Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Comunicare si feed-back in invatamantul primar
Marţi, 08 Iunie 2010 00:00

COMUNICARE ŞI FEED-BACK ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR

 

Anton Simona Marinela

Şcoala cu clasele I-VIII nr. 2 Vorniceni, Jud. Botoşani


Comunicarea reprezintă un sistem de transmitere a unor mesaje care pot fi procese mentare (confuzii, gânduri, decizii interioare) sau expresii fizice (sunete şi gesturi). Ea constituie o necesitate şi o activitate socială.

Pornind de la definiţii diverse asupra comunicării didactice, consider actul comunicării ca o unitate a informaţiei cu dimensiunea relaţională, aceasta din urmă fiind purtătoare de semnificaţii, contextualizând informaţia; de pildă, folosesc o informaţie verbală imperativă (vino!, citeşte!, spune! etc.), in funcţie de situaţie: poruncă, provocare, îndemn, sugestie, ordin, sfat, rugăminte, renunţare etc. Personal, observ că mesajele verbale pierd tot mai mult teren în faţa cercetării diversităţii codurilor utilizate (cuvânt, sunet, gest, imagine, cinetică, proximitate etc.) şi a acceptării multicanalităţii comunicării (vizual, auditiv, tactil, olfactiv etc.). Comunicarea, ca formă de interacţiune, presupune câştigarea şi activarea competenţei comunicative, care este deopotrivă aptitudinală şi dobândită.

Feed-back-ul, ca formă de conexiune inversă, este un mecanism de reglare/autoreglare care facilitează atât actul predării, al comunicării cunoştinţelor de către instructor, cât şi actul învăţării, al receptării şi asimilării informaţiei de către elev întrucât cunoaşterea în cadrul procesului de învăţământ se realizează pe fondul interacţiunilor multiple şi neunivoce dintre predare şi învăţare, dintre activitatea instructorului şi cea a elevului. Comunicarea didactică va avea un caracter bilateral, fiecare dintre cei doi poli ai procesului instructiv-formativ putând emite şi recepţiona informaţie. Atât emiterea cât şi recepţionarea informaţiilor au însă sensuri diferite, puse în evidenţă atunci când analizăm procesul de predare-învăţare ca sistem, prin prisma celor doua importante atribute ale sale: comanda şi controlul.

Cauzele pentru care elevii se implică prea puţin sau deloc în dialogul şcolar sunt uneori obiective, întemeiate, iar alteori subiective, nejustificate. Simpla constatare a acestui fapt nu rezolvă problema. Învăţarea are loc prin comunicare. Între cele două procese legătura este indisolubilă. Copilul învaţă comunicând cu învăţătorul şi cu colegii şi învăţând comunică cu ei. Învăţătorul îi învaţă pe copii comunicând cu ei, iar copiii îi comunică învăţătorului dacă ceea ce a vrut să-i înveţe i-a şi învăţat. Nu există act de învăţare al elevului în care să nu fie implicată comunicarea.

Cred că, pe viitor, formarea cadrelor didactice trebuie să acorde o atenţie sporită configurării ethosului comunicativ, date fiind influenţele acestui subsistem asupra tuturor componentelor activităţii educative.

Procesul de învăţământ este un act de comunicare didactică iar aceasta presupune întâlnirea celor doi actori, educatorul şi educatul, în care fiecare şi-a asumat un rol bine definit. Comunicarea reprezintă un sistem de transmitere a unor mesaje care pot fi procese mentare (confuzii, gânduri, decizii interioare) sau expresii fizice (sunete şi gesturi). Ea constituie o necesitate şi o activitate socială. Procesul de învăţământ îndeplineşte trei funcţii: de predare, de învăţare şi de evaluare. Comunicarea este cea mai uzuală formă de interacţiune socială. Modul de comunicare are impact atât asupra relaţiilor cotidiene, dar şi asupra procesului de construcţie şi dezvoltarea carierei. Pentru a fi eficientă, comunicarea trebuie să funcţioneze ca un sistem circular şi să se autoregleze. Elementul central al acestei reglări este reprezentat de feed-back ce îi permite receptorului să-şi emită reacţiile.
O comunicare corectă presupune o flexibilitate a rolurilor, o interacţiune şi nu o transmitere. Orice comunicare trebuie să fie bilaterală.

