Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768

Figuri feminine in Letopisetul Tarii Moldovei de Miron Costin
Scris de mihaiela lazar   
Joi, 08 Mai 2014 15:35

FIGURI FEMININE ÎN „LETOPISEŢUL ŢĂRII MOLDOVEI”

DE MIRON COSTIN

 

Prof. Hriţcu Elena-Luminiţa

Liceul Teoretic „Carmen Sylva”, Eforie Sud, Constanţa

 

 

         Studiul urmăreşte să realizeze un inventar al figurilor feminine din „Letopiseţul Ţării Moldovei”al celui de-al doilea cronicar, Miron Costin. Personajele sunt clasificate în funcţie de rolul şi de importanţa acordate în text de către autor, iar concluzia la care se ajunge este lipsa de consistenţă a galeriei figurilor feminine din cronica supusă analizei, fapt ce corespunde unei trăsături a epcii apariţiei sale: supralicitarea principiului masculin, în detrimentul celui feminin.

            Cuvinte-cheie: letopiseţ, figuri feminine, Elisabeta Movilă.

 

Despre cele trei Letopiseţe ale Ţării Moldovei s-a discutat îndelung în literatura noastră de specialitate. Fie tratate individual, fie abordate dintr-o perspectivă integratoare, cronicile Moldovei semnate de Grigore Ureche, Miron Costin şi Ion Neculce s-au bucurat de o receptare pozitivă în rândurile criticilor literari. Reacţia favorabilă se datorează poate, în mare parte, faptului că în paginile acestor scrieri s-au identificat germenii literaturii noastre moderne.

            Cele trei cronici ale Moldovei cu titlu omonim nu aparţin literaturii propriu-zise. Ele se află undeva la graniţa dintre istoriografie şi literatură, caracterul hibrid al acestora fiind determinat de îmbinarea valorii documentare, cu premisele scrisului artistic. Ţinând cont însă de acel decalaj pe care literatura autohtonă îl manifestă în raport cu cea occidentală, putem justifica aspectul de literatură de tranziţiei spre creaţia artistică propriu-zisă, pe care îl comportă Letopiseţul Ţării Moldovei.

            Restrângând discuţia la segmentul constituit de cronica lui Miron Costin, trebuie să menţionăm faptul că întreaga tradiţie critică românească a abordat acest al doilea letopiseţ comparativ cu cel dintâi, al lui Grigore Ureche. Metoda aceasta apare drept firească în condiţiile în care însuşi Miron Costin, afirmându-se drept continuator al demersului antecesorului său, se situează pe sine în filiaţia lui Ureche.

Criticul Nicolae Manolescu dedică pagini din Istoria critică a literaturii române studiului comparativ al letopiseţelor Moldovei, reliefând locuri comune, dar mai ales aspecte proprii fiecăreia dintre cele trei cronici.

Referitor la structura textului, putem observa de la o primă lectură, inovaţiile de factură modernă pe care le presupune opera costiniană. Avem în vedere acele structuri adiacente textului propriu-zis şi care devin elemente de paratextualitate: secvenţa iniţială, în care cronicarul indică numele istoricilor, ale căror consemnări au reprezentat sursele documentare ale propriului său letopiseţ; referindu-se la această secvenţă, Eugen Negrici discută despre ceea ce „s-ar chema, astăzi, bibliografie”.

Un alt element de paratext îl reprezintă ceea ce poartă numele de Predoslovie adică voroavă către cititoriul, cu alte cuvinte, o prefaţă, în care autorul îşi exprimă intenţia de a fi rescris istoria Moldovei din descălecatul ei cel dintăi,[1] aşadar de la ocuparea Daciei de către Traian. Datorită războiului dintre polonezi şi turci, care afecta la data scrierii Letopiseţului, situaţia Moldovei, Miron Costin se vede obligat sa renunţe la proiectul iniţial şi să continue demersul început de predecesorul său, Grigore Ureche. Iar cronica sa o anunţă drept una amănunţită, contrar tendinţei letopiseţelor străine.

