Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768

Profesiunea didactica din perspectiva emotionala
Vineri, 08 Martie 2013 12:20

PROFESIUNEA DIDACTICĂ

DIN PERSPECTIVĂ EMOŢIONALĂ

 

Profesor DULCEAC DORINA,

Școala Gimnazială Bălăceana - Suceava

 

REZUMAT: În contextul societăţii de azi, personalităţile complexe şi dinamice integratoare trebuie să dovedească o permanentă adaptare la schimbările inevitabile, specifice ritmului alert al evoluţiei socio-culturale. Astfel se avansează noi provocări educaţiei, care trebuie să ia în considerare forţa esenţială a emoţiilor în propulsarea pozitivă pe orbita existenţială, în rezolvarea rezonabilă a situaţiilor vieţii, emoţiile oferind energie şi susţinere motivatoare.

Învestit în a modela personalităţi conform cerinţelor societăţii, PROFESORUL este “conceput ca voce a culturii, ca voce animatoare şi stimulatoare” (Andre Christophe, Cum să ne exprimăm emoţiile şi sentimentele, Bucureşti, Editura Trei, 2008) ca exponent al culturii emoţionale, construct ce integrează în aria inteligenţei academice şi spectrul trăirilor emoţionale. Aşa cum subliniază Popa I.(2002), profesiunea didactică se distinge de toate celelalte profesiuni prin specificul ei social, de a realiza un permanent transfer de cultură, de cunoştinţe, de experienţe din care noile generaţii să extragă ceea ce le facilitează existenţa. Pentru ca acest transfer să fie eficient e necesară o abordare completă şi complexă care să integreze şi cultura emoţională, aflată la intersecţia dintre psiho-afectivitate şi ştiinţă. Totodată, permanentele schimbări din învăţământul românesc solicită personalităţi puternice, inteligente, bine pregătite, apte să organizeze şi să conducă procese educaţionale în manieră competentă, creatoare şi promotoare ale valorilor culturii.

Prezenta lucrare este un colaj cu cele mai importante idei despre rolul culturii emoționale a profesorului în vederea constituirii unei societăți activă și conștientă, responsabilă și inteligentă emoțional. Aceste aspecte au fost surprinse într-o cercetare pe bază de chestionar, aplicat unui număr de 87 de cadre didactice din județul Suceava și a urmărit evidențierea nivelului de dezvoltare a culturii emoționale a dascălilor intervievați (relații interpersonale, reacții față de situații școlare diverse, atitudini), sublinierea rolului formării continue și inițiale, din perspectiva competențelor emoționale, precum și identificarea nivelului de dezvoltare a empatiei, ca și componentă emoțională a cadrului didactic, importantă în relaționarea la clasă.

O mai mare atenție asupra personalității complexe a profesorului dezvăluie caracteristici specifice, competențe de calitate ce conferă valoare prestației didactice. Și Programul European “Educaţie şi formare 2010” vehiculează opt competenţe cheie necesare unei lumi aflate în schimbare, printre care şi aptitudinile şi competenţele civice, interpersonale, interculturale şi sociale, ce fac mai uşoară calea spre împlinirea personală şi spre incluziunea socială şi profesională în societatea cunoaşterii. Referitor la implementarea acestui program, Parlamentul European a eliberat o rezoluţie, în care “subliniază importanţa acordării unui sprijin suficient şi de înaltă calitate pentru dezvoltarea competenţelor profesorilor”, “întrucât educaţia şi formarea profesională de calitate reprezintă o condiţie esenţială pentru împlinirea personală a individului, egalitatea de şanse şi lupta împotriva excluziunii sociale şi a sărăciei, precum şi pentru cetăţenia activă şi coeziunea socială”(Schipor Doina, Bălan Carmen, Psihologia educaţiei, suport de curs, 2005). Determinantă în profesionalizarea didactică este şi cultura emoţională a profesorului, structurată şi pe competenţe emoţionale, fundamente pentru derularea unor curricule eficiente şi eficace. O cultură emoţională insuficient dezvoltată poate aduce profesorului o mulţime de probleme suprasolicitante (extenuare psihică, epuizare emoţională, agitaţie, apatie, etc.), cu efecte negative asupra dimensiunilor de interrelaţionare şi comunicare, manifestând incoerenţă acţională, rezistenţă scăzută la stres, intoleranţă, dezechilibru emoţional, lipsă de cooperare, insensibilitate, stări conflictuale, inexpresivitate şi lipsa originalităţii, carenţe în realizarea funcţiilor educaţiei, etc. În acest mod se poate ajunge la reacţii pedagogice inadecvate, la “tendinţa de a declanşa graba emoţiilor şi a impulsurilor” (Marcus S., David T. Predescu A., Empatia şi relaţia profesor-elev, Bucureşti, Editura Academiei, 1987). Se poate afirma astfel că rolul culturii emoţionale este de “santinelă psihică”(ibidem), ce gestionează situaţiile de criză afectivă, momentele de luare a deciziilor, influenţând întreaga existenţă umană.

