Moartea care dobandeste Invierea

Predica a Parintelui Arsenie Boca rostita in data de 25.IV.1949
Moartea care dobandeste Invierea

Aproape n-as putea spune cand s-a smerit Dumnezeu mai mult inaintea omului: cand S-a rastignit pe cruce sau cand S-a pogorat din slava Lui de Dumnezeu, intrupandu-Se in biata fire omeneasca.
Facandu-Se om se face carne, cu toate inclinatiile ei. Dar Iisus n-a ascultat de ele de toate. Inclinarea senzuala a fost biruita, ca sa trebuiasca a fi biruita si de noi. Aceasta se petrece in viata prin neincetata lepadare de sine, prin crucea noastra cea de fiecare zi - cat abia de raman zile neumbrite de tristete - si desavasit se biruie prin moarte. Asa se restabileste temelia cea straveche.
Prin moartea pe cruce trupul se purifica si ajunge expresie si mijloc direct al Duhului dumnezeiesc, devine adevarat trup spiritual al Dumnezeului - Om, inviat.
Tot asa si noi, ne rugam lui Dumnezeu sa ne curateasca viata de intinaciune. El ne trimite cate-o rastignire in fiecare zi, cate-o saptamana a patimilor, cate-o viata pe cruce, iar noi, in nepriceperea noastra, nestiind caile lui Dumnezeu, ne rugam mai cu foc sa ne scape de cruce. Iisus n-a facut asa; nici noi sa nu facem.
S-ar putea spune ca Iisus S-a nascut pe cruce.
Toata viata lui Iisus a fost ca atare. Iar din cea mai grea cruce: moartea, a izbucnit si biruinta cea mai mare: invierea, sau omorarea mortii. Caci Iisus o biruise in viata; iar cu moartea Sa, cea de buna voie a biruit-o si pentru toti oamenii, de la inceputul pana la sfarsitul lumii.
Cu Invierea lui Iisus avem chezasia ca vom invia si noi, ca Iisus, caci El e incepatorul, pentru noi, in toate.
Alta marturie a vesniciei noastre, mai tare ca aceasta, nu ne-a dat nimeni.
Poate ca tocmai fiindca e cea mai tare, uluieste obisnuitul in care dormim, si poate tocmai de aceea nu indraznim sa credem in invierea noastra. Iar fara aceasta credinta, viata noastra parca n-are sens, nici scop in sine, tare-i decolorata si nelinistita.
Creștinismul se intemeiaza si dainuieste pe Intemeietorul sau: pe invierea Lui din morti, ultimul cuvant.
Noi suntem care de obicei cadem din crestinism, iar nu crestinismul. Noi cadem, nu Iisus. Minciuna iudeilor n-a surpat invierea lui Iisus. Dumnezeu nu cade. Dar cazand noi din crestinism ni se pare ca a cazut crestinismul, ni se pare ca a cazut altcineva, nu noi. 
Sunt foarte stranse: moartea cu invierea. Multora li se pare ca se ispraveste totul cu mormantul. Crestinul insa isi scrie pe crucea de la capatai: ”Astept invierea mortilor”.
Credinciosul nu se teme de moarte, fiindca a desfiintat-o Iisus. Iisus i-a schimbat sensul, intorcandu-i altfel rostul. Acum, moartea pentru credincios e ultimul botez, ultima curatire a vietii.
Suntem in gandirea sf. Pavel, spunand ca botezul nostru, prin care am intrat in crestinism, se desavarseste cu botezul cu care s-a botezat Iisus; si ca sfanta noastra impartasanie se implineste cu paharul pe care l-a baut Iisus.
Spre aceste sfarsituri: Botez si Pahar, - convingeri ca muntii-, fireste ca trebuie nevointa, trebuie virtuti. Dar unde sfarsesc virtutile, unde duc?
Ele nu sunt scopuri in sine. Nu urmarim virtutile pentru ele insele; ele sunt mijloace pentru dobandirea Adevarului.
Si Dumnezeu e Adevarul.
Asa intelese virtutile, cu acest rost urmarite, ele duc pe om pana la moartea pentru Adevar, ceea ce e inviere. Ca a-ti primejdui viata pentru Dumnezeu si oameni, nu poate fi moarte, chiar trecand prin ea, ci cu atat mai vartos inviere si bucurie a invierii.
De ce nu ne temem noi de moarte?
Pentru a raspunde la intrebarea aceasta ma folosesc de invatatura celui dintre sfinti, Parintelui nostru Maxim Marturisitorul, despre rasturnarea rostului mortii.
Sfantul ne invata ca: de unde, inainte de rastiginirea lui Iisus moartea era o pedeapsa data firii, dupa pogorarea lui Iisus in imparatia mortii, si stricarea ei, Iisus i-a rapit pe toti mortii, care erau dreptii Vechiului Testament, si a intors moartea asupra ei insasi, asupra pacatului, si nu mai mult asupra firii omului. 
Omul a fost renascut in Iisus, iar mortii nu i s-a mai dat decat pacatul lui.
Primul dintre oameni care a fost sustras mortii, a fost talharul de pe cruce, care a intrat in Imparatia Vietii ”astazi” (- vei fi cu Mine in Rai!”) adica din insasi aceasta viata.
Cu stricarea imparatiei mortii, cu deschiderea Imparatiei Cerurilor, sensul mortii s-a schimbat, dintr-o pedeapsa intr-o binefacere. De acum moartea nu mai e o pedeapsa data firii, ci o pedeapsa data pacatului. – Iar la aceasta ne invoim din toate puterile. De aceea nu ne temem de moarte. Daca viata noastra a fost o viata a lui Iisus, nici moartea noastra nu va fi deosebita. Caci zice Sfantul Pavel: ”Toti cei ce vor sa traiasca viata in Hristos, prigoniti vor fi!”
Dar credinta a fost superioara celor mai infricosate chinuri. Organic, chinuri de moarte, ingrozitoare, se dovedeau neputincioase in fata vietii sfintilor. Ei nu mureau cand voiau muncitorii, ci cand voia Dumnezeu. Asa ca si Iisus: ca desi oricare dintre chinurile prin care a trecut, omeneste puteau sa-L scoata din viata, totusi a supravietuit tuturora, Si a murit cand a indeplinit toate cuvintele graite prin Prooroci. Precum la Iisus asa si la sfinti vedem, de nenumarate ori, aceasta superioritate a credintei asupra mortii, cand mucenicii supravietuiau focului, strivirii intre pietroaie, mutilarilor celor mai ingrozitoare, trebuind- spre a pune capat rusinii pe care o mancau prigonitorii - sa le taie capul cu sabia.
Tot sirul sfintilor mucenici au biruit moartea, ca i-au stiut neputinta si n-au fugit de ea, cand imprejurarea le-a imbiat-o. Ei au biruit moartea, ca moarte.
Iata in ce inteles primim moartea, ca o eliberare, ca o ultima spalare a vietii, un castig al mortii lui Iisus si o arvuna a invierii Sale, premiza și concluzia tuturor invierilor.
Iata cata inviere e in crucea noastra cea de toate zilele; cata inviere e in saptamana patimilor noastre, care e viata aceasta toata. Iar de vom fi vrednici si de asemanarea cu Iisus, aceasta numai din acestea se dovedeste.
Deci viata noastra in Hristos si viata lui Iisus in noi ne duc de la chip la asemanare, de la inceput pana la sfarsit.
Iar a trai pe Hristos, e a invia din morti!
Slava Invierii Tale, incepatura invierii noastre.