ALEXANDRU MACEDONSKI,

PROMOTOR AL ÎNNOIRII POEZIEI ROMÂNEŞTI

Prof. Cojocaru Iuliana

Şcoala cu clasele I-VIII, Nr. 9 „Petreche Poenaru”, Craiova

Poet, prozator, dramaturg, publicist, Macedonski a fost un promotor al înnoirii poeziei: o literaturã trebuie sã inoveze dacã vrea sã trãiascã si sã fie puternicã. Opera literarã a lui Alexandru Macedonski este expresia artisticã a unui om cuprins de porniri nãvalnice, dezamãgit de viata provincialã a unei societãti meschine, prãbusite în preocupãri mãrunte. Poetul, înaltat pe aripi romantice, captivat de simbolism si de parnasianism, vrea sa cucereascã zãrile, sa ajungã în tinuturi exotice, fie ele geografice sau imaginare. În poezia sa influentele sunt multiple, Macedonski studiindu-i pe marii romantici, Byron, Shelley, Musset, Lamartine, aducând în discutie unele teme predilecte ale acestora sau ilustrându-le prin tratare de poeticâ personalâ.

Alexandru Macedonski-teoretician al simbolismului.

Încã în 1880 apãruse în Literatorul articolul intitulat “Despre logica poeziei”, în care erau formulate idei ce anticipau anumite judecãti ale lui Mallarmé. Nu numai cã se fãceau apropieri între poezie si muzicã, dar se releva si deosebirea de structurã dintre poezie si prozã. Un adevãrat manifest presimbolist, apãrut în “Literatorul” din 15 iunie 1892, este articolul lui Macedonski - Poezia viitorului. Prin simbolism - se spune în articol - ca si prin instrumentalism care e “tot un simbolism, cu deosebire cã sunetele joacã în instrumentalism locul imaginilor”, poezia “si-a creat un limbaj al ei propriu, limbaj în care se simte în largul ei…”.

 Dupã pãrerea poetului “simbolismul unit cu instrumentalismul” este, ca si wagnerismul, “ultimul cuvânt al geniului omenesc".

 Puncte de vedere presimboliste contin si alte articole publicate de Macedonski în “Literatorul”, ca „Despre poezie” sau „Despre poemã” 1881, în care poetul pledeazã pentru concentrare si sintezã liricã, pentru poezia care sã adune în ea, imprevizibil, miscãri sufletesti contrastante.

 Teoretizând simbolismul, Macedonski a înteles sã-l si promoveze stãruitor în literatura românã. În numele acestui curent, directorul “Literatorului” a încurajat de fapt tot ce se deosebea de poezia româneascã de pânã atunci: parnasianism, naturalism, decadentism, simbolism tot ce putea impresiona prin neobisnuit si bizar. El însusi s-a exersat în compuneri alcãtuite dupã ultima modã parisianã, menite sã revolutioneze lirica. Dupã modelul lui Rollinat, din care a si tradus, Macedonski a afisat uneori preferinte morbide pentru macabru ca în „Vaporul mortii” de exemplu. Dar pasiunea lui cea mare a fost instrumentalismul, poetul propunându-si sã creeze efecte lirice prin pure combinatii de imagini si sunete ca în „Rimele” cântã pe harpã si „Guzla”; unele dintre aceste poezii ca: “Înmormântarea si toate sunetele clopotului” sau “Lupta si toate sunetele ei”, apãrând în volumul „Poezii” din 1881, chiar înainte de întemeierea, la Paris, a scolii lui René Ghil.

Dupã exemplul lui Mallarmé, Macedonski acorda o importantã specialã aspectului grafic al scrierilor sale, mergând pânã acolo încât, în manuscrisul romanului sãu „Thalassa”, a încercat sã sugereze sentimentele nu numai printr-o anumitã asezare a cuvintelor în paginã, dar si prin întrebuintarea unor cerneluri de culoare diferitã, textul înfãtisându-se, în felul acesta, policrom, ca într-un amuzant joc de copii.

 Pe aceastã linie au mers câteodatã si unii dintre frecventatorii cenaclului si colaboratorii asisderi ai “Literatorului”, ca Mircea Demetriad, Al. Obedenaru, Gh. Orleanu, Al. Petroff ori debutantul Ion Theo, viitorul Tudor Arghezi, care a publicat în suplimentul literar „Un poet de tranzitie” prin care se realizeazã trecerea de la romantismul eminescian la curentele moderne, în primul rând, la simbolism. Creatia lui stã sub semnul conglomeratului estetic (îmbinarea mai multor curente si orientãri literare): romantismul se îmbinã cu elemente parnasiene si simbolismul cu nostalgia clasicismului.

 În activitatea literarã a lui Alexandru Macedonski se pot distinge douã etape: Prima etapã, pânã la 1890 - când scrie poeme ample, de facturã romanticã, cu versuri lungi, si cu un pronuntat caracter satiric; acum scrie ciclul noptilor, caracterizat si printr-un retorism romantic, rezultat din multimea interogatiilor si exclamatiilor. Dupã 1890 lirica lui Alexandru Macedonski trece printr-un proces de simplificare, dar si o sublimare artisticã. Este faza simbolist-ornamentalã. Acum scrie rondelurile; discursul liric este rezultatul unui efort de esentializare si se bazeazã pe o metaforã concretã. Poetul renuntã la verbalismul si retorismul primei etape, poezia devenind sugestie si muzicalitate: „Rondelul rozelor ce mor”, „Rondelul apei din grãdina japonezului”, „Rondelul câinilor”, „Rondelul lucrurilor”.

