, dar scurt, marmora penthelică a unui gât apollonian scăpărară în soare, răspândind împrejur un farmec levantin de senzualism tulburător, pe când marea urma să se macine între stâncile ascuțite. (...) Farul, schinteietor prin grija vechiului paznic, le trăsnea însă, cu razele lui, din înălțime. Și din două părți deodată, zona roșie a luminei sinistre le sângera. Redat realității, tânărul sta înmărmurit în fața priveliștii.”

Tânărul, fire de poet, care trăiește în lumea visului, a fantasticului, care “cântase soarele, luna și stelele”, dovadă vie a romantismului era fermecat de antichitate, fapt ce trimite cititorul la parnasianism când ni se dezvăluie înclinația tânărului spre “Iliada, sau siracuziacele dragosti ale bacilor lui Teocrit. Uneori ce-l fermeca erau istoricele povestiri. A lui Xenofon, mai cu seamă, cu strigătul ei de Thalassa! Thalassa9!” Înclinația către povestirile istorice dezvăluie romantismul, iar strigătul mării pe numele său grecesc Thalassa este simbolic și se revine la romantism prin acest strigăt al mării, care ieșea din piepturile unor războinici ca un cântec la harpă.

Romanul mustește de interferențe, conține elemente romantice, care se amestecă cu elemente parnasiene, simboliste și nu numai, Macedonski creând prin această operă, o operă modernă, considerată de Adrian Marino, chiar o operă de avangardă.

Elementele parnasiene care interferează cu cele simboliste, romantice etc. conferă Thalassei statut de pionierat în literatura noastră: “mai mulți deteseră peste el, pe țărmul de argint, cu brațul întins asupra albăstrimii înaltelor ape. (...) Faptul că sânul nestatornic îi leagănă trecerea de la copilărie către tinerețe fu pentru Thalassa o împrejurare norocoasă. Tot ce fusese costeliv în el, sub biciuirea vânturilor, a urcărilor în vârful catargelor și a oboselii felurite, fu înlăturat. Nervii își astâmpără zvârcolirile. Pe străvezimea pielei se revărsară răsfrângeri de lumini călduroase, cum sunt ale bronzului; mușchii i se împietriră ca ai discobolului.”

Zvâcnirile simțurilor din cauză că “era neștiutor de femei”: “Fiori îi zguduiau inima. Ochii lui scânteiau, fruntea îi râura de lumină, și aripi nevăzute dar largi, – îi creșteau la umeri, la brațe și la picioare... – Poet, era poet...” amintesc de Zburătorul lui Heliade-Rădulescu: “ochii lui tulburători, peste care clipeau umbrele mișcătoare ale genelor; pieptul lui larg; brâul înalt cu care își încingea mijlocul și ce se urca până la jumătatea coastelor; tot ce era ațâțâtor în organismul lui cutremurat de o viață puternică; fruntea lui arsă de flacăra părului; tot ce este frumusețe și putere, fără a se putea amănunți anume ce, se uni să fie arzătoare și nedomolită ispită pentru simțirile femeiești ale orașului și să siluiască, noaptea, până și feciorelnicele visuri ale fiicelor de oameni avuți.”

Luna, astrul preferat de romantici, în Thalassa depășește caracteristicile sale romantice și devine un melanj romantico-simbolist: “Luna, ce izbucnea, în vremea aceasta, deasupra orizontului, roșie și monstruoasă ca o rânjitoare figură de aramă, hotărî pe Thalassa să se apropie de clădirile farului”, Thalassa fiind de curând numit paznic al farului.

Thalassa întâlnește pe cel care urma să-l înlocuiască în atribuțiile sale de paznic al farului, vechiul paznic era un bătrân cu “barbă de argint îmblondită”, mahomedan, care făcea mâncare, pe lângă mâncărurile excentrice cu rol simbolist, apare și mămăliga, aliment de bază al românului din cele mai vechi timpuri, numit de către unii pâinea săracului.

