MODALITĂŢI DE DEZVOLTARE A GUSTULUI

PENTRU LECTURĂ

Băcanu Mariana Profesor învățământ primar

Colegiul Național ,,Ana Aslan” Brăila

Lectura are un rol foarte important în viaţa copiilor cu impact profund pentru anii următori. Miron Costin, marele nostru cronicar defineşte metaforic actul intelectual al lecturii. Cartea reprezintă cel mai complet depozit al inteligenţei omeneşti dobândit de- lungul existenţei noastre, un prieten de necontestat, care nu ar trebui înlocuită de calculator, radio sau televizor- adevărate surse informaţionale şi culturalizatoare de altfel. Oameni de cultură, precum Mircea Eliade îşi aminteste impactul pe care l- au avut asupra lui lecturile la vârsta copilăriei.

În primii ani de şcoală, învăţătorul este cel care declanşează dragostea pentru lectură cu acordul şi implicarea părinţilor. Lectura- activitate intelectuală dezvoltă personalitatea copilului din punct de vedere cognitiv, educativ, formativ. În vederea dezvoltării gustului pentru lectură exista diverse modalităţi, cum ar fi: expunerea prin povestire, conversaţia sau dezbaterea literară, convorbirea sau dialogul, munca cu cartea, recenzia unei carţi, lecţii de popularitate a unor cărţi, organizarea expoziţiilor de carte, şezători literare, medalion literar, concursuri, lectura pe parcursul vacanţei, întâlniri cu scriitorii, biblioteca familiei şi altele. Cuvinte-cheie: referat lectura ciclul primar.

Cuvintele marelui nostru cronicar Miron Costin definesc metaforic actul intelectual al lecturii astfel: ,,...că nu iaste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă decât cetitul cărţilor’’. Nici o definiţie propriu-zisă nu poate fi atât de exactă şi cuprinzătoare încât să înglobeze în graniţele ei această complexă misiune de fiecare zi: cartea şi lectura ei.

Cartea reprezintă cel mai complet depozit al inteligenţei omeneşti, înmagazinând în filele ei cunoştinţe, sensibilitate, fapte pe care le păstrează intacte un timp nedefinit. Uitate între file de sute de ani, par moarte, dar ele reprezintă de fapt o stare cataliptică a istoriei omului, pe care fiecare dintre noi o poate risipi, înviind o lume nebănuită.

Nu ignorăm radioul sau televiziunea, calculatorul, dar spre deosebire de aceste surse informaţionale şi de culturalizare trebuie să spunem că nimic nu poate înlocui cartea. Acast prieten tăcut îţi oferă de fiecare dată acelaşi răspuns fidel la fiecare întrebare şi- l repetă cu nesfârşită răbdare până ce l- ai înţeles. Cartea nu se supără, nu jigneşte, te aşteaptă să revii. O regăseşti oricând la fel de credincioasă şi discretă.

Există nenumărate mărturii ale oamenilor de cultură care relatează impactul extraordinar pe care l- au avut asupra lor lecturile la vârsta copilăriei. Sub influenţa cărţilor citite şi, mai ales, recitite, ei nu numai că evocau momente extraordinare de nobleţe, vitejie, aventură ale altora, dar se imaginau ca participanţi activi ai acţiunilor din acele cărţi. La întrebarea despre amintirile păstrate din vremea când frecventa cursurile şcolii de pe strada Mântuleasa din Bucureşti, Mircea Eliade a răspuns:,,Îndeosebi, amintirea lecturii. Când aveam vreo zece ani, am început să citesc romane, romane poliţiste, povestiri, în sfârşit, tot ce se citeşte la zece ani, chiar ceva mai mult. Alexandre Dumas, de exemplu, tradus româneşte.’’

Lectura elevilor din învăţământul primar se desfăşoară sub îndrumarea învăţătorului. În această activitate se angajează, uneori din proprie iniţiativă, familiile elevilor, care pot avea un rol determinant în constituirea bibliotecii personale şi în alegerea unui tip de carte pentru citit. Rolul important deţinut de lectură- ca activitate intelectuală- este determinat de contribuţia sa la dezvoltarea personalităţii copilului din mai multe puncte de vedere:

a) Sub aspect cognitiv: îmbogăţeşte orizontul de cultură al elevilor, mişcându- i pe verticale temporale şi orizontale spaţiale distincte, prezentându- le evenimente din existenţa universului, a comunităţilor umane şi a indivizilor.

b) Sub aspect educativ: le oferă exemple de conduită morală superioară, le prezintă cazuri de comportamente care-i îndeamnă la reflexii, pentru a distinge binele de rău şi a urma binele.

c) Sub aspect formativ: le dezvoltă gândirea, imaginaţia, capacitatea de comunicare.

