FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ DEZVOLTAREA COPILULUI

Prof. înv. preşc. Tăut Andreea Maria

Grădiniţa cu P.P Nr. 13

Rezumat

Factorii instituţionali ai educaţiei sunt şcoala, familia, biserica, armata, ş.a.

Familia exercită o influenţă deosebit de adâncă asupra copiilor.O mare parte despre cunoştintele despre natură, societate, deprinderile igienice, obişnuinţele de comportament, elevul le datorează educaţiei primite in familie.Rolul familiei este foarte important in dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic, intelectual, moral, estetic, ş.a.

Ca prim factor educativ, familia ofera copilului aproximativ 90% din cunostinţele uzuale (despre plante, animale, ocupaţiile oamenilor, obiectele casnice), familia este cea care ar trebui să dezvolte spiritul de observaţie, memoria şi gandirea copiilor.Copilul obţine rezultatele şcolare în funcţie de modul în care parinţii se implică in procesul de învaţare. Părinţii trebuie să asigure copilului cele necesare studiului, trebuie să-şi ajute copilul la învăţătură.

Dezvoltarea personalităţii copilului şi a formării lui în conformitate cu idealul social şi cel personal este influenţată de diferenţele de ordin economic, social, cultural care există între familii. Familia însă, în ciuda acestor diferenţe, prezintă anumite însusiri comune.

Condiţiile de viaţă ale copilului sunt influenţate de comportamentul părinţilor. Familia trebuie să aibă disciplina ei. Toate problemele vieţii se pot rezolva mai uşor într-un climat de prietenie şi de înţelegere.

Cuvinte cheie: ereditate, mediu, educaţie.

Dezvoltarea copilului este influențată de diverși factori, fiecare punându-și amprenta într-un anumit mod și anumită măsură asupra viitorului adult. Aceşti factori sunt numeroşi, dar daca ar fi să-i clasificăm pe cei mai importanţi ei ar fi: factorii genetici, modul de viaţă al mamei în perioada sarcinii, mediul înconjurator începand cu familia, stilul de parenting practicat,educaţia, temperamentul copilului.

Educatorul este destul de des tentat să  "reconstruiască" educabilul care îi este încredinţat. Astfel el nu ţine cont de trecutul celui pe care îl educă. Este însă un punct de vedere greşit şi cercetătorul H. Atlan scria "Nu există tabula rasa în educaţie. Noi începem întotdeauna prin a pleca de la ceva."

Acest ceva este un individ marcat prin determinările individuale sau socioculturale trecute sau prezente.

1. Ereditatea - o premiză a dezvoltării psihoindividuale

Ereditatea este caracteristica biologică a ființelor care desemnează complexul de predispoziţii care se transmit de la ascendenţi la descendenţi prin intermediul mecanismelor genetice.

Fiecare om este purtătorul, atât al trăsăturilor generale ale speciei umane : poziţia bipedă, structura anatomo-fiziologică, tipuri de reflexe, cât şi a caracterelor ereditare care îi sunt transmise pe linie directă de la proprii săi ascendenţi : culoarea pielii, ochilor, conformaţia feţei, anumite particularităţi ale grupei sanguine etc.

Ereditatea generalăşi cea particulară alcătuiesc substratul material al eredităţii. Preocuparea cercetătorilor care au avut ca obiect de analiză factorii devenirii fiinţei umane, s-a centrat pe stabilirea semnificaţiei şi ponderii moştenirii ereditare în formarea personalităţii. Întrebarea pe care şi-au pus-o a fost dacă ereditatea poate fi socotită un factor cu rol determinat în acest sens sau dimpotrivă.

În concluzie, putem spune că, ereditatea nu redă în mod necesar tipurile de comportament, ci numai predispoziţii.

2. Mediul, cadru de existenţă şi dezvoltare psihoindividuală

Mediul este ansamblul condiţiilor naturale, materiale şi sociale ce alcătuiesc cadrul de existenţă al omului şi care îi oferă acestuia o diversitate de posibilităţi de dezvoltare psihoindividuală.

Din acest punct de vedere ne interesează în principal:

Ø care este structura mediului;

Ø ce componente structurale ale mediului au o influenţă mai mare asupra personalităţii umane;

Ø cum acţionează mediul asupra devenirii fiinţei umane.