De asemenea, dintr-o nevoie imperioasă de a afirma şi susţine romanitatea poporului nostru, Miron Costin situează anterior textului propriu-zis o sextină, intitulată Stihuri de descălecatul ţării, în care acesta indică răspicat, pentru ca „tot omul să creadză”, originea latină a poporului roman, care „din ţările Rîmului să tărăgănează”.[2]

Nu în cele din urmă, cele trei note de subsol constituind explicaţii adiacente versurilor în în discuţie, reprezintă un ultim element de paratextualitate. Ceea ce noi am numit astfel, Eugen Negrici desemnează drept „mărci neîndoielnic istoriografice”.[3]

*

Un aspect mai puţin discutat, referitor la textul lui Costin, îl reprezintă particularităţile galeriei de personaje feminine conturate de cronicar. Nu este deloc surprinzător faptul că autorul letopiseţului nu excelează în surprinderea figurilor feminine ale epocii. Inventarul eroinelor este unul pauper, iar această trăsătură se înscrie în tendinţa dominantă a epocii, constând în supralicitarea partidei masculine, în detrimentul feminităţii.

            Pe scena cronicii costiniene se succed numeroase figuri masculine: domnitori, boieri, demnitari români şi străini, ostaşi, slugi etc. Autorul îi surprinde complotând împotriva domnitorului sau luptând eroic până la moarte. Îi spionează din culisele istoriei şi le relevă laturi mai putin notorii, aşa cum anunţă încă din Predoslovie: „Iară tot vei afla pre rându toate”, înţelegând prin „toate”, „lucruri de casă”, aşadar aspectele neoficiale, puţin cunoscute celor mulţi, dar pe care cronicarul, în calitate de contemporan al evenimentelor şi de participant la scrierea istoriei Moldovei, le cunoaşte.

            În ceea ce priveşe seria „doamnelor şi domniţelor” (parafrazând astfel titlul celebrei lucrări aparţinând lui Constantin Gane, Trecute vieţi de doamne şi domniţe), Letopiseţul Ţării Moldovei este, după cum am mai afirmat, prea puţin edificator.

            Astfel, nu mai mult de zece figuri feminine sunt evocate în paginile cronicii lui Miron Costin. Este impropriu chiar a le numi figuri, întrucât unele dintre ele sunt doar menţionate accidental, altele se individualizează printr-o singură trăsătură de caracter, iar câteva nici nu au nume. Dar să le prezentăm pe rând:

            Dintr-o primă categorie, aceea a personajelor feminine doar amintite, neindividualizate prin vreo trăsătură de caracter, face parte prima soţie a lui Vasilie-Vodă (după cum îl numeşte Miron Costin pe domnitorul Vasile Lupu, figura centrală a cronicii sale), despre care aflăm din letopiseţ doar faptul că era „fata lui Bucioc” şi că moare aproximativ în aceeaşi perioadă cu fiul lor, Ion-Vodă.

            De asemenea, tot în această serie se înscrie şi cea de-a doua soţie a domnitorului Vasile Lupu, cu care acesta rămâne căsătorit până la moarte şi care – susţine autorul – este fata unui mârzac („nobil tătar care de obicei conducea o ceată ostăşească”[4]).

            Continuând această serie a figurilor feminine, o adăugăm pe soţia lui Miron Ciogoli, al cărei destin se dovedeşte a urmări un traseu deloc neobişnuit epocii: luată ostatică de către armata tătară trimisă pentru a pedepsi cutezanţa lui Vasile Lupu de a masacra oastea otomană care, traversând Moldova, se deda la tot felul de nelegiuiri, această soţie a lui Miron Ciogoli rămâne până la moarte captivă a otomanilor.