Comunicarea pedagogică reprezintă un principiu axiologic al activităţii de educaţie care presupune un mesaj educaţional, elaborat de subiect(profesor), capabil să provoace reacţia formativă a obiectului educaţiei(elevul), evaluabilă în termeni de conexiune inversă externă şi internă.

Pornind de la definiţii diverse asupra comunicării didactice, consider actul comunicării ca o unitate a informaţiei cu dimensiunea relaţională, aceasta din urmă fiind purtătoare de semnificaţii, contextualizând informaţia; de pildă, folosesc o informaţie verbală imperativă (vino!, citeşte!, spune! Etc.), în funcţie de situaţie: poruncă, provocare, îndemn, sugestie, ordin, sfat, rugăminte, renunţare etc. Personal, observ că mesajele verbale pierd tot mai mult teren în faţa cercetării diversităţii codurilor utilizate (cuvânt, sunet, gest, imagine, cinetică, proximitate etc.) şi a acceptării multicanalităţii comunicării (vizual, auditiv, tactil, olfactiv etc.). Comunicarea, ca formă de interacţiune, presupune câştigarea şi activarea competenţei comunicative, care este deopotrivă aptitudinală şi dobândită. A fi profesor înseamnă nu numai a poseda cunoştinţe de specialitate, dar şi capacitatea de a le transpune şi traduce didactic, adică posibilitatea de a şti ce, cât, cum, când, în ce fel, cu ce, cui oferi.

Transformarile profunde care au loc în sfera învăţământului românesc determină oamenii de la catedră să-şi analizeze şi nuanţeze continuu experienţa acumulată , să o adapteze la cerinţele actualei societăţi şi mai ales la condiţiile concrete întâlnite la clasă.

În societatea de azi, când greutăţile cotidiene scad disponibilităţile părinţilor de a se întreţine în discuţii cu copilul propriu, timpul petrecut alături de acesta şi mai ales preocuparea pentru modelarea caracterului şi a spiritului printr-o educaţie adecvată, devin pentru tot mai multe familii, un lux. Un lux care merită orice efort, dar acest fapt nu este totdeauna conştientizat de toţi părinţii.

Prin urmare, sarcina dirijării traseului educaţional al elevului revine şcolii, implicit învăţătorului, pe parcursul ciclului primar, care trebuie să-l informeze şi familiarizeze cu diverse domenii ale cunoaşterii dar şi să-l formeze în spiritul cerinţelor societăţii.

Realizarea acestor aspiraţii este favorizată de de schimbările care s-au produs în funcţionalitatea şcolii şi care atrag atenţia asupra rolului proceselor de comunicare şi centrării activităţii de predare nu pe dascăl ci pe cel care învaţă. De asemenea, folosirea metodelor active în procesul de predare-învăţare, democratizarea relaţiei profesor- elev şi diversificarea surselor de informare pe care le poate folosi elevul, sunt aspecte care, reconsiderate, conduc la realizarea unui învăţământ de calitate.

Eficienţa procesului de comunicare constă în:

- Ascultarea activă

- Transmiterea asertivă a mesajului

- Identificarea surselor de conflict şi utilizarea strategiilor specifice de rezolvare a conflictelor

Procesul comunicării presupune receptarea şi transmiterea de mesaje între interlocutori (emiţător şi receptor).

Ca să obţinem performanţă ar trebui să încurajăm elevii să utilizeze mijloacele moderne de comunicare chiar şi virtuale deoarece acestea prezintă pe lângă dezavantaje recunoscute(introvertirea aparentă a individului, retragerea într-o lume ideală etc.) şi avantaje incontestabile: acoperirea unor distanţe foarte mari, rapiditate într-o eră în care informaţia trebuie să circule alert altfel îşi pierde din valoare sau devine nulă, costuri reduse(un calculator cu legatură la internet te ţine conectat cu o întreagă lume),individul îşi poate manageria corect emoţiile.

