CUNOAŞTEREA PROFILULUI PSIHOPEDAGOGIC ŞI FIZIC

Prof. înv. primar: DOBREA MONICA,

Şcoala Gimnazială „Emil Racoviţă” Oneşti, jud. Bacău

Moto: „Omul îşi poate lua cunoştinţele numai de la om. Aşa, bazinul se umple cu apă, focul se aprinde cu foc, iar sufletul omului se modelează datorită sufletului unui alt om.”

(Rabindranath Tagore)

Activitatea din orice domeniu necesită o cunoaştere a proprietăţilor „materialului prelucrat”, pentru a folosi „uneltele” cele mai potrivite şi tehnologia adecvată. Această cerinţă se impune cu atât mai mult în domeniul educaţiei, unde se modelează şi se apreciază „materialul uman”, care se caracterizează printr-o multitudine de comportamente cu greu prevăzute, uneori chiar imprevizibile.

Problematica psihopedagogică a copilului aflat la trecerea de la grădiniţă la şcoală este una de importanţă majoră şi cu profunde semnificaţii asupra evoluţiei educaţionale pe termen mediu şi lung. Procesul educaţional accentuează interacţiunile dintre latura cognitivă, afectiv - reglatorie şi fizică, cu rezultate asupra personalităţii şi formării identităţii de sine.

După noile reglementări din educaţie, şcoala debutează la vârsta de 6 ani. La această vârstă copilul se află într-o perioadă de tranziţii pe mai multe planuri: cognitiv, afectiv şi social. Această vârstă devine pentru copil atât un punct de terminus pentru etapele anterioare, dar şi un moment de început spre noi nivele de dezvoltare a proceselor şi mecanismelor psihice.

Văzut de Vîgotski, conceptul de „zonă a proximei dezvoltări” permite anticiparea unor dezvoltări asupra cărora se poate interveni educaţional – activ pentru a se atinge o serie de parametri corespunzători etapei ulterioare de dezvoltare. Din acest punct de vedere, strategiile de acţiune, modul de înţelegere şi activităţile educaţionale pot fi gândite fără constrângerea stadialităţii respective. Anticiparea unor activităţi pe care şcolarul mic le va face în clasele primare este de natură să faciliteze tranziţiile şi să susţină activ adaptarea copilului la mediul şcolar.

Dezvoltarea şcolarului mic presupune conexiunea următoarelor concepte:

·         Dezvoltarea psihică – este „un mecanism de formare de noi seturi de procese, însuşiri, funcţii psihice, structuri funcţionale care diferenţiază comportamentul ducând la o mai bună cunoaştere.”(P. Golu) şi are un caracter progresiv. Acesta este exprimat prin: modificări cantitative ale dezvoltării psihice (lărgirea câmpului perceptiv, îmbogăţirea vocabularului, creşterea volumului memoriei), schimbări în proporţii (schimbarea raportului între activitatea gândirii concrete şi a gândirii abstracte, între memoria mecanică şi memoria logică), dispariţia unor forme vechi (limbajul infantil, gândirea situaţională) şi apariţia unor noi forme (gândirea abstractă, atenţia voluntară, memoria voluntară, imaginaţia creatoare, sentimente superioare).

·         Creşterea – presupune modificări în lungime, greutate a tuturor segmentelor organismului. Ea este influenţată în mod hotărâtor de ereditate, dar nu este neglijată nici influenţa mediului. Se manifestă intens în copilărie şi se diminuează spre finalul adolescenţei.

·         Maturizarea – este procesul de modificări calitative, relativ permanente, din punct de vedere fizic, cognitiv, emoţional, pe care le parcurge o persoană, ca urmare a creşterii normale şi prin care se realizează atingerea gradului de dezvoltare completă şi deplina funcţionalitate a unor funcţii interne şi/sau a unor fenomene psihice.

·         Învăţarea – reprezintă orice modificare produsă în structura de personalitate şi/sau în comportamentul unei persoane, care se manifestă ca urmare a unei experienţe personale şi care are drept rezultat o mai bună adaptare la mediu.

