Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768

Calin file din poveste
Scris de mihaiela lazar   
Marţi, 08 Aprilie 2014 18:28

CĂLIN (file din poveste)

 

Ileana Faur, proferor Limba şi Literatura română

          Liceul Tehnologic Transporturi Auto, Timişoara

 

Poemul Călin( file din poveste) este unul dintre cele mai dragi copiilor.  Fiecare dintre noi ne amintim cu drag măcar câteva versuri, dacă nu părţi întregi. Am considerat de bun augur a trata acest poem pe căteva pagini, în maniera de lucru la catedră. Este o prezentare cât se poate de ,,prietenească,, pentru elevul aflat în faţa textului, care de la o primă lectură poate să reţină elemente specifice poeziei eminesciene. Textul prezintă trimiteri la mituri si la simboluri, fără a neglija compoziţia stilistică.

 

Poemul, publicat în revista „Convorbiri literare” la 1 noiembrie 1876, datează din perioada studiilor berlineze, sub forma basmului versificat Călin Nebunul, reluat şi definitivat la Iaşi, între 1875-1876.

Spre deosebire de alte scrieri eminesciene, acest poem a facut o foarte bună impresie Junimii.

Cercetând manuscrisele eminesciene, Perpessicius notează trei tipare (variante) importante. Primul cuprinde 228 de versuri organizate compoziţional în  patru părţi (mai puţin evoluat). Al doilea cuprinde 266 de versuri organizate compoziţional în şase părţi (amplificarea primulul tipar). Al treilea are 266 versuri organizate compoziţional în opt părţi.

Din primele doua variante, se pare că Eminescu păstrase numai 20 de versuri.

Poemul se deschide cu motto-ul denumit Gazel. Este vorba de o poezie cu formă fixă - pe tema visului de iubire - cu splendide imagini, atât vizuale: ”vânt jalnic”, ”faţa frumoasă”, cât şi auditive: ”sun-un greier”, ”auzi păşind” etc. Verbele la gerunziu acordat: tremurândă, surâzândă, dau textului o muzicalitate aparte.

Trebuie subliniat faptul că Eminescu a mai scris două gazeluri (Ghazel şi Din când în când).

Poemul Călin se deschide cu o imagine vizuală de mare rafinament. ”Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic”. Se poate afirma că avem în faţa ochilor un cadru de basm, în care razele roşietice ale lunii aruncă reflexe pe castelul singuratic. Încă din primele versuri, Eminescu introduce câteva elemente romantice „luna, codrul, castelul singuratic”.

În acest spaţiu al însingurării - spaţiu prin excelenţă romantic - vieţuieşte o copilă fecioară, care nu este alta decât fata de împărat din Luceafărul, sau poate o ipostază a Ilenei Cosânzene din basmele noastre.

La această copilă, fecioară, accede un voinic:

Agăţat de pietre sure un voinic cu greu le suie,

Aşezând genunchi şi mână când pe-un colţ, când pe alt colţ,

Au ajuns să rumpă gratii rugăminte-a unei bolţi

Şi pe-a degetelor vârfuri în iatacul tăinuit

Intră-unde zidul negru într-un arc a-ncremenit” ¹

Întâlnirea cu fata de împărat are loc în somn. Această fată stă întinsă pe un pat presărat cu trandafiri, cu trupul învăluit în pânza de paianjen care o ascunde.

Copila - fecioară pare absentă, închisă chiar în viaţa tainică a unui vis care-i luminează sufletul şi chipul.

 Ea zâmbind îşi mişcă dulce a ei buze mici subţiri,

Iar pe patu-i şi la capu-i presăraţi-s trandafiri”.

Tresărirea fetei are loc atunci câd simte fiorii dragostei întocmai ca şi fata de împărat din Luceafărul:

 „Ea îl privea cu un surâs

El temura-n oglindă...”

Metaforele „fragii sânului”, „curăţia ei de fată”, comparaţiile „ca o mreajă”, „ca o umbră vioaie”, imaginile vizuale „pânză străvezie”, „chip alb”, „trup alb”, păr de aur”, frunte albă”, „buze mici subţiri” etc. conturează un portret al purităţii şi al senzualităţii, căci ce poate fi mai pur, mai senzual, dacă nu o copilă fecioară.