Feed-back-ul, ca formă de conexiune inversă, este un mecanism de reglare/autoreglare care facilitează atât actul predării, al comunicării cunoştinţelor de către instructor, cât şi actul învăţării, al receptării şi asimilării informaţiei de către elev întrucât cunoaşterea în cadrul procesului de învăţământ se realizează pe fondul interacţiunilor multiple şi neunivoce dintre predare şi învăţare, dintre activitatea instructorului şi cea a elevului. Comunicarea didactică va avea un caracter bilateral, fiecare dintre cei doi poli ai procesului instructiv-formativ putând emite şi recepţiona informaţie. Atât emiterea cât şi recepţionarea informaţiilor au însă sensuri diferite, puse în evidenţă atunci când analizăm procesul de predare-învăţare ca sistem, prin prisma celor doua importante atribute ale sale : comanda şi controlul. Feed-back-ul nu mai apare astfel doar ca un mijloc eficient de reglare a mesajului didactic, ci şi ca o modalitate specifică de autoreglare a învăţării. Instructorul îşi reglează în permanenţă forma şi conţinutul informaţiei transmise şi, în general, atitudinea sa faţă de actul de predare în funcţie de modul în care este receptat mesajul său de către elev. Totodată, elevul îşi poate autocontrola actul de receptare a informaţiei de învăţare pe baza reperelor oferite de către cadrul didactic. În acest fel, însăşi relaţia interpersonală ce ia naştere între cei doi agenţi implicaţi în actul didactic, va căpăta noi valenţe şi va conduce la performanţe şcolare ridicate.

De ce nu se implică elevii în procesul de comunicare?

Cauzele pentru care elevii se implică prea puţin sau deloc în dialogul şcolar sunt uneori obiective, întemeiate, iar alteori subiective, nejustificate. Simpla constatare a acestui fapt nu rezolvă problema. Trebuie aplicate strategii acţionale de contracarare a manifestărilor nefavorabile şi de promovare a celor favorabile.

Motivele pentru care elevii nu participă efectiv la desfăşurarea lecţiilor pot fi de natură temperamentală (în mare masură determinate de programul genetic): introvertit, nesociabil, necomunicativ, timid, pasiv sau ţin de stilul de lucru al învăţătorului.

Activitatea principală a copilului şcolar este învăţarea. Învăţarea are loc prin comunicare. Între cele două procese legătura este indisolubilă. Copilul învaţă comunicând cu învăţătorul şi cu colegii şi învăţând comunică cu ei. Învăţătorul îi învaţă pe copii comunicând cu ei, iar copiii îi comunică învăţătorului dacă ceea ce a vrut să-i înveţe i-a şi învăţat. Nu există act de învăţare al elevului în care să nu fie implicată comunicarea: cu învăţătorul prin prezenţa lui fizică sau simbolică, cu alte generaţii şi cu lumea prin conţinuturile cognitive, cu semenii prin comportamente sociale, cu sine prin reflecţie asupra Eu-lui propriu.

Comunicarea interumană, în general şi pe domenii, diferitele ei aspecte, intră tot mai mult în atenţia specialiştilor din ştiinţele comunicării, sociologilor, pedagogilor şi psihologilor.

În evaluarea cadrelor didactice vorbim despre schimbări de paradigmă, evaluarea fiind interpretată ca un „prilej de autocunoaştere”, de stabilire a punctelor tari şi a celor slabe, a posibilităţilor de evoluţie, de dezvoltare, de motivare a fiecarui cadru didactic. Evaluarea competenţei didactice pune accent mai ales pe efectele formative ale diferitelor tipuri de evaluări, evaluări care devin mai obiective şi în acelaşi timp personalizate, ştiut fiind faptul că nici un cadru didactic evaluat stereotip, standardizat, într-un mod pur administrativ, nu va putea dezvolta cultura unei evaluări, formative, constructive, motivante atât în relaţiile cu elevii dar şi în relaţiile cu colegii sau chiar cu sine.

Efectul evaluării competenţei cadrelor didactice pe plan motivaţional mi se pare important, cu atât mai mult cu cât dezvoltarea motivaţiei pentru cariera didactică este „motorul” creşterii profesionale şi, implicit a creşterii calităţii personalului didactic.

Ideea cea mai valoroasă pe care doresc să o subliniez este aceea că, nu putem avea o evaluare obiectivă, formativă dacă nu stabilim criteriile pentru evaluare şi nu ne raportăm la standardele de formare şi de evoluţie în cariera didactică.