·         Stadiile dezvoltării psihice – sunt „momente ale dezvoltării caracterizate printr-un ansamblu de trăsături coerente şi structurate care constituie o mentalitate tipică şi consistentă, dar trecătoare.”(P. Osterrieth)

Un stadiu al dezvoltării psihice ne oferă particularităţile de vârstă, adică un profil psihologic format din caracteristici psihice comune în anumite perioade de timp, la o anumită categorie de persoane. Acestea au o succesiune în timp, neputând fi inversate între ele, au un caracter integrator, în sensul că structurile anterioare se integrează în cele superioare, devenind o premisă, o condiţie pentru ele, dispun de momente preparatorii, de închegare şi de definitivare, reprezintă o modalitate de echilibrare relativă a proceselor, însuşirilor şi structurilor psihice iar durata stadiilor pateu varia de la un individ la altul, ordinea succesiunii rămâne însă aceeaşi.

Un reper fundamental pentru cadrele didactice din învăţământul primar este eliminarea unor bariere atitudinale cu semnificaţie psihologică puternică asupra desfăşurării ulterioare a activităţii educaţionale.

Iată câteva strategii de îndepărtare a unor dificultăţi posibile:

·         Continuitatea cadrului didactic atât în pregătirea pentru clasa I, cât şi de la clasele II – IV, favorizând pentru copil schimbări minore privind stilul educaţional al cadrului didactic;

·         Familiarizarea din timp cu sala de clasă şi chiar cu clădirea şcolii, ceea ce solicită copilului mai puţine adaptări ulterioare;

·         Atitudinea unor adulţi care îi influenţează pe copil prin „lasă că ajungi tu la şcoală” îşi pierde din semnificaţie, deoarece copilul este deja la şcoală, vede cum se petrec lucrurile, iar posibilul „bau-bau” al şcolii nu se mai justifică, continuitatea temporală, fizică şi administrativă între clasa pregătitoare şi clasa I facilitând şi continuitatea psihopedagogică şi educaţională;

·         Păstrarea elementelor de joc atât în clasa pregătitoare, cât şi în clasa I pun bazele unei tranziţii facile, este mai mult decât evident că deşi se află în clădirea şcolii, chiar în sala de clasă, copilul se va juca şi va învăţa fundamental prin joc;

·         Organizarea fizică a sălii de clasă va trebui să se adapteze, clasa pregătitoare fiind organizată după principiile unei libertăţi în joc şi activitate, solicitând mai multe materiale intuitive şi o mai slabă restricţie a mişcării;

·         Eventualele dificultăţi pe care le poate întâmpina copilul în clasa pregătitoare îşi pot regăsi cu mai multă uşurinţă ameliorarea prin observarea directă a evoluţiei şi progresului pe care îl face copilul, asigurând astfel, evidenţierea potenţialului de dezvoltare.

Pentru efortul cadrului didactic de a-şi plia activitatea pe profilul psihopedagogic al

elevului să fie încununată de succes, trebuie ca acesta să alterneze, în activitatea sa didactică, diverse roluri:

·         Stimulator – stimulează dezvoltarea prin expunerea copilului la stimul senzoriali şi cognitivi şi implicarea lor în activităţi fizice;

·         Facilitator – facilitează învăţarea copilului prin interacţiune, prin comunicare, prin organizarea mediului fizic şi social, prin oferirea de contexte de învăţare, prin încurajarea curiozităţii şi explorării, prin provocarea unor situaţii problematice pentru aflarea de soluţii;

·         Mediator – mediază comunicarea şi raportările sociale dintre copii şi alţi copii şi dintre copii şi adulţi, negocierile, conflictele;

·         Partener – cadrul didactic devine partener al copilului în demersul acestuia de construire a propriei învăţări, partener de joc, partener al familiei în asigurarea condiţiilor optime de dezvoltare şi învăţare ale copilului.

Procesul de cunoaştere a personalităţii copilului este una dintre cele mai importante

acţiuni în care trebuie să se angajeze, cu toată răspunderea, fiecare cadru didactic. J. Wassermann promova ideea potrivit căreia „nu există nicio fiinţă umană atât de solid fortificată, încât să nu găseşti un loc de pătrundere spre ea, dacă este destul de inteligent şi iscusit”.

Bibliografie:

1.      Dumitriu G., Dumitriu C., - „Psihopedagogia”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2003

2.      Holban I. – „Cunoaşterea elevului – o sinteză a metodelor”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978

3.      Manolescu M. colaboratori – „Organizarea interdisciplinară a ofertelor de învăţare pentru formarea competenţelor cheie la şcolarii mici” – suport de curs, Bucureşti, 2012