Univers de copil

Lacul de George Dumitrescu

Va oferim spre lectura poezia “Lacul” scrisa de George Dumitrescu.

Inchis in matca-i de nisip, ca intr-o scoica,

Vegheaza lacul - ochiu stralimpede - 'n pustie,

Hipnotizat de luna, care-si scrie,

Printre nametii de lumini, drumul de troica.

Daca-i sunt noptile magie si naluca,

Soarele, ziua, -i toarna, ca sa fiarba,

Aur neroditor, care arde si usuca

Aripa libelulelor, spicul de iarba.

Dar, in singuratatea-i de calcar -

Asemenea gandacului cuminte,

Ce-si toarce firul cu o grija migaloasa,

Inchis in galbena-i gogoase de matasa -

Lacul isi toarce liniste-nainte,

Zidit in sine, la un sterp hotar.

Cine-a trimis, solie tainica-n desert,

Pasarea alba, ostenita si-nsetata,

Intr-un amurg molatec si incert,

Langa odihna lacului, neclintita?

Micul ei cioc, de os si de margean,

A turbat din somn extatic unda,

In ceasul de-nganare, diafan,

Cand umbra cu lumina de sofran

Isi impleteau, in parul noptii, funda.

Penele-i albe apa-nfiorara

Si cantece de lauda - au erupt,

Jucandu-se pe cea mai nalta scara,

Pana la treapta cea mai dedesupt, -

Cantari din paradisul pamantesc,

Necunoscutele lacului: ofrande

Cu tinere savane si cu lande,

Cu virgine paduri ce se clatesc;

Cantari cu elefanti si papagali,

Cu pagode nipone si cu dome,

Cu leganari lascive de serai

Si cu gradini in smalturi policrome;

Cantari cu umbra-albastra si racoare

Cu pesti de aur si cu ploi de-argint,

Cantari uluitoare,

Cu portocali si cipri de Corynt.

In strafunzimea lacului - de noapte -,

Sub geana lui cea limpede, dar moarta,

Au fulgerat, intaia oara, fapte,

Miragii si lumini, o alta soarta ...

N-a plecat pasarea - ispititoare veste

Numai cu sine insasi inapoi, -

Sufletul lacului, ca un strigoi

Care dormise-n dune si noroi,

Trezit la viata de un nou altoi,

S-a ridicat sa zboare peste creste.

Apa si-o zbuciuma, ca un ciclon,

Vrea sa se smulga, se smuceste rupt,

Ca un captiv impuns de nostalgie, -

Dar, ferecat de-al legilor pripon,

Recade spart, in matca veche supt,

Sub vesnicul sigiliu: luna-nalta,

Astrala, moarta, stearpa lui sotie

Din zodia cealalta

A telegarii soarelui de-ar vrea

Chemarii lui sfredelitoare sa raspunda:

Sa-i sece apele si nour sa-l aburce,

In zaristea vazduhului sa-l urce,

Cu aburoasa lui desaga-n ploaie grea,

Ca sa-si arunce plansul si belsugul

Pe unde ara plugul,

Peste campia vasta si fecunda!