Univers de copil

A+ R A-


Poezii de dragoste de Dragobete

 

De Dragobete sărbătorim iubirea în stil românesc. Şi cine putea să scrie poezii şi versuri de dragoste mai frumoase decât Nichita Stănescu, Lucian Blaga sau Tudor Arghezi.

 

Mă învelesc de frig …

Nichita Stănescu

 

Mă învelesc de frig într-o speranţă
cum se-nveleşte soba nou zidită
în relieful de faianţă
cu focul pururi logodită.

Nu pune mâna peste mine dacă-i vară
căci n-ai să înţelegi nimic
stimată doamnă-domnişoară
din frig.

Ci vino când nu merge nimeni,
când nu avem picioare, vino
dar mai ales când voi fi orb,
lumino.

 

 

Primăvara

Lucian Blaga

 

A cunoaşte. A iubi.
Încă-odată, iar şi iară,
a cunoaşte-nseamnă iarnă,
a iubi e primăvară.

 

A iubi – aceasta vine
tare de departe-n mine.
A iubi – aceasta vine
tare de departe-n tine.

 

A cunoaşte. A iubi.
Care-i drumul, ce te-ndeamnă?
A cunoaşte – ce-nseamnă?
A iubi – de ce ţi-e teamă
printre flori şi-n mare iarbă?

 

Printre flori şi-n mare iarbă,
patimă fără păcate
ne răstoarnă-n infinit
cu rumoare şi ardoare
de albine rencarnate.

 

Înc-odată, iar şi iară
a iubi e primăvară.

 

 

Creion

Tudor Arghezi

 

Obrajii tăi mi-s dragi
Cu ochii lor ca lacul,
În care se-oglindesc
Azurul şi copacul.


Surâsul tău mi-i drag,
Căci e ca piatra-n fund,
Sper care-noată albi
Peşti lungi cu ochi rotund.

Şi capul tău mi-i drag,
Căci e ca malu-n stuf,
Unde păianjeni dorm,
Pe zori făcute puf.


Făptura ta întreagă
De chin şi bucurie,
Nu trebuie să-mi fie,
De ce să-mi fie dragă?


Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Prima zi de scoala

Prima zi de scoala

Prima zi de şcoală   Prima zi de şcoală, Iată a venit, Şi din nou cu mic cu mare, Către şcoală am pornit.

Enigma sarpelui de mare

Enigma sarpelui de mare

Enigma sarpelui de mare Marturiile despre sarpele de mare dateaza din antichitate. Inca Aristotel se referea la existenta unor animale deosebit de rare, asemanatoare unor trunchiuri de arbori si care ar...

Planse de colorat cu buburuze

Planse de colorat cu buburuze

Planse de colorat cu buburuze   Buburuza este o insecta mica. Cred ca toti o stim … Buburuza este gandacul cu elitrele (aripile) bombate, de culoare rosie aprinsa si cu puncte negre....

Exercitii de gimnastica pentru…

Exercitii de gimnastica pentru bebelusi

Exercitii de gimnastica pentru bebelusi Exercitiile de gimnastica pe care le recomandam pentru bebelusi si sugarii sanatosi vor fi efectuate de mama sau de persoana care ingrijeste bebelusul/sugarul, respectand aceeasi secventa....

Coama ta soare si vant

Coama ta soare si vant

Coama ta - soare si vant   Va oferim spre lectura poezia “Coama ta - soare si vant”. Versurile apartin lui Mihai Negulescu, fiind cuprinse in volumul “De unde vine dimineata”. Ilustratia...