Univers de copil

A+ R A-


Prinţesa şi bobul de mazăre de Hans Christian Andersen

O poveste cu tâlc a marelui povestitor Hans Christian Andersen: Prinţesa şi bobul de mazăre. Povestea este una dintre primele scrieri ale lui Hans Christian Andersen fiind scrisă în 1835.

Era odată un prinţ şi prinţul acela voia să se însoare cu o prinţesă, dar cu o prinţesă adevărată.       Şi a cutreierat toată lumea ca să găsească una pe placul lui şi tot n-a găsit. Prinţese erau destule, dar el nu putea să ştie dacă erau cu adevărat prinţese, fiindcă tuturora le lipsea câte ceva. Şi prinţul s-a întors iar acasă şi era foarte necăjit, pentru că tare ar fi vrut să găsească o prinţesă adevărată.

        Într-o seară, tocmai se stârnise o furtună cumplită, tuna şi fulgera şi ploua cu găleata; era o vreme îngrozitoare. Deodată s-a auzit cum bate cineva la poarta oraşului şi regele, tatăl prinţului, s-a dus să deschidă.

        La poartă era o prinţesă. Vai, dar în ce hal era din pricina ploii şi a vremii rele! Apa îi curgea şiroaie pe păr şi pe haine şi îi intra în pantofi pe la vârfuri şi ţâşnea înapoi pe la călcâie. Dar zicea că-i prinţesă adevărată.

        - Bine, las' că vedem noi îndată! s-a gândit regina, dar n-a spus nimic; s-a dus în odaia de culcare, a luat toate saltelele din pat şi a pus pe scândurile patului o boabă de mazăre. Pe urmă a pus peste mazăre douăzeci de saltele de lână şi pe saltele douăzeci de perne mari de puf.

Aici s-a culcat prinţesa. Dimineaţa au întrebat-o cum a dormit.

        - Groaznic de prost! a răspuns prinţesa. Toată noaptea n-am închis ochii. Dumnezeu ştie ce a fost în pat! Am şezut pe ceva tare şi acuma-s toată numai vânătăi! Groaznic!

Şi atunci au văzut cu toţii că era o prinţesă adevărată, dacă a simţit ea o boabă de mazăre prin douăzeci de saltele şi douăzeci de perne de puf. Aşa de gingaşă la piele nu putea să fie decât numai o prinţesă!

        Şi prinţul a luat-o de nevastă, fiindcă acum ştia hotărât că asta-i prinţesă adevărată; iar boaba de mazăre au pus-o în odaia unde erau bijuteriile coroanei şi se mai poate vedea acolo şi astăzi dacă n-o fi luat-o careva.

        Şi asta să ştiţi că-i o poveste adevărată.

Povestea viorelei

Povestea viorelei

Povestea viorelei    Demult, demult, cică într-un sat, care o fi fost acela, era un om sărac şi avea o fată tare frumoasă şi cu ochii albaştri, pe care o chema Viorica...

Legenda vulcanilor noroiosi de…

Legenda vulcanilor noroiosi de la Paclele Mari

Legenda vulcanilor noroiosi de la Paclele Mari Legenda spune ca in timpuri nu foarte indepartate, cam in urma cu 400 de ani, pe taramul unde se afla acum vulcanii...

Matteo Muriano si Moldova lui …

Matteo Muriano si Moldova lui Stefan cel Mare

Matteo Muriano si Moldova lui Stefan cel Mare In anul 1502, dupa cum se stie, Stefan cel Mare cheama la curtea sa pe vestitul medic venetian Matteo Muriano ca sa-i trateze...

Calitatea produselor de origin…

Calitatea produselor de origine animala

Calitatea produselor de origine animala Produsele de origine animala sunt foarte variate, desi si caracteristicile de calitate difera de la un produs la altul. Laptele este un aliment valoros,...

Primavara planse de colorat

Primavara planse de colorat

Primavara - planse de colorat   A venit in sfarsit primavara si o data cu ea si dragostea a inflorit. Sa ne bucuram pasind prin raze, culegand ghiocei si impartind zambete. E...