Scopul principal al activităţilor de lectură este dezvoltarea gustului pentru citit, căruia i se adaugă şi alte deziderate: stimularea interesului pentru cunoaşterea realităţii, sporirea volumului de informaţii, îmbogăţirea vieţii sufleteşti, cultivarea unor trăsături morale pozitive.

În vederea dezvoltării gustului pentru lectură amintesc câteva modalităţi de realizare a acestui lucru:

Expunerea prin povestire

Se foloseşte îndeosebi la clasele mici (I şi aII-a). Acaste ore se pot desfăşura pe baza povestirii model, expresiv, nuanţat, de către învăţător sau elevi a cuprinsului unei cărţi, al unei lecturi pusă în discuţie în ora respectivă. Povestirea poate fi însoţită de imagini, fotografii sau film. Aceasta presupune lecturarea textului înainte de oră, pentru a putea povesti în clasă.

Conversaţia sau dezbaterea literară

• În clasa a II-a este recomandat ca învăţătorul să înceapă o conversaţie verbală despre o carte, despre noile apariţii editoriale etc. Această dezbatere se organizează cu succes în ora de lectură, care constă în schimbul viu de păreri, în dezvăluirea mai largă şi mai adâncă a conţinutului cărţii în creşterea emotivităţii perceperii ei. Cei care cunosc subiectul lecturii completează sau corectează unele inadvertenţe făcute de povestitor.

  Un alt mod de folosire a dezbaterii literare îl constituie redarea într- o formă închegată a unor episoade din creaţiile citite puse în discuţie pe o temă dată. Aceasta presupune ca învăţătorul să stabilească episoadele înrudite prin tematica dată. Elevii vizaţi din ora precedentă redau conţinutul episoadelor respective (o faptă eroică, un act de curaj, o întâmplare petrecută în pădure, la munte, la mare, la pescuit etc. Ceilalţi elevi din clasă sunt antrenaţi să- şi amintească şi să povestească episoade analoage, din alte opere. Pornind de la aceste episoade, elevii sunt stimulaţi să citească lucrarea respectivă în întregime.

  Convorbirea sau dialogul

  În clasa a II- a această metodă este utilizată în scopul dezvoltării vorbirii şi conversaţiei. Convorbirea nu trebuie confundată conversaţia, deşi în esenţa ei se bazează pe acelaşi principiu fundamental: circulaţia informaţiei între doi sau mai mulţi interlocutori.

  Convorbirea este mai uşor de realizat, dar are efecte pedagogice mai scăzute; tema este prestabilită de către învăţători. De obicei, toţi elevii din clasă primesc aceeaşi cantitate de informaţii şi sunt solicitaţi la sarcini comune, de nivel mediu stabilite în ordinea dificultăţilor la un nivel mediu. Tematica convorbirilor frontale se stabileşte conform cerinţelor formulate în programa şcolară.

  Convorbirea cu grupuri mici vizează stimularea unor elevi cu reticenţe, timizi, sau cu un anume deficit verbal- logic. Atunci când constituirea grupurilor se face după norme pedagogice dialogul duce la rezultate pozitive.

  Convorbirea individuală este mai greu de realizat, mai ales în clasele cu un număr mare de elevi. Convorbirile îşi justifică valoarea lor în măsura în care sunt corelate cu celelalte forme de activitate, deoarece succesul unui dialog depinde de nivelul de dezvoltare al participanţilor. Elevii trebuie să dispună de suficiente cunoştinţe pentru a participa la dialog şi, totodată trebuie să aibă şi deprinderile de exprimare prin care să poată participa efectiv.

  Munca cu cartea

  O modalitate de formare a deprinderii de citire cursivă şi expresivă o constituie citirea cu voce tare începând chiar din semestrul I al clasei a II-a. Trebuie acordată o deosebită atenţie alegerii cărţilor care se citesc cu voce tare. Pentru şcolarii de clasa a II- a citirea expresivă a învăţătorului constituie un puternic imbold în perfecţionarea deprinderilor citirii la elevi. Acum se pun bazele dragostei pentru lectură; acum apare la copii dorinţa de a încerca o citire mai nuanţată respectând punctuaţia şi expresivitatea cuvintelor din propoziţie.

  Învăţătorul trebuie să pună bazele formării depreinderilor de citire cursivă printr-un exerciţiu continuu atât la orele de lectură, cât mai ales prin muncă independentă.

  Recenzia unor cărţi

  Recenzia unor cărţi prezentată de învăţător sau de elevi constituie un mijloc de îndrumare a lecturii particulare. Recenzia în clasa a II-a se prezintă oral de către elevi, nefiind altceva decât rezumatul pe scrt al propriilor păreri despre creaţiile citite. Elevii pot fi solicitaţi să- şi formeze părerile asupra carte, după un plan dat de învăţător care poate cuprinde:

1. Autorul şi titlul cărţii;
2. Conţinutul foarte pe scurt
3. Fragmentul sau episodul care ţi- a atras atenţia în mod deosebit. De ce?