Elementele parnasiene interferează cu cele romantico-simboliste în descrierea bătrânului și conferă romanului strălucire: “Un vis de diamant se cobora peste el; își revedea orașul de naștere, așa cum îl lăsase. Cerul lui de un albastru puternic, prin care ar fi fost cernit praf de aur și spărturi de rubine înflăcărate, i se reîntregea în minte găurit de minarete albe și răzbătut de frunzișul aproape negru al chiparoșilor. Marea de peruzea a țărmurilor, dealurile din fund, patimile ce-l frământaseră în vârsta tânără, bucuriile ce-i însoriseră sufletul recâștigau grai.”

Bătrânul mahomedan avea o soră pe numele ei, Fatma, iar cadourile pe care le împărțise surorii și nepoților săi, cu ocazia ultimei vizite continuă în linia interferențelor, ce au în comun strălucirea: “Cât despre el, care firește că le aducea la toți câte ceva, el și-a deschis chimirul și a scos mai întâi – dintre cele două sute de lire, aur agonisit cu munca unei vieți – înstelații cercei și peruzaletele ace de cap pe care le-a cumpărat pentru Fatma, tocmai din Stambul. A dat apoi fiecărui câte cinci rubiele, iar micului Mehmet i-a dat, pe deasupra, și zece nasturi de mărgean roșu ca sângele pe care Fatma va trebui să-i coase pe cepchienul lui de catifea havaie (...)”, neliniștea îl cuprinde pe fostul paznic al farului care era cu gândul la familia lui, pe care nu o văzuse de patruzeci de ani. Tânărul paznic era și el tulburat, starea lui fiind caracterizată simbolic prin starea de veghe a simțurilor: “Cu auzul zbuciumat de urletul mărei, cu simțurile răzvrătite de oboseală, în sânge cu vijelia de flăcări a vinului băut, el nici nu căuta să doarmă. Câteodată, din încordarea nervoasă, scăpărau ca niște fulgere de lumină ciudată ce șerpuiau întunerecul. Dar reacțiunea ce se ivea nu întârzia să reazvârle totul în întunerec. Unul după altul, groase straturi de neguri i se grămădeau în ochi, îl apăsau – valuri înăbușitoare. Plămânii nu i se mișcau decât cu greutate. Aerul, nemaifiind dilatat de lumina soarelui, se strângea, era plumb (...) ”

Simbolistica plumbului a fost dusă ulterior pe culmi de către discipolul lui Macedonski, George Bacovia în arta sa poetică, Plumb (1916).

Cromatica preferată lui Macedonski apare și-n acest fragment, în care interferează elementele parnasiene și simboliste: “O dată cu încordarea ochilor, se hotărau însăși niște văpăi verzui și roșii ce se trăgănau dintr-o parte a odăii în alta. Pete viorii și galbene se strecurau printre ele, și s-ar fi crezut că, pe întregul fund al întunerecului, se plimbă o nevăzută pensulă de meșter care s-ar îndeletnici să scoată din adâncurile nimicului lumea pe care o poartă în suflet...” Simbolistica mării aparține unei originalități incontestabile: “marea spărgea văzduhul cu răcnete. Pe hăulirile valurilor, vântul își altoia orchestrările de șuierări și de vaiete. S-ar fi crezut că ce s-aude sunt strigătele și țipetele tuturor vocilor omenești ale căror izbucniri plâng cu deznădejdile lumești de pe urmă pe soarta planetei nimicite. (...) Și peste toată acea întindere mișcătoare, risipirea dintr-un cer înalt și clar a unei străluciri metalice ca de aluminiu răzlețea o feerie albă cu răsfrângeri de un albastru vag.”

În jurul insulei Lewki, căreia Macedonski îi dedică poema intitulată Lewki se instalează interferențe parnasiene și simbolistice aparte: “Dincolo de insulă, marea își încăiera valurile de argint. Câteva, ce ajungeau în poalele stâncilor, se prăfuiau, ca o zăpadă viscolită, sfărmându-se pe dinții de argint ce înconjurau fermecatul pisc al străvechei Lewki. Cele mai depărtate se goneau unele pe altele, fugeau și se soseau, herghelii de cai albi, cu coamele în vânt. Altele, cele care încăpeau de-a dreptul în bătaia lunei, se albăstreau pe locuri și îngălbeneau pe altele, adâncindu-se ca niște vâlcele pe care ar fi crescut toate florile câmpului. Erau și valuri ce se mișcau sub jocuri de schinteieri sticloase, giuvaiere lăcrămate de lună pe suprafața apelor. Spre depărtări, altele, străvăzătoare ca cerul, fugeau cu creștetul înflorit de ghiocei. Mărgăritare și topaze, safire și smaralde de deșirau de pe toate, iar mari crini albi înfloreau și pe o coastă a lor, și pe cealaltă. ”