            La fel de superficial este amintită şi „fata lui Scărlet, vestit om între ţarigrădeni”, care se căsătoreşte cu Alexandru-Vodă, fiul lui Radu-Vodă cel Mare, domn al Moldovei. Ca şi ea, nepoata lui Ştefan-Vodă, adică fata vistiernicului Sturdza, este măritată din hotărârea lui Ştefan-Vodă cu fiul lui Ghica-Vodă, postelnicul Gligoraşco. O ultimă prezenţă în această galerie de figuri feminine o reprezită doamna Maria, fata lui Ieremia-Vodă, măritată cu polonezul Ştefan Potoţchii.

            Ca o concluzie, din însumarea puţinelor date pe care le cunoaştem, referitoare la personajele feminine ce aparţin categoriei discutate, putem decela următoarea trăsătură a respectivei tipologii: figurile feminine precedente se definesc exclusiv prin raportare la elementul masculin, în sensul în care ele sunt fie fata, fie soţia unui bărbat de seamă. Ele nu contează decât în măsura în care însoţesc bărbatul datorită căruia există în text, astfel încât nici chiar numele acestora nu este de interesul „iubitului cititor” al lui Miron Costin.

            Cea de-a doua categorie de figuri feminine este aceea a personajelor individualizate atât prin nume, cât şi printr-o unică line distinctivă. Aici se înscriu cele două fiice ale lui Vasile Lupu – Maria şi Roxanda.

            Este fie coincidenţă, fie, dimpotrivă, dovada unei legături de sânge care se exteriorizează în manifestări puternice de personalitate, faptul că ambele surori nu se supun cu docilitate voinţei rudelor apropiate de sex masculin.

            Astfel, Maria, fiica cea mare a domnitorului, este măritată în anul 1645 cu un cneaz de familie bună, pe nume Ragivil. După nunta cu alai şi invitaţi de seamă, cei doi pleacă în Ţara Leşească (Transilvania). La un moment dat, Vasile Lupu intenţionează să o despartă pe fiica sa de cneazul Ragivil, însă dna Maria refuză, „dzicându tătâne-său să fie socotit întâi lucrul, nu mai pe urmă”.[5]

            Același refuz ferm îl primește Ștefăniță-Vodă, de la sora sa, fiica cea mică a lui Vasile Lupu, Roxanda. După moartea soțului său, Timuș, fiul hatmanului cazac, Hmil, Roxanda respinge cererea lui Ștefăniță, de a părăsi târgul Rașcov, dăruit ei de către socrul său. Refuzul său rămâne în picioare chiar și în momentul în care Ștefăniță ia cu asalt orașul surorii sale.

            Deși trădează atitudini nonconformiste, portretele celor două figuri feminine mai sus prezentate nu sunt dezvoltate de către cronicar mai mult decât am menționat. Interesul său se orientează, după cum putem ușor constata, asupra segmentului masculin al societății feudale românești.

            O prezenţă feminină insolită o constituie o anonimă, numită de cronicar simplu „o femeie”, care îi ajută pe turci sa cucerească una dintre vestitele cetatăţi ale Ardealului, Oradiia. Ieşind din cetate şi indicând izvorul apei curgătoare care înconjura cetatea, pentru ca turcii să schimbe cursul apei, această femeie facilitează cucerirea cetăţii române de către duşmani. Cronicarul nu oferă nicio explicaţie pentru gestul neobişnuit al femeii, iar în lipsa acesteia, întâmplarea pare de ordinul legendei, cufundându-se în mister.

            Personajul feminin cel mai spectaculos, pe care îl catalogăm astfel datorită statutului pe care îl posedă în cronica lui Miron Costin – acela de a fi unica figură feminină, ce se individualizează printr-un portret moral bine închegat –  este soţia domnitorului Eremia Movilă. Deşi profilul spiritual i se conturează treptat, prin acumularea de fapte şi prin observaţiile auctoriale, aceasta nu este individualizată prin nume. Cronicarul îşi defineşte din nou eroina prin raportare la elementul masculin.