Structura mediului se prezintă astfel : în funcţie de momentul de referinţă din viaţa omului, înainte de naşterea sa sau după, vorbim de influenţe ale mediului intern şi de influenţe ale mediului extern.

În faza prenatală, asupra copilului se exercită anumite influenţe interne determinate de ambianţa intrauterină. Această influenţă nu este atât de importantă, dar nici nu poate fi neglijată.

Totalitatea influenţelor externe care se exercită asupra omului de-a lungul întregii sale perioade postnatale, reprezintă mediul extern, în cadrul căruia se operează o distincţie între influenţele mediului fizic sau primar şi influenţele mediului social sau secundar.

Mediul fizic este cadrul natural în care omul îsi desfăşoară viaţa şi cuprinde ansamblul condiţiilor bioclimatice (relief, climă, floră, faună), ce îi influenţează dezvoltarea şi maturizarea biologică ( înălţime, culoarea pielii), precum şi modul de a trăi (meserii, vestimentaţie, alimentaţie specifică).

Influenţele sale asupra dezvoltării psihice a omului sunt apreciate de specialişti ca nerelevante. Mediul fizic nu acţioneazăşi nu influenţează direct dezvoltarea psihică a omului.

Mediul social-omul este supus şi determinărilor de ordin social care au un impact mult mai puternic asupra dezvoltarii sale psihoindividuale.

Din punct de vedere al devenirii fiinţei umane, definim mediul social ca fiind ansamblul influenţelor ce decurg din interacţiunea omului cu totalitatea condiţiilor economice, politice şi culturale, care îşi impun amprenta asupra dezvoltării psihice.

Influenţele exercitate de mediul social asupra omului sunt:

Ø directe, prin:

· schemele de conduită oferite de ceilalţi membrii ai colectivităţii căreia îi aparţine. Omul aplică aceste reguli pe parcursul vieţii.

· limbaj, ca mijloc de comunicare şi transmitere a capitalului de cultură şi a întregii cunoaşteri acumulate prin experienţa grupului.

Ø indirecte, prin:

· membrii ai familiei care joaca rolul de factor mediu între acesta şi realitatea socialăşi care ei înşişi, sunt influenţaţi în comportamentul lor de cultură grupului căruia îi aparţin.

Comportamentul omului reflectă cultura socială care se înserează la nivelul gândirii şi acţiunilor sale şi prin aceasta, se asigura totodată transmisia ei de la o generaţie la alta. Dupa H. Hannoun, cultura socială ca produs al mediului social, concretizată în anumite structuri ale personalităţii are patru componente :

Ø Componenta tehnologică

Fiecare grup social se caracterizează printr-o tehnicăşi tehnologie la care toţi indivizii se adaptează. Omul european al sec. Al XIX-lea era adaptat la maşina cu aburi, cel al sec. al XX-lea la tehnologia fondată pe informatică, iar cel de mâine se va adapta unui mediu unde ordinatoarele vor fi baza comunicării între grupuri.

Ø Componenta ritual

Nivelul habitus-ului social impune comportamente specifice educabililor. Membrii săi respectă un anumit ritual, iar dacă persoana se abate, va fi marginalizată în grup.Ex..: ritualurile iniţiatice ca botezul, circumcizia, ritualurile de politeţe etc.

Ø Componenta mitică:

Miturile sunt moduri comune de a gândi mai mult sau mai puţin stereotip şi caracteristice grupului.

Ø Componenta limbajului

Limba ca mijloc de comunicare între membrii grupului este caracteristică asemănării lor şi le dă sentimentul apartenenţei la un anumit mediu social.

Mediul social acţionează asupra dezvoltării psihoindividuale a omului prin grupul social care determină o obişnuinţă comună.. Caracteristica principală a mediului social este diversitatea, neuniformitatea. În funcţie de impactul  şi conţinutul lor, precum şi de gradul lor de organizare, influenţele mediului social sunt : organizate şi spontane.Influenţele cu specific organizat, instituţionalizat  din mediul social sunt exercitate de familie şi şcoală, dar şi de diverse instituţii socio-culturale, mass-media etc.

