CONCEPtIA ESTETICÃ A LUI LIVIU REBREANU

Profesor Laura Mihaela Herman

Şcoala cu clasele I-VIII „Nicolae Iorga” Baia Mare

Conceptia esteticã a lui Liviu Rebreanu se regãseste în volumul „Cred”, apãrut în anul 1926. Crezul artistic al scriitorului se poate sintetiza astfel:

- literatura nu înseamnã joc, ci creatie: ” ... scrisul nu mi se pare deloc o jucãrie agreabilã si nici mai cu seamã o jonglerie de fraze. Pentru mine arta – zic „artã” si mã gândesc mereu numai la literaturã - înseamnã creatie de oameni si viatã. Astfel arta, întocmai ca si creatia divinã, devine cea mai minunatã tainã. Creând oameni vii, cu viatã proprie, cu lume proprie, scriitorul se apropie de misterul eternitãtii”.

- esentialã într-o operã este pulsatia vietii; viabilitatea operei depinde de cantitatea de viatã pe care o cuprinde: „Nu frumosul, o nãscocire omeneascã, intereseazã în artã, ci pulsatia vietii. Literatura trãieste prin ea si pentru ea însãsi. Durabilitatea ei atârnã numai de cantitatea de viatã veritabilã ce o cuprinde.”

- realismul unei opere nu trebuie înteles mecanic, mimetic: ”A crea oameni nu înseamnã a copia dupã naturã indivizi existenti. Asemenea realism sau naturalism e mai putin valoros ca o fotografie proastã.”

- a crea nu înseamnã a copia realitea, ci a o sintetiza, a o prelucra: „Creatia literarã nu poate fi decât sintezã. Omul pe care îl zugrãvesc eu o fi având si trebuie sã aibã asemãnãri cu mii de oameni, cum au si în viatã toti oamenii, dar trãieste numai prin ceea ce are unic si deosebit de toti oamenii din toate vremurile. Unic însã e numai sufletul. Viata eternizatã prin miscãri sufletesti – realism.”

- Rebreanu aderã la un stil neslefuit dar clar, decãt la unul rafinat dar confuz: „Temelia creatiei rãmâne, negresit, expresia, nu însã ca scop, ci ca mijloc. De dragul unei fraze strãlucite sau a unei noi împerecheri de cuvinte, nu vom sacrifica niciodatã o intentie. Prefer sã fie expresia bolovãnoasã si sã spun într-adevãr ce vreau,decât sã fiu slefuit si neprecis.”

Bibliografie:

Liviu Rebreanu, Jurnal I, text ales si stabilit de Puia Florica Rebreanu, note si comentarii de Nicolae Gheran, Editura Minerva, Bucuresti, 1984

MOTIVE ÎNTÂLNITE ÎN BASMELE FANTASTICE

„Tinerete fãrã bãtrânete si viatã fãrã de moarte”

Basmul este o specie a epicii populare, în prozã, care nareazã întâmplãri fantastice cu personaje fantastice care se înfruntã. Structura lui se stabileste prin însiruirea motivelor prezente si general-valabile:

1. Eroul. Prevestirea nasterii unui erou cu însusiri neobisnuite si cu destin metafizic.

2. Interdictia. Pentru a-l convinge sã se nascã, împãratul încalcã limitele omenescului, promitându-i un lucru suprauman.

3. Lipsa. Fiul de împãrat îi cere tatãlui sã îsi respecte promisiunea.

4. Recrutarea. Împãratul neputând sã-i dãruiascã ceea ce îi promisese, fiul se hotãrãste sã plece singur în cãutarea lucrului promis.

5. Încercãri nereusite. Se subîntelege cã nimeni nu a dobândit pânã atunci nemurirea.

6. Unealta nãzdrãvanã. Fiul de împãrat cautã hainele si armele din tinerete ale tatãlui (simbol al preluãrii traditiei) si calul (instrument care îl va conduce pe lumea cealaltã).

7.Cãlãtoria.

8. Lupta cu fortele rãului. Lupta cu Gheonoaia si Scorpia, simboluri ale legãturilor de sânge cu familia si cu specia umanã. Trecerea peste pãdurea monstruoasã, simbol al iesirii în afara vietii însãsi.

9. Aflarea nemuririi. Apoteoza.

PRINCIPALELE TEME ALE POEZIEI ROMÂNEªTI

Genul liric este apropiat de sentimentele, dorintele, aspiratiile ascunse ale sufletului, cerând autorului subiectivitate, spirit de autoanalizã si autoobservatie, depãsirea concretului existentei pentru a percepe metaforic realitatea.

În aprecierea si analiza genului liric sunt necesare referiri la tema tratatã de autor, continutul de idei, compozitie, structurã, aspecte si imagini realizate, procedee artistice.

Principalele teme întâlnite în poezia româneascã sunt:

1. Poezia patrioticã socialã si militantã - evocarea trecutului glorios si îndemnul spre eliberarea neamului (odã, imn, meditatie, pamflet, discurs, rugãciune, declaratie).

a) Pasoptistii (Gr. Alexandrescu, V. Alecsandri - stilul retoric avântat, identificarea poetului cu patria, jertfa pentru patrie. Rar, meditatia asupra sensului faptelor.)

b) Marii clasici (M. Eminescu - continuare a avântului patriotic pasoptist si criticã a societãtii nedrepte, pamflet politic opus idealizãrii trecutului)

c) Poetii care pãstreazã spiritul ªcolii Ardelene (G. Cosbuc, O. Goga - Critica asupritorilor, credintã în viitorul luminos, glorificarea eroilor).

d) Modernii si militantismul (G. Bacovia, Ion Minulescu - ironia amarã, T. Arghezi - protestul, elogiul muncii, N. Stãnescu, M. Sorescu, Geo Dumitrescu - laudã patriei).

2. Poezia filosoficã: expunerea plasticã a ideii, problematica general-umanã (meditatia, elegia).

a) Soarta schimbãtoare a omului, înaintarea spre moarte (Dosoftei, Miron Costin, Gr. Alexandrescu, M. Eminescu, T. Arghezi, L.Blaga, N. Labis).

b) Drama cunoasterii, a ideilor si gândirii (M. Eminescu, T. Arghezi, L. Blaga, N. Stãnescu).

3. Poezia naturii: aspectele concrete ale cadrului natural (imagini vizuale, auditive, olfactive, tactile) si realizarea atmosferei generale.

a) Pastelul sau elemente de pastel (I. H. Rãdulescu, Gr. Alexandrescu, V. Alecsandri, G. Cosbuc).

b) Naturã simbolicã (O. Goga, G. Bacovia, T. Arghezi, L. Blaga, I. Barbu, N. Stãnescu).

4. Poezia iubirii: aspectul încântãtor al persoanei iubite, influenta sentimentului asupra îndrãgostitilor (madrigalul, idila, balada, scrisoarea, poemul).

a) Aspectul fizic armonios (Eminescu, Cosbuc, Arghezi).

b) Semnificatia nobilã a iubirii (Eminescu, Cosbuc, Blaga, Barbu, N. Stanescu).

c) Suferinta din iubire (I. H. Rãdulescu, Alecsandri, Eminescu, Cosbuc, Arghezi, Barbu).

5. Conceptia despre poezie: drama inspiratiei si efortul creator (arta poeticã, manifestul literar).

a) Conditia poetului (Eminescu, Cosbuc, Goga, Arghezi, Blaga, Barbu).

b) Misiunea poeziei (Eminescu, Goga, Arghezi, Blaga, Barbu).

c) Mestesugul poetic si efortul (Eminescu, Arghezi, Barbu).