Planul ,,recenziei’’ poate fi diferit; important este ca prin această activitate să se cultive interesul pentru citit şi capacitatea de a comenta, într- o manieră originală, accesibilă o carte.

Lecţii de popularizare a cărţii

O carte nou apărută în librării şi mai ales cele care se adresează elevilor mici trebuie popularizate de către învăţător şi bibliotecarul şcolii. Aceasta presupune ca învăţătorul să fie un cititor pasionat şi să urmărească în permanenţă noutăţile editoriale. Acestea se pot popularuza în lecţiile de lectură organizate şi desfăşurate de învăţător. Curiozitatea îi îndeamnă pe elevi la actul citirii.

Organizarea expoziţiilor de carte

Periodic, învăţătorul şi bibliotecarul şcolii pot să organizeze asemenea manifestări cu cartea. Expoziţiile se organizează în clasa respectivă, pe culuarul şcolii sau în cadrul bibliotecii. Ele se organizează pe baza unei tematici. Vitrina se ornează cu ilustraţii atrăgătoare.

Şezători literare

Şezătorile literare se organizează în cadrul clasei sau cu clase diferite. În cadrul acestor manifestări se invită şi părinţii elevilor. Se recită poezii, de dramatizează povestiri, de povestesc episoade mai interesante din opera unui scriitor. Se cântă în cor sau solo melodii pe versurile unor poeţi.

Şezătoarea reprezintă o formă atractivă, recreativă şi dinamizatoare, foarte potrivită pentru realizarea cu succes a obiectivelor propuse în domeniul de zvoltării vorbirii. Este cadrul cel mai adecvat manifestării libere a elevilor, cel mai eficient mijloc de exersare şi cultivare a relaţiilor de colaborare , de încredere, fiind o formă de activitate colectivă. Prin intermediul celor mai accesibile producţii literare- poezii, snoave, ghicitori, poveşti, povestiri, basme, proverbe, zicători- elevii află, culeg o bogăţie de idei, impresii, trăiesc autentic, spontan şi sincer situaţiile redate. Memorarea de realizează mai puternic atunci când fondul afectiv pozitiv este mai mare. Ceea ce s-a fixat într-un cadru plăcut, cu stimulări variate, devine mai temeinic prin conexiunile multiple. Actualizarea este mult facilitată. Aceasta dă o notă în plus de siguranţă participanţilor la şezătoare, educându- se promptitudinea, flexibilitatea, supleţea proceselor intelectuale care susţin actul vorbirii(gândire, imaginaţie, etc)

Stimularea şi educarea atenţiei este, de asemenea o latură importantă care se realizează prin intermediul şezătorii. Varietatea răspunsurilor ce trebuie urmărite pe parcursul derulării conţinutului, intervenţia,la momentul oportun, cu răspunsul sau rolul pe care- l are de îndeplinit fiecare elev, susţinute de suportul afectiv- motivaţional, contribuie la mărirea stabilităţii atenţiei, fără a-i resimţi efortul, în felul acesta se cultivă, încetul cu încetul, atenţia postvoluntară, sporeşte capacitatea de rezistenţă la efort.

Contribuie într-o măsură însemnată la realizarea laturii estetice şi morale a personalităţii. Latura artistică, declamarea, dansul, cântecul, sunt puternice stimulări ale sensibilităţii estetice. Cadrul organizatoric(sala de festivităţi, un colţ din natură) amenajate în chip sărbătoresc, adaugă sporite valenţe estetice.

Stabilirea tematicii, alegerea din timp a materialului şi ordonarea acestuia într-un repertoriu cu o temă centrală este o cerinţă la fel de importantă ca orice cerinţă didactică prin care se asigură o lecţie de bună calitate.

Pregătirea elevilor pentru şezătoare este un aspect tot atât de important ca şi pregătirea învăţătorului pentru fiecare lecţie în parte. Această cerinţă se traduce într- o acţiune ce cuprinde mai multe momente:

• comunicarea din timp a datei la care va avea loc şezătoarea;

• comunicarea temei; cunoaşterea din timp de către elevi a tematicii contribuie la orientarea interesului şi menţinerea acestuia ceea ce favorizează receptarea, în bune condiţii, a conţinuturilor informaţionale ce se prelucrează în cadrul lecţiilor, sporeşte eficienţa învăţării;

  - desfăşurarea şezătorii cuprinde mai multe momente;

  - pregătirea cadrului corespunzător, pe cât posibil, să se desfăşoare într- un cadru deosebit de cel al clasei.