            Or, tocmai această subordonare directă a soţiei faţă de bărbat, „doamna lui Ieremia-Vodă” detestă, fapt care nu reiese în mod obligatoriu din letopiseţ, ci pe care îl afirmă răspicat Constantin Gane, în lucrarea Trecute vieţi de doamne şi domniţe. Autorul dedică un capitol din cartea sa Elisabetei Movilă, pe care o apreciază drept „cea mai frumoasă doamnă pe care a avut-o Moldova”[6]. În acest context, C. Gane afirmă (şi îşi sprijină declaraţiile cu dovezi documentare) că Elisabeta Movilă nu semna documentele după obiceiul vremii, cu o formulare care să o situeze în raport de directă dependenţă de soţ, domn al Moldovei, ci se iscălea, în mod vanitos, „doamnă a Moldovei”.

            Din acel impuls de a trata cronica lui Miron Costin prin raportare la cea care a precedat-o, criticul Eugen Negrici observă că, spre deosebire de cronica lui Ureche, care surprinde exclusiv „eroul exceptional”, caracterele nuanţate de Costin „se aşază într-un registru mai larg, de la exceptional la mediocru”.[7]

            Iar doamna lui Eremia Movilă constituie una dintre acele figuri exceptionale. Atât faptele sale, cât şi destinul tragic devine argumente în susţinerea acestei încadrări.

            În conturarea portretului doamnei Movilă, cronicarul nu se dă în lături din a colporta zvonuri pe care nu le poate proba, dar care stigmatizează personajul într-atât, încât sancţiunea pe care aceasta o primeşte în final pare firească. Citind cronica lui Costin, regăsim mentalitatea arhaică, întrucât destinul personajului în discuţie confirmă structurile basmului, în care prejudiciul comis de antagonist atrage după sine pedeapsa.

            Zvonurile propagate de cronicar vizează o presupusă crimă pe care doamna Elisabeta Movilă o comite. Este vorba despre uciderea prin otrăvire a cumnatului acesteia, Simion Movilă, pe care Costin o justifică astfel: „trăgându domniia mai curundu la feciorii săi, temându-se că să vor întemeia feciorii lui Simion-Vodă la domniia ţării”.[8]

            Aşadar, susţine cronicarul, doamna Movilă, în virtutea unei dorinţe nemăsurate de a deţine puterea, comite crima care legitimează prăbuşirea ei ulterioară. După cum observă Eugen Negrici, „descoperind ideea de durată, Costin vede personajul de-a lungul faptelor lui, dar poate acum s-o facă şi din perspectiva consecinţelor, a efectelor”[9]. Astfel, destinul tragic al personajului îşi găseşte justificare în acţiunile sale nici pe departe imaculate.

            Constantin Gane amendează uşurinţa cu care cronicarul se dedă la diseminarea ştirilor tendenţioase, numindu-l pe Miron Costin „uşorul la bârfeală”.[10] Fie că este adevărat, fie că nu, zvonul uciderii lui Simion-Vodă de către Elisabeta Movilă pare autentic privit prin prisma faptelor personajului. Aceasta denotă ambiţie şi aviditate de putere nemăsurate. În mod repetat luptă pentru obţinerea sau conservarea tronului Moldovei, dovedindu-se o figură feminină atipică pentru epoca în care trăieşte.

            Remarca Magdalenei Popescu, „motorul acestei omeniri în permanentă mişcare şi instabilitate e vanitatea […] Vanitatea e marele viciu care stă la temelia tuturor celorlalte păcate şi greşeli.”[11], îşi dovedeşte valabilitatea şi în ceea ce priveşte personajul în discuţie. Orgoliul constitutiv al doamnei Movilă generează acţiunile sale reprobabile. Iar destinul său confirmă o altă observaţie a criticului mai sus citat: „Condamnaţi prin complicatele conjuncturi ale istoriei mari, devoraţi individual de propriile greşeli care-i trag spre prăbuşire, oamenii Letopiseţului lui Costin ajung toţi, mai devreme sau mai târziu, victime.”[12]

