Univers de copil

A+ R A-


Poezii de Florii pentru copii

 

Floriile de Vasile Alecsandri

 

Iată zile-ncălzitoare
După aspre vijelii!
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii.

Primăvara-ncântătoare
Scoate iarba pe câmpii.
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii.

Lumea-i toată-n sărbătoare,
Ceru-i plin de ciocârlii.
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii.

Păcat, zău, de cine moare
Şi ferice de cei vii!
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii.

Copiliţă, nu vrei oare,
Nu vrei cu mine să vii
Când Floriile-s cu soare
Şi soarele cu Florii?

Să culegem la răcoare
Viorele albăstrui?
Hai! Floriile-s cu soare
Şi soarele cu Florii.

Eu ţi-oi da de orice floare
Mii de sărutări şi mii.
Hai! Floriile-s cu soare
Şi soarele cu Florii.


Iar tu, dulce zâmbitoare,
Te-i face că te mânii ...
Hai! Floriile-s cu soare
Şi soarele cu Florii.

 

E sărbătoare la Florii de Petru Dugulescu

 

E sărbătoare la Florii -
Cum n-a mai fost vreodată,
Căci Cel prezis de profeţii,
Azi în Sion se-arată.

Smerit, cu chipul Său senin,
Înconjurat de gloate,
Iisus, călare pe asin,
Coboară spre cetate.

În mâini, cu crengi de palmier,
Îi ies mulţimi în cale;
Răsună al Iudeii cer,
De cânt şi osanale.

Răsună coruri de copii
Mulţimea se tot strânge,
E sărbătoare la Florii,
Dar Împaratul plânge:

Ierusalim, Ierusalim,
Ce mi-ai respins iubirea
Şi darul păcii cel sublim -
Îţi plâng nenorocirea.

Duşmanii vor împrejmui
Tot zidul tău cu schele,
Iar pentru mame şi copii
Veni-vor vremuri grele.

Cu lacrimi calde pe obraz
Plângea Ierusalimul ...,
Dar plânsul lui mai scaldă azi
New York-ul si Kremlin-ul.

Văzduhul Terrei e brăzdat -
De undele divine,
Iar orologiile bat
Sfârşitul care vine.

E sărbătoare pe pământ
Şi lupta pentru pace,
Se flutură lozince în vânt,
Dar Prinţul păcii tace.

Azi, nu romani şi nici barbari,
La porţi vin cu ştafeta,
Ci mii de monştrii nucleari -
Ameninţă planeta.

E sărbătoare şi e joc
Şi muzicile cântă,
Dar pace tu nu ai deloc
Şi moartea te-nspăimântă.

El hotărăşte iar o zi
Azi, cât se poate spune,
Pe Prinţul păcii-L poţi primi,
Nu amâna pe mâine!


Azi cu toţi să prăznuim

 

Azi cu toţi să prăznuim

Pre Dumnezeu să-L mărim.

Hristos vine-ncetinel

Spre patimă ca un miel.

 

Azi intră-n Ierusalim,

Călare pe mânz asin,

De popor e aşteptat,

Ca un mare împărat.

 

La poartă e-ntâmpinat,

Toţi Osana i-au cântat,

Osana dintru înălţime

Că Hristos împărat vine.

 

Pruncii cu stâlpări în mână

Cântă cu toţi dimpreună,

Osana dintru-nălţime

Că Hristos Dumnezeu vine.


Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Idei de cadouri pentru copii d…

Idei de cadouri pentru copii de sarbatorile de iarna Mos Nicolae Mos Craciun Revelion

Idei de cadouri pentru copii de sarbatorile de iarna: Mos Nicolae, Mos Craciun, Revelion   Jucarii Jucariile sunt fara indoiala cele mai adecvate cadouri pentru copii. Puteti alege jocuri si jucarii de...

Ombilicul nou nascutului si pa…

Ombilicul nou nascutului si pansamentul ombilicului

Ombilicul nou nascutului si pansamentul ombilicului   Nou nascutul, cand este adus acasa de la maternitate, are un mic rest al cordonului ombilical. Este nevoie de multa atentie si trebuie acordata o...

Alimentatie sanatoasa si medic…

Alimentatie sanatoasa si medicina naturista

Alimentatie sanatoasa si medicina naturista Majoritatea alimentelor pe care le foloseste omul sunt transformate prin foc, adica sunt fierte, fripte sau prajite. Este un obicei propriu omului. Animalele, toate cate...

Lupul si vulpea de Fratii Grim…

Lupul si vulpea de Fratii Grimm

Lupul si vulpea de Fratii Grimm Lupul o luase pe vulpe ca sluga, ingaduindu-i sa stea cu el in casa, si tot ce-i poruncea lupul, vulpea trebuia sa faca, fiindca era mai...

Un spectacol de balet

Un spectacol de balet

Un spectacol de balet Va oferim spre lectura poezia „Un spectacol de balet” scrisa de Dumitru Dragan. Am citit pe un afis Ca-i serbare-n alunis: ...