Elementele parnasiene prin universul floral, cromatică, pietre prețioase, orientarea către antichitata grecească etc. interferează cu elementele simboliste prin muzicalitate, senzații care afectează toate simțurile, simbolistică: “O fericire patriarhală, venită cu suflarea largului, se cobora peste insulă, cerul își împrumuta dulceața albăstrimei florilor de viorele  și de liliac. Prăpastia verzuie, în care Neptun și Amfitrita și-au clădit palatele de smarald, împingea deasupra valurilor o ușoară văpaie roșie. Vântul, trecând printre stânci, le smulgea sunete ca de fluiere ciobănești, ce-și prelungeau sub noapte duioșiile. Dar suflarea mărei se asprea... Ea azvârlea val peste val și zguduia ostrovul din temelii. Cântecele ce până atunci fuseseră mângâietoare, se schimbau în țipete deznădăjduite. Voci adânci de bas urcau tunătoare. Violoncele, cu puternice întovărășiri de orgă, sfâșiau  și înfiorau aerul. Namile de talazuri izbeau stânca, și bubuirile pe care le scoteau dintr-însă păreau ca o uriașă bombardare de cetate.

Autorul continuă în același stil al interferențelor: “În lumina ce troienea geamurile ghicea că o muză nevăzută răsfoiește în odaie flori de lalele, de crini și de trandafiri, și că făptura lui însuși se schimbase într-o mare și învoaltă floare de lumină albă. Îmbinările și potrivirile sunetelor ce sunt numite de cărturari rime i se împerecheau în minte ca niște fluturi de argint pe ale căror aripi ar schinteia toată prisma curcubeului (...)”

Pe lângă elementele parnasiene și simboliste interferează și elementele romantice: “Urca, printre stele, dincolo de toate văzduhurile, și trecând prăpăstii de întunerec, da de lumile neînchipuite, și ori încotro își repezea zborul nu întâlnea decât tot pe Dumnezeu (...)”, idee prezentă și în Sărmanul Dionis al lui Mihai Eminescu. În timpul urcușului printre stele, Thalassa nu găsește decât “tot lumină și viață, iar moarte nicăieri...”, idee fantastică, prezentă și în Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte de Petre Ispirescu.

Finalul capitolului Noaptea de argint este o măiestrie a interferențelor ce anunță erotica din următoarele capitole: “Dar oricât de mult l-ar fi adâncit în ele strălucitele înălțimi, corpul îl reînapoia firei omenești, tulburărilor nervilor, și cântecul i se recobora pe pământ și se încolăcea împrejurul mijlocului unei închipuite zâne ai cărei sâni făcuți din albe flori de piersic erau mușcați și supți de dactilele zdruncinatului verb...”

Poema devine excitație pentru simțuri, un fel de madelaine din A la recherche du temps perdu a lui Marcel Proust care trezește simțurile adormite din perioada copilăriei, capitolul se încheie cu Thalassa, căzut în cele din urmă în mrejele somnului, necesar nervilor și mușchilor fiecărui om: “Dar tocmai în clipa când poema îi lua văzul și răsuflarea, ascuțile junghiuri ale zadarnicelor lui silinți să treacă dincolo de pragul copilăriei îi descordau mușchii, îi redau lunii spectrale reci, și marea, ce i se întorcea în auz cu răsunetul ei de uriașă și neodihnită orgă (...)”

 

NOTE BIBLIOGRAFICE:

1I.L Caragiale în Moftul român, 34, 3 iunie 1893 nu primește bine această operă, însuși Macedonski a consemnat gestul lui I.L. Caragiale: “Acest cap-de-operă, când a fost tipărit în românește, a fost batjocorit de gazetăria română și în special de d. Caragiale.” 