În concluzie, pledez pentru redefinirea standardelor profesiei de cadru didactic; profesia didactică din perspectiva competenţelor emoţionale este specială, deoarece reprezintă o adevărată artă, aceea de a modela cât mai frumos personalităţi inteligente (academic şi emoţional). De modul în care copiii sunt dezvoltaţi din punct de vedere emoţional depinde eficienţa întregii lor activităţi, rezultatele, succesul şi performanţa în viaţa lor socială. Spectrul larg de sentimente şi emoţii transmise nemijlocit de profesor îi va ajuta pe elevi şi, implicit, pe adulţii de mai târziu, în a-şi defini şi satisface propriile trebuinţe emoţionale, nevoile de a fi receptivi la trăirile celorlalţi, asigurându-şi o existenţă în armonie şi echilibru.

 

Cultura emoţională a profesorului

Conceptul de cultură emoţională integrează calităţi şi capacităţi emoţionale, comunicative, reglatorii personale ce asigură conştientizarea, acceptarea şi reglarea stărilor şi sentimentelor proprii şi ale altora şi determină gradul de productivitate a activităţii, succesul interacţiunilor interpersonale şi dezvoltarea personală. Într-o lume complexă, echilibrul afectiv, capacitatea de a relaţiona, cooperarea, autoafirmarea devin competenţe din ce în ce mai importante, deoarece emoţiile necontrolate, negative generează blocaje, disconfort, în timp ce o manageriere pozitivă a vieţii emoţionale, cu empatizare conduce la creşterea fluxului comunicării, a motivaţiei sociale, dezvăluind strânse legături între cultura emoţională şi performanţa individuală în adaptarea la schimbări. Investigaţiile asupra dimensiunilor culturii emoţionale au ilustrat aptitudini sociale, competenţe interpersonale, maturitate psihologică şi conştiinţă emoţională. O atenţie sporită se alocă competenţelor emoţionale, abordate ca metacompetenţe, care determină şi explică mecanismul de acţionare a persoanelor în situaţii diverse, modul în care-şi foloseşte propriile capacităţi pentru a-i înţelege pe cei din jur şi pentru autocontrol afectiv.

Literatura de specialitate analizează cultura emoţională sub toate aspectele, convergând spre strânsa legătură dintre potenţialul afectiv şi orientarea emoţională a unei persoane şi gradul de dezvoltare a culturii emoţionale a unei personalităţi. Aceasta este un construct de achiziţii intelectuale reflectate în cunoştinţe despre emoţionalitate, ce condiţionează fericirea socială a individului, contribuind la adaptare socio-afectivă optimă. Cultura emoţională este condiţia de bază pentru ca o persoană să funcţioneze eficient şi eficace din punct de vedere social. Cu maturitate şi creativitate emoţionale, o personalitate poate să conştientizeze, să decodifice şi să-şi dezvolte informaţiile emoţionale şi să elaboreze strategii de adaptare la situaţii noi.