            Devenită captivă a turcilor, doamna Movilă este „ruşinată” de către „păgân”, conform vorbelor amare pe care le adresează boierilor săi. Miron Costin duce până la capăt istoria vieţii acestei soţii de domnitor: turcită fără voie, este trimisă la Constantinopol, unde îşi petrece restul vieţii în haremul unui turc. Cronicarul părăseşte în acest moment obiectivitatea care ar trebui să-l caracterizeze pe istoric şi intervine cu un comentariu moralizator: „La această ocară au sositu la casa lui Ieremiei-Vodă şi poate hi pentru răutăţile ei, că era o fămeie răpitoare, precum spunu şi de vreme ce au otrăvit pe cumnatu-său, pre Simion-Vodă (de va hi aşea) şi de frica lui Dumnedzău depărtată.”[13]

            Ca şi cum nu ar fi fost de-ajuns, cronicarul îi atribuie personajului în discuţie întreaga culpă pentru epuizarea dinastiei Movilă: „Că de ieste vro osândă stingerea casei lui (a lui Eremia Movilă – n.a.), din faptele doamnei sale ieste.”[14] Portretul favorabil al lui Eremia Movilă contrastează puternic cu profilul moral dezavantajos al soţiei sale, astfel încât Eugen Negrici conchide: „Scriitorul gândeşte antitetic. O confirmare primim de la numeroase portrete care par a nu se putea ridica decât sprijinite pe un termen de contrast […] Portretul sintetic al lui Ieremia se realizează aşezând, în raport invers, datele portretului soţiei sale.”[15]

            Considerată de Constantin Gane drept „una din figurile cele mai marcante din galeria doamnelor române”,[16] soţia domnitorului Eremia Movilă dispune de acelaşi statut aparte şi în cronica lui Miron Costin. Deşi acelaşi Constantin Gane face apologia frumuseţii doamnei Movilă, cronicarul nu se opreşte asupra acestui aspect. În spiritul acestei idei, Eugen Negrici constată: „Totul se înscrie în sfera eticului şi aici se structurează câteva, puţine, tipuri. Rareori îşi fac loc observaţii asupra fizicului şi temperamentului, care nu-i intră scriitorului în preocupări.”[17]

În urma trecerii în revistă a figurilor ce compun galeria de personaje feminine din Letopiseţul Ţării Moldovei al lui Miron Costin, putem concluziona că inventarul feminin este modest, cronicarul neexcelând în creionarea portretelor sexului frumos. Unicul profil care posedă substanţă este cel căruia i-am acordat şi noi, în prezentarea de faţă, o atenţie deosebită. „Doamna lui Ieremia-Vodă” devine singura figură feminină proieminentă din letopiseţ. Portretele celorlalte personaje feminine, palide şi insignifiante, întăresc adevărul conţinut de afirmaţia lui Georges Duby: „În mod hotărât, Evul Mediu este masculin.”[18]

 

Bibliografie

Lucrări consultate

Surse primare:

1.      Costin, Miron, Letopiseţul Ţării Moldovei, Editura Minerva, Bucureşti, 1979.

Surse secundare:

1.      Gane, Constantin, Trecute vieţi de doamne şi domniţe, I, Editura Orizonuri, Bucureşti, 1999.

2.      Manolescu, Nicolae, Istoria critică a literaturii române, I, Editura Aula, Braşov, 2002.

3.      Negrici, Eugen,  Naraţiunea în cronicile lui Grigore Ureche şi Miron Costin, Editura Du Style, Bucureşti, 1998.

4.      Popescu, Magdalena, Prefaţă la Letopiseţul Ţării Moldovei, Editura Minerva, Bucureşti, 1975.

 

Siteuri consultate

www.cartidownload.ro/Diverse/20591/georges_duby_evul_mediu_masculin

http://dexonline.ro/definitie/m%C3%A2rzac



[1] Miron Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei, Editura Minerva, Bucureşti, 1979, p. 9.

[2] Miron Costin, op. cit., p. 11.

[3] Eugen Negrici, Naraţiunea în cronicile lui Grigore Ureche şi Miron Costin, Editura Du Style, Bucureşti, 1998, 261.

