Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


O experienta palpitanta Sapte ani in Algeria
Sâmbătă, 08 Octombrie 2011 00:00

O experienţă palpitantă – şapte ani în Algeria!

 

După câştigarea independenţei Algeriei, în 1962, odată cu plecarea în masă a francezilor, forţa intelectuală a ţării a scăzut considerabil. Primii ani ce au urmat au fost marcaţi de frământări sociale şi politice care au imprimat ţării o stare de instabilitate. Începând cu 1965, timp de aproape 25 de ani, Algeria cunoaşte o stabilitate relativă, sub socialismul unipartid al preşedintelui Houari Boumédiènne.

Cum evoluţia economică şi socială a unui stat este în strânsă legătură cu nivelul de pregătire al populaţiei, în Algeria este iniţiată o reformă a învăţământului, care impune comasarea unui număr însemnat de cadre didactice aduse din străinătate, în şcolile algeriene. În vederea materializării acestei reforme, Algeria a încheiat protocoale de colaborare cu ţările lagărului socialist, printre care Polonia, Bulgaria şi, mai ales, România, de unde sute de cadre didactice aparţinând tuturor formelor de învăţământ au venit să predea în Algeria. În baza unui astfel de protocol a ajuns aici şi Luciana Stănilă.

Făcând o trecere în revistă a perioadei petrecute în Algeria, Luciana Stănilă mi-a povestit câteva lucruri interesante: Algeria este o ţară frumoasă, are o coastă asemănătoare Coastei de Azur, deosebindu-se însă prin faptul că nu este amenajată la fel de frumos. Au munţii Atlas, care o traversează în nord, iar în partea de sud, deşertul algerian, o poartă deschisă spre Sahara. Oraşele cele mai importante sunt Alger, Oran şi Constantine, dar cel mai frumos, nu numai din Algeria, ci din toate ţările maghrebiene, este Algerul. Însă Algeria de astăzi nu mai este ca cea de-atunci. Fundamentaliştii au câştigat teren, şi se pare că ţara aceasta nu mai este atât de sigură... Într-adevăr, evenimentele recente din Algeria şi ţările vecine, ca de altfel frământările politice şi sociale din toată lumea arabă, vin să confirme spusele doamnei profesor.

Algeria se întinde pe o suprafaţă de 2.378.907 kilometri pătraţi.

 

Statisticile consultate mi-au furnizat informaţia conform căreia, la 1 ianuarie 2011, populaţia Algeriei era de 36.300.000 de locuitori.

Algeria este una dintre cele trei ţări ale Africii de Nord cunoscute sub denumirea de ţările maghrebiene, însă, prin istoria lor, şi Egiptul, parţial şi Libia şi Mauritania, au multe trăsături comune cu primele trei (în limba arabă Maghrib înseamnă Vest). O zicală arabă spune că Magreb este o pasăre sfântă. Trupul ei este Algeria, aripa sa dreaptă, Tunisia, iar cea stângă, Marocul (Wikipedia).

Doamna Luciana îi cataloga într-un mod original, spunându-mi că marocanii sunt consideraţi a fi artizanii Maghrebului, algerienii sunt ţăranii acestuia, iar tunisienii, intelectualii.

În Algeria, Luciana Stănilă lucrează în două etape: 1974-1975, în capitala Alger, iar între 1983 şi 1985, în oraşul Constantine, în cadrul facultăţilor de medicină din cele două oraşe. Salariul n-a fost cine ştie ce: cel aferent primului contract era foarte mic, deoarece statul român îşi lua întotdeauna partea. Al doilea contract a fost ceva mai avantajos, retribuţia fiind ceva mai mare, în jur de 1.500 de dolari, din care impozitul pe care-l lăsa statului român era de 1.000 de dolari, iar restul de 500 erau ai ei. Statul român a făcut multă valută prin aceste reţineri, nestipulate în nicio lege internaţională. Dar, totuşi, câştigul era superior celui din ţară.

Perioada petrecută în Algeria a fost una palpitantă – mărturiseşte doamna Luciana –, în primul rând pentru că am luat contact cu o lume diferită de cea în care trăisem, cu alte obiceiuri şi altă cultură şi în al doilea rând, pentru că toţi trăiam sub impactul fricii de a nu cădea în dizgraţia celor de la ambasadă. Dacă cineva sufla ceva despre tine la ambasadă, aveai toate şansele să te trimită acasă şi să nu mai părăseşti România niciodată.