Cred că, pe viitor, formarea cadrelor didactice trebuie să acorde o atenţie sporită configurării ethosului comunicativ, date fiind influenţele acestui subsistem asupra tuturor componentelor activităţii educative. Totodată, trebuie să se asigure o instrumentalizare şi o iniţiere în strategiile de discurs, astfel încât aceştia să fie în stare să sesizeze, să inţeleagă, să ierarhizeze, să sancţioneze şi să amendeze informaţiile câmpului formaţional contemporan, cu antinomiile şi tensiunile sale semiotice, care cere noi prestaţii şi prestante educatorilor şi educaţilor, deopotrivă.

Pentru contemporaneitate, a fi pedagog înseamnă, înainte de toate, a şti să explici, să etalezi clar în faţa elevilor un anumit conţinut, să clarifici şi să rezolvi metodic sarcini didactice.


Bibliografie:

Cristea Sorin, Dicţionar de pedagogie, Editura Litera Educaţional, Chişinău, 2002

Faber A, Elaine Mazlish, Comunicarea eficientă cu copiii, acasă şi la şcoală, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2002

Stroe Maarcus, Teodora David, Adriana Predescu, Empatia şi relaţia profesor-elev, Bucureşti, 1987

 

Ultima actualizare în Miercuri, 09 Iunie 2010 16:26
 

Revista cu ISSN

Profesorul facilitator

PROFESORUL FACILITATOR   Profesor Benga Adriana-Elena Colegiul Tehnic ,,Azur” Timişoara   Calitatea şi eficienţa educaţiei şi învăţământului sunt dependente de competenţa profesorului şi de pregătirea lui profesională. Cercetătorii în domeniul ştiinţelor educaţiei au introdus un...

Read more

Proba metodico practica la concursul pen…

ANEXA Nr. 8   la metodologie   PROBA METODICO-PRACTICA din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din unitatile cu invatamant sportiv integrat si suplimentar (licee si clase cu program sportiv/cluburi sportive...

Read more

Cat de greu e sa inveti o limba straina

Cat de greu e sa inveti o limba straina

Cat de greu e sa inveti o limba straina?   Datorita situatiei destul de nasoale din Romania m-am tot gandit in ultima vreme ca ar fi o idee buna sa plec 1-2...

Read more

La francophonie aujourd hui

LA FRANCOPHONIE AUJOURD’HUI Elisabeta Gheorghe, Liceul cu Program Sportiv Brăila Enseigner la civilisation ce sera étudier les réalités du monde actuel. Apprendre une langue étrangère «c’est apprendre une culture nouvelle, des...

Read more

Costume intalnite in zona moldovei

COSTUME ÎNTÂLNITE ÎN ZONA MOLDOVEI   Prof.Vacaru Mariana, Colegiul Tehnic „Danubiana”Roman     Costumul naţional femeiesc din Moldova are o structură unitară, fiind constituit în toate satele din aceleaşi elemente: cămaşa (ia), poalele, catrinţa, brâul şi...

Read more

Considerations methodologiques sur l ens…

CONSIDÉRATIONS MÉTHODOLOGIQUES SUR L’ENSEIGNEMENT DU FRANÇAIS EN CLASSE PRÉPARATOIRE   Profesor Popescu Mihaela Colegiul ,,Gheorghe Tătărescu” Rovinari   Le présent article a pour objectif principal de présenter quelque considérations méthodologiques sur l’ enseignement du français en...

Read more

Trois types de jeux

TROIS TYPES DE JEUX Prof. Negru Simona-Solomia Liceul Teoretic ,,Eftimie Murgu,, Bozovici, Caraș-Severin La classification des jeux pédagogiques que nous voulons proposer dans les lignes qui suivent n’à pas...

Read more

Teoriile contemporane ale managementului…

TEORIILE CONTEMPORANE ALE MANAGEMENTULUI APLICABILE ȋN ŞCOALA ROMÂNEASCĂ   Profesor limba engleza Camelia Timofte Școala cu cls. I-VIII G.E. Palade, Buzău     Pentru managerul unei unități de învățământ, a motiva personalul implică a identifica acele...

Read more