Voinicul va fi vrăjit de acest tablou al purităţii, mai mult el tulbură aparenta linişte din castel, comiţând un sacrilegiu:

 „Iar voinicul s-apropie şi cu mâna sa el rumpe

Pânza cea acoperită de un colb de pietre scumpe”.

Voinicul se dovedeşte a fi un hoţ de inimi:

 „Pune gura lui fierbinte pe-a ei buze ce suspină

Şi inelul scump i-l scoate de pe degetul cel mic

Ş-apoi pleacă iar în lume năzdrăvanul cel voinic”. 

Fuga în lume a voinicului nu este întâmplătoare, acesta părăseşte mediul închis al castelului abia după ce şi-a atins scopul, după ce a „furat” un obiect care apaţine dragei sale.

Partea a II-a este învăluită de tristeţe, sugerată de o oglindă care poate semnifica nenorocul fetei de împărat.

Apare aici motivul zburătorului: „zburător cu negre plete” - el este străinul absent pe pământul pe care a căzut, regăsindu-se numai în clipa iubirii pentru fiinţa pământeană. În mitologia populară, zburătorul simbolizează o fiinţă fabuloasă, imaginară, mai exact, un duh care chinuie somnul fecioarelor.

G. Călinescu aşază mitul zburătorului în rândul miturilor fundamentale alături de mitul jertfei creatoare, mitul etnogenezei, mitul transhumanţei. În literatura cultă, până la Eminescu, motivul zburătorului apare la Ion Heliade Rădulescu, în balada Zburătorul.

În partea a III-a întâlnim un alt mit, mitul lui Narcis (preluat, se pare, din mitologia greacă, unde Narcis este considerat un tânăr de o rară frumuseţe, care s-a îndrăgostit de propria sa imagine oglindită în apă). În cele din urmă, Narcis a murit tânjind după chipul de neatins:

Dar ea seamănă celora îndrăgiţi de sine e-eşi.

Şi Narcis văzându-şi faţa în oglinda sa, izvorul,

Singur fuse îndrăgitul, singur el îndrăgitorul”.

Fata de împătat e convinsă că în vis a venit un zburător. Sufletul fetei se înalţă răpit de dragoste „potolindu-şi în ea toate durerile”. Dragostea este văzută ca acea stare de graţie din care nici o făptură n-ar voi să iasă pentru a recădea apoi în rătăcirea cotidiană.

Şi atunci e firesc ca, după despărţirea de iubit, fecioara, care a tresărit atinsă de fiorii dragostei , să rămână împietrită şi nimic să n-o poată scoate, smulge din această stare. Singurul care o poate „elibera” de vrajă este el, iubitul, a cărui imagine, ea o va căuta numai în somnul ei de piatră.

În partea a IV-a asistăm la o comunicare între cele două fiinţe: Zburătorul „cu negre plete”, ”umbră fără de noroc” şi ea, copila cu „ochii plini de eres”.

Tot aici asistăm la o trecere de la sărutul cast la dragostea aprinsă:

 „Ei şoptesc, multe ş-ar spune şi nu ştiu de und’ să-nceapă,

Căci pe rând şi-astupă gura când cu gura se adapă;

Unu-n braţele altuia, tremurând ei se sărută,

Numai ochiul e vorbareţ, iară limba lor e mută,

Ea-şi acoperă cu mâna faţa roşă de sfială,

Ochii-n lacrimi şi-i ascunde, într-un păr ca de peteală”.

În partea a VI-a avem imaginea hidosului „crai cu barba-n noduri ca şi câlţii când  nu-i puzderii”.

Craiul se dovedeşte a nu fi un părinte înţelept, căci în cap nu are „grăunţe, numai pleavă şi puzderii”.

Craiul este apostrofat pentru gestul său de a-şi fi alungat „a sa fată” departe de părinţi, „în coliba împistrită, ca să nască-un pui de prinţ”.

