Fiii soarelui

Va oferim spre lectura basmul african „Fiii soarelui”, originar din Kenya.

Un om din cei ce vaneaza sau isi pasc turmele la poalele muntelui Kilimanjaro avea patru fii. Dar, spre durerea, deznadejdea si mania acestui tata nefericit, fiii lui se stinsera unul cate unul. Ori boala ii rapusese, ori o sageata vrajmasa, ori o naprasnica cutremurare de pamant. Mai pe scurt, omul care fusese un parinte atat de fericit, caci avusese atatia feciori, ramasese fara nici unul.

- Oare ce manie a pus stapanire pe Iruwa, de mi-a ucis toti fiii? se intreba omul cuprins de durere si de o mai adanca revolta. Ce-am facut de l-am suparat pe marele zeu?

Iruwa, Soarele, marele zeu, dusese necrutator cu Numbe si acesta hotari sa mearga pana la marginea pamantului, sa-l caute si sa traga o sageata in el. Zis si facut. Se duse la fierar si porunci sa-i faca mai multe varfuri de sageti cu care-si umplu tolba, apoi isi lua arcul si porni la drum.

Merse ocul ce merse, cale lunga spre rasarit, pana cand ajunse la un deal intins. Aici se opri, caci vazu in fata, pe deal, o poarta mare la care duceau o multime de drumuri pamantene si de la care plecau nenumarate cai ceresti.

- Oare aici o fi capatul lumii? se minuna Numbe.

Si in timp ce sta asa nedumerit, chibzuind la ceea ce avea de facut, pamantul rasuna de un zgomot asurzitor, ca de tropait de mii de picioare, care-l facu pe Numbe sa cada in tarana. Dar zgomotul nu inceta, ci parca se inteti, iar in sunetul acesta, Numbe auzi cum scrasneste poarta de la deal si vazu o multime de barbati frumosi si stralucitori ca niste uceferi, iesind pe poarta si strigand:

- Reede, deschideti portile sa treava regele! Loc, sa iasa si sa nu gaseasca nimic in cale!

Intelese atunci ca zgomotul il facusera acei tineri cu pasii lor.

De spaima, Numbe se tara si se ascunse intr-un desis, asteptand acolo ceea ce avea sa se mai intample.

Care nu-i fu mirarea cand vazu cum se deschid larg portile, facand loc unui tanar intr-un nimb de aur, care raspandea in jur o lumina orbitoare. Cel Stralucitor era atat de frumos, atat de neinchipuit de frumos, incat Numbe se simti coplesit si uita pentru ce venise.

Trecu din nou o armata de tineri si rasuna inca o data:

- Loc, sa treaca regele!

Primii insa se oprira si adulmecand in stanga si in dreapta strigara:

-Miroase pe aici a pamantean, cine se ascunde primprejur?

Cautara ce cautara si gasindu-l pe Numbe in adusera in fata Celui vesnic stralucitor:

- De unde vii si pentru ce-ai facut incoace? il intreba el.

- Numai durerea, doamne, durerea m-a gonit de acasa. Mi-am spus: sa ma duc sa mor si eu in padure.

- Cum ramane atunci cu sageata pe care ai vrut s-o tragi in mine? Uite, trage-o acum!

Dar Numbe nu cuteza nici sa se miste.

- Iti vrei copiii inapoi, asa-i?

- Da, doamne, asta e ceea ce vreau!

Iruwa se intoarse atunci si-i arata lui Numbe pe fiii sai, care se aflau cu totii in ceata scanteietoare ce-l insotea pe marele zeu.

- Ia-i, eu ti-i dau inapoi, grai Cel stralucitor.

Dar cand isi arunca Numbe privirea la feciorii lui, incremeni de uimire: erau atat de frumosi, atat de puternici si stralucitori, incat cu greu ii putu recunoaste.

- Ei sunt, oare, baietii mei?

- Iati-i, porunci Iruwa. Iati-i, si pleaca cu ei!

Numbe insa cazu atunci cu fata la pamant si striga:

- Nu, doamne, nu mi-i da inapoi, sunt ai tai si eu te rog in genunchi sa-i pastrezi langa tine.

- Bine, fara Iruwa, du-te si vei primi pe drum tot ce-ti este de trebuinta, iar acasa ai sa dobandesti alti feciori.

Numbe lua drumul inapoi si-si gas calea presarata cu atata vanat, incat ii ajunse sa se hraneasca si sa adune si atatia colti de fildes, incat abia ii putu ingropa. Cand ajunse acasa stranse vecinii si se dusera cu totii sa aduca fildesul. Si astfel, intreg craalul a scapat de saracie. Iar dupa ce s-a scurs anul, lui Numbe i se nascusera alti si alti feciori, in mijlocul carora a trait fericit pana la adanci batranete.