Imprejurimile si Manastirea Voronet - descriere literara

[…] Trasura trece Garla Morilor, care se strecura limpede pe prund, ea rataceste pe locuri bolovanoase, unde fiecare drumet are alt drum, inainteaza in umbra codrului de brad si trece pe un podet Moldova.

E aceeasi apa vioaie, dar larga, senina, pe care o stiam din partile sucevene ale Moldovei. Intr-un freamat maret, ea merge spre hotarul nostru, de care nu vrea sa stie, cautand departe Siretul rapos cu apa galbuie, batran sot pentru aceasta mireasa tanara cu suflet limpede. Humorenii si voronetenii culeg pastravi pestriti in ochiuri adanci de apa.

Mai departe e paraul Voronetului, care macar acum, in vreme de revarsare a ploilor, nu e deloc un paraias de dispretuit, ci hraneste harnic Moldova, stapana sa. De aici in drumulete cotite se insira casele satului Voronet. Peste cateva podete de crengi, captusite cu ace de brad se ajunge la manstire, in adancul adancurilor codrului, in valea cea mai tainuita a vailor muntelui. Manastirea, astazi biserica de mir ca si cea de la Humor, se vede numai cand ai ajuns langa dansa. […]

Ziduri noua, care se prind de cele vechi insa – cateva franturi numai – cercuiesc un tapsan inalt de ruine, de modalci si beciuri adanci, pe care le acopera acum deopotriva iarba tanara. In margene pazeste marele turn, care era inchis odata cu doua porti de stejar si in naltul caruia atarna cele doua clopote.

- Auzi cum suna: pare ca zic: “Stefan Voda, Ste-fan Vo-da!”

Biserica acelui pe care-l canta in pomenire vesnica clopotele sale, inalta un turnulet cu firide dintr-un coperamant cu sindrila, care era altadata impartit in patru culmi si-l scotea, la mijloc, mai bine la iveala. Doua contraforturi sunt in fata, doua la altar. Ele nu erau la inceput, ci au fost aduse pe vremea lui ilie Rares poate, de acel mitropolit Grigorie (este vorba de Grigore Rosca) care este ingropat ca un ctitor, supt piatra ce-si pregatise, in pridvorul pe care el l-a innadit la cladirea lui Stefan cel Mare, impodobindu-l cu doua mari feresti gotice, ce intrec cu mult ingustele ferestuici ale bisericii vechi, incadrate acestea in ramuri de piatra sapata. Si, la randul sau, Stefan ridicase zidirea sa de piatra cu trei abside, in locul bisericutii de lemn, unde traise in schimnicie acel Daniil Sihastrul, din care poporul a facut sfetnicul zilelor de nenprocire ale marelui Domn, indemnatorul lui spre lupta si evlavie. Intre frumoasele pietre de mormant, se vede aceea care acopera ramasitele umilului calugar, sfant taranesc tarziu, pe care l-a dat Moldova noastra.

In trei randuri s-a zugravit Voronetul. O data, Grigorie a chemat mesterii pentru pridvorul sau; alta data, s-a zugravit un sir de sfinti pe peretele de langa intrare; dar zugraveala cea mare e si cea buna, si ea acopera cea mai mare parte din afara si tot launtrul bisericii.

Niciodata nu s-a facut la noi o mai desavarsita arta bizantina, sfinti mai luminosi si mai blanzi decat aici. Luni intregi ar trebui cercetat cu ravna fiecare colt de zugraveala, fiecare unghi de impodobire maiastra: nici un pictor strain n-avu aceasta rabdare, pana acum si nici unul din pictorii nostri, instrainati ca suflet si vanduti iubirii de argint, nici unul dintre ei n-a calcat aici pentru a se insufleti din cea mai de pret mostenire artistica a strabunilor. Ei asteapta sa i se plateasca scump munca de boieresc, facuta fara tragere de inima. Dar nu e aici numai zugraveala ca sa marturiseasca despre simtul de frumusete al inaintasilor nostri. Strane lucrate in lemn de tisa de un calugar din veacul al XVI-lea (1577) te intampina in pronaos. Deasupra usii ce duce, de acolo, in naos, e prinsa cu fiare o grinda aurita, sapata cum nu se poate mai frumos, si o bucata din alta, cu zugraveli pe fond de aur, aplicat pe lemn, e acum razimata de strane. [...]

In locul indatinat al ctitorilor vad pe Stefan, cu par bogat balan, cu ochi caprii, Doamna Maria, frumoasa, oachesa, Bogdan, icoana a tatalui sau, si o mica domnita fara nume, cu cerc de margaritare pe cosite – toti in brocard greu de aur” .

Incetul pe incetul, la lumina facliilor, toate podoabele bisericii lui Stefan s-au desprins inaintea ochilor mei uimiti. [...]

Nicolae Iorga