2Nicolae Manolescu, op. cit. p. 536

3Primul capitol a fost publicat inițial în Literatorul, 12, 15 mai 1893, pp. 4-7; 1, 15 iunie 1893, pp. 9-12, titrat Thalassa, roman reprezentativ, alături de apărarea drepturilor de autor: “Reproducțiunea în broșure sau în ziare, în total sau în parte, e oprită.” Acest prim capitol, Noaptea de argint, dedicat: D-lui Albert Mockel, promotorul marei mișcări literare de la revista Wallonie, a fost publicat în volumul Cartea de aur, 1902, pp. 229-246, urmat de o notă explicativă titrată Cu privire la Thalassa, pp. 261-301: “Acest capitol este întâiul din o epopee ce va cuprinde douăsprezece, și această epopee nu va fi alta decât cea a simțurilor. Scrierea lui a costat pe autor doi ani de luptă cu arta, cu limba, cu concepțiunea. De altfel, cam același timp l-a întrebuințat autorul pentru crearea fiecărei din cele cinci nuvele mari, capete de operă nepieritoare, cuprinse în Cartea de aur. Chestiunea e acum: sfârși-va poetul colosala lucrare ce a întreprins dacă unui singur capitol a fost silit să-i consacre un spațiu de timp atât de însemnat? Da și nu. Da, în cazul când ar putea să jertfească acestei lucrări 20-30.000 lei. Această sumă ar însemna pentru el liniștea, putința de a se abstrage de orice realități. – Thalassa, în adevăr, este una din acele opere ce, ca Faust, cer și liniște și timp, și meditațiune, și studii de fiece minut.

În ideea autorului, fiece capitol al epopeei sale trebuie să dea senzațiunea unei culori prin imaginile întrebuințate, și fiece capitol va fi tipărit pe o hârtie de o nuanță corespondentă. Pe lângă aceasta, Alexandru Macedonski rupe cu tradițiunea din trecut, nu se adresează numai la două dintre simțurile cititorilor: la al văzului și la al auzului. El voiește ca, al adoratului, ale gustului și pipăitului să între în aceeași linie cu cele dintâi.

Subiectul lui Thalassa se rezumă la următoarele:

Zeul Eros, în condițiunile speciale în care se află eroul, aruncă pe acesta în o stare patologică binecunoscută medicinei. Thalassa este scos afară din real pentru a trăi în vis, un vis de purpură, dar dezastruos. Cu toate aceste, într-o zi, simțurile sale anormalizate prevăd apropierea femeii. Și, de fapt, în timpul unei nopți furtunoase, un vapor naufragiază în apropierea insulei. Thalassa se aruncă în valuri să salveze pe oricine ar putea. Corpul salvat este însă al unei copile...

Singur în insulă cu dânsa, – cu încetul, – Thalassa e răpit de real. Dar când, mai târziu, posedă în deplinătate pe acest real, sațiul intervine. Realul  i se arată inferior visului. Eros recâștigă terenul, Thalassa i se redă. La urmă, ajuns la demență, pentru a-și răzbuna asupra realului, strangulează pe zâna atât de adorată în primele momente. Dar când noaptea coboară, Thalassa se simte chemat de valuri în adâncimile albastre. Ochii săi halucinați zăresc pe Amfitrita înconjurată de nereide cum iese din ape, cum îi întinde brațele, cum îi aruncă flori... El rezistă, vrea să fugă, dar forța misterioasă e mai mare decât a sa, cedează și se aruncă în mare. Realul este învins, și aceasta este Thalassa.

Rezumarea subiectului nu face însă decât să schițeze geniala concepțiune.

Dar, precum s-a zis la început:

Întrupa-se-va vreodată Thalassa în cele douăsprezece capitole proiectate?

 --- Alexandru Macedonski trăiește în România...”