Când a plecat prima oară în Algeria, avionul cu care călătorea transporta 180 de persoane, cei mai mulţi, profesori, restul, membri ai familiilor lor. Foarte mulţi români au avut atunci astfel de contracte. În schimb, în 1983, când Luciana Stănilă a plecat din nou, doar 12 dintre pasagerii avionului călătoreau în acelaşi scop cu ea, în Algeria. Deja algerienii îşi formaseră cadre didactice indigene şi numărul străinilor care predau în şcolile lor scăzuse considerabil.

Nu mi-am făcut nici măcar un prieten algerian, deşi păreau prietenoşi. Nu-ţi inspirau nicio încredere – mi-a spus Luciana Stănilă, şi apoi mi-a povestit despre atitudinea şi condiţia femeii în societatea algeriană, care au uluit-o. Era interesată de aspectele legate de viaţa celor în mijlocul cărora trăia, de cultura şi tradiţiile algeriene, dar mai cu seamă de felul în care este tratată femeia în familie şi societate.

Are ocazia să participe la o nuntă algeriană şi o face fără ezitare. Bineînţeles că surprizele n-au contenit să apară. A fost uimită să vadă că la nuntă, mireasa era izolată de restul nuntaşilor, stătea singură într-o cameră. Femeile petreceau într-o încăpere, iar bărbaţii, separat, în alta. Au servit masa întâi bărbaţii, şi de-abia când au terminat, au fost servite femeile. Un vas mare, cu un fel de ciorbă, era aşezat în mijlocul încăperii, şi din el au mâncat cele şapte femei prezente. Felul doi era o combinaţie ciudată: un soi de pilaf cu dulceaţă. Asta n-a fost chiar aşa de rău, că putea să servească fiecare din acel vas, cu o furculiţă – îmi spunea râzând doamna Stănilă. Probabil, în timpul mesei şi-o fi amintit cum sunt nunţile în România, cu aperitivele acelea bogate, depăşind marginile farfuriei, şi supa cu tăieţei de casă, cu friptura bine rumenită în cuptor şi inegalabilele sarmale!

Ei, dar acum vine momentul forte al evenimentului: mirele şi mireasa au dispărut… toată lumea aştepta nerăbdătoare să vadă cearceaful! S-a consumat şi acest moment… şi mireasa a scăpat cu obrazul curat! Dar cu cearceaful… pătat!

În cei şapte ani algerieni, au existat multe momente inedite în viaţa doamnei Stănilă – a avut ocazia să cunoască îndeaproape oamenii şi tradiţiile lor, să le pătrundă tainele şi să le guste valorile culturale tradiţionale. Însă nici de tensiuni nu a dus lipsă, pentru că toţi cei veniţi din ţară să lucreze aici erau suspectaţi în permanenţă de către securiştii ambasadei române din Alger de posibila rătăcire şi rămânere prin vreo ţară occidentală. Au fost multe cazuri de acest gen: de exemplu, îmi spunea Luciana Stănilă că la prima descindere în Algeria, avionul cu care a călătorit a făcut escală la Zurich, în Elveţia. Deşi aeroportul era bine securizat, două dintre familiile din grupul lor au reuşit să dezerteze, creând un precedent şi motivând într-o oarecare măsură atitudinea angajaţilor de la ambasadă. Din prima tranşă de profesori care au plecat în Algeria odată cu ea, cu puţin peste jumătate s-au întors în România, restul au reuşit să se strecoare şi să emigreze, cei mai mulţi dintre ei ajungând în Canada, la Quebec, via Paris. Prin 1985, şi Luciana Stănilă fusese tentată să facă un astfel de gest, pentru că toţi trăgeau de ea să rămână, dar n-a făcut-o. Îşi aminteşte cum unul dintre lucrătorii ambasadei române, un tip arogant şi foarte răutăcios, parcă adulmecându-i intenţia, i-a spus că drumul de întoarcere spre România trece prin… Occident!