Dacã Macedonski este, indiscutabil, un teoretician al simbolismului, este el oare si un poet simbolist? Unii i-au contestat cu violentã aceastã calitate. Altii au acceptat-o cel putin partial, influentati poate de Macedonski însusi care s-a proclamat singur si cu ostentatie simbolistã pentru o perioadã scurtã.

Desigur, în structura cea mai intimã a spiritului sãu, poetul nu este un simbolist. El rãmâne în mod fundamental un romantic de formatie pasoptistã, euforic, exuberant, vitalist. Desi în poezia lui apar unele simboluri, poetul are grijã ca, aproape de fiecare datã, sã le explice, sã le împrãstie întreaga aurã enigmaticã, sã le distrugã inefabilul atât de caracteristic poeziei simboliste, asa cum procedeazã, de exemplu, si în „Noaptea de decembrie”. Dar nu e mai putin adevãrat cã în poezia macedonskianã apar si primii germeni notabili de simbolism românesc, primele teme autentic simboliste, care vor fi cultivate în literatura românã.

Poet al noptilor.

Dupã modelul noptilor lui Alfred de Musset, Macedonski publicã un ciclu de 11 nopti cu temã variatã. Dintre acestea “Noaptea de Aprilie” si “Noaptea de Septembrie” au ca temã dragostea. “Noaptea de Iunie” urmãreste pozitia jalnicã a poetului în societate. În “Noaptea de Ianuarie” îsi exprimã solidaritatea cu cei ce suferã în chip demn “ridicând lupta vietii în frunti semete de eroism”. În “Noaptea de Februarie” ia apãrarea femeii decãzute. “Noaptea de Mai” este un imn dedicat naturii vindecãtoare de nevroze” care comunicã omului forta ei înnoitoare “Noaptea de Decemvrie”.s-a dezvoltat dintr-o legendã în prozã intitulatã “Meka si Meka”, publicatã de Macedonski în “Românul” lui C. A. Rosetti din 13 ianuarie 1890.

În cadrul poeziei Macedonski foloseste simbolul. Astfel arhanghelul de aur este simbolul inspiratiei, “elementul hotãrâtor pentru opera unui artist. Frãmântãrile creatorului în timpul elaborãrii unei opere de artã are ca simbol vântul, crivãtul, urletul lupilor. Emirul reprezintã credinta nestrãmutatã într-un ideal, capacitatea omului de a rãmâne fidel drumului ales. Meka este simbolul idealului. Omul pocit este simbolul omului comun, capabil de compromisuri. Drumul ocolit strãbãtut de omul pocit este simbolul eticii inferioare a omului comun. Poetul foloseste epitete simple, duble si triple, asociatii noi pe baza principiului corespondentelor, a întrepãtrunderii senzatiilor de vãz, auz si miros, vorbind, de exemplu de un viscol albastru. Alte elemente simboliste pe care le gãsim în poezie sunt neologisme: tremol, monolit, solfi, blondete, nume de pietre scumpe, topaze, alabastru. Îndeosebi refrenul si repetitia dau poemului o cadenta melodioasã, un farmec muzical propriu. Poezia este scrisã în ritm amfibrahic si metru de 12 silabe. Poetul aduce inovatii de ordin tehnic, în primul rând în dispozitia rimelor. Unele versuri au functie de refren, altele sunt repetate cu mici schimbãri obsedante. Prin temã, ideologie si simbolisticã, poetul e romantic; prin vraja muzicalã a textului, prin cultul pietrelor pretioase, prin predilectia nuantei cromatice, Macedonski e simbolist. Astfel dupã ce exercitiile sterile ale instrumentalist - simbolismului se consumaserã, poetul realiza în „Noapte de decemvrie” o strãlucitã sintezã între traditia romanticã si elementele novatoare ale simbolismului.

În ultimii ani ai vietii Macedonski a compus un numãr apreciabil de poezii cu forma fixã, rondeluri. Dintre aceste rondeluri putem aminti “Rondelul rozei ce înfloreste” în care poetul exprimã emotia pe care i-o trezeste înflorirea trandafirului. Macedonski se însenineazã contemplând frumosul, simtind cã natura îi oferã recompensã pentru suferintele vietii. El uitã necazurile imobilizându-si existenta prin artã.

Bibliografie:

Calinescu George, „Alexandru Macedonski”, în „Istoria literaturii române de la origini pânã în prezent”, Fundatia pentru literaturã si artã, Bucuresti , 1941, p.456-468.

Marino Adrian, „Opera lui Alexandru Macedonski”, Editura pentru literaturã, Bucuresti, 1967

Rotaru Ion, „Alexandru Macedonski si curentul de la Literatorul” în „O istorie a literaturii române I”, Editura Minerva, Bucuresti, 1971.

Streinu Vladimir, „Alexandru Macedonski si versul liber” în „Versificatia moderna”, Editura pentru literaturã, Bucuresti, 1966.