Prin urmare, se pot delimita următoarele componente ale culturii emoţionale:

·                     componenta cognitivă, ce vizează cunoştinţe despre esenţa şi legităţile dezvoltării vieţii umane, despre factorii care determină nivelul emoţionalităţii, cunoaşterea modalităţilor de acumulare şi autoreglare a experienţelor emoţionale;

·                     componenta empatică, care presupune capacitatea de transpunere afectivă în situaţia interlocutorului, de recunoaştere a emoţiilor, de înţelegere a cauzelor anumitor stări emoţionale, sensibilitate emoţională şi atitudini de respect în raport cu trăirile afective, tendinţa spre frumos, dorinţa de a bucura pe alţii şi, în general, percepţia pozitivă a lumii;

·                     componenta reflexivă, ce include capacitatea de a înţelege emoţiile proprii, de a explica propriile atitudini, stările emoţionale şi cauzele apariţiei acestora, capacitatea de a analiza expresiile emoţionale în funcţie de cunoştinţele, experienţele şi particularităţile vieţii sale emoţionale;

·                     componenta motivaţională, exprimată în actualizarea trebuinţei de autoorganizare a trăirilor emoţionale, tendinţa spre stabilitate şi expresivitate emoţională, definind conţinutul idealului personalităţii;

·                     componenta reglatorie, concretizată în capacitatea de a monitoriza propriile emoţii, de a determina cauzele dificultăţilor în unele situaţii existenţiale, ce provoacă emoţii negative, capacitate de a elabora strategii de schimbare a conduitei, de a provoca emoţii pozitive, de a determina strategia acţiunilor proprii, ce asigură integritate emoţională.

Profesiunea de educator, ca de altfel orice profesiune, este rezultatul pregătirii prin studii, acumulând o anumită cultură profesională, la nivelul unor competenţe pedagogice specifice.”- susţine Nicola I. Prin urmare, formarea iniţială şi cea continuă trebuie să contribuie la desăvârşirea culturii profesionale, generală şi filozofică, dar şi de specialitate şi psihopedagogică. Numai prin acumularea a cât mai multe competenţe, formaţia culturală a unui cadru didactic va fi mai valoroasă. Ca entitate a culturii profesionale, subscriem şi cultura emoţională, ca şi componentă psihopedagogică a profesionalismului pedagogic, ca element cu rol de activare a funcţionalităţii întregii personalităţi a cadrului didactic.

Cultura profesională are un vast câmp de manifestare şi redefineşte dimensiunile profesionalismului la nivelul competenţelor psihopedagogice, care determină eficienţa şi dezvoltarea continuă a profesorilor, remodelarea profesională şi socială. Din analiza conceptului de eficienţă desprindem rolul acţiunilor pedagogice, realizate de cadrul didactic înspre îndeplinire, creare, producere, eficacitate, putere şi pozitivism. Nota fundamentală desprinsă din definirea eficienţei în domeniul educaţional este exprimată, după cum relevă Popa I., în termenul de reuşită deosebită sau succes care a devenit modul suprem de a aprecia calitatea unei persoane, “sisteme sociale prin care societatea îşi formulează valorile”.

Asupra aptitudinilor pedagogice, ca parte a culturii profesionale, s-au efectuat cercetări pe mai multe planuri: Pavelcu V. defineşte măiestria pedagogică ca fiind aptitudinea de a face accesibilă materia, corelată cu alte aspecte semnificative: limbajul corect, spiritul de observaţie, tactul pedagogic etc. Dragu A. (1998), Marcus S. (1999) definesc aptitudinea pedagogică ca “particularitatea individuală de a surprinde şi traduce în practică modalitatea optimă de transmitere a cunoştinţelor şi de formare a intereselor pentru cunoaştere”. Mitrofan N. (1988) a stabilit experimental că structura psihologică a aptitudinii pedagogice implică mai multe componente ce configurează următoarele tipuri de competenţe: competenţă politico-morală, competenţă profesional-ştiinţifică, competenţă psiho-pedagogică şi competenţă psiho-socială.