Mediul social exercită însă, şi influente spontane, neintenţionat educative , ce rezultă  din activităţile cotidiene, din întregul mediu de viaţă al copilului : civilizaţia urbană, viaţa satului, grupurile de vârsta, cercul de prieteni etc.

3. Educaţia, factor determinant al dezvoltării psihoindividuale a fiinţei umane

3.1 Definiţie

Educaţia este factorul hotarâtor al dezvoltării psihoindividuale a persoanei. Ea sistematizeazăşi organizează influenţele mediului. Are o funcţie socială, fiind intermediarul între om şi condiţiile de mediu. Copilul dobândeşte prin educaţie norme, valori, modele care se manifestă apoi ca opţiuni personale, în comportamentul său.Formarea şi dezvoltarea personalitaţii umane este deci, un proces orientat, organizat şi conştientizat prin educaţie. În acest sens, E. Surdu arată că :

"Educaţia depistează  dispoziţiile ereditare, le diferenţiază, le modifică, le grăbeşte funcţionarea, le suplimentează forţa, facând din ele calitaţi".Totodată, "influenţele mediului, neorganizate, sunt direcţionate de educaţie, oferindu-le omului în forma pedagogică, pentru a le face durabile şi consecvente."

3.2 Educaţia şi provocările lumii contemporane

Se afirmă pe bună dreptate, ca unul dintre elementele definitorii ale societăţii contemporane este schimbarea. Noul mileniu în care păşim a moştenit însă multe probleme sociale, economice şi politice, care, deşi au marcat în mare măsura ultima jumatate de secol, sunt departe de a-şi fi găsit soluţiile. Dintre aceste probleme menţionăm: terorismul internaţional, rasismul, creşterea numărului săracilor, a analfabeţilor şi a şomerilor, etc.Analfabeţi nu sunt doar cei ce nu stiu să scrie şi să citească, ci şi cei care au deficienţe în cunoştintele de bază, vorbindu-se de analfabetismul funcţional, iar mai nou şi de cel computerial.

Educaţia caută să contribuie la ameliorarea acestor probleme prin acţiuni specifice de prevenţie. Datorită eşuarii în a găsi soluţii putem spune că educaţia se află în situaţie de criză. Prin criză se înţelege decalajul dintre rezultatele învăţămâmtului şi aşteptările societăţii. Dintre soluţiile specifice şi generale găsite enumerăm:

Ø inovaţii în conceperea şi desfăşurarea proceselor educative;

Ø introducerea noilor tipuri de educaţie în programele şcolare;

Ø întărirea legăturilor dintre acţiunile şcolare şi cele extracurriculare;

Ø formrea iniţialăşi continuă a cadrelor didactice;

Ø conlucrarea dintre cadre didactice, elevi, parinţi şi responsabili de la nivel local

Ø organizarea de schimburi de informaţii între statele europene;

Ø regândirea procesului de educaţie în vederea integrării cu succes a tinerilor în viaţă profesionalăşi socială.

Bibliografie

· Dumitru, I., Ungureanu, C., Pedagogie şi elemente de psihologia educaţiei, Editura Cartea Universitară, Bucureşti, (2005)

· Todoran, D., Probleme fundamentale ale pedagogiei, EDP , Bucureşti, (1982).

Summary

Institutional factors of education are school, family, church, army.

Family has a very deep influence on children. O very deep knowledge about nature, society, hygienic habits, habits of behavior, the student owes education received in the family. Family role is very important in child development in terms of physical, intellectual, moral, aesthetic, to As the first educational factor, the family provides the child about 90% of common knowledge (about plants, animals, people's occupations, household items), the family is one that should develop observation, memory and thinking children. The child get school results depending on how parents engage in learning. Parents must provide children with the necessary study, should help their child at school.

Child's personality development and training in accordance with the ideal of social and personal differences is influenced by economic, social, cultural that exist between families. The family, however, despite these differences, have certain common features.

The living conditions of children are influenced by their parents' behavior. The family must have discipline them. All life's problems can be solved more easily in a climate of friendship and understanding.

In this project we presented the main factors influencing the formation and development of the child personality and I focused especially on family. I proposed a program to educate parents so they can learn different methods of solving situations with children.