Ganduri de primavara

Primavara, cand apari suntem extraordinari, suntem nemaipomeniti de frumosi si fericiti. Parca n-am calca pamant, parca am pasi pe vant, parca am zbura prin crengi, parca am face in nori poteci. Si e si un viscol minunat de seminte viscolind, cel mai dulce viscol cald si mai bun pe pamant.

Daca un bob in soare tii, vezi prin coaja lui usor un taram de avutii si un cosmos de culori. Si nici nu te-nduri sa nu iei din sac un pumn si tu si-alergand sa il arunci peste negre brazde lungi. Si pe cand boable cad simti pe obraji un suflu cald mostenit din celalalt an, din lanul copt si inalt.

Ah, planeta mea, cum de ai stiut si ti-ai ales, dintre atatea locuri, cel mai frumos din univers! Si de soare aproape – si pan’ la stele atata, cat sa nu ne putem simti singuri in nemarginit. Astrii mai apropiati parca ne-ar fi noua frati, cei din departari mai mari parca ne-ar fi veri primari. Si-atunci constanti cat e de frumos in jur … spun sa ai sufletul voios si sa fii la cuget bun.

Primavara, cand cobori totu-i vraja pe pamant, ziua semanam comori, seara adorm indraznind …