Abordând problema succesului necesar în profesia didactică, ca şi a importanţei eficienţei, a vocaţiei şi a culturii profesionale, Popa I. (2002) creionează însuşirile generale ale personalităţii cadrului didactic, “inteligenţa, simţul măsurii, principialitatea, bogăţia sentimentelor şi atitudinea faţă de problematica socială, stăpânirea de sine, perseverenţa, modestia, capacitatea de a entuziasma pentru valorile culturii” şi însuşirile speciale ce se cer vocaţiei profesorului: ’’afectivitatea, varietatea spectrului emoţional, sensibilitatea şi intensitatea sentimentelor faţă de educaţi, receptivitatea la problematica vieţii acestora”. Pe lângă toate acestea, optimismul pedagogic este însuşirea fundamentală a profesorului eficient, ce reprezintă un model de competenţă profesională. Constatăm că însuşirile de personalitate apar ca elemente ale competenţelor emoţionale, apreciate de cercetători ca fiind absolut necesare în comunicarea interumană de calitate.

Astfel, cultura emoţională a cadrului didactic este o însumare de competenţe emoţionale: de a recunoaşte propriile emoţii şi ale altora, de a prognostica reacţiile emoţionale, intensitatea şi orientarea lor, de reacţionare adecvată la oscilaţiile emoţionale specifice unei situaţii, de a schimba şi reorienta conduita emoţională şi atitudinile faţă de alţii în cazul apariţiei unor reacţii negative, autoreglându-se psiho-emoţional, de capacităţi perceptive: de a gestiona percepţia emoţională, de a evalua orientarea emoţională în situaţii concrete, de a descifra subtextul emoţional al expresiilor nonverbale şi paraverbale în comunicare, de a presupune de la începutul comunicării direcţia desfăşurării contactului emoţional şi de al întreţine pe toată durata comunicării şi de capacităţi expresive, făcând apel la calităţile artistice ale unui dascăl. Educaţia unui copil presupune artă, reflectate în măiestria pedagogică şi stilul personal, creativ, charimatic al profesorului. Conform lui Neacşu I. (2000), valoarea comunicării emoţionale reiese din aprecierea conduitei afective; în privinţa emoţionalităţii se poate vorbi despre sincronizare, ce are menirea de a induce pozitivism şi trăiri emoţionale autentice, expresive, relevante sub aspect pedagogic, cu reacţii veridice şi motivante (Cojocaru-Borozan, Maia, Teoria culturii emoţionale, Chişinău, Tipografia UPS “Ion Creangă”, 2010). În educaţie contează şi este apreciată foarte mult iniţiativa, curajul, dorinţa de a da tonul emoţional într-o acţiune şcolară, însemnând o modalitate de a conduce la nivel profund, foarte personal, “dirijând emoţiile celorlalţi” spre acţiuni eficiente, controlabile, cooperante. (ibidem)

Analiza diversităţii opiniilor respondenților privind cultura emoţională arată că cele mai importante competenţe specifice profesiunii didactice sunt: implicarea şi contaminarea emoţională, identificarea emoţională, orientarea emoţională pozitivă, compasiunea, activismul, expresivitatea, perceptivitatea emoţională, rezistenţa emoţională la stres, profunzimea psihologică şi emoţională, reactivitatea emoţională (flexibilitate, excitabilitate, viteză sporită a blocării stimulilor excitării emoţionale).

