Imunitate si longevitate

Intarirea rezistentei organismului s-a dovedit a fi calea sigura de aparare contra bolilor, de invingere a acestora, de mentinere a starii de sanatate si de prelungire a vietii. De capacitatea imunitara depind necontactarea unor boli infectioase, suprimarea agentilor patogeni, pastrarea integritatii impotriva agresiunii microbilor; dar nu numai a lor, ci si a oricarei substante neacceptabile. Acestor corpuri straine, numite antigene, organismele le opun altele anumite anticorpi, care le anihileaza actiunea. Alaturi de reactiile imunitare celulare (datorate celulelor limfoide) au loc reactii umorale, intre ele existand o stransa cooperare.

Dar cum poate fi sporit raspunsul imun? Inca din vechime (de pe vremea lui Tucidide) s-a observat ca persoanele care se imbolnavisera de ciuma nu mai contactau ulterior boala. In lupta cu microbii, organismul a capatat, in mod natural, o imunitate activa. Mai tarziu, cand variola facea ravagii, s-a vazut, de asemenea, ca unii indivizi au supravietuit si nu s-au mai imbolnavit. S-a constatat apoi ca transferul de cruste pe pielea zgariata sau a lichidului din plastulele de variola ii fereau de pericol pe cei care nu fusesera prinsi de boala. Asa s-a descoperit vaccinarea. Primul care a pus la punct o tehnica a vaccinarii a fost medicul englez Eduard Jener, impotriva virusului variolic. Mai tarziu, Louis Pasteur a elaborat metoda atenuarii artificiale a virulentei germenilor care provoaca rabia (turbarea), antraxul (carbunele) si holera. Tehnica vaccinarii antirabice stabilita de el a fost perfectionatate de savantii romani Babes si Puscariu. De atunci, numarul vaccinurilor realizate a fost tot mai mare. Haffkin a preparat un vaccin antiholeric; Behring a asigurat imunizarea antidifterica. Calmette si Guerin au realizat vaccinarea antituberculoasa; Salk a elaborat vaccinul antipoliomeilitic inactivat iar Weller a obtinut un vaccin viu atenuat pentru rubeola; s-au preparat, de asemenea, vaccinuri antigripale, antimeningococice, de prevenire a hepatitei B etc. Imunizarile au devenit astazi metode de rutina, curente.

In timp s-a conturat si dezvoltat continuu imunologia. Pentru marirea capacitatii de aparare, de rezistenta a organismului uman s-au preparat imunoglobulinele si alte substante macromoleculare proteice, capabile sa neutralizeze antigenele. Dar tehnicile “clasice” de obtinere a lor s-au dovedit destul de greoaie, sofisticate, scumpe. Ingineria genetica a venit acum in ajutor. Cu tehnicile sale in plina dezvoltare se poate obtine o mare varietate de anticorpi. Hibridarea celulara a facut posibila obtinerea unor clone (descendenta celulara dintr-o singura celula) capabile sa sintetizeze anticorpi specifici. Prin diviziune, aceasta clona celulara numita “hibridoma” se inmulteste, “in vitro”, indefinit, fapt care deschide perspectiva obtinerii pe scara larga a unor anticorpi monoclonari, posibil de dirijat impotriva unui anumit tip de antigene. Deja s-au reusit, pe calea transferului de gene, sa se obtina de la o singura bacterie de E. Coli, pana la 10.000 de molecule de interferon, substanta cu mari perspective in combaterea unor maladii virale si tumorale. Remarcabil este faptul ca anticorpii monoclonari pot fi utilizati si pentru combaterea unor boli parazitare, intre care si paludismul.

Prin inginerie genetica, cercetatorii francezi au realizat un nou vaccin contra hepatitei. In laboratoare se pregateste vaccinarea impotriva herpesului. Altii au in vedere elaborarea unor noi mijloace pentru combaterea bolilor alergice. Tot pe baza producerii de anticorpi, care se pot fixa pe celule-tinta, se spera sa se obtina, curand, noi arme eficiente in batalia anticancer.

Calea imunizarii, maririi rezistentei organismelor umane in fata oricaror agresiuni (a antigenelor) conduce la noi izbanzi in apararea sanatatii. Pentru profilaxie se deschid noi perspective iar pentru om se maresc enorm sansele de longevitate.

Autor: V. Stanescu