[5] Miron Costin, op. cit., p. 100.

[6] Constantin Gane, Trecute vieţi de doamne şi domniţe, I, Editura Orizonuri, Bucureşti, 1999, p. 141.

[7] Eugen Negrici, op. cit., p. 303.

[8] Miron Costin, op. cit., p. 29.

[9] Eugen Negrici, op. cit., p. 305.

[10] Constantin Gane, op. cit., p. 151.

[11] Prefaţă la Letopiseţul Ţării Moldovei, Editura Minerva, Bucureşti, 1975, p. 287.

[12] Idem.

[13] Miron Costin, op. cit., p 37.

[14] Idem.

[15] Eugen Negrici, op. cit., p. 305.

[16] Constantin Gane, op. cit., p. 140.

[17] Eugen Negrici, op. cit., p. 304.

[18] Georges Duby, Evul Mediu masculin, Editura Meridiane, Bucureşti, 1992.

Ultima actualizare în Miercuri, 14 Mai 2014 15:43
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Revista cu ISSN

Relatia parinte-copil un factor esential…

RELAȚIA PĂRINTE-COPIL, UN FACTOR ESENȚIAL ÎN DEZVOLTAREA MULTILATERALĂ A COPILULUI Prof.Brătilă Cristina-Zonica C.S.E.I. ,,Elena Doamna, Focșani”, județul Vrancea Despre relaţia dintre părinţi şi copii s-a scris foarte mult şi...

Read more

Scratch mediu modern educational dezvolt…

SCRATCH – MEDIU MODERN EDUCAŢIONAL  PENTRU DEZVOLTAREA COMPETENŢELOR DE PROGRAMARE LA ELEVI   Simona ANASIA, Profesor Informatică şi Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor, Liceul Teoretic “Emil Racoviţă”, Galaţi     Rezumat: Scratch este un nou limbaj de...

Read more

Preocupari literare premergatoare Cercul…

PREOCUPÃRI LITERARE PREMERGÃTOARE CERCULUI LITERAR DE LA SIBIU   Nevodenszki Sorina, institutor Şcoala cu clasele I – VIII Sânandrei, jud. Timis     Victor Iancu, renumit estetician al perioadei interbelice, se aflã printre cei mai...

Read more

DOCUMENTS AUTHENTIQUES ORAUX

                          DOCUMENTS AUTHENTIQUES ORAUX            Lector univ. Ilie MINESCU          Universitatea de Vest TIMIŞOARA     Origine et Classement   Les documents authentiques ont fait leur entrée en didactique des langues au cours de la décennie...

Read more

Perceptie si defensivitate in consumul d…

PERCEPŢIE ŞI DEFENSIVITATE ÎN CONSUMUL DE DROGURI LA ADOLESCENŢI   Dolhan Ana Felicia - Profesor Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” Oradea   Rezumat: Lucrarea de faţă îşi propune să surprindă temele majore în jurul cărora se construiesc...

Read more

Poluarea mediului

POLUAREA MEDIULUI PROBLEMA NOASTRÃ A TUTUROR Învãtãtor: Ciorbã Ramona Nicoleta Şcoala cu clasele I-IV Popeni,  Com. Cãiuti, jud. Bacãu   Mediul de pe Pãmânt - care ni...

Read more

viziunea si misiunea organizatiei scolar…

VIZIUNEA ŞI MISIUNEA ORGANIZAŢIEI ŞCOLARE     Profesor pentru învăţământul primar, Mirela Frunzeanu Mark Twain International School, loc. Voluntari, jud. Ilfov     Rezumat Viziunea unei organizaţii reprezintă o stare ideală proiectată în viitor şi care configurează...

Read more

Metoda proiectului in invatamantul presc…

METODA PROIECTULUI ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR Înv. Gajdo Eszter Şcoala Gimnazială „Orbán Balázs” Acest articol îşi propune să prezinte rolul, importanţa şi etapele proiectului în procesul instructiv-educativ desfăşurat la nivelul învăţământului...

Read more