Leonardo da Vinci - Oceanograful

Toscana si mai ales Florenta, patria lui Dante, Michelangelo si Galilei, este si patria lui Leonardo da Vinci.

Leonardo se manifesta inca de tanar ca un spirit multilateral: pictor, sculptor, arhitect, naturalist si inginer. Autor al « «Mona Lisei » si al « Cinei cea de taina », constructor al atator palate, inginerul care a realizat lucrari de irigatie, nescocitorul aparatelor de zburat, al tehnicii fortificatiilor si al carului de asalt, Leonardo a stiut sa fie « precursore geniale della fisiografia marina comparata » cum e recunoscut de oamenii de stiinta italieni.

El a trait (1452-1519), intr-o vreme « contemporana » cu domnia lui Stefan cel Mare al Moldovei (1457-1504).

Ca inginer al ducelui Ludovic Sforza Maurul (cel Negru) Leonardo este trimis la Genoa sa cerceteze stricaciunile suferite de cheiurile portului din cauza unei furtuni puternice, ce a avut loc in luna februarie 1498. Dar ceea ce l-a interesat in special cu ocazia studierii litoralului au fost miscarile apei marii si actiunea marii asupra tarmului. El a scris lucrari « Despre miscarea si masurarea apei » si « Asupra naturii apei » din care aflam ideile pe care Leonardo si le faurise in directia oceanografica. Foarte mult l-au preocupat miscarile ondulatorii ale marii: valurile si mareele, dar mai ales miscarea valurilor.

Astazi multe dintre ideile care noua ni se par elementare si pe care, dupa multe greutati, stiinta moderna crezuse ca le descoperise, s-au dovedit a fi fost, in realitate, lucruri observate pentru prima data de ochiul genialului Leonardo.

Pentru Leonardo valurile au fost miscari ondulatorii nu de inaintare, iar cauza lor este vantul, care « alearga » pe suprafata apei imprimandu-i ondulatiile. Ajungand la tarm se sparge si spargerea lui e cu atat mai violenta cu cat intampina o rezistenta mai mare.

Leonardo a sesizat ca pe o mare agitata nu toate valurile care vin spre tarm sunt la fel de mari. Primul val se reflecta in al doilea si-l mareste, prin acelasi fenomen, al doilea val il mareste pe cel de-al treilea. Acesta din urma este cel mai mare; este « unda maxima » a lui Leonardo.

In legatura cu puterea de transport a apei, Leonardo a constatat ca, cu cat o apa are o miscare mai repede, cu atat puterea ei de transport creste. Si invers: in masura in care iuteala apei scade, depunerea materialului transportat creste.

Leonardo a mai constatat ca materialul carat de apa cu cat e mai grosier cu atat e mai aproape de fund. Pietrisul se rostogoleste pe fund in timp ce nisipul e purtat in suspensie. De asemenea a precizat raporturile dintre greutatea specifica a sedimentelor si intensitatea miscarilor apei, in baza carora sedimentele se depun.

A fost primul caz care a intravazut raporturile de dependenta dintre marimea materialului sedimentar si intensitatea de miscare a apei.

Sunt aproape miraculoase puterea spiritului de observatie si viguroasa intuitie a lui Leonardo da Vinci care, acum aproape 500 de ani, intr-o vreme cand majoritatea stiintelor actuale erau in cautarea adevarului, ochiul si mintea lui trasau principiile fundamentale ale stiintei oceanografice.