Rolul mamei in educatia copiilor

De la inceput, femeia a fost investita cu cea mai inalta si mai mareata misiune, de a naste, creste si educa pe copiii sai, viitori membri ai familiei si ai societatii.

Patrunsa de insemnatatea acestei sfinte si inalte chemari a femeii, iata cum se exprima ilustra poeta Carmen Sylva: “Femeia este inzestrata cu o putere mai presus de toate puterile, cu o vrednicie mai mare decat toate vredniciile, cu o frumusete mai mare decat toate podoabele pamantului: E o mama! A fi mama e inceputul si sfarsitul chemarii si a fiintei ei. Mama e numele cel mai inalt ce i se poate da. A fi mama e vitejia ei, e cununa ei de biruinta, e lupta si marirea ei, e viata si moartea ei.”

Augusta regina are mare dreptate. Mama e numele cel mai sacru si cel mai dulce in toate graiurile neamului omenesc, e cuvanatul cel mai sfant si scump, e numele pe care il pronunta inima noastra mai inainte ca noi sa putem rosti ceva, e un nume care ne pastreaza in inima multe suveniruri si care totdeauna ne patrunde de un balsam binefacator!

Simtamantul de mama e asa de puternic inradacinat in inima si sufletul femeii incat ea chiar din cea mai frageda varsta ocroteste pe cei mai fragezi, iar mai tarziu ea e partenera sotului ei de care ingrijeste cu iubire si mama parintilor ei imbatraniti. Inima femeii prezinta un bogat si nesecat tezaur de iubire materna, care incepe a se manifesta chiar atunci cand bataile inimii sale devin primele impulsuri de viata ale germenului conceput si pastrat timp de noua luni in sanul ei.

In puterea acestui simtamant matern femeia cunoaste ca mica fiinta de la sanul sau invata de la ea binele si raul, poftele si dorintele, curatenia sufleteasca si bunatatea, ca in puterea sa sta puterea de a face pe copil fericit ori nenorocit si ca pornirea sa sufleteasca va croi soarta vietii copilului. De aici femeia ca sotie si mama, pe langa sarcina de a ingriji de lucrurile casnice, de a tine ordinea si curatenia in casa si de a pastra cu prudenta cele agonisite, mai are nobila misiune de a ingriji si educa pe copii.

In general, se stie ca nimeni dintre toate fiintele omenesti nu poate trai potrivit cu destinatia sa si nu poate cunoaste si indeplini datoriile sale fara educatie si instructie.

Fara o dezvoltare a facultatilor sufletesti, fara o dobandire a oarecare cunostinte, omul apare degradat si fara viata intre ceilalti, iar natiunea ori societatea la temelia careia se afla o buna educatie si o sanatoasa intructie va fi sigura de prosperitate. In cazul contrar se va nimici de la sine.

Daca asa de insemnata si de scumpa e instructia, mult mai insemnata si mai sublima e misiunea de a educa. Nimeni insa nu resimte farmecul si frumusetea acestei misiuni sfinte ca femeia, care ca mama are in primul rand chemarea de a supraveghea si conduce primii pasi ai copiilor. Ea are capacitatea de a forma pe om si in sanul careia membrele noastre se unesc si se organizeaza pentru a alcatui un corp. De la ea primim viata. Tot ea are capacitatea  care in caminul sau familiar, in mijlocul frumosilor ei copilasi isi exercita cea mai nobila datorie de a invata si lumina pe micutii in care zac forta si prosperitatea neamului. Jean Jacques Rousseau se exprima: “Prima educatie e cea mai importanta, iar ea apartine incontestabil mamelor.”

Femeia ca mama are datoria de a incepe educatia copiilor si de a-i indruma pe calea cea buna, pe care sa o urmeze in viata. Privirea, surasul si glasul mamei vor fi razele care patrund inteligenta copilului, care-i dezvolta simtamintele, care-i lumineaza constiinta si care vor planta in inima sa samanta virtutii. Sfanta misiune de a naste, creste si forma pe om obliga pe parinti, dar in special pe femeie ca mama, la o serioasa cultivare a inimii copiilor prin dezvoltarea sentimentului moral si national, caci nimic nu ridica pe om mai presus de celelalte creaturi ca aceste sentimente. In general, numai o educatie cat de buna a facultatilor fizice si intelectuale nu-i de ajuns pentru ca omul sa fie pe deplin luminat, instruit si format. Fara o cultivare a vointei, care e temelia modului sau de a gandi si a lucra, omul nu poate fi desavarsit.

In natura omeneasca chiar din pruncie predomina o fatala aplicare spre rau, destul de delicata si primejdioasa, de aceea se impune chiar din cea mai frageda copilarie, mama sa fie cu cea mai mare bagare de seama in sacra menire de a educa.

Parintii si in mod special mama trebuie sa stie ca manierele, exemplele si faptele din caminul conjugal sunt cele dintai si cele mai puternice simtaminte ce sa intiparesc in mintea si sufletul copiilor lor.

In primul rand, mama - ca stapana a casniciei - trebuie sa se ingrijeasca de sustinerea si dezvoltarea virtutii moralitatii si bunele moravuri ca mai tarziu samanta raului si a viciului inradacinate in copil sa nu-i amarasca batranetile.

Mama, la fel si tata, trebuie sa se fereasca de a savarsi fapte necuviincioase si a spune vorbe urate, dureroase, in fata copiilor lor. Mai tarziu, acestia ii pot imita si vor crea multe probleme. Parintii trebuie sa-i fereasca pe copii de tot raul ce ar putea sa incolteasca in frageda inima a copiilor.

Copiii trebuie sa fie educati in spiritul virtutii, caci aceasta face pe om apt pentru tot ceea ce e bine si frumos. Numai virtutile morale practicate in casa parinteasca si insuflate prin dragostea mamei fac pe copii destoinici in a putea rezista in contra relelor si doritori dupa prudenta, dreptate si cumpatare.