Bătrânul crai oftează după fiica sa, totuşi nu poate trece cu vederea păcatul pe care aceasta l-a săvârşit - acela de a se lăsa iubită şi de a fi iubit la rândul său.

Dacă în partea a VI-a ne-a întâmpinat un decor sumbru, în partea a VII-a poetul conturează un spaţiu al libertăţii, un spaţiu al codrului şi al izvoarelor singuratice.

Şi, pentru a dovedi încă o dată caracterul romantic al acestei scrieri, partea a VIII-a  nu putea începe decât într-un timp al înserării: ”Sură-i sara cea de toamnă...”.

În acest spaţiu sacru, pe o potecă dinspre codrii coboară „un voinic cu ochi de vultur”.

Voinicul a fost plecat în lume timp de şapte ani, putem să-l asemănăm aici pe acest tânăr cu un Făt-Frumos al basmelor, care pleacă şi el pentru o anumită perioadă de timp în lume. Să se fi întors voinicul nostru dintr-un traseu iniţiatic? Să fie oare pregătit pentru viaţă?! Aceste lucruri le vom descifra până la sfârşitul textului.

În rătăcirea sa în lume, voinicul pare că a uitat de soarta „iubitei fete”. Întâlnirea cu un copil desculţ „care încearcă să adune într-un cârd bobocii mulţi” nu are nimic  din cadrul feeric, de basm; faptele sunt cât se poate de reale şi în momentul în care voinicul vede copilul, tresare, trezindu-se parcă din somn. Acestă trezire se realizează şi prin intermediul vorbelor spuse de micuţ, învăţate de la mamă:

 „Mama-mi spune câte-o dată, de-o întreb: a cui-s mamă?

Zburătoru-ţi este tată şi pe el Călin îl cheamă”.

Vorbele acestea sunt un fel de cod de recunoaştere înte cei doi. Voinicul din acest moment este convins că băiatul/copilul „cu bobocii” era chiar copilul lui.

Întâlnirea cu tânăra nevastă are loc într-un cadru rustic de o modestie şocantă. Eminescu ceează aici un contrast înte fastul castelului singuratic şi „coliba împistrită”. În această colibă, departe de ochii lumii, fata de împărat a crescut, aşa cum s-a priceput, un pui de prinţ. Locul în care copila–mamă se ascunde tainic nu poate fi găsit, este vorba aici de acel spaţiu sacru care ocroteşte şi de data aceasta iubirea.

Fata de împărat ştie să vieţuiască într-o lume modestă:

 Atunci intră în odaie şi pe capul unei laiţi,

Lumina cu mucus negru într-un hârb un roş opaiţ;

Se coceau pe vatra sură două turte în cenuşă,

Un papuc e după grindă, iară altu după uşă;

Hârâită , noduroasă stă în colb răşniţa veche...

Sub icoana afumată....

Arde-n candel-olumină cât un sâmbure de mac;

...Pe cuptorul uns cu humă şi pe coşcovii pereţi

Zugrăvit-au cu-n cărbune copilaşul cel isteţ

Purceluşi cu coada sfredel şi cu beţe-n loc de labă

Cum mai binei-se şede unui purceluş de treabă.

O beşică-n loc de sticlă e întinsă-n ferăstruie

...Pe un pat de scânduri goale doarme tânăra nevastă...”

Întâlnitrea dintre cei doi se realizează tot în somnul fetei. Ca şi la început fata-nevastă doarme când voinicul o sărută şi când pe nume o cheamă. Tinerei trezite, parcă dintr-un lung somn, i se pare că visează:

 „Ea ridică somnoroasă lunga genelor maramă

Spăriet la el se uită... i se pare că visează,

Ar zâmbi şi nu se-ncrede, ar răcni şi nu cutează...”

Partea a VIII-a prezintă sfârşitul fericit. Dragostea împlinită a celor doi este legată şi prin sfântul ritual al nunţii. Nunta pare desprinsă dintr-o altă poveste tocmai prin faptul că Eminescu a realizat un cadru natural somptuos din imagini vizuale, imagini auditive, metofore, comparaţii, epitete, personificări. Spaţiul în care se va desfăşura nunta este un spaţiu paradisiac, parcă în această parte este mai prezentă mai pregnant lumina, în care va apărea edenul frumos, înşufleţit parcă.