După cum îmi precizase încă de la începutul convorbirii noastre, familia şi profesia constituiau două lucruri esenţiale în viaţa sa. Avea două persoane dragi, la care ţinea foarte mult: bunica din partea tatălui, pe care o vizita ori de câte ori ajungea în ţară, la Sebeşul de Sus, şi pe tatăl ei. În timpul primului contract cu Algeria, doamna Stănilă îşi duce tatăl în vizită, pentru o perioadă de trei săptămâni. Când au plecat spre Algeria, au făcut un popas la Roma. Asftel a văzut şi Dumitru Stănilă Italia. Apoi, la întoarcerea în ţară, au luat vaporul până la Marsilia şi de-acolo s-au îndreptat spre Paris: i-a arătat şi Franţa! Era împăcată că îi făcuse o mare bucurie tatălui său.

Cei şapte ani de Algeria au sporit setea de cunoaştere a doamnei profesor şi plăcerea de a călători şi a vizita cât mai multe ţări şi continente, ceea ce a şi făcut în anii ce au urmat.

 

Octavian Curpaş

 

 

Phoenix, Arizona

 

 septembrie 2011

 

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Revista cu ISSN

Elemente de noutate in aplicarea curricu…

ELEMENTE DE NOUTATE ÎN APLICAREA CURRICULUM-ULUI ÎN PROCESUL INSTRUCTIV-EDUCATIV DIN GRĂDINIŢĂ                                                                                Ed. Purcel Cecilia, Grădiniţa cu P.P. “Clopoţel”, Bârlad   Necesitatea elaborării unui nou curriculum pentru învăţământul preşcolar reiese din multitudinea...

Read more

Monumente din comuna Dumbraveni statuia …

MONUMENTE DIN COMUNA DUMBRĂVENI STATUIA GENERALULUI ALEXANDR SUVOROV   Prof. Ciobotaru Ana-Maria Şcoala Gimnazială Măicăneşti   Rezumat: Judeţul Vrancea are o mulţime de locuri istorice care nu sunt cunoscute tuturor turiştilor. Comuna Dumbrăveni este situată în...

Read more

Educatia integrata in scoala contemporan…

EDUCAŢIA INTEGRATĂ ÎN ŞCOALA CONTEMPORANĂ - STRATEGII DIDACTICE Institutor Anton Simona Marinela Şcoala cu clasele I-VIII, nr. 2, Vorniceni, Judeţul Botoşani Învăţământul este una din componentele vieţii sociale...

Read more

Cooperarea dintre scoala si familie

COOPERAREA DINTRE ȘCOALĂ ȘI FAMILIE   Prof. Bobariu Liliana, Școala Gimnazială Vidra   Copilul este obiectul acțiunii educative exercitată de școală și familie. Relațiile interpersonale între educatori și părinți au un caracter social. Ele...

Read more

Studiu privind implicarea familiei in ed…

Studiu privind implicarea familiei in educatia copilului si relatia dintre familie si scoala

  STUDIU PRIVIND IMPLICAREA FAMILIEI ÎN EDUCAŢIA COPILULUI ŞI RELAŢIA DINTRE FAMILIE ŞI ŞCOALĂ   Prof. Antohe Florin Mihai Şcoala Nichita Stănescu Galaţi    Studiul de faţă abordează o problemă deosebit de importantă şi anume calitatea...

Read more

Inspectia scolara generala a unitatilor …

CAPITOLUL II  Inspectia unitatilor de invatamant preuniversitar   SECTIUNEA a 2-a Inspectia scolara generala a unitatilor de invatamant preuniversitar: activitatea de preinspectie   Art. 20. -     Inspectorul coordonator al echipei realizeaza urmatoarele activitati preparatoare...

Read more

De ce imi plange ziua ce a trecut

DE CE ÎMI PLÂNGE ZIUA CE-A TRECUT?    de Ştefan Lucian MUREŞANU                 Fulgi mari se jucaseră în văzduh, bătând în geamurile prăfuite ale camerei mele de lucru, toată ziua. Rece şi transpirată...

Read more

PROIECTAREA DIDACTICA

PROIECTAREA DIDACTICÃ – O ACŢIUNE CONTINUÃ ŞI UNITARÃ   Prof. Musat Liliana Liceul Teoretic Nicolae Cartojan Giurgiu     Motto: „Socrate spunea cã acei care stiu ce este fiecare lucru sunt în stare sã explice si...

Read more