Copiilor le face deosebită plăcere să constate şi chiar să participe la amenajarea sălii de clasă, să o transforme într- o ,,sală de teatru’’. Dacă este posibil, elevii vor fi aşezaţi în altă formaţie decât cea zilnică, fie pe scăunele sau chiar pe bucăţele de trunchi de lemn pregătită pentru foc, care pot servi drept scăunele, sau pe un covor frumos adus în mod special.

• amenajare unei mici expoziţii de carte creşte valoarea educativă a ambianţei;

• deschiderea şezătorii printr-un cuvânt scurt al învăţătorului, prin care se precizează scopul şezătorii şi subliniază importanţa momentului orientând totodată atenţia elevilor printr-o motivaţie succintă;

• participarea efectivă a elevilor, conform rolului pe care l- a avut de îndeplinit fiecare, prezentarea contribuţiei propriu- zise a materialului cultural: recitări, povestiri, snoave, ghicitori, cântece, dramatizări, jocuri etc;

• încheierea şezătorii reprezintă un moment căruia trebuie să i se atribuie importanţa pedagogică necesară. Învăţătorul trebuie să aprecieze în termeni laudativi, comportarea elevilor, calitatea contribuţiei fiecăruia eventual, distribuind anumite recompense, premii.

  Medalion literar consacrat aniversării unui scriitor

Această manifestare culturală se organizează din timp, întocmind un program de desfăşurare a activităţii: organizarea activităţii, culegerea datelor despre sărbătorit, repartizarea materialului literar elevilor cu talent: cine recită, cine cântă, cine prezintă referatul despre viaţa şi opera scriitorului sărbătorit, etc

-se fac repetiţii, se amenajează sala cu portretul omului de artă, se fac invitaţiile, şi se stabileşte locul şi data desfăşurării manifestării.

Cu elevii clasei a II-a e foarte greu să se organizeze o asemenea manifestare însă, cuplarea acestui colectiv cu elevii clasei a IV- a este mai potrivită. Se invită cadre didactice, părinţi şi elevi de la alte clase.

În derularea programului se pot folosi aparate audio- vizuale.

Concursuri

Concursurile pe temă literară se organizează în cadrul clasei sau cu elevi din serii paralele în cadrul şcolilor mai mari, sau cu elevi din clasele apropiate în şcoli cu predare simultană. Se fixează bibliografia ce trebuie studiată de elevi pe un timp mai îndelungat. Concursul e bine să fie dotat cu premii pentru stimularea câştigătorilor.

În organizarea concursurilor pe temă literară este condus de un juriu din care fac parte: intelectuali şi elevi, părinţi sau alte categorii de persoane. Juriul are menirea să decerneze premiile acordate celor care se situează pe locul I, II, III.

Lectura pe parcursul vacanţei

Vacanţa este timpul cel mai prielnic lecturii efectuate de elev. Lecturile conform programei şcolare sunt recomandate de învăţător la sfârşitul anului şcolar. Controlul trebuie să fie mai mult stimulator şi imediat după deschiderea cursurilor. Când se recomandă lectura pentru vacanţă este bine să se aleagă nu numai ceea ce este util şi necesar, ci şi ceea ce poate să antreneze pe elevi la lectură, ceea ce este accesibil.

Întâlniri cu scriitori

În condiţiile actuale, când autorii sunt din ce în ce mai numeroşi, este bine ca în momentul promovării cărţii să participe scriitorul însuşi. În felul acesta, elevii cunosc peroana, având impact mai mare asupra lor.Este indicat să ofere copiilor şi autografe, având un motiv în plus să citească cartea.

Biblioteca familiei

Într- un articol publicat în revista,,Semănătorul’’, Alexandru Vlahuţă spunea: ,,...în casa în care nu intră o carte, acolo este întuneric’’, iar despre neglijenţa lecturii susţinea: ,, ce de lucruri bune şi frumoase dorm uitate în cărţi pe care nu le mai deschide nimeni!’’

O bibliotecă nu înseamnă unul sau mai multe rafturi cu cărţi, ea reprezintă gustul, interesele, concepţiile posesorului, atât în privinţa selecţionării, căt şi în organizarea propriu- zisă a cărţilor.

Din biblioteca fiecărei familii nu trebuie să lipsească cărţile de căpătâi ale omenirii şi ale culturii noastre naţionale, pe care trebuie să le citim şi să le recitim, căci ele sunt limanul spiritualităţii noastre comune.

Bibliografie:

•Crăciun, Corneliu, Metodica predării limbii române în îmvăţământul primar, Editura Emia, Deva, 2002

•Alexandru, Gheorghe, Şincan, Eugenia, Îndrumător metodic pentru învăţători, părinţi şi elevi, Editura ,,M. Duţescu’’, 1993