Fără doar şi poate putem spune că întâlnim aici toate elementele de gândire mito-poetică eminesciană.

 

NOTE:

1.                      Mihai Eminescu, Poezii, p.136;

2.                      Zoe Dumitrescu - Buşulenga, Eminescu, p.131.

 

BIBLIOGRAFIE:

     1. Jean Burgos, Pentru o poetică a imaginarului,  Editura Univers, Bucureşti, 1988;

      2. George Călinescu, Viaţa lui Mihai Eminescu,  Editura Minerva, Bucureşti,1986                 

      3. George Călinescu, Istoria literaturii române, Editura Minerva, Bucureşti, 1988

      4. Zoe Dumitrescu-Buşulenga , Eminescu-cultură şicreaţie, Editura Eminescu, Bucureşti,1976;

 5. Mihai Eminescu, Poezii, Editura Eminescu,Bucureşti, 1984;

 6. Michael Ferber, Dicţionar de simboluri literare, Editura Cartier, Cartier, 2001;

 7. Eugen Lovinescu, Mihai Eminescu, Editura Junimea, Iaşi,1984, 

      8. Constantin Noica, Introducere la miracolul eminescian, Editura Humanitas, Bucureşti, 1992,

 9. George Popa, Spaţiul poetic eminescian,  Editura Junimea, Iaşi,1982;


Articole asemanatoare mai vechi:

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Revista cu ISSN

Matematica model de subiect si barem pen…

Evaluarea Nationala 2013 Matematica model de subiect si barem     Vezi subiectul model si baremul de corectare pentru proba de matematica la Evaluarea Nationala pentru clasa a VIII-a, pentru anul scolar 2012-2013....

Read more

Pitagora printre numere prime si divizib…

PITAGORA PRINTRE NUMERE PRIME ŞI DIVIZIBILITATE   Prof. Popp Loredana Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” Timişoara   Am să încep povestea mea cu un citat al lui Emerson, în eseul "Despre prietenie" unde acesta spune...

Read more

Metode specifice predarii literaturii ro…

METODE SPECIFICE PREDĂRII LITERATURII ROMÂNE   prof. Cornelia Lilă Liceul Teoretic Novaci, jud. Gorj     Limba şi cultura, elemente fundamentale pentru viaţa unei societăţi, contribuie în egală măsură la modelarea vieţii sociale, la afirmarea individului...

Read more

Un alt mod de abordare a fizicii

UN ALT MOD DE ABORDARE A FIZICII prof. Mihaela Butoi Colegiul Tehnic “Petru Poni”, Onești La nivelul fiecărei şcoli a apărut motivaţia implementării noilor tehnologii...

Read more

Note ale posteritatii lui ion Creanga di…

NOTE ALE POSTERITĂŢII LUI ION CREANGĂ DIN PERSPECTIVA CRITICII LITERARE Prof. Bunduc Gabriela Liceul Tehnologic”Petru Rareş” Botoşani Mereu deschisă interpretărilor, opera lui Creangă suscită şi...

Read more

Familia si scoala in crearea fiintei soc…

FAMILIA ŞI ŞCOALA ÎN CREAREA FIINŢEI SOCIALE   Profesor Mihăeş Violeta Şcoala cu clasele I-VIII Ploscuţeni, Vrancea   Rezumat Indiferent de perspectiva din care sunt abordate, familia şi şcoala îndeplinesc un set complex de roluri, acestea...

Read more

Mapa dirigintelui

MAPA DIRIGINTELUI   Află câteva recomandări privind ora de consiliere. Află ce trebuie documente trebuie să conţină mapa dirigintelui.   Recomandări: §         utilizarea metodelor interactive în cadrul orei de consiliere; §         colaborarea permanentă cu...

Read more

Des cours a brest en France

DES COURS À BREST, EN FRANCE   Negraia Marta Cristiana, profesor de limba franceză, Şcoala Nr. 12 Miron Costin, Galaţi   Les cours de perfectionnement en France dues grace au programme Comenius, mobilités individuelles,...

Read more