Modelul structurat al culturii emoţionale a profesorului (Cojocaru-Borozan, Maia, Teoria culturii emoţionale, Chişinău, Tipografia UPS “Ion Creangă”, 2010, p. 92):

 

Cercetările asupra aptitudinilor pedagogice au reliefat funcţia specială a empatiei în relaţia profesor-elev. Ca însuşire de personalitate, empatia este capacitatea de transpunere a unei persoane într-un model uman exterior, condiţionând înţelegerea şi comunicarea implicită şi o retrăire afectivă a stărilor emoţionale ale modelului. Comportamentul empatic al unui cadru didactic influenţează întreaga educaţie a elevului, motivaţia sa pentru muncă, orientarea şcolară şi profesională, acţionând asupra fixării unui comportament moral dezirabil, pe măsura cerinţelor societăţii noastre. Empatia este cea care influenţează comportamentul altruist. O persoană înalt empatică este altruistă, generoasă, gata să acorde ajutor persoanelor care le înconjoară, au un comportament prosocial bine conturat, sunt bine adaptate social, dedicate acţiunilor de binefacere semenilor.

Cercetarea a utilizat Scala lui A. Mehrabian, cu un număr de 30 de afirmaţii cu care subiectul poate fi sau nu de acord; variabilele supuse atenţiei au fost: atitudinea în faţa experienţelor negative/pozitive ale altora; reacţii emoţionale extreme; tendinţe de simpatie/antipatie; sentimente în faţa emoţiilor celorlalţi; tendinţa de contagiune emoţională.

La educatorii investigaţi există un echilibru între psihologia celorlalţi şi conştiinţa propriei identităţi; e vorba de un echilibru între empatie şi detaşare, între participarea la trăirile altora în scopul înţelegerii acestora şi o atitudine de neutralitate în faţa unor probleme independente de persoana fiecăruia. Numai cu măiestrie pedagogică se poate realiza pendularea permanentă între psihologia elevilor şi strategiile corespunzătoare, astfel încât să se realizeze o comunicare eficientă.

Concluzii: Nivelul de pregătire profesională a cadrelor didactice este unul ridicat şi orientat spre formarea culturii emoţionale, fapt reflectat de particularităţile identificate în urma prelucrării informaţiilor din chestionare. Profesorii îşi cunosc destul de bine rolurile şi competenţele necesare pentru munca emoţional-pedagogică, influenţând calitatea propriei prestaţii didactice, cât şi calitatea formării tinerei generaţii.

 

Funcţii ce corespund profesiunii de cadru didactic:

Armonizarea cu sine şi cu alţii

Comunicare şi relaţionare

Motivare/

provocare/

activare

Creşterea culturii

profesionale

Dezvoltarea emoţională a educaţilor

Autoreglarea şi perfecţionarea conduitei

Amplificarea culturii sociale

57

73

73

65

73

67

34

Sporirea nivelului de formare a culturii emoţionale a profesorilor ar putea fi asigurată prin implementarea unui program de formare a cadrelor didactice. O astfel de formare s-ar impune la toate ciclurile de învăţământ, indiferent de vechime ori nivel de pregătire, în perioada formării inţiale ori continue. O bună pregătire emoţională a dascălului va conduce la o mai bună gestionare a realităţii şcolare, la o mai bună dezvoltare emoţională a copiilor, şi, de ce nu, a societăţii româneşti de mâine.

Nivelul capacităţii empatice a cadrelor didactice este unul ridicat în ansamblu, scala propusă măsurând aptitudinile subiecţilor de a se plasa în locul altuia. Există, însă, şi valori medii ridicate ce arată imparţialitatea unora faţă de viaţa afectivă a celorlalţi. Aceste rezultate conduc către ideea de stiluri empatice complexe prezente la cadrele didactice, ca urmare a structurării manifestărilor la nivel de capacităţi şi comportamente empatice, la nivel intrapersonal şi interpersonal. Empatia joacă un rol important în exercitarea cu succes a profesiei didactice, face parte din ecuaţia personală şi influenţează prestaţia celor implicaţi în actul paideutic.