Această notă este semnată Discipol, dar ne dăm seama din conținut că nu este decât un alt pseudonim de-al lui Macedonski alături de altele: Académus, Z. Aghira, Paul de Alep, Alma, Radu Amăreanu, d’Amon Seïcha, Aristarc, Aristo, Bilan, Alex. des Basiles, Le Capitaine, Catilina, Censor, Chronicar, Diaconul Damaschin, Editorial, Ego, Général Bonhomme, Ianus, Juvenal, Doctorul Laurențiu, Leandre, Le Comité Central, Linx, Luciliu, Mac, Al. Mac, Sf. S. Maire, Martial, Masca de fier, Vlad Mircescu, Moi, Principele Rogala, Stradivarius, Tarara, Un anonim, Un discipol, A. Vatar, Zenone, Paul Zvor (cel din urmă presupus de către Adrian Marino), celelalte sunt culese de Mihail Straje în Dicționar de pseudonime, alonime, anagrame, asteronime, criptonime ale scriitorilor și publiciștilor români. Editura Minerva, București, 1973, pp. 406-409.

 

4Mihai Zamfir, op. cit. p. 214

5Marin Beșteliu, op. cit. p. 138

6Adrian Marino, op. cit. p. 546

7Idem.  p. 553

8Mihai Zamfir, op. cit. p. 216

9În Anabis sau Retragerea celor zece mii, de Xenofon, apare episodul celebru (IV, 7) în care este prezentată retragerea spectaculoasă a mercenarilor greci în solda lui Cirus cel Tânăr, înfrânți la Cunaxa (401 î. Hr.). Zărind marea, ei exclamă numele ei în grecește: Thalassa! Thalassa!

 

Ultima actualizare în Miercuri, 02 Februarie 2011 10:09
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Revista cu ISSN

Despre frazeologie si imbinarile de cuvi…

DESPRE FRAZEOLOGIE ŞI ÎMBINĂRILE DE CUVINTE Silvia Baltă, Profesor de limba franceză Şcoala Gimnazială „Maria Rosetti”, Bucureşti Nu de puţine ori folosim în vorbire sau...

Read more

Tipuri de turism din comuna nanesti jude…

TIPURI DE TURISM DIN COMUNA NĂNEŞTI - JUDEŢUL VRANCEA   Prof. Ciobotaru Ana-Maria Şcoala Gimnazială Măicăneşti   Rezumat: Comuna Năneşti este situată în partea de sud-est a judeţului Vrancea pe malul drept al Siretului în plină...

Read more

Situatia deseurilor in municipiul Brasov

Situatia deseurilor in municipiul Brasov

STUDIU PRIVIND SITUAŢIA DEŞEURILOR ÎN MUNICIPIUL BRAŞOV   Constantin Elena Mădălina Prof Geografie -  Şcoala Generală nr. 6 Iacob Mureşianu     Rezumat: Odată cu dezvoltarea economică a oraşului Braşov începută în a doua jumatate a...

Read more

Spiritul continua existenta nefiinda a u…

SPIRITUL CONTINUĂ EXISTENŢA NEFIINDĂ A UMBREI OMULUI VIU                                                      Ştefan Lucian MUREŞANU   Motto: Cu cât oamenii îmbătrânesc cu atât spiritual lor devine mai suplu, mai cald, dobândind o înfăţişare mai organic. S-ar...

Read more

Utilizarea computerului in cadrul orelor…

UTILIZAREA COMPUTERULUI ÎN CADRUL ORELOR DE LITERATURĂ Prof. Safta Mariana Alina Școala Gimnazială Tudor Vadimirescu În predare-evaluare este foarte important să se utilizeze mijloace moderne...

Read more

Oportunitati de formare profesionala pri…

OPORTUNITĂŢI DE FORMARE PROFESIONALĂ PRIN PROIECTE EUROPENE profesor Moise Iuliana profesor Ghiţă Angelica profesor Ilie Lăcrămioara Liceul cu Program Sportiv ”I. B. Şoter”, Buzău ...

Read more

Proiectarea instruirii pe competente

Proiectarea instruirii pe competenţe                 Proiectarea instruirii în formele sale de bază (planificarea calendaristică anuală şi proiectarea unităţilor de învăţare) se poate realiza în conformitate cu elementele metodologice principale, redate în...

Read more

Evaluarea resurselor umane in organizati…

2. Evaluarea resurselor umane în organizația școlară   2.1 Considerații generale   În sens larg, evaluarea performanțelor este considerată o acțiune, un proces sau un anumit tip de activitate cognitivă prin care o persoană...

Read more