Univers de copil

Tricolorul - poezie

Va oferim spre lectura poezia “Tricolorul” scrisa de Corneliu Vadim Tudor la Viena, pe 1 decembrie 1978.

1. Inflorit-a, inflorit-a
rugul iernii triumfal,
risipite ca ursita
plang mormintele-n Ardeal.
De la Anna la Caiafa
trag in jug atati romani
si le sangereaza ceafa,
au tarana in plamani
Si se sting fara prihana,
nu s-ar plange nimanui,
tot Ardealul e o rana,
lacomi sunt calaii lui.
Pana-n ziua marii hore
ninsa de un dor nespus
cand esarfe Tricolore
un intreg popor si-a pus
Zi de iarna, zi lumina
instelata-n calendar,
cronica de aur plina,
piatra alba de hotar.
Timp inalt de-ntemeiere,
flambura cu vulturi grei,
semn ca Patria nu piere
cat mai are pui de lei
Zi de brazi reverberata
si-nflorita de ecou,
bucuria ta curata
azi o celebram din nou.

2. Nu ne-a fost teama de razboi

Desi radarea ne mai doare

Caci pentru ce luparam noi

Decat pentru un loc sub soare?

Si pentru ce au patimit

Flacaii calcinand Carpatii?

Sa fie neamul intregit

Si liberi sa traiasca fratii

Frumosi si tineri ni-s martirii

In veci se cade sa-I cinstim

La temeliile Unirii

Sta sacrificiul lor sublim

La Alba iulia, odata

Unirea lui Mihai s-a scris

Si Horea a fost tras pe roata

Si Avram Iancu-a fost inchis

Spre vatra ei de foc taranii

In strai de sarbatoare vin

Durutei noastre Transilvanii

Sa-I faureasca nou destin

Frati buni de-o mama si de-un tata

Vlastare dintr-un singur neam

Bine-ati venit din tara toata

De un mileniu v-asteptam!

Si-au fost atunci o bucurie

Si un Rasunet mult visat

Unita tara sa ne fie

Intreg poporul a votat

Unire! Asta ne e vrerea

Unire! Codrii grei vuiesc

Caci in Unirea ni-e puterea

Ardealul este romanesc!

3. incepe sa pogoare o iarna preacurata

Pe muntii nostri sacri, pe ape si campii

De-aici, din departare, eu simt in nari mirosul

De brazi si paine calda al maicii Romanii

Iar stelele imi par, iata, fantani adanci, de aur,
Pe care inca nimeni nu le-a putut fura,
Imi este dor de tara, la fel cum tara insasi

Tanjeste dupa orice plamada de a sa.
Aici, la imparatul in sat,
Cum botezara, pe limba lor, Viena taranii din Ardeal,
E pace si lumina acum. Doar cateodata
Vin sloiuri mari de lacrimi, pe Dunare, la deal,
Si ele nu sunt alta, decat sfintite jalbe, sosind cu-ntarziere,
De la atati romani. Eu le citesc, si carnea,
Pe mine se-nfioara, de cat mai patimira,
Sarmanii mei batrani.
Inzapezite-n veacuri sunt inca strazi si case,
Ce agraiesc si astazi de toti acei barbati

Ce-au pribegit zadarnic spre mantuirea tarii,
Si s-au intors mai aprigi si mai incrancenati.
Toate acestea insa s-au spulberat deodata,
Ca putregaiu-n focul cel purificator,
Cand la calenda unui inmiresmat Decembrie,
Batuse desteptarea si pentru acest popor.
Pe prispa Albei Iulii s-a strans atunci o tara
Si-un vultur isi lua zborul din cronici spre zenit,
Un lung talaz de inimi si clopote deschise,
Ca fiii bravi ai tarii, pe veci s-au fost unit,
Ca patria e una si-o vom pazi cu viata,
Oricate ar fi pe lume sa stea in drumul ei,
Ca steaua fiintei noastre v-a dainui pe bolta,
Iar noi vom fi, de-a pururi, romani si pui de lei.
De aici, din burgul care ne-a cunoscut obida

Atator lacrimi fara de rost si capatai,
Eu ma inchin in fata eternitatii tale.
O, zi de imn si slava, iubirea mea dintai,
Tu nu incepi o iarna, ci insasi primavara

Unui destin pe care ni-l stim biruitor.
De aceea, tot romanul te binecuvanteaza,
Iar fila ta e insusi drapelul Tricolor.