 

Bibliografie

1.                  Andre, Christophe, Cum să ne exprimăm emoţiile şi sentimentele, Bucureşti, Editura Trei, 2008.

2.                  Cojocaru-Borozan, Maia, Teoria culturii emoţionale, Chişinău, Tipografia UPS “Ion Creangă”, 2010

3.                  Gliga, L., (coordonator), Standarde profesionale pentru profesia didactică, Bucureşti, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, 2002

4.                  Ignat, Aurora-Adina, Educaţie emoţională, suport de curs, 2011

5.                  Marcus, S., David, T., Predescu, A., Empatia şi relaţia profesor-elev, Bucureşti, Editura Academiei, 1987

6.                  Păun, E., Profesionalizarea carierei didactice, în Standarde profesionale pentru profesia didactică, Bucureşti, CNPP, 2002

7.                  Schipor, Doina, Bălan, Carmen, Psihologia educaţiei, suport de curs, 2005

8.                  Vernon, A., Dezvoltarea inteligenţei emoţionale. Educaţie raţional-emotivă, Editura ASCR, Cluj-Napoca, 2004

9.                  www.scribd.com – Cele opt competenţe cheie ale Uniunii Europene

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Revista cu ISSN

Educatia ecologica o sansa pentru viitor

EDUCAŢIA ECOLOGICĂ – O ŞANSĂ PENTRU VIITOR!                                                   Profesor: Miron Steluţa Otilia Şcoala cu clasele I-VIII Movila Miresii, judeţul Brăila   Rezumat: Educaţia ecologică este o componentă a educaţiei aflată la confluenţa dintre ştiinţele...

Read more

Fisa de evaluarea lectiei inspectia spec…

ANEXA Nr. 3   la metodologie   Numele si prenumele candidatului..................................... Data.............................. Examinator ................................   FISA DE EVALUAREA LECTIEI Inspectia speciala la clasa

Read more

Mihai Eminescu un poet universal

UN POET UNIVERSAL – MIHAI EMINESCU     Învăţătoare: Nevodenszki Sorina, ,,Şcoala cu clasele I-VIII  Sânandrei”, Jud. Timiş     ,,Geniul lui Eminescu a intrat definitiv în Panteonul culturii naţionale, şi figura lui este privită asemenea unui ...

Read more

Regulament recunoasterea studiilor din i…

Ordin pentru aprobarea Regulamentului privind recunoasterea in invatamantul tertiar nonuniversitar a studiilor obtinute in cadrul invatamantului liceal - filiera tehnologica sau vocationala

Read more

Suflet garbov in preajma luminii

SUFLET GÂRBOV ÎN PREAJMA LUMINII Prof. educator Mureșan-Chira Gabriel Școala Gimnazială Specială Centru de Resurse și Documentare privind Educația Incluzivă/ Integrată, Cluj-Napoca Rezumat: Despre Dumnezeu nu trebuie să taci....

Read more

Utilizarea instrumentului dustbin game i…

UTILIZAREA INSTRUMENTULUI DUSTBIN GAME ÎN ACTIVITATEA DIDACTICĂ Profesor Bușcă Laura Liceul Tehnologic “Lazăr Edeleanu”, Năvodari Rezumat: Dustbin Game este un instrument cu ajutorul căruia se pot crea resurse educaționale. Articolul...

Read more

Model raport al comisiei de mobilitate p…

Model raport al comisiei de mobilitate pentru restrangere sau pretransfer – 2014   Vezi modelul pentru raport al comisiei de mobilitate a personalului didactic contrituite la nivelul unitatii de invatamant, referiotr la...

Read more

Fisa cadru pentru post cadru didactic in…

FIŞA CADRU A POSTULUI - CADRU DIDACTIC ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR (educatoare, învăţători, profesori pentru învăţământ preşcolar/primar, profesor)     În temeiul